/

STENOGRAME Șefa azilelor groazei, Cristina Dumitra, fura și din banii angajaților, nu doar din cei ai bătrânilor, după ce le lua cardurile. Rețeaua de interpuși

Șefa azilelor groazei țepuia și angajații
Șefa azilelor groazei țepuia și angajații (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Șefa azilelor groazei țepuia și angajații. Cristina Maria Dumitra, șefa unei grupări de crimă organizată și patroana din umbră a „Casei Cora”, în care bătrânii erau umiliți și supuși la tratamente inumane, este cercetată sub control judiciar în dosarul privind azilele groazei din Voluntari.

Gravidă, deci liberă

Nu a fost arestată preventiv pentru că este gravidă, dar asta nu a împiedicat-o să se dea în stambă după ce a ieșit de la Curtea de Apel București, când l-a agresat pe activistul civic Marian Ceaușescu. În schimb, a fost arestat preventiv soțul ei, polițistul pensionar Ovidiu Dumitra.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Din stenogramele referatului de arestare rezultă că Maria Cristina Dumitra voia să „mărite” cu 70-80.000 de euro un apartament cu trei camere al unui bătrân cu probleme psihice aflat în „Casa Cora”, după ce i-a devenit tutore. Mai mult, retrăgea banii de pe cardurile bătrânilor aflați în azile.

Citește și: VIDEO Cristina Dumitra, șefa unui azil al groazei, l-a înjurat și agresat pe activistul civic Marian Ceaușescu chiar la Curtea de Apel, în prezența avocatului, fostul milițian Pavel Abraham

Pentru ca imaginea lăcomiei să fie completă, Cristina Dumitra „ciupea” și din banii angajaților.

Rețeaua de interpuși

Cristina Maria Dumitra și mama acesteia, Florica Mareș, controlau direct sau prin intermediari mai multe societăți care aveau ca obiect de activitate „activităţi ale căminelor de bătrâni şi ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure”.

„Casa Cora” din Voluntari, în care au fost supuși la tratamente inumane bătrânii, era deținută de firma House Grandma Anastasia’s. Datele oficiale arată că în prezent societatea este patronată și administrată scriptic de Anișoara Oancea, o fostă îngrjiitoare care a lucrat la firmele Casa Bunicii Anastasia și Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria.

Mai mult, susțin procurorii, aceasta este fina soților Cristina Maria și Ovidiu Dumitra. Înainte ca firma să fie administrată de Anișoara Oancea, aceasta a fost administrată de Ovidiu Dumitra.

Aceeași administratoră: Ioana Dragomir

Firma Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria, care între timp și-a întrerupt temporar activitatea, deținea centrul de bătrâni „Casa Maria” sau „Casa Gerbera”. Această societatea a fost înființată pe numele Cristinei Elena Maria Popescu, o persoană vulnerabilă, interpusă a Floricăi Mareș.

Aceasta din urmă, fără nici o legătura formală cu firma, era împuternicită pe conturile societății. O altă societate, Casa Bunicii Anastasia, era administrată de Constantin Mareș, tatăl Cristinei Maria Dumitra. Pe această firmă a funcționat un azil de bătrâni în localitatea ilfoveană Ștefăneștii de Jos.

Toate căminele de bătrâni controlate de cele trei firme erau administrate de Ioana Dragomir, unul dintre oamenii de încredere ai Cristinei Maria Dumitra. În conturile celor trei societăți, în cele personale ale Cristinei Maria Dumitra și ale Ioana Dragomir au intrat în total 1,544 milioane lei până în martie 2023.

Membrii de încredere ai grupării

Cristina Maria Dumitra, spun procurorii DIICOT, este șefa unei grupări de crimă organizată. Aceasta deține funcția de director general al unei societăți și controlează activitatea mai multor azile.

Polițistul pensionar Ovidiu Dumitra, soțul Cristinei Maria Dumitra și fost administrator al House Grandma Anastasia’s SRL, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii au stabilit că acesta făcea parte din conducerea grupului infracțional împreună cu Ioana Dragomir, managerul centrului de bătrâni.

Membrii de încredere ai grupării de crimă organizată erau Anișoara Oancea, administrator la House Grandma Anastasia’s SRL, Luminița Bizon, asistent medical generalist, și șoferul Marius Tănase, care se ocupa de aprovizionarea centrului.

Membrii cu rol de execuție: Niculina Ninela Popa, (îngrijitoare), Nicoleta Cristina Popa (îngrijitoare), Cornelia Călin (infirmier), Matilda Petcu, zisă Doina, (îngrijitoare), Daniel Niculae (infirmier), Alexandru Cosma (infirmier pe timp de noapte, fără carte de muncă).

Aparținătorii, ținuți la distanță

Anchetatorii susțin că gruparea infracțională condusă de Cristina Maria Dumitra funcționa la fel ca cea condusă de Ștefan Godei.

Citește și: Pandele, șantaj voalat la Patriarhul Daniel și amenințări pe față la Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: Firea a dat bani Catedralei Mântuirii Neamului

„Scopul urmărit de Dumitra Cristina Maria și apropiații acesteia este (…) de a obține sume de bani cât mai mari pe seama persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate, fără a furniza acestora serviciile sociale la care aceștia se obligă atât legal cât și contractual”, potrivit referatului de arestare al DIICOT.

Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri

Singura diferență între cele două grupări consta în faptul că, la „Casa Cora”, majoritatea persoanelor vulnerabile provin din familii, fiind găzduiți în centru în baza unui contract cu aparținătorii lor. Cu toate acestea, Cristian Maria Dumitra și Ioana Dragomir au pus la punct o „poveste” prin care aparținătorii bătrânilor să nu-i poată vizita prea des. De exemplu, se invocau cazuri epidemiologice sau alte situații astfel încât rudele bătrânilor să stea departe de azil.

Escare adânci de 4-5 centimetri

Tratamentele inumane și lipsa oricăror îngrijiri pentru beneficiarii serviciilor sociale la „Casa Cora” este dovedită de procurori cu ajutorul unei bătrâne de 92 de ani. Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” arată că bătrâna, imobilizată la pat, prezenta escare de gradul III și IV, cu adâncimi de până la 4-5 cm în țesutul moale până la os. Escarele sunt răni la nivelul pielii și al țesutului învecinat. În acest caz, medicii au concluzionat că astfel de escare, în stadiu avansat, sunt rezultatul unei lipse de tratament adecvat pe perioade de luni de zile.

„Hrana oferită în fapt beneficiarilor la cele trei centre este una de o calitate precară, aceasta fiind preparată în integralitate în regie proprie (la Casa Cora) sau parțial (la Sf. Gabriel cel Viteaz), contractele privind furnizarea de servicii de catering având numai un caracter formal, în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute în licențele de funcționare”, susține DIICOT.

O problemă cronică existentă la toate trei centrele de îngrijire este infestarea spațiilor, inclusiv a așternuturilor și hainelor, de către ploșnițe, insecte care se hrănesc cu sânge prin înțeparea repetată a tegumentelor umane.

Angajată bună la toate

Georgeta Radu, martoră în dosar, a declarat că anchetatorilor că a lucrat „la negru” la mai multe azile patronate de Cristina Maria Dumitra în urmă cu șapte ani. În februarie 2023 a ajuns să lucreze ca femeie bună la toate în azilul „Casa Cora”. În schimb, Cristina Maria Dumitra i-a promis că o să-l ajute pe soțul acesteia cu dosarul de pensionare medicală.

Citește și: EXCLUSIV Azilul ororilor din Voluntari nu era conectat la canalizare: apele menajere uzate erau deversate pe stradă. Societatea de apă din Voluntari, deținută de Primărie, era la curent

Pentru acest gest de bunăvoință din partea Cristinei Dumitra, Georgeta Radu a gătit de zece ori la „Casa Cora” în luna februarie. Mai mult, a cumpărat o parte din ingrediente din banii ei. Trei luni mai târziu, împreună cu alte două angajate, au spălat 35 de bătrâni.

„Eu speram ca în schimbul muncii pe care o prestam să îmi rezolve dosarul de pensionare al soțului, pentru că așa ne-am înțeles”, a declarat Georgeta Radu în fața anchetatorilor.

Șefa azilelor groazei țepuia și angajații

De la aceasta, anchetatorii au mai aflat că „la centrul Casa Cora se lucra 48 de ore continuu după care aveai 48 de ore liber, aproximativ 15 sau 16 ture pe lună, iar salariul era de 2.500 lei, pe care nu îi primeau în totalitate niciodată”.

În plus, femeia a mai povestit că „Cristina și avocata” le făceau angajatelor contracte de muncă pentru opt ore/zi, șapte zile pe săptămână. După care semnau un alta contract, în care se prevedea că lucrau două sau patru ore pe zi, șapte zile pe săptâmână, pentru a se acoperi în cazul controalelor de la ITM.

„Ne spunea că atunci când avea controale de la ITM le dădea șpagă”, a mai spus Georgeta Radu.

Tutelă pentru apartament

La data de 10 martie 2023, Cristina Maria Dumitra este sunată de către o femeie:

DUMITRA CRISTINA MARIA: Cam așa, până-n 11:00 – 12:00. Alergătură, ce naibii să fac! Am fost de i-am făcut lu’ ăla buletinul, că nu avea buletin, ca să dau la Autoritatea Tutelară. Trebuie să vină de la Autoritatea Tutelară să-i facă ăăăă…, apartamentul și să ne dea acceptul, ca să poată să vină Nae, să facă poze, să-l mărităm.

DOAMNĂ: Îhî! Îhî!

DUMITRA CRISTINA MARIA: Că mai repede scăpăm de ăla decât de…

DOAMNĂ: Îhî! Îhî!

DUMITRA CRISTINA MARIA: Na, e cu trei camere, două băi, îți dai seama, că nu l-aș da pentru nimic în lume, că am doi copii.

DOAMNĂ: Unde e? Unde este?

DUMITRA CRISTINA MARIA: Ăăăă…, pe Gârleni, unde e bre!? Ieși încolo înspre Bragadiru, în Ghencea.

DUMITRA CRISTINA MARIA: …și dacă nu sunt bani!? Și să-l închiriez, să mă doară capul…

DOAMNĂ: A…!

DUMITRA CRISTINA MARIA: „Vino că s-a stricat nu știu ce, vino că m-a inundat vecinul…, …vino că m-a inundat…”

Citește și: Cum obținea Cristina Dumitra tutela asupra unor bătrâni pentru a le lua apartamentele și pensiile

DOAMNĂ: Da, păi eu nu l-am vândut pe ăla cu patru camere, tot de-aia!? Zic: „Ia, că-l vindem, și scăpăm!”. Bine, e luat în rate, nici nu merită să mai stai să plătești ratele.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Adică… și știi cum e! Mă mai salvează pe mine să-l mai mânjesc pă omul ăsta cu ceva. Până rezolv și cu Ștefăneștiu’, până rezolv și cu Oltului. Mai mă agăț și eu de ceva, că na! Cică e vreun 80.000.

DOAMNĂ: Bine, mă, fetiță!

DUMITRA CRISTINA MARIA: 70-80, cică așa ar fi prețul p-acolo.

DOAMNĂ: Da! Păi… Să ne documentăm, vedem ce e acolo și … E nerenovat, nu? Nu e renovat.

Cum erau sustrași banii bătrânilor

Cristina Maria Dumitra a încercat să scoată banii de pe cardul unuia dintre bătrânii aflați în „Casa Cora”. În legătură cu banii de pe cardul bătrânului, poartă o discuție cu Ioana Dragomir, administratora „Casei Cora”.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Și n-o să fie 4, o să faci în așa fel încăt să fie 3 cuuu… să fie una cu Cornelia și cu Daniel și cealaltă cu Nicoleta și cuuu asta, cu Ninela. Și-n fiecare dimineață, dacă sunt bătuți în cap, asta este, o să facem pe hârtie să facă sarcini, dar să și bifeze, știi? Când au făcut sarcinile. Uite am venit iar să încerc cardul lu’ ăsta, deci nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Ia stai acolo să vedem.

DRAGOMIR IOANA: Hai că stau.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Deci vreau să zic că nu-mi mai arată nici, deci nu mai mi-arată nici soldul. Am scos, dar trebuia să mai aive niște bani. Uite îi dau interogare sold… nu…

DRAGOMIR IOANA: Auzi, dar e expirat? Te-ai uitat pe el? Scrie ceva de expirat? Întreb și eu ca prostul.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Mi-l scoate afară. 09, 24.

DRAGOMIR IOANA: (n.l. se adresează altei persoane: Asta d-aci?)

DUMITRA CRISTINA MARIA: Ai auzit?

DRAGOMIR IOANA: Da, am înțeles.

DUMITRA CRISTINA MARIA: 09,24, deci nu mai îmi dă nici să-mi spună, deci mi-l scoate, să-mi spună câți bani mai are.

DRAGOMIR IOANA: Am înțeles.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Deși la început de lună am putut să fac și nici lu’ ăsta nu i-a mai intrat banii, lu’ Cristinoiu. Deci cred că a făcut împuțita aia ceva. Ăia, 10 milioane, uite, când nu ai… Integrare sold… Hai să-i dau pe chitanță, să vedem. Uite, tranzacția nu a fost efectuată. Deci nici chitanțe nu-mi dă.

DRAGOMIR IOANA: Am înțeles. Păi o să-i sun p-ăștia ai ei, să vedem ce zice, dacă a umblat la ceva, că nu mai…

DUMITRA CRISTINA MARIA: Nu știu. S-o luăm să vii cu ea la bancă? Adică n-am scos decât, mi se pare 1.800 sau 1.900 de lei. Până la 3.000 trebuia să-i mai intre. D-aia zic căăăă…

DRAGOMIR IOANA: Da, știu ce zici.

DUMITRA CRISTINA MARIA: Pareeeee …..

DRAGOMIR IOANA: (n.l. se adresează altei persoane: Ce treabă ai?)

DUMITRA CRISTINA MARIA: Hai să-i dau și retragere numerar să văd.

DRAGOMIR IOANA: Ok. Bine

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță