vineri 14 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5064 articole
Politică

Îngrijorat de situația din Orient, Rareș Bogdan nu vrea să rupă pactul cu PSD. La același post TV, Antena 3, el propune o alianță de dreapta

Îngrijorat de situația din Orientul Mijlociu, Rareș Bogdan nu vrea să rupă pactul cu PSD. Însă, la același post, Antena 3, controlat de Dan Voiculescu, el propune o „amplă” alianță de dreapta. Citește și: Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat Rareș Bogdan nu vrea să rupă pactul cu PSD „PNL nu rupe şi nu are de gând să rupă guvernarea. La ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi la modul în care evoluează conflictul din Ucraina, nu ne permitem nici noi, nici dânşii să rupem această guvernare. Sunt multe lucruri care trebuie făcute în guvernare, e vorba de bani europeni care trebuie aduşi în continuare în economia românească, e vorba despre PNRR, care are pe tranşa a treia nişte întârzieri şi ele trebuie corectate. E vorba de o negociere pe care trebuie să o facem cu Comisia Europeană, pentru ca să nu fim nevoiţi în niciun caz să coborâm plafonul la microîntreprinderi începând cu luna octombrie, noiembrie, e vorba de discuţiile pe deficit”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3. Însă, în aceeași emisiune, el a insistat pentru realizarea unei „ample” coaliții de dreapta. Rareș Bogdan a declarat despre aliații săi de stânga, PSD, că „până acum, doar a împărțit sărăcia sau ceea ce a adunat dreapta”. „Noi avem o agendă reformistă. Considerăm că după 35 de ani, România are nevoie de reforme profunde. Dacă PSD este capabil să facă aceste reforme, putem sta de vorbă. Deocamdată, cei care au anunțat reforme similiare din punct de vedere administrativ, din punct de vedere politic, economic și multe altele, au fost cei din dreapta eșicherului politic. Până acum, stânga doar a împărțit sărăcia sau ceea ce a adunat dreapta. Noi avem o agendă pe care o punem pe masă. Suntem convinși că forțele de dreapta o vor îmbrățișa, fie că vorbim despre REPER-ul domnului Cioloș, fie că vorbim despre USR-ul doamnei Lasconi și a domnului Drulă, fie că vorbim despre PMP sau Forța Dreptei”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL. Lasconi, acum zece zile „obraznică”, azi - potențial aliat În același timp, el i-a cerut Elenei Lasconi, pe care acum o săptămână o făcea „obraznică” și îi cerea să-și vadă „de lungul nasului” să susțină candidatura lui Nicolae Ciucă la președinție. „Mă bazez pe doamna Lasconi pentru ultima săptămână din noiembrie și prima săptămână din decembrie că va fi alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, pentru a reuși impunerea unui președinte de dreapta în România. Sigur că dânsa are un discurs tipic de opoziție, nimic blamabil, este firesc. Noi suntem la putere și am venit aici pentru a face lucruri”, a cerut Rareș Bogdan.

Îngrijorat de situația din Orient, Rareș Bogdan nu vrea să rupă pactul cu PSD. La același post TV, Antena 3, el propune o alianță de dreapta
Autostrada Târgu Mureș-Iași a fost sabotată și nu va fi gata nici în 2030, spune președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi
Politică

Autostrada Târgu Mureș-Iași a fost sabotată și nu va fi gata nici în 2030, spune președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi

Autostrada Târgu Mureș-Iași, denumită oficial A8, a fost sabotată și nu va fi gata nici în 2030, spune președintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, Paul Butnariu. El a afirmat și că autostrada A7 - care leagă București de Iași - este „ineficientă economic” fără autostrada A8. Citește și: Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat Autostrada Târgu Mureș-Iași a fost sabotată „În ceea ce priveşte A8 a existat un sabotaj din punctul de vedere al prioritizării autostrăzilor în raport cu alte cheltuieli. O fi supărătoare realitatea pentru unii, dar ăsta este adevărul. Studiul de fezabilitate pentru A8 a fost demarat înainte de a fi începută A7, dar au apărut blocaje. O spun răspicat: autostrada A7 fără A8 este ineficientă economic”, a afirmat Butnariu, citat de news.ro. Potrivit lui Butnariu, pe A8 există mai multe loturi ce trebuie scoase la licitaţie, dar lucrurile întârzie. „Sunt întârzieri ba cu şase luni, după care se mai amână cu patru luni, apoi apar încă două. Vorbim aici la Camera de Comerţ de vreo 25 de ani despre această autostradă. Convingerea noastră este că nu s-a vrut să se facă. Am avut nu ştiu câte argumente de-a lungul timpului să nu se facă A8. Ba că vor veni ungurii pe A8, ba că vin ruşii. De la Iaşi până la Oradea treci prin 125 de localităţi. Ce facem cu transportatorii din Iaşi sau din Republica Moldova care au de ajuns cu marfa în Europa? Ai nevoie de doi şoferi de la Iaşi la Oradea, îţi trebuie pauză, unde mai pui uzura maşinii. Suntem aici în Moldova într-un pol al sărăciei şi trebuie rezolvat acest lucru. Trebuie pusă presiune în continuare pentru a se face licitaţiile, apoi va trebui pusă presiune pe constructor”, a mai declarat şeful Camerei de Comerţ din Iaşi. Paul Butnariu susţine că există două versiuni privind momentul finalizării A8, dar că varianta probabilă este după 2030. „Unii spun că va fi gata înainte de 2030, dar varianta realistă este că va fi terminată după 2030. Totul depinde de cine va fi la Ministerul Transporturilor, dar şi de presiunile care vor exista. Trebuie să recunoaştem că organizaţiile neguvernamentale au reuşit să mişte lucrurile. Dar este necesar să punem presiune în continuare”, a adăugat Paul Butnariu.

Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat
Politică

Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat

Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul decât cu acordul ANAF (care nu este clar cum se acordă) dacă ai fie și un leu datorie la stat. Pe de altă parte, notarul este obligat să verifice dacă ți-ai achitat datoriile la stat, înainte de a autentifica vânzarea, ceea ce practic o blochează până la stingerea obligațiilor către ANAF. Prevederea a fost strecurată într-un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Codului Fiscal care are 34 de pagini și peste 100 de modificări. Citește și: Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă, politruci PSD-PNL Ce prevede proiectul de ordonanță de urgență: Nu-ți poți vinde casa dacă ai un leu datorie la stat „Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri reprezentând clădiri și terenuri, proprietarul și persoana căreia i se transferă dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central. În cazul în care în certificatul de atestare fiscală emis pe numele proprietarului, sunt cuprinse obligații fiscale/bugetare restante, acesta conține acordul organului fiscal central pentru înstrăinarea bunului cu menționarea contului în care se virează suma aferentă obligațiilor fiscale/bugetare datorate de către proprietar. În acest caz, notarul verifică, înainte de autentificarea actului de înstrăinare a dreptului de proprietate, existența dovezii plății obligațiilor fiscale/bugetare în contul indicat de organul fiscal central, până la concurența prețului de înstrăinare sau a obligațiilor fiscale/bugetare restante cuprinse în certificatul de atestare fiscală, după caz. În situația în care se încheie contract de donație, trasferul dreptului de proprietate se realizează cu condiția ca donatorul să nu înregistreze obligații fiscale/bugetare restante conform certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal central. În cazul în care persoana căreia i se transferă dreptul de proprietate înregistrează obligații fiscale/bugetare restante cuprinse în certificatul de atestare fiscală, notarul public transmite organului fiscal central, prin mijloace electronice de comunicare, o copie a titlului de proprietate încheiat ca urmare a transferului dreptului de proprietate.” Ce-l îngrijorează pe Boloș „Prin această măsură, statul are în vedere să prevină periclitarea colectării creanțelor bugetare, prin condiționarea realizarii tranzacțiilor de înstrăinare a bunurilor imobile, de achitarea obligațiilor fiscale/bugetare restante datorate de proprietar. În caz contrar, există riscul ca proprietarul să intre in starea de insolvabilitate sau de insolvență, ceea ce ar conduce la nerecuperarea obligațiilor bugetare la bugetul general consolidat. În fapt, și în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale, transferul dreptului de proprietate este condiționat de achitarea acestor obligații”, se arată în nota de fundamentare.

Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă, politruci PSD-PNL fără CV-uri care să justifice posturile
Politică

Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă, politruci PSD-PNL fără CV-uri care să justifice posturile

Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă sau politruci PSD-PNL, unii fiind suspectați de legături cu securitatea ceaușistă. Ministrul Educației, Ligia Deca, adusă la SNSPA în 2019, unde este lector universitar și predă „Relații internaționale și integrare europeană” masteranzilor, este inginer naval și are un masterat în „management maritim și portuar”. În 2019, Deca era consilier de stat la Administrația Prezidențială. Citește și: Dacă ajunge președinte, Simion vrea ca și embrionii să facă sport iar multinaționalele să fie obligate să finanțeze activitățile sportive Toți aceștia predau la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA Cine predă la SNSPA „relații internaționale și integrare europeană”: Daniel Dăianu, 71 de ani, fost ofițer de securitate între 1976 și 1978, la direcția de informații externe. Părinții săi au fost ofițeri superiori în Securitate. Acum, el conduce Consiliul Fiscal. Vasile Secăreș, 76 de ani, fost căpitan în ministerul Apărării, unde a lucrat până în 1978 la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară din București. Ulterior, el a predat la Aacdemia Ștefan Gheorghiu, unde erau pregătite cadrele PCR. După 1990 a fost consilierul lui Ion Iliescu. În anul 2022 era și membru al Consiliului de Administrație al Eximbank, de unde a încasat circa 150.000 de lei. Acum, el este președinte al Institutului Bancar Român. Mircea Ioan Pascu, 75 de ani: în perioada 1971-1986, acesta a fost cercetător la Departamentul de Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice (ISISP), subordonat CC al PCR. A fost ministru al Apărării între 2001 și 2004, în guvernul Năstase. Foștii ofițeri de Securitate Liviu Turcu (transfug în Occident) și Mircea Răceanu (condamnat la moarte de regimul Ceaușescu sub acuzația de spionaj) au susținut că Pascu era ofițer de securitate. Oarecum ironic, el le predă masteranzilor de la SNSPA despre „securitate și tehnologie” sau „securitate și diplomație”. Victor Negrescu, europarlamentar PSD Andrei Muraru, deputat PNL - dar el figurează pe lista cadrelor didactice cu „post rezervat” Ligia Deca, ministru al Educației Mihai Ghigiu, șeful cancelariei premierului Ciolacu, fost șef al Tineretului PSD, un apropiat al lui Sorin Grindeanu. Conducerea universității: un trecut obscur DeFapt.ro a arătat deja că rectorul SNSPA, Remus Pricopie, suspectat că l-a protejat pe prădătorul Bulai este un pesedist cu o avere uriașă. Deși conduce o universitate de științe politice, Pricopie este absolvent al Facultății de Chimie-Fizică din cadrul Universității București. Președintele Senatului SNSPA, Iordan Gheorghe Bărbulescu este un personaj de 72 de ani, cu un gol de 13 ani în CV. Astfel, potrivit unui CV al lui Bărbulescu, care apare pe site-ul academiei SRI, acesta s-a născut în 1952 și a absolvit facultatea de filosofie în 1978, în regimul comunist, când această materie era limitată la filosofia marxistă.

Pleșu, despre „țoapa de tip nou”: „Nărăvașe care asupresc invitații prin talk-show-uri” și „politicieni înecați, financiar, în osînză”
Politică

Pleșu, despre „țoapa de tip nou”: „Nărăvașe care asupresc invitații prin talk-show-uri” și „politicieni înecați, financiar, în osînză”

Eseistul Andrei Pleșu scrie, pe Facebook, despre „țoapa de tip nou”: „Țațe nărăvașe care asupresc invitații prin talk-show-uri” și „politicieni înecați, financiar, în osînză”. Citește și: După scandalul agresiunilor sexuale, redactorul-șef al Dilemei mai dă un șut SNSPA: profesorii sunt „mediocri patentați” Postarea sa pare să fi fost generată de agresiunile din trafic: „Frecvent, îți taie calea vitejește cîte un «jipan», condus în 70% din cazuri (după statistica mea aproximativă) de fete abia domesticite, care n-aveau cînd să-și fi putut finanța, prin performanță profesională, un asemenea lux și care conduc cu telefonul într-o mînă și cu rujul în cealaltă”. Pleșu îi include la categoria „țoape de tip nou” și pe ziariștii „care transformă informația într-un soi de bordel de vorbe”. Pleșu, despre „țoapa de tip nou” „Ţoapa de tip nou Spre deosebire de țoapa «clasică», înclinată să se simtă bine mai degrabă în mediul ei, între cei din aceeași făină cu ea, țoapa cea nouă se simte acasă oriunde. Peste tot. Ia imediat în posesie spațiul în care se află. Dacă e la volan, își adjudecă ambianța rutieră: «se descurcă» impenitent printre fraierii care încă se conformează unei minime geometrii a traficului, parchează unde are chef (și, preponderent, unde n-are voie). Frecvent, îți taie calea vitejește cîte un «jipan», condus în 70% din cazuri (după statistica mea aproximativă) de fete abia domesticite, care n-aveau cînd să-și fi putut finanța, prin performanță profesională, un asemenea lux și care conduc cu telefonul într-o mînă și cu rujul în cealaltă. «Acasă» se simt țoapele de tip nou și la restaurant. Deîndată ce se așază la o masă, singuri sau cu rude și prieteni, ei îi evacuează psihologic din sală pe toți ceilalți clienți. Dacă ai ghinionul să nimerești într-un local în care «petrec» asemenea ipochimene, ești anulat. Se vorbește tare, se rîde cu sughițuri, se fac glume cu apropo, se povestesc lucruri de tot soiul, în general neapetisante… Ești condamnat la indiscreție. Afli, din sonore conversații telefonice, ce simte comeseanul pentru Maricica, ce boli are mama, ce au de făcut imediat subalternii din firmă etc. Din taclaua convorbitorilor, ajung la tine, în ample torente de decibeli, opinii politice tranșante, ipoteze despre dezastrul din Apuseni și de pe lacul Siutghiol, relatări picante despre șefi, vecini, cumnați și soacre. Oamenii se simt bine. Nu cred în chestia cu «spațiul public». Peste tot, se poartă destins, ca la ei în bucătărie. Copiii aleargă urlînd printre mese, se cere muzica mai tare, se alunecă des spre vorba în doi peri și gluma deșucheată. De obicei, masa e dominată de o matroană volubilă, «sufletul» petrecerii, încîntată de sine, provocatoare, învestmîntată strident și trăgînd zglobiu cu ochiul spre mesele vecine, ca să-și verifice și consolideze succesul. Mai sînt și cei care stau în mașină cu portiera deschisă și ascultă manele sfîșietoare în beneficiul întregului cartier, mai sînt și cei care strigă pe stradă ca pe tarla, mai sînt și cei (cele) care apar la cîte un post de televiziune îmbrăcați cool sau dezbrăcați și vorbesc limba română ca pe o limbă străină. Mai sînt și cîteva țațe nărăvașe care își asupresc invitații prin talk-show-uri «de atitudine», mai sînt și unele cuconițe cu ventuze hipertrofice în loc de buze și cu o regie apocaliptică a posteriorului, mai sînt și politicieni înecați, financiar, în propria lor osînză, dascăli cu o cultură de telenovelă, preoți adormiți într-o pietate inexpresivă, neconvingătoare și, totuși, profitabilă, ziariști care transformă informația într-un soi de bordel de vorbe ș.a.m.d.", a scris Pleșu.

Ciutacu, argumentul suprem că Pieleanu și Bulai sunt inocenți: pe nevasta lui n-a invitat-o nici un profesor acasă
Politică

Ciutacu, argumentul suprem că Pieleanu și Bulai sunt inocenți: pe nevasta lui n-a invitat-o nici un profesor acasă

Angajatul lui Sebastian Ghiță, Victor Ciutacu, oferă argumentul suprem că sociologii Marius Pieleanu și Alfred Bulai sunt inocenți: pe nevasta lui n-a invitat-o nici un profesor acasă! Citește și: Statul a investit într-un bazin de înot la Cornu, paradisul rural al baronilor PSD, în timp ce David Popovici se chinuie sub un balon unde se sufocă Victor Ciutacu a vorbit trei zile la rând, la RTV, pe tema acuzațiilor de hărțuire sexuală de la SNSPA, acuzând victimele că nu spun adevărul. Ciutacu, argumentul că Pieleanu și Bulai sunt inocenți „Nevasta-mea a venit tot la vârstă asta în București, tot din provincie bă! N-a invitat-o niciun profesor acasă, nu s-a dus să bea nicio cafea cu niciunul! (…) Cum mie nu mi-a chemat niciunul nevasta acasă să discute despre viitorul ei universitar și academic la 19 ani de zile, dăm voie să spun că mă îndoiesc foarte tare că ăștia au chemat acasă ceva unde au bănuit că n-ar avea succes”, a susținut Ciutacu, la RTV, potrivit unei transcrieri a site-ului Aktual 24. El a susținut că există „o filieră a fătucelor” care au fost angajate în structuri guvernamentale după ce au absolvit SNSPA. „Și va mai spun ceva. Luați dumneavoastră traseul fatucelor despre care vorbiți voi că apar pe Facebook și sunt pe la diverse cabinete de demnitari, pe la diverse ministere, pe la diverse Secretariate Generale ale Guvernului, pe la diverse agenții guvernamentale și căutați-le CV-urile și o să vedeți, surprinză, un lucru care va va miră. Toate vin de la SNSPA și toate au avut aceiași îndrumători. Nu vi se pare cumva, dracului, că e o filiera și că de dată asta, vorba unui clasic în viață, nu se face dreptate, se face loc”, a susținut realizatorul RTV. El a susținut aceste teze și în zilele anterioare. Mânjirea acuzatoarelor „Domnișoarele «abuzate» erau majore, stăpâne pe ele și responsabile legal; spre deosebire de elevii violați de la Sava, cărora mai nimeni nu le poartă grijă. Nu le-a adus bătrânul satir cu forța la birt sau acasă, nu le-a încuiat pe dinăuntru și a înghițit cheia, pe fundal se aud chicotind colegii. Una dintre mărturisitoare era așa revoltată și terifiată, că s-a dus benevol în practică și anul următor. Nu apucase să înregistreze la prima tură. Ce «carieră academică» visa necăjită aia la 19 ani? Preocuparea ei era să treacă în anul doi. De-atâtea visuri academice a ajuns politruca la REPER?”, a spus Ciutacu la România TV, potrivit unei știri de pe site-ul acestui post.

Ciucă, mesaj surprinzător către USR și Forța Dreptei: „Am deschis dialogul pentru o punere laolaltă a forţelor de dreapta”
Politică

Ciucă, mesaj surprinzător către USR și Forța Dreptei: „Am deschis dialogul pentru o punere laolaltă a forţelor de dreapta”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, azi, un mesaj surprinzător către USR și Forța Dreptei, care sugerează că liberalii ar putea renunța la alianța cu PSD: „Am deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta”, a spus el. Citește și: Criticile lui David Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1. TVR Info a realizat interviul, dar titlul este „mesaj pentru decidenți” El a insistat, afirmând: „Atât timp cât Partidul Naţional Liberal este dispus la dialog pentru a putea să agreăm un proiect comun pe dreapta, atunci intenţia este să avem o guvernare de dreapta”. Ciucă, mesaj către USR și Forța Dreptei Ciucă a fost întrebat, inițial, dacă, în contextul întâlnirii dintre Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, este de aşteptat ca şi el să discute cu Elena Lasconi, cu Ludovic Orban şi cu alţi lideri ai partidelor de dreapta. „Este o întrebare foarte bună, pentru că am deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta. Partidul Naţional Liberal este cea mai puternică forţă politică de dreapta din România şi atunci disponibilitatea la dialog este către toate forţele politice de dreapta", a spus Ciucă. El a fost întrebat şi dacă, având în vedere o astfel de înţelegere, după alegerile prezidenţiale şi parlamentare se mai ia în calcul guvernarea alături de Partidul Social Democrat. "Am reiterat de fiecare dată când am fost întrebat pe acest subiect. În acest moment este prematur să anticipăm rezultatele alegerilor. Se vor încheia alegerile şi vom vedea care este rezultatul, ceea ce îşi vor dori românii de la partidele politice din România. Atât timp cât Partidul Naţional Liberal este dispus la dialog pentru a putea să agreăm un proiect comun pe dreapta, atunci intenţia este să avem o guvernare de dreapta", a răspuns Ciucă.

Într-o vară marcată de eșecurile lui Grindeanu, fostul președinte USR și ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a dispărut din 26 iunie
Politică

Într-o vară marcată de eșecurile lui Grindeanu, fostul președinte USR și ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a dispărut din 26 iunie

Într-o vară marcată de eșecurile lui Sorin Grindeanu, fostul președinte USR și ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a dispărut din spațiul public din 26 iunie. Citește și: Criticile lui David Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1. TVR Info a realizat interviul, dar titlul este „mesaj pentru decidenți” Drulă a dispărut din 26 iunie Aceasta este data la care Drulă a făcut ultimul său anunț public, pe Facebook: „Alegerile interne în USR pentru președintele partidului s-au încheiat în urma votului exprimat de membrii partidului nostru. Noua președintă a USR este Elena Lasconi. Îi urez succes în tot ce urmează”. Însă Drulă nu s-a retras nici din politică, nici din USR, nici din poziția de deputat, pentru care este plătit. În anul fiscal 2023, el a primit o indemnizație de deputat de peste 141.000 lei, net, anual. În plus, Drulă a fost ministru al Transporturilor timp de peste opt luni. El nu a simțit însă nevoia să intervină în numeroasele scandaluri gestionate de actualul ministru PSD al Transporturilor: blocarea intempestivă a traficului rutier pe Valea Oltului situația dramatică de pe aeroportul Otopeni, considerat cel mai prost aeroport din Europa situația Tarom circulația haotică a trenurilor CFR Însă Drulă nu a abordat absolut nici o temă de interes public, de la final de iunie. De altfel, în peste trei ani de mandat, Drulă a avut fix șapte interpelări, din care șase au avut exact același subiect: „Stadiul implementării proiectului «Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație»”. Nici apropiatul său, Dan Barna, și el fost președinte al USR, nu a insistat pe problemele de politică internă de când a fost ales europarlamentar. La 24 iulie el a făcut, pe Fcaebook, un sumar al raportului Comisiei Europene privind statul de drept în România. Însă, spre deosebire de Drulă, el și-a schimbat așa-numitul „cover photo” de pe Facebook și a postat o fotografie cu Elena Lasconi unde scrie: „Sufletul unei nații, viitorul unei generații”. Noul cover photo al paginii de Facebook al lui Barna, din 26 iulie

Propaganda PSD cenzurează acuzațiile împotriva sociologului Pieleanu și începe murdărirea studentelor care i-au acuzat pe acesta și pe Bulai
Politică

Propaganda PSD cenzurează acuzațiile împotriva sociologului Pieleanu și începe murdărirea studentelor care i-au acuzat pe acesta și pe Bulai

Propaganda PSD cenzurează acuzațiile împotriva sociologului Pieleanu și începe murdărirea studentelor care i-au acuzat de abuzuri sexuale. Citește și: Criticile lui David Popovici către politicieni, inexistente pe site-ul TVR 1. TVR Info a realizat interviul, dar titlul este „mesaj pentru decidenți” Pe site-ul Antenei 3 apare o singură referire la acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Pieleanu, atunci când premierul Ciolacu a răspuns unei întrebări pe această temă. Pe site-ul DCNews, site controlat de Bogdan Chirieac, nu mai există știri cu Marius Pieleanu din 8 iulie. Pieleanu a fost frecvent invitat la Antena 3, unde prezenta sondaje extrem de favorabile PSD. Pe de altă parte, angajatul lui Sebastian Ghiță, de la România TV, Victor Ciutacu, a declanșat atacuri în serie împotriva studentelor care au relatat cum au fost agresate de sociologii Alfred Bulai și Marius Pieleanu. Premierul Marcel Ciolacu - care miercuri îl apăra pe Pieleanu - este frecvent invitat la emisiunile lui Ciutacu, care nu-i pune întrebări incomode. PSD cenzurează acuzațiile împotriva sociologului Pieleanu „Domnișoarele «abuzate» erau majore, stăpâne pe ele și responsabile legal; spre deosebire de elevii violați de la Sava, cărora mai nimeni nu le poartă grijă. Nu le-a adus bătrânul satir cu forța la birt sau acasă, nu le-a încuiat pe dinăuntru și a înghițit cheia, pe fundal se aud chicotind colegii. Una dintre mărturisitoare era așa revoltată și terifiată, că s-a dus benevol în practică și anul următor. Nu apucase să înregistreze la prima tură. Ce «carieră academică» visa necăjită aia la 19 ani? Preocuparea ei era să treacă în anul doi. De-atâtea visuri academice a ajuns politruca la REPER?”, a spus Ciutacu la România TV, potrivit unei știri de pe site-ul acestui post. „Indignatele care i-au fost studente sunt patetice în a-și aminti cu exactitate ce le-au povestit altele și a-și justifica lașitățile”, a scris angajatul României TV, pe Facebook.

Ciolacu are o consilieră care lucrează la SNSPA, dar care nu are nimic de spus despre abuzurile sexuale de la acea universitate
Politică

Ciolacu are o consilieră care lucrează la SNSPA, dar care nu are nimic de spus despre abuzurile sexuale de la acea universitate

Premierul Marcel Ciolacu are o consilieră care lucrează la SNSPA, Ruxandra Ivan, dar care nu are nimic de spus despre abuzurile sexuale de la acea universitate. Ivan are rang de consilier de stat, echivalentul poziției de secretar de stat sau adjunct de ministru, pe scara ierarhică. La cabinetul lui Ciolacu sunt 20 de consilieri de stat sau secretari de stat. Citește și: De ce îl protejează premierul Ciolacu pe sociologul Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală: instituțiile pesedizate au pompat sute de mii de euro în firmele acestuia Miercuri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a apărat pe sociologul Marius Pieleanu, suspectat că hărțuia studentele: „N-ați vrea, totuși, înainte de a judeca pe cineva – și cred că nu e rolul meu să judec pe cineva – haideți să aflăm întreg adevărul”. Consilieră care lucrează la SNSPA, dar nimic de spus despre abuzurile sexuale În iunie 2020, Ivan a scris un eseu despre „Heterotopia genului” care începea cu un citat din Virgina Woolf: „Istoria opoziției bărbaților față de emanciparea femeii este mai interesantă decît emanciparea în sine”. Acum, în presă nu apare nici o reacție a Ruxandrei Ivan după ce două cadre universitare de la SNSPA au fost acuzate că hărțuiau sexual studentele. Ultima postare a lui Ivan, din 23 iulie, este o odă la adresa eurparlamentarului Victor Negrescu, pe care Ciolacu l-ar putea propune comisar european: „Victor Negrescu a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European cu 394 de voturi din 701, din primul tur. Felicitări pentru această realizare remarcabilă, care demonstrează inclusiv că ierarhia valorilor găsește până la urmă o cale să se impună!”. În anul fiscal 2023, Ruxandra Ivan a avut trei slujbe: conferențiar universitar la Universitatea București - 93.438 de lei, net, anual cercetător la SNSPA - 36.036 lei consilier de stat la cancelaria premierului - 64.671 lei (a fost angajată de la final de iunie 2023) Ea a încasat și 2.000 de euro, „drepturi de autor”, de la Fundația Europeană pentru Studii Progresiste.

Cum o vâna Pieleanu, acum protejat de PSD, pe Ana Birchall, în 2008: „Aș vrea să te vizualizez epidermic”
Politică

Cum o vâna Pieleanu, acum protejat de PSD, pe Ana Birchall, în 2008: „Aș vrea să te vizualizez epidermic”

Cum o vâna Marius Pieleanu, acum protejat de PSD, pe Ana Birchall, în 2008: „Aș vrea să te vizualizez epidermic”, îi spunea el, potrivit unei postări de pe Facebook a lui Birchall. Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca Bulai: „Aveți grijă cu ăștia” Azi, președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a apărat pe sociologul Marius Pieleanu, suspectat că hărțuia studentele: „N-ați vrea, totuși, înainte de a judeca pe cineva – și cred că nu e rolul meu să judec pe cineva – haideți să aflăm întreg adevărul”. Cum o vâna Pieleanu pe Ana Birchall „«Aș vrea să te vizualizez epidermic», «vreau să te fac vedetă», «ești prea frumoasă ca să fim amici». Când eu eram hărțuită sexual de sociologul-profesor-star TV-făcător de sondaje Marius Pieleanu în 2008, unde erau marii bărbați de stat să mă apere? De ce, după ce presa a scris atunci despre modul scârbos în care Pieleanu mă agresa, nu a existat nicio investigație de presă, iar marele profesor a continuat să fie chemat în studiourile de televiziune? Când, în același an, 2008, a început una dintre cele mai mizerabile campanii de defăimare și de denigrare cu informații false despre mine, când se spunea că „am apărut în filmulețe erotice cu Mircea Geoană”, unde a fost majoritatea presei, cu atât mai mult cu cât cel care a lansat acea mizerie era coleg de breaslă? Unde au fost când toate instanțele de judecată au spus clar că “totul a fost o campanie de defăimare si denigrare cu informații false pentru a mă elimina din politică”? Unde au fost colegii mei? Unde a fost Mircea Geoană care, deși știa adevărul, ca un laș, a tăcut și, astfel, a permis ca eu să fiu abuzată și insultată public, la nivel național! Tot ca un laș tace și acum, deși ar fi trebuit ca măcar acum să aibă un dram de bun simț și să ceară scuze familiei mele, pentru că datorează aceste scuze! A tăcut și tace ca un laș! Toți știau și nimeni nu a zis nimic. Aceasta este România noastră? Una în care femeilor le este frică să se machieze, ca atunci când merg la școală sau la serviciu să nu care cumva să atragă atenția unui șef care le poate distruge familia, viețile, viitorul? Aceasta e România noastră, țara în care o femeie măritată, cu copil, trebuie să își pună cariera în cui atunci când are curajul să nu cedeze avansurilor șefului? Mi s-a făcut rău când am văzut investigația de ieri despre Bulai de la Snoop. Pentru că mi-am dat seama că, deși am suferit enorm, eu sunt norocoasă, nu am trecut prin ce au trecut zecile de victime care au vorbit. Pentru că aveam un soț, o carieră (chiar daca profesional atunci am fost marginalizată), o siguranță pe care fetele abuzate de Bulai și de Pieleanu erau prea tinere să le aibă încă. Toți știau. Profesorii de la SNSPA știau că atât Bulai, cât și Pieleanu sunt doi prădători sexuali. Colegii din PSD știau de la mine ce mi-a făcut Pieleanu. Presa știa, au scris câteva ziare, dar au preferat să închidă ochii și să promoveze un monstru. Și atunci când au apărut «filmulețele cu Geoană», aceeași presă majoritară a preferat să tacă, să nu încerce să afle adevărul, să nu ia in seamă atunci ce am spus eu, o femeie!”, a scris Birchall, pe Facebook. „Le aștept pe toate celelalte victime ale șefilor, profesorilor, colegilor, bărbaților cu puterea-n mână, să spună adevărul. Căci doar așa ne facem bine!”, a mai afirmat ea.

Ciolacu îl apără pe Pieleanu: îngroapă scandalul agresiunilor sexuale de la SNSPA, așa cum a îngropat și acuzațiile contra ministrului PSD Budăi, suspectat că își agresa colegele de partid
Politică

Ciolacu îl apără pe Pieleanu: îngroapă scandalul agresiunilor sexuale de la SNSPA, așa cum a îngropat și acuzațiile contra ministrului PSD Budăi, suspectat că își agresa colegele de partid

Președintele PSD Marcel Ciolacu îl apără pe sociologul Marius Pieleanu, suspectat că hărțuia studentele, și îngroapă scandalul agresiunilor sexuale de la SNSPA, așa cum a îngropat și acuzațiile împotriva ministrului PSD Budăi, suspectat că își agresa colegele de partid. “N-ați vrea, totuși, înainte de a judeca pe cineva – și cred că nu e rolul meu să judec pe cineva - haideți să aflăm întreg adevărul“. Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca Bulai: „Aveți grijă cu ăștia” Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat miercuri, 31 iulie, cum comentează scandalul în care este implicat sociologul Alfred Bulai şi faptul că unele foste studente de la SNSPA au scris că și Marius Pieleanu, un apropiat al PSD, le agresa sexual. “Și am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra în examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile“, a relatat, pe Facebook, Carmen Radu, într-un mesaj către Mihaela Miroiu. Ciolacu îl apără pe Pieleanu și îngroapă scandalul agresiunilor sexuale de la SNSPA “Ce înseamnă un apropiat al PSD-ului, dacă nu vă supărați? Nu înțeleg remarca. Nu e nici dușman al PSD-ului. N-ați vrea, totuși, înainte de a judeca pe cineva – și cred că nu e rolul meu să judec pe cineva -, haideți să aflăm întreg adevărul. Dacă s-a întâmplat așa ceva, veți vedea că se vor lua măsurile pe care le impune legea. Ministrul Educației sunt ferm convins că a declanșat anchetele împreună cu conducerea SNSPA. Sunt și procurorii autosesizați. Nu intervenim într-o anchetă penală. O să intervenim dacă dispune Ministrul Educației administrativ. Știți foarte bine că este un Consiliu Național al Rectorilor, care este independent de minister și de prim-ministru. Depinde ce ne dorim. În ce societate dorim să trăim. Eu am trăit în comunism, nu vreau să mai trăiesc. Vreau într-o societate cu independență a autorităților”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. El a avut o reacție asemănătoare când ministrul PSD al Muncii Marius Budăi a fost acuzat că și-a hărțuit colegele. „Aveți dovezi în acest sens, aveți ceva detaliat sau o vendetă personală cu domnul Budăi? Nu îmi spuneți mie că femeile sunt abuzate de PSD, că nu ține. Despre ce victimă vorbim? Vorbiți cu colega, dacă se consideră victimă, să meargă la Poliție”, a declarat Ciolacu în februarie 2023. Citește și: Două turiste, jefuite în Făgăraș: după o zi de drumeții, s-au trezit, noaptea, fără corturi, saci de dormit și haine. “Avem o țara faină, păcat că-i locuită“, comentează, amar, una dintre ele După aceste declarații, acuzațiile împotriva lui Budăi au dispărut și nu au fost lămurite până azi.

Consilierul premierului Ciolacu o atacă vulgar pe Elena Lasconi, la Antena 3: “A sărit ca și Coana Leana din baie“. Lasconi l-a supărat fiindcă a criticat întâlnirea Ciolacu-Geoană
Politică

Consilierul premierului Ciolacu o atacă vulgar pe Elena Lasconi, la Antena 3: “A sărit ca și Coana Leana din baie“. Lasconi l-a supărat fiindcă a criticat întâlnirea Ciolacu-Geoană

Consilierul onorific al premierului Ciolacu, Victor Ponta, o atacă vulgar pe Elena Lasconi, într-o intervenție la Antena 3: “Sunt scârbit așa, recunosc. Mie mi-e scârbă așa, când văd...doamna Elena Lasconi. A sărit ca și Coana Leana din baie“, a spus Ponta. Lasconi l-a supărat pe acesta fiindcă a criticat întâlnirea Ciolacu-Geoană, despre care a scris, pe Facebook: “Ei au rezervat o masă și au amanetat România“. DeFapt.ro a scris că întâlnirea secretă Ciolacu-Geoană a fost supervizată de trei propagandiști pro-Rusia și anti-Ucraina: Victor Ponta, jurnalistul Marius Tucă și analistul Dan Dungaciu. Citește și: Două turiste, jefuite în Făgăraș: după o zi de drumeții, s-au trezit, noaptea, fără corturi, saci de dormit și haine. “Avem o țara faină, păcat că-i locuită“, comentează, amar, una dintre ele În ultimele zile, mai mulți lideri ai actualei puteri au atacat-o pe noua șefă a USR, din diferite motive. Consilierul premierului Ciolacu o atacă vulgar pe Lasconi, la Antena 3 “Am fost la ziua lui Marius Tucă. Știți foarte bine. Marius Tucă chiar jurnalist, nu ca doamna Lasconi. Dar n-avem voie să mergem la zilele oamenilor? Suntem prieteni. Că ne acuză doamna Lasconi. Cine e? Suzana Gâdea? Oamenii normali se comportă normal și eu cred că ne-am săturat toți în România de demagogi din ăștia (...) Mă deranjează pupulismul ăsta și demagogia. Mi se pare că doamna Șoșoacă deja e o lady față de Elena Lasconi. Nu poți să înjuri niște oameni că se duc la ziua unui prieten la masă. Înjură-i pentru altceva, dacă vrei, dar nu că ne-am dus la ziua lui Marius Tucă. Ce e rău că ne-am dus la ziua lui și am stat la masă?“, a spus Ponta, la Antena 3. Lasconi: “Au rezervat o masă și au amanetat România“ “Ei au rezervat o masă și au amanetat România. De ce? Pentru că pot. De ce pot? Pentru că am girat minciuna din patru în patru ani, din cinci în cinci ani. Pentru că am închis ochii la combinațiile lor de la aceeași masă, cu aceleași personaje și ne-am mulțumit cu firimituri electorale, prea preocupați de obstacolele cotidiene, de facturi și probleme. De 35 de ani. De 35 de ani, peceriștii, fesenișii, pesediști noi și vechi, roșii sau vopsiți în galben, fac blaturi pentru puterea efemeră, pentru ciolan și ne înfurie faptul că unii cred că doar asta înseamnă politica românească. Anormalul a devenit normal. Și mă mai înfurie ceva. Că "normalitatea" asta că toți politicienii sunt corupți mă afectează personal nu doar la buzunar ca pe voi prin proasta guvernare, dar îmi pune și mie o ștampilă de "ca ei" pe frunte sau "că sigur a făcut și ea ceva". De asta se feresc oamenii de bună credință să intre în politică. Fără teamă! Suntem mai mulți ca ei. Ei se înfruptă la masa rezervată pe credit, pe care tot noi, fraierii, o plătim“, a scris Lasconi pe Facebook.

Firea, pe cale de a fi epurată din toate funcțiile de conducere din PSD, la Congresul din 24 august. Și Vasile Dîncu își va pierde funcția la partid - surse politice
Politică

Firea, pe cale de a fi epurată din toate funcțiile de conducere din PSD, la Congresul din 24 august. Și Vasile Dîncu își va pierde funcția la partid - surse politice

După ce a pierdut alegerile pentru primăria Capitalei, Gabriela Firea este pe cale de a fi epurată din toate funcțiile de conducere din PSD, la Congresul din 24 august. Potrivit unor surse din PSD, ea nu mai are aproape nici o susținere, deci va rămâne fără postul de prim-vicepreședinte al partidului. Citește și: Feminista Mihaela Miroiu, acuzată de o fostă studentă că știa că Marius Pieleanu este un prădător sexual, dar l-a protejat Succesorul ei va fi, cel mai probabil, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Firea, pe cale de a fi epurată din toate funcțiile de conducere din PSD Nu este clar dacă Firea va candida împotriva acestuia sau va ceda fără luptă. Totuși, cinci filiale de sector - toate, mai puțin cea din Sectorul 4, unde primar este Băluță - au votat rezoluții în care o susțin să-și păstreze și poziția de prim-vicepreședinte, și pe cea de președinte a organizației din București. Este aproape certă epurarea lui Dîncu din funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. El va fi înlocuit cu Mihai Tudose. Paul Stănescu va rămâne secretar general al PSD, în acest moment poziția sa nu este contestată de nimeni. În plus, ar urma să apară patru noi funcții de vicepreședinte, înființate cu dedicație. Una din ele va fi ocupată de Alfred Simonis, amicul lui Marcel Ciolacu. Alți doi viitori vicepreședinți ar urma să fie Rareș Hopincă, recent ales primar al Sectorului 2, și Gheorghe Șoldan, ales președinte al Consiliului Județean Suceava. „Vreau să aduc oameni noi în conducerea partidului confirmaţi la alegeri. Vă dau un exemplu: domnul Şoldan de la Suceava, domnul Simonis de la Timişoara, domnul Hopincă de la Sectorul 2“, spunea Ciolacu, la 26 iulie.

Feminista Mihaela Miroiu, acuzată de o fostă studentă că știa că Marius Pieleanu este un prădător sexual, dar l-a protejat
Politică

Feminista Mihaela Miroiu, acuzată de o fostă studentă că știa că Marius Pieleanu este un prădător sexual, dar l-a protejat

Feminista Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA; este acuzată de o fostă studentă că știa că Marius Pieleanu este un prădător sexual, dar l-a protejat. Miroiu a scris, pe Facebook, nici una dintre studente nu i-a spus nimic. Citește și: Întâlnirea secretă Ciolacu-Geoană, supervizată de trei propagandiști pro-Rusia și anti-Ucraina: Victor Ponta, jurnalistul Marius Tucă și analistul Dan Dungaciu Aproape imediat, o fostă studentă, Claudia Radu, i-a răspuns, amintindu-i că ea i-a spus că Pieleanu îi face avansuri de câteva luni, dar Miroiu i-a spus că nu poate interveni în relația student-profesor. Citește și: Sociologul favorit al PSD și al Antenei 3, Pieleanu, acuzat că era un prădător sexual, la fel ca Bulai: „Aveți grijă cu ăștia” Miroiu și-a șters postarea de pe Facebook. Miroiu, acuzată că știa că Pieleanu este un prădător sexual „Doamna profesoară, v-am îndrăgit mult, tare mult. Erați așa cum mi se părea mie că trebuie să fim noi, toate fetele și femeile, în urmă cu mai bine de 20 de ani. V-am ales și ați acceptat să îmi fiți coordonatoare de lucrare de licență, master, apoi doctorat. Sorbeam fiecare cuvânt pe care ni-l spuneați la cursuri sau în discuțiile amicale. Și am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra în examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile. Eram în primii zece studenți din an, bursieră în toți cei 4. Mi-ați cerut răgaz să vorbiți cu el, apoi mi-ați spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi, că nu puteți interveni în relația profesor și student. Și lumea mea s-a prăbușit. Tocmai ne spuseseți la un curs că, în caz de agresiune, victima nu trebuie pusă niciodată față în față cu agresorul. Și acum, la mai bine de 20 de ani, am lacrimi în ochi când îmi amintesc. Și stare de vomă când îl văd la TV. Ați știut! Ați știut și după câțiva ani, când am venit să vă zic că nu scap de furia lui, că încearcă să mă vorbească de rău pe unde întâlnește oameni care mă cunosc, că striga injurii după mine pe stradă când ne întâlnim întâmplător. Ați știut…”, a scris Claudia Radu. Profesorul universitar doctor Alfred Bulai este anchetat penal de poliţiştii secţiei 1 sub coordonarea Parchetului Judecătoriei sector 1, dar mai multe studente l-au acuzat și pe Marius Pieleanu că era un prădător sexual.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră