/

Boris Johnson, ca și plecat de la Guvern, consideră presa de la Londra. Care ar fi efectul asupra relației Marii Britanii cu Ucraina?

"Prietenul Ucrainei", Boris Johnson, fără scaun
"Prietenul Ucrainei", Boris Johnson, fără scaun (sursa: Facebook/Boris Johnson)

„Prietenul Ucrainei”, Boris Johnson, fără scaun. Ziarele centrale din Regatul Unit prezintă miercuri o perspectivă sumbră pentru premierul Boris Johnson, confruntat cu cea mai mare criză de autoritate după demisiile a doi miniştri, transmite Reuters.

„Prietenul Ucrainei”, Boris Johnson, fără scaun

„Sfârşitul jocului”, scrie The Times pe prima pagină, în urma demisiei lui Rishi Sunak de la conducerea finanţelor şi a lui Sajid Javid de la ministerul sănătăţii. Cotidianul apreciază că este „o greşeală” din partea premierului să se agaţe de putere, deoarece „a pierdut încrederea partidului său şi a ţării”.

„Nu există nicio şansă imaginabilă ca Johnson, care nu a reuşit să îşi asigure sprijinul a 148 de parlamentari la un vot de încredere luna trecută, să îşi poată redobândi autoritatea de a asigura conducerea eficientă de care are nevoie ţara în vremuri de criză naţională acută”, adaugă publicaţia, care conchide: „Fiecare zi în care rămâne adânceşte sentimentul de haos. Pentru binele ţării, trebuie să plece”.

Se vehiculează nume de înlocuitori

În interiorul ziarului, editorialistul Iain Martin descrie haosul din interiorul guvernului şi opinează că speranţele legate de numirea noului ministru de finanţe Nadhim Zahawi sunt limitate.

„A fost o agitaţie nebunească din partea unei Echipe Boris care îşi face iluzii, în încercarea de a identifica o persoană, orice persoană pregătită să accepte al doilea post politic din ţară, ca importanţă, şi să rişte să fie deţinătorul celui mai scurt mandat” la conducerea Finanţelor, scrie jurnalistul.

Martin afirmă că s-au vehiculat numele fostului ministru al Sănătăţii Jeremy Hund şi al ministrului Apărării, Ben Wallace, ca posibili succesori ai lui Johnson.

Johnson periclitează soarta partidului

În cotidianul Telegraph, fostul ministru pentru Brexit, lordul David Frost, susţine că Johnson ar trebui să demisioneze, în caz contrar riscând „să tragă după el partidul şi guvernul”.

După demisiile de marţi, „alţi membri ai cabinetului trebuie acum să se gândească dacă sunt într-adevăr mulţumiţi de actuala direcţie de mers”, apreciază Frost.

Daily Express îl prezintă pe Johnson ca „rănit”, dar „eliberat”. În pagina întâi, cotidianul afirmă că premierul îşi continuă lupta şi a promis reducerea impozitelor.

„Da, ce irosire şi ce tragedie a fost”

Editorialistul Stephen Glover de la Daily Mail îl elogiază pe premier ca „un politician excepţional, cu un cap peste majoritatea celorlalţi membri ai cabinetului” şi crede că Johnson va fi respectat pentru că a asigurat retragerea Regatului Unit din UE în ciuda „principalului său defect: „reticenţa de a spune adevărul, care l-a marcat chiar şi într-o meserie care nu este apreciată pentru veracitate”.

Citește și: Boris Johnson, mesaj foarte important în favoarea Ucrainei: Teritoriul capturat de Rusia poate fi recuperat. Întreaga comunitate internațională sprijină Kievul

„Însă după toate cele întâmplate şi în ciuda realizărilor sale, el pare acum un prim-ministru a cărui soartă este pecetluită”, recunoaşte comentatorul, care îşi exprimă şi sentimentele personale: „Da, ce irosire şi ce tragedie a fost”.

Când și cum va pleca

Guardian prezintă punctul de vedere al jurnalistei Polly Toynbee, potrivit căreia „singura întrebare rămasă” priveşte modul şi momentul exact al plecării premierului.

„Foarte puţini se aşteaptă ca el să intre în luptă la următoarele alegeri. Comitetul 1922 (grupul parlamentar conservator – n. red.) ar putea schimba instantaneu regulile peste noapte şi vota din nou asupra conducerii, cu toate indiciile că el (Johnson) va pierde data viitoare”, scrie ea.

Alternativa ar fi ca deputaţii conservatori „să aştepte alegerea de săptămâna viitoare a unui nou comitet care să intenţioneze să schimbe regulile pentru a permite o nouă încercare de defenestrare în mai puţin de un an”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii