/

Primarii PSD din Crevedia și Caracal, pe care Ciolacu spunea că nu-i mai susține după explozia de la stația GPL, candidează din nou sub sigla social-democrată

Primarii PSD din Crevedia și Caracal (foto, împreună cu penalul Adrian Chesnoiu) candidează din nou Foto: facebook

Primarul municipiului Caracal, social-democratul Ion Doldurea, candidează pentru un nou mandat, candidatura sa urmând să rămână definitivă marţi, în situaţia în care nu va fi contestată, potrivit reprezentanţilor circumscripţiei electorale municipale. Ion Doldurea, zis și „Împăratul”, este tatăl lui Ionuț Doldurea, cel care controla compania Flagas, de care aparține depozitul GPL care a explodat în comuna Crevedia.

Citește și: Câți pasageri au trecut în trei luni prin cel mai penibil aeroport din România, subvenționat cu zeci de milioane de lei, cu zeci de angajați și condus de un pensionar afiliat PSD

Cele două explozii de la o stație GPL din Crevedia au provocat, în august 2023, două decese și 56 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție.

Primarii PSD din Crevedia și Caracal candidează din nou

„Astăzi, împreună cu echipa de consilieri locali, însoţiţi de preşedinţii organizaţiilor locale şi membri ai PSD Caracal, am depus la biroul electoral lista de candidaţi pentru alegerile locale din 9 iunie! Prezenţa noastră în număr mare la acest moment este dovada că în aceşti 4 ani am construit la Caracal, împreună cu deputatul Adrian Chesnoiu, o echipă PSD puternică, cu oameni determinaţi şi consecvenţi crezului nostru”, a scris Doldurea pe Facebook.

Deputatul PSD Adrian Chesnoiu, pe care-l invocă Doldurea în postarea sa, a fost ministru al Agriculturii, dar a fost trimis în judecată pentru aranjarea unui concurs de angajare.

Pe de altă parte, primarul din Crevedia, Florin Petre, a redistribuit pe Facebook o postare a PSD Crevedia în care se anunță că vor continua „să facă echipă” pentru această comunitate. În imagini se vede cum Flroin Petre a început campania electorală, sub sigla PSD.

Florin Petre în campanie Foto: Facebook

În septembrie 2023, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă PSD mai susţine candidaturile viitoare a primarilor din Crevedia şi Caracal, în condiţiile în care primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid, iar primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat.

Nu prea văd cum, dar o să vă anunţăm. Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene.

Ce pot să vă spun cu certitudine – că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor, a răspuns Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu