sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: intarzieri

12 articole
Eveniment

Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală

S-au înregistrat întârzieri uriașe ale trenurilor, în această imineață, la prima ninsoare banală din nord-estul României. Un tren care trebuia să ajungă la București, venind de la Satu Mare, are la ora redactării acestei știri o întârziere de șapte ore. Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală CFR a comunicat că „traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza județelor aflate sub cod galben și portocaliu de vânt puternic, ploi şi ninsori viscolite, probleme în circulație fiind înregistrate pe raza Sucursalei Regionale CF Iași”. Citește și: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor În Suceava, un copac a căzut peste linia de cale ferată și a fost întrerupt curentul prin firele de contact. „Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Iași va asigura pentru trenurile care tranziteaza zona, transbordare cu mijloace auto pe distanța Vatra Dornei – Salva”, arată CFR SA. „Pe raza SRCF Brașov, pe distanța Dârste – Timișu de Sus, în contextul condițiilor meteo nefavorabile, s-au produs căderi de copaci pe firul de contact, iar în prezent, circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel pe firul 2 și cu tracțiune electrică pe firul 1”, mai arată această companie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu a avut până acum nici o reacție la această situație.

Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală Foto: Facebook
Wizz Air, cea mai proastă companie din Marea Britanie în ceea ce privește întârzierile
Eveniment

Wizz Air, cea mai proastă companie

Wizz Aireste cea mai proastă companie din Marea Britanie în ceea ce privește întârzierile, pentru al treilea an consecutiv, arată o analiză publicată de BBC. Pe de altă parte, în 2023, Wizz Air a avut, în 2023, un profit, înainte de plata taxelor, de 341 de milioane de euro. Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj Wizz Air, cea mai proastă companie Analiza datelor Autorității Aviației Civile din Marea Britanie a acoperit plecările regulate și charter de pe aeroporturile britanice, efectuate de companiile aeriene care operează peste 2 500 de zboruri. Nu au fost incluse zborurile anulate. Grafica: Captură Daily Mail Numărul pasagerilor Wizz Air a atins numărul record de 62 de milioane în cele 12 luni de până la sfârșitul lunii martie, în creștere cu peste o cincime față de anul precedent. În aceeași perioadă, veniturile din vânzarea de bilete au crescut cu 11,2% de la an la an, similar cu creșterile din întregul sector aerian. Rory Boland, editor al revistei Which? Travel, a declarat, citat de Daily Mail: „Aceste ultime cifre privind întârzierile nu vor fi o surpriză pentru călători, care se află în situația scandaloasă de a plăti sume record pentru biletele de avion și de a primi în schimb servicii nesigure. Wizz Air a ocupat recent ultimul loc în sondajul nostru anual privind satisfacția în ceea ce privește companiile aeriene și este clar că pasagerii săi continuă să aibă parte de momente chinuitoare. Este timpul ca liniile aeriene să se adune și să înceapă să ofere serviciile pentru care plătesc clienții, inclusiv să se asigure că investesc în mod corespunzător în echipele lor de servicii pentru clienți”.

Atac al ministrului Câciu către Burduja: proiecte din Energie cu finanțare PNRR sunt întârziate Foto: Facebook
Politică

Atac al ministrului Câciu către Burduja

Atac neobișnuit al ministrului PSD Câciu către colegul liberal de la Energie, Burduja: „Sunt multe investiţii în energie întârziate”, a afirmat demnitarul care coordonează Fondurile Europene. Câciu a vorbit la Energy Forum Ediţia a XI-a: „Tranziţia către o Românie verde, provocările momentului". Citește și: O familie întreagă s-a mobilizat pentru o șpagă la angajare la spitalul județean Botoșani – document DNA Atac al ministrului Câciu către Burduja „Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate. Sunt multe investiţii în energie întârziate. Sumele sunt exorbitante dacă discutăm de valoarea pe care o avem la dispoziţie, dar sunt doar nişte sume pe hârtie de care România beneficiază sau ar putea beneficia dacă ele nu se transformă în proiecte care şi-au atins obiectivul. Toţi actorii din acest angajament trebuie să stea la masă şi să găsească soluţiile mai pragmatice, pentru că avem investiţii într-adevăr frumoase, benefice pentru România, dacă s-ar realiza, dar întârziate. Şi trebuie să fim foarte sinceri cu chestiunea asta. Dacă nu suntem sinceri, ne vom păcăli şi în 2026 vom constata că nu am realizat ce ne-am propus. Vom mai pierde sume puse la dispoziţie gratuit. Nu avem timp să stăm şi să spunem că e totul perfect", a subliniat Adrian Câciu. Sumele uriașe de care dispune România „Avem o alocare de aproape 5 miliarde de euro din PNRR, avem Fondurile din politica de coeziune 2021-2027, încă 3 miliarde de euro, avem Fondul de modernizare, 16 miliarde de euro. Banii din perspectiva surselor de finanţare există. Mai mult decât atât, din 2026 va mai veni o alocare de 5 miliarde de euro pe Fondul social pentru climă, care începe să fie implementat din 2026 până în 2030 de către România, iar alocarea pentru România este de 5 miliarde euro - 6 miliarde de euro, în funcţie de priorităţile pe care le definim în acea programare”, a mai arătat demnitarul PSD.

Un judecător are sute de dosare pe care nu le-a închis Foto: Facebook CSM
Justiție

Un judecător are sute de dosare pe care nu le-a închis

Un judecător de la Târgu Mureș, Florin Lupașcu, de la Tribunalul Specializat Mureș, are sute de dosare pe care nu le-a închis, iar unele dintre acestea zac de peste doi ani. Citește și: Ucigașii din Sibiu ar fi putut scăpa, după ce au fost reținuți, vineri, în Marea Britanie: judecătoarea a dat termen miercuri pentru mandatul de arestare și a închis telefonul Potrivit Inspecției Judiciare, „la data începerii cercetării disciplinare (22.12.2022), figura cu 298 de hotărâri în care se depășise termenul legal de redactare, iar la data de 06.03.2023 (data finalizarii cercetării disciplinare prealabile) figura cu 293 hotărâri judecătorești neredactate în termen legal, în privința unora dintre acestea fiind înregistrate întârzieri de peste 835 de zile”. Un judecător are sute de dosare pe care nu le-a închis Presa relatează că el a mai fost sancționat și în 2017 și 2019 pentru aceleași probleme. „Tribunalul specializat Mureș” este una din cele trei instanţe specializate în materie comercială, fiind înfiinţat în anul 2004. Aici se judecă cereri de insolvență, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei şi cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a sancționat cu „retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal și continuarea activității la Tribunalul Specializat Mureș”. Practic, CSM nu i-a făcut nimic, Lupașcu urmând să fie judecător la instanța la care este și acum. El poate face recurs la decizia CSM la completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Citește și: Cine este jandarmerița-cocaină: fiică de militar și suspectă că era „escortă de lux”. După ce a fost prinsă, a plecat în concediu de odihnă Potrivit declarației de avere din 2023, judecătorul a câștigat în anul fiscal 2022, 244.918 lei, sumă care include banii câștigați de la stat prin darea în judecată, dobânzi și vouchere de vacanță. În anul fiscal 2021 a avut venituri salariale, inclusiv cele obținute prin darea în judecată a statului, în valoare de peste 200.000 de lei, plus bani de chirie - peste 19.000 de lei.

Câți ani de întârziere au cumulat trenurile CFR Foto: CFR Calatori
Eveniment

Câți ani de întârziere au cumulat trenurile CFR

Câți ani de întârziere au cumulat trenurile CFR în doar primele opt luni ale anului: peste 4,6 ani, potrivit unui răspuns al ministrului PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la o interpelare a deputatului PNL Forin Roman. Citește și: Vodafone, dezastru în toată Europa: creșteri abuzive de prețuri, procese cu consumatorii, 11.000 de concediați, scăderea acțiunilor. Compania, desființată de presa europeană În 2022, întârzierile trenurilor de călători au însumat 4.326.618 de minute, adică 3.004 zile, respectiv 8,2 ani. În anul 2020 întârzierile au fost de 2.560.489 de minute (4,8 ani), iar în 2021 - 3.487.509 min (6,6 ani). Câți ani de întârziere au cumulat trenurile CFR În răspunsul la interpelare se precizează „totalul minutelor de întârziere până la 31 august 2023”, calculate de la începutul anului: 2.453.322 minute. Un calcul simplu arată că această înseamnă peste 1.703 zile, respectiv 4,66 ani. În ceea ce privește numărul trenurilor întârziate, Grindeanu arată că: 27.261 de trenuri au fost întârziate la îndrumare 143.059 de trenuri au întârziat pe parcurs În 2016, conducerea căilor ferate din Japonia a anunțat că întârzierea medie a unui tren Shinkansen (ce circulă cu 320 km./h) era de 24 secunde/călătorie. Recordul de punctualitate a fost atins în 1997: doar 18 secunde întârziere. Citiți și: Atacuri în valuri ale PSD la adresa PNL la Antena 3: liberalii, acuzați de Gâdea că blochează „reforma” pensiilor, Ciolacu îl face „mitocan” pe Rareș Bogdan, Tudose – „liberalii sunt disperați” În 2010, trenurile CFR Călători au în­țar­ziat 46.659 de ore, adică 1.944 de zile, ceea ce înseamnă 5,3 ani, arăta Pro TV.

Până și maghiarii s-au săturat de Wizz Air Foto: Facebook
Eveniment

Până și maghiarii s-au săturat de Wizz Air

Până și maghiarii s-au săturat de propria lor linie aeriană, Wizz Air: „Compania aeriană low-cost maghiară Wizz Air a doborât un record negativ în această săptămână”, scria, acum două zile, Daily News Hungary. Citește și: Tânăr ofițer DGA acuză conducerea Poliției că a făcut presiuni asupra sa după o ceartă cu un judecător controversat de la ÎCCJ, cel care i-a achitat pe securiștii din dosarul Gheorghe Ursu În Marea Britanie, Wizz Air a fost declarată, printr-un studiu printre pasageri, drept cea mai proastă linie aeriană. Până și maghiarii s-au săturat de Wizz Air „Luni, unul din două zboruri Wizz Air a aterizat la Budapesta cu o întârziere de cel puțin 30 de minute. Între timp, doar cinci din cele 32 de zboruri ale rivalului Ryanair au aterizat cu întârziere la Budapesta. Din păcate, situația se va înrăutăți la toamnă. După recordul său negativ, transportatorul low-cost se va confrunta cu o toamnă și mai grea. După cum am scris, programul său din septembrie-octombrie va fi perturbat din cauza reviziei motoarelor (...) În două zile, zborurile Wizz care aterizează pe aeroportul din Budapesta au acumulat 50 de ore de întârziere, potrivit site-ului oficial al aeroportului din Budapesta. Duminică, 13 din 35, iar luni, 16 din 32 de aeronave ale companiei aeriene care au sosit pe Aeroportul Internațional Liszt Ferenc au avut întârzieri de cel puțin 30 de minute. Luni au fost înregistrate în total 26 de ore de întârzieri, scrie Világgazdaság. Prin comparație, 12 din 33 de zboruri ale principalului rival Ryanair au aterizat cu cel puțin o jumătate de oră întârziere duminică și cinci din 32 luni. Compania aeriană irlandeză a avut "doar" 31 de ore de întârziere în cele două zile. Cele două companii aeriene low-cost reprezintă aproape jumătate din totalul zborurilor care sosesc pe aeroport”, scrie Daily News Hungary. Publicația maghiară explică faptul că Wizz Air urmează să verifice motoarele avioanelor, procedură care va dura circa 60 de zile, deci sunt estimate noi probleme pentru pasageri. Guvernul român se vaită la Bruxelles Ministrul român al Turismului spune că România nu are cum să sancționeze Wizz Air și trimite pasagerii nemulțumiți la Comisia Europeană, respectiv la un site pe care pot depune reclamații. Însă, în Marea Britanie, guvernul a forțat Wizz Air să re-examineze cererile de compensații pentru pasagerii abandonați pe aeroporturi. În februarie 2023, o organizație a consumatorilor din Marea Britanie a decis că Wizz Air este cea mai proastă companie aeriană în ceea ce privește comfortul pasagerilor și îmbarcarea. Media întârzierilor, de 46 de minute, plasa compania tot pe locul I, al doilea an consecutiv.

Haosul continuă pe căile ferate, ministrul Grindeanu - absent Foto: Facebook
Eveniment

Haosul continuă pe căile ferate, Grindeanu - absent

Haosul continuă pe căile ferate, după mai multe zile de întârzieri uriașe, dar ministrul Transporturilor, SorinGrindeanu este complet absent și nu s-a deranjat să aibă vreo reacție. Trenurile care urmau să ajungă, azi, în Gara de Nord, au sute de minute întârziere. Principalul motiv al întârzierilor pare a fi furtuna care a doborât copaci peste linia ferată. Însă și zilele trecute, când nu au fost furtuni, ci vreme caniculară, s-au înregistrat întârzieri uriașe. Haosul continuă pe căile ferate, ministrul Grindeanu - absent Cea mai mare întârziere, de peste 700 de minute, o avea la ora 16.00 un tren care vine de Arad şi urma să plece spre Constanţa. Acest tren era operat de Astra Trans Călători. Foto: News.ro Un alt tren vine de la Budapesta şi trebuia să ajungă la Bucureşti la ora 8.00, avea peste 400 de minute întârziere, arată news.ro. Un tren de la Craiova avea 330 de inute întârziere, iar un altul de la Deva, peste 300 de minute întârziere. "Au stat nouă ore în câmp și au așteptat să se întâmple ceva. Pur și simplu au stat, ca să vină cineva să ia un copac de pe șine. Este revoltător. Fiul meu doarme acum, în tren pentru că are nevoie de odihnă. Performanță se face mergând cu trenul în pas de pitic. Norocul nostru este că acest concurs este mâine. Copilul a primit o sticlă de apă de la niște oameni care stăteau în cușeta respectivă, care au abandonat trenul. Noi am aflat undeva în jurul orei 10.00 Aș întreba și eu pe cineva din minister: dacă ar avea un copil în tren oare cum ar proceda în cazul acesta? Dacă cineva din guvern ar avea un copil în tren, cum ar proceda în cazul ăsta?", a spus Vasile Blidar, tatăl unui copil de 15 ani care urma să participe la un concurs de atletism din Constanța. Mizerie, căldură sufocantă, trenuri defecte Însă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu a avut nici o reacție la aceste întârzieri, așa cum nu a avut nici cu alte ocazii. „Sute de minute întârziere, popasuri în mijlocul câmpului și vagoane fără aer condiționat. Prin asta trec nenumărați călători. Toate aceste probleme se adaugă la cele deja... „tradiţionale”, pe care le întâlnim pe tot parcursul anului”, arăta un reportaj Pro TV din această dimineață. „De la startul valului de caniculă, apar din ce în ce mai des semnalări de trenuri stricate din cauza căldurii, vagoane în care nu funcţionează aerul condiţionat, dar şi alte probleme, cum ar fi mizeria din garnituri. În tot acest context, CFR Călători vine cu un sfat uluitor pentru cei care cumpără bilet în perioada caniculară: să aibă la ei apă şi medicamente”, scria DCNews, acum câteva zile. „Compania Națională de Căi Ferate CFR SA adresează scuzele aferente tuturor călătorilor și îi asigură ca toate interventiile desfășurate în cursul nopții au fost necesare pentru continuarea călătoriei în condiții de siguranță”, se arată într-un comunicat al companiei. Citește și: BREAKING Declarație extrem de gravă a premierului Viktor Orban: Noi n-am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi teritorii românești (transcriere G4Media/Transtelex)

Semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR Foto: Guvernul României
Politică

Semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR

Primele semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale. În consecință, firmele de construcții amenință cu rezilieri ale contractelor. Avertismentul a venit dinspre doi primari din coaliția aflată la putere. Constantin Toma, primarul PSD al Buzăului, și Emil Boc, primarul PNL din Cluj. Guvernul nu a menționat această situație după întâlnirea lui Marcel Ciolacu cu cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România. „Eu și colegii mei din Guvern le-am răspuns tuturor solicitărilor care vizează măsuri pentru a susține finalizarea rapidă a acestor proiecte care vor îmbunătăți viața a milioane de români. Sunt un adept al descentralizării fondurilor europene către administrația locală, iar în săptămânile următoare vom lua decizii concrete care să producă efecte vizibile în acest sens!”, a scris Guvernul, pe Facebook, citându-l pe premier. Semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR „Am fost însărcinat de colegi, primarii de municipii din România, să ridic la această întâlnire problema datoriilor pe care MIPE, acest minister, le are pe proiectele finanţate din fonduri europene. Sunt întârzieri foarte mari, de peste 800 de milioane de euro, care ne pun în pericol", a spus Constantin Toma, citat de Rador. El a anunţat că firmele de construcţii "ne fac deja facturi de întârziere şi ne ameninţă că vor rezilia contractele, dacă nu vor fi plătiţi, pe bună dreptate". Rezilierea contractelor ar duce la întârzierea certă a proiectelor şi, în cazul unor proceduri îndelungate, la pierderea fondurilor europene. Emil Boc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, a afirmat că premierul Marcel Ciolacu şi ministrul de resort au promis că MIPE va achita până la 1 septembrie toate restanţele menţionate. „E corect să spunem că domnul ministru Câciu a fost foarte receptiv pe această temă şi ne-a dat asigurări că până la 1 septembrie facturile restante vor fi achitate şi, evident, va face un mecanism mult mai rapid de achitare a acestor facturi. Deci, avem, deja, un orizont de timp cu care putem vorbi cu constructorii. (...) Riscul este următorul: constructorii ne notifică cu privire la faptul că reziliază sau ne cer penalităţi de întârziere, noi trebuie să dăm în judecată Guvernul că nu ne vin bani din fonduri. Avem acum un calendar previzibil, 1 septembrie, de achitare a restanţelor, ceea ce ne dă nouă o gură de oxigen în relaţia cu constructorii", a declarat Emil Boc. Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu

Trenurile internaționale, întârzieri uriașe Foto: Facebook
Eveniment

Trenurile internaționale, întârzieri uriașe

Trenurile internaționale ale CFR Călători, care au intrat în România venind dinspre Viena-Budapesta, au înregistrat, sâmbătă, întârzieri uriașe. Potrivit Club Feroviar, trenul Grupa de Viena a trenului IR 405 a sosit la Cluj-Napoca la ora 23:55, cu o întârziere de 14 ore și jumătate. IR 347 Dacia avea o întârziere de aproape 10 ore (585 de minute) la Predeal. Trenurile internaționale, întârzieri uriașe „Lipsa totală de coordonare dintre operatorii feroviari din România și Ungaria – CFR Călători și MAV Start – a făcut ca două trenuri internaționale românești să aibă sâmbătă dimineață întârzieri de peste opt ore”, a scris Club Feroviar. Site-ul arată că o explicație parțială a întârzierii este dată de furtunile din Austria și Ungaria, care a doborât copaci peste calea ferată. „Lipsa de coordonare dintre cele două administrații feroviare a făcut ca vagoanele de clasă și de dormit de la trenul 405 al CFR Călători, în loc să fie atașate la Szolnok la IR 367 (Harghita ), care pleca la ora 9:03, au plecat cu trenul 347. Călătorii cu destinația finală Cluj-Napoca vor ajunge acolo nu la ora 16:09, așa cum indică graficul de circulație, ci după ora 21:00, cu ocolire prin Arad și cu schimbarea a două trenuri, a declarat pentru Club Feroviar președintele Sindicatului Feroviar Vagoane Speciale, Mihai Cantea, care este la fața locului, ca însoțitor de vagon”, explică Club Feroviar. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparat cu 3.000.000 EURO „Nici nu a intrat bine în țară garnitura, că s-a produs un alt pocinog. Chiar înainte de Radna, la unul dintre vagoanele de clasă a apărut o degajare de fum la sistemul de frânare. Incidentul a fost remediat în aproximativ 20 de minute, cât a durat operațiunea de probă la frână. În acel vagon era și spațiul amenajat pentru bar, de unde călătorii își mai cumpărau sucuri, bere, chipsuri și sandwich-uri. Sesizați de Club Feroviar, responsabilii CFR Călători au precizat că, cel mai probabil, un călător a acționat frâna de mână de la capătul vagonului și din această cauză a apărut degajarea de fum”, mai arată acest site.

Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Cum afectează pensionările masive mersul Justiţiei

Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei. Pensionările din sistemul judiciar ieşean şi-au pus serios amprenta pe activitatea de anul trecut a Tribunalului. Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei Numărul dosarelor noi a scăzut puţin, dar numărul tot mai mic de judecători a făcut ca fiecare dintre ei să fie pus în situaţia de a soluţiona câte două dosare pe zi. Jumătate dintre justiţiabili au aflat soluţia găsită de magistraţi la aproape trei luni de la pronunţarea sentinţei. Citește și: Misteriosul credit de 82.000 de euro pe doar cinci ani al doctoriței oncolog șpăgare de la Suceava. De ce avea nevoie de bani de la bancă, deși câștiga peste 100.000 de euro pe an, fără cash-ul din mită? Numărul dosarelor nou intrate pe rol situează Tribunalul ieşean pe locul cinci în ţară, după Bucureşti, Constanţa, Ilfov şi Dolj. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Haosul la metrou continuă Foto: Octav Ganea/ Inquam
Politică

Haosul la metrou continuă

Haosul la metrou continuă: trenurile vin la intervale de 18 minute, scrie G4media. Acum câteva zile, Ziarul Financiar arăta că perioada de timp în care mergi cu metroul din Obor în Pantelimon este mai lungă decât cea pe care o consumi mergând cu trenul de la București la Ploiești. Între timp, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care controlează Metrorex, nu a avut nici o reacție. Haosul la metrou continuă „Călătorii care au mers luni cu metroul în Capitală au așteptat și câte 18 minute sosirea unui tren, potrivit reporterilor G4Media și mai multor cititori. Întârzierile enorme sunt înregistrate atât dimineața, cât și în mijlocul zilei”, a arătat, azi, G4Media. „Zeci de minute petrecute în subteran pentru o călătorie, care, în mod normal, nu ar fi trebui să dureze mai mult de un sfert de oră. Este doar una dintre experienţele pe care le trăiesc de câteva zile bucureştenii care aleg transportul cu metroul, în condiţiile în care, din cele 57 de trenuri care ar trebui să ruleze pe şine, doar 35 sunt în funcţiune”, scria, la 22 iulie, Ziarul Financiar. Economedia a scris că Metrorex, compania deținută de statul român prin Ministerul Transporturilor, a ajuns la arierate de 160 de milioane de lei către firma care se ocupă de mentenanță. Creşterea timpilor de aşteptare în staţii este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom, cu care Metrorex are un contract în vigoare, numărul trenurilor aflate în circulaţie fiind cu 38% mai mic decât în mod normal, se arată într-un comunicat al Metrorex. Alstom cere ca Metrorex să-și plătească datoriile Acum circa o lună, într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante. Citește și: Pensiile Apărării și Internelor: costuri de 800 de milioane de lei/ lună. Cea mai mare pensie M.Ap.N: 40.176 lei. Cea mai mare pensie plătită de Interne: 19.955 de lei „Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane lei, echivalentul a 33 milioane euro, peste 140 de milioane lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de 1 an?”, a declarat pentru News.ro preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci.

Proiectele autostrăzilor din Moldova mai mult blocate (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Proiectele autostrăzilor din Moldova, mai mult blocate

Proiectele autostrăzilor din Moldova, mai mult blocate. Toate proiectele de autostradă din Moldova sunt întârziate, constată Adrian Covăsnianu, fostul secretar de stat al Iaşului la Ministerul Transporturilor până anul trecut. Proiectele autostrăzilor din Moldova, mai mult blocate Astfel, în ciuda finanţării generoase (3,6 miliarde de euro prin PNRR), a celor patru coridoare europene stabilite pe aici şi a prezenţei investiţiilor în Planul Investiţional 2020-2030, întârzierile pe fiecare tronson sau segment de drum este de până la 8 luni pe A7, respectiv 6 luni pe Autostrada Unirii. Nici drumul expres Tişiţa-Albiţa nu stă mai bine: 8 luni de când studiu de fezabilitate este suspendat. Citește și: Putin a dat ordinul de atac asupra căilor de transport care leagă Ucraina de România și de celelalte țări vecine prin care ajung armele și ajutoarele umanitare occidentale "Întârzierile sunt de la minim 3 luni (A7 Bacău-Paşcani) până la situaţia catastrofală de pe drumurile expres Tişiţa-Albiţa şi Suceava-Siret unde întârzierile contorizează 8 luni de zile", încadrează Covăsnianu limitele abaterilor de la termenele stabilite. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră