/

Niciun segment din A7 şi A8 nu mai e în termen, în ciuda finanțării generoase din PNRR

Proiectele autostrăzilor din Moldova mai mult blocate
Proiectele autostrăzilor din Moldova mai mult blocate (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Proiectele autostrăzilor din Moldova, mai mult blocate. Toate proiectele de autostradă din Moldova sunt întârziate, constată Adrian Covăsnianu, fostul secretar de stat al Iaşului la Ministerul Transporturilor până anul trecut.

Proiectele autostrăzilor din Moldova, mai mult blocate

Astfel, în ciuda finanţării generoase (3,6 miliarde de euro prin PNRR), a celor patru coridoare europene stabilite pe aici şi a prezenţei investiţiilor în Planul Investiţional 2020-2030, întârzierile pe fiecare tronson sau segment de drum este de până la 8 luni pe A7, respectiv 6 luni pe Autostrada Unirii. Nici drumul expres Tişiţa-Albiţa nu stă mai bine: 8 luni de când studiu de fezabilitate este suspendat.

Citește și: Putin a dat ordinul de atac asupra căilor de transport care leagă Ucraina de România și de celelalte țări vecine prin care ajung armele și ajutoarele umanitare occidentale

„Întârzierile sunt de la minim 3 luni (A7 Bacău-Paşcani) până la situaţia catastrofală de pe drumurile expres Tişiţa-Albiţa şi Suceava-Siret unde întârzierile contorizează 8 luni de zile”, încadrează Covăsnianu limitele abaterilor de la termenele stabilite.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:35ANALIZĂ Starea dezastruoasă a economiei la final de 2024, după Ciolacu I: deficit bugetar astronomic, exporturile scad, importurile cresc, iar PIB-ul începe să cadă
10:06Consumatorii de vin vor avea un 2025 greu: nu doar că prețurile vor crește, dar puterea de cumpărare este afectată de noile taxe
09:44Videochat-urile interactive, capcană pentru șantaj: cum a ajuns un elvețian să trimită bani în România ca să nu apară dezbrăcat pe internet
09:29Cardurile de sănătate, aproape imposibil de folosit în 2025: ore de așteptare pentru o singură rețetă, cozi uriașe la cabinete
22:08Vicepremierul Marian Neacșu și-a făcut protejata deputată PSD. Silvia Mihalcea, alături de Neacșu încă de la nunta fiului lui Dragnea
20:08Compania de stat Romgaz preia modelul Hidroelectrica și vrea să vândă gaze direct populației: cumpără sistem informatic adaptat unui număr nelimitat de puncte de consum
14:56Creșteri enorme de preț pentru locuințe în 2025. Care sunt cele mai scumpe orașe din România din punct de vedere imobiliar
14:46Începe examenul de bacalaureat la finalul lunii ianuarie. Primele probe, cele de evaluare a competențelor
14:31Taxă nouă pe clădiri, pentru „protecție civilă”, impusă din 2025 de autoritățile locale
10:50Din aprilie, prețul la gaze va crește cu peste 30%, iar cel la electricitate se dublează, dacă plafoanele de preț vor fi eliminate
10:02Cel mai influent cotidian german, Frankfurter Allgemeine Zeitung, sugerează că PSD a anulat alegerile fiindcă nu i-a convenit rezultatul, iar amestecul rusesc este nedovedit
21:27După ce coaliția majoritară a reconfirmat susținerea pentru Antonescu, Ponta îl desființează pe fostul aliat din USL: “Cred că n-are nicio șansă să intre-n turul 2, nu să câștige“
21:13De ce nu-i place lui CTP Porsche-ul lui David Popovici: „N-am fost niciodată ceea ce se cheamă un om de dreapta. (…) am fost fascinat de comunism. (…) o speranță într-un partid de stânga <bun> mi-a rămas”
20:40Impact devastator în Marea Neagră al poluării cu păcură deversată din petrolierele rusești naufragiate. Nu este clar dacă efectele vor atinge și țărmul românesc
20:28Zelenski sugerează că Trump nu va fi amabil cu Rusia, cum par să indice declarațiile sale despre sentimentele rușilor privitoare la intrarea Ucrainei în NATO