Vicol lua bani ilegal din Nordis. Laura Vicol Ciorbă, fostă deputată PSD și șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, scotea ilegal bani din firme grupului Nordis, deși oficial nu avea nici o legătură cu acestea.
Din datele procurorilor DIICOT rezultă că fosta deputată a încasat în jur de patru milioane de lei, echivalentul a 800.000 de euro, doar ca „avans” și „salarii” de la firmele Nordis Management și LAMPP Building Project, deși nu era angajata acestora.
Împrumuturi de aproape șase milioane de lei
Laura Vicol Ciorbă a declarat în decembrie 2020 două împrumuturi de la George Marian Ivan, om de bază în grupul Nordis: unul de 150.000 de euro și celălalt, de 1,774 milioane lei. În total, aproximativ 2,5 milioane de lei.
Procurorii au constatat, însă, că, banii nu au venit de la George Marian Ivan, ci de la mama acestuia, Maria Ivan.
Astfel, în perioada 23.04.2019 – 25.02.2021, Vicol a primit de la Maria Ivan 5,929 milioane lei, adică cu 3,5 milioane de lei mai mult decât declarase.
Potrivit extraselor de cont analizate de procurori, Vicol a înapoiat doar suma de 1,595 milioane lei. Aceasta a fost transferată în perioada 19.10.2020-25.02.2021, cu explicația „retur împrumut Ivan George”.
Sursa împrumuturilor, firme din grupul Nordis
Pe scurt, Laura Vicol a primit aproape șase milioane de lei de la Maria Ivan și a returnat doar 1,6 milioane de lei.
Conform DIICOT, banii transferați de Maria Ivan în conturile Laurei Vicol Ciorbă au ca sursă încasări de la societățile Nordis Management SRL și Constrom Real Estate Management.
În declarațiile de avere depuse de Laura Vicol în anii 2021, 2022, 2023 și 2024 este consemnat în continuare un împrumut către George Marian Ivan.
Sumele, însă (150.000 de euro și 1,124 milioane lei), nu se suprapun nici peste împrumutul declarat inițial, nici peste sumele primite în mod real.
Vicol lua bani ilegal din Nordis
Laura Vicol Ciorbă a încasat din conturile Nordis Management suma de 2.870.550 lei cu justificări „avans” și „salarii”, deși ea nu era angajata societății.
La fel, a încasat 1,295 milioane lei de la LAMPP Building Project SRL.
„Așa cum arată interceptările efectuate în cauză, inculpata se implică activ în activitatea grupului NORDIS, solicită situații contabilei Răileanu Sanda și validează punctele de vedere întocmite față de controalele ANAF.
De remarcat că inculpata a menționat funcționarilor bancari că o parte a fondurilor constituie ajutor de la socrii săi Ciorbă Gheorghe și Ivan Maria, în condițiile în care Ivan Maria nu are această calitate (de soacră – n.r.)”, susțin anchetatorii.
Alte împrumuturi de la persoane fizice, nedeclarate
Procurorii DIICOT au făcut treaba Agenției Naționale de Integritate, o instituție devenită nefuncțională în mandatul de președinte al Florin Ionel Mosie, și au analizat declarațiile de avere depuse de Laura Vicol Ciorbă în calitate de deputat de Dolj. Funcție în care a fost aleasă cu ajutorul Liei Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, și al soțului ei, europarlamentarul Claudiu Manda.
Astfel, procurorii au constatat, în urma analizei declarațiilor de avere, că Laura Vicol Ciorbă nu a menționat nici un împrumut acordat de Bogdan Adalbert Șaitoș. Însă, așa cum rezultă din extrasul de cont aparținând acestuia, este identificată, în data de 06.05.2020, o plată în sumă de 100.000 lei către Laura Vicol Ciorbă. Ulterior, în data de 13.05.2020, suma îi este restituită în același cont.
La fel a procedat și în cazul transferului de bani către Dorin Radu. În perioada 08.11.2019 – 20.05.2021, Laura Vicol Ciorbă a încasat de la Dorin Radu suma de 40.000 dolari cu explicația „restituire împrumut”. Alți 5.000 de euro i-a încasat cu explicația „restituire parțială împrumut”. Împrumuturile nu au fost menționate în declarațiile de avere.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.