/

Rusia va reprezenta o amenințare uriașă pentru securitatea europeană după Ucraina, afirmă șeful armatei britanice

Rusia principala amenințare la adresa securității UE
Rusia principala amenințare la adresa securității UE (sursa: asianmilitaryreview)

Rusia, principala amenințare la adresa securității UE. Rusia va reprezenta probabil o ameninţare şi mai mare pentru securitatea europeană după războiul în Ucraina decât a fost înainte, iar armata britanică trebuie să fie pregătită pentru această provocare, a declarat marţi şeful Statului Major General al armatei britanice, Patrick Sanders, citat de Reuters.

„Deşi capabilităţile convenţionale ale Rusiei vor fi mult reduse cel puţin pentru un timp, intenţia declarată a (lui Vladimir) Putin recent de a recupera pământurile Rusiei istorice face temporar orice răgaz şi ameninţarea mai acută ca oricând”, a declarat Patrick Sanders într-un discurs rostit la Royal United Services Institute, un think tank pe probleme de apărare şi securitate.

Rusia, principala amenințare la adresa securității UE

Sanders, numit în post mai devreme luna aceasta, s-a folosit anterior de primul său discurs pentru a avertiza că armata trebuie să fie pregătită de luptă pentru a „evita un conflict”, în ceea ce a părut a fi un apel la modernizare şi eventual la suplimentarea de cheltuieli pentru apărare.

„Nu ştim cum se va termina războiul în Ucraina. Dar, în majoritatea scenariilor, Rusia reprezintă o ameninţare mult mai mare pentru securitatea europeană după Ucraina decât a fost înainte”, a spus el.

Citește și: Zelenski îl provoacă pe Putin în problema transnistreană: sugerează că, dacă rușii staționați la Tiraspol atacă Moldova, Kievul îi poate anihila militar „cât ai pocni din degete”

Armata britanică, a afirmat Sanders, trebuie să se concentreze pe perfecţionarea pregătirii trupelor sale, astfel încât acestea să poată fi desfăşurate rapid, pe lupta în zone urbane şi refacerea stocurilor.

„Nu suntem în război, dar trebuie să acţionăm rapid, astfel încât să nu fim atraşi într-unul din cauza eşecului de a descuraja o expansiune teritorială”, a spus generalul Sanders, potrivit Agerpres.

„De acum, armata va avea obiectivul unic de a se mobiliza pentru a face faţă ameninţării de astăzi şi astfel să prevină un război în Europa”, a afirmat el.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:35Premierul Italiei, Giorgia Meloni, anchetată pentru decizia de repatriere a unui controversat oficial libian
21:25Directorul demis al Muzeului Național de Istorie a României: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile
21:17Ministrul Mediului: Este imposibil să explici cuiva care muncește în România că bonusul de pensionare la Romsilva este 100.000 de euro
21:09Premierul slovac Fico, pro-rus, preia întocmai ideile lui Trump despre genuri și vrea modificarea Constituției
20:58Șoarece creat în laborator din doi părinți masculi – inginerie genetică made in China
20:47Ministra Culturii l-a demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, pe care l-a acuzat de comunicare defectuoasă
18:21Tatăl europarlamentarului PSD Victor Negrescu lucra la Ambasada României din Paris, în 1988 – arată Cristian Preda
17:44Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație de tractoare, acum vicepreședinte al Agenției de Reglementare în Energie (ANRE)
16:45Fondurile operative ale serviciilor secrete românești, „vămuite” ilegal de ofițeri și șefi de structuri de informații. Pedepsele date de judecătorii militari, doar cu suspendare
15:45Aproape zece milioane de ambalaje de băuturi pe zi se strâng în România prin RetuRO SGR. Este de așteptat ca numărul să crească
15:36Trump face aluzii la un posibil al treilea mandat, deși Constituția americană prevede clar doar două mandate
15:29Se clatină puterea de la Belgrad: premierul Miloš Vučević și-a anunțat demisia ca efect al protestelor care durează de luni de zile
15:21Nicușor Dan va semna un aviz necesar pentru lucrările la planșeul de la Piața Unirii, dar spune că Băluță trebuie să mai aducă acte pentru a fi semnată și autorizația de construcție
15:12Ciolacu și Greblă se răzbună pe alegătorii din diaspora scurtând programul de vot, spune USR, care a depus amendamente la legea de aprobare a OUG pentru organizarea prezidențialelor
15:02Premierul slovac pro-Kremlin Fico a pierdut majoritatea parlamentară. Probabilitatea alegerilor anticipate, incertă