marți 11 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5052 articole
Politică

Nicușor Dan nu-și face nici o grijă în privința contestațiilor depuse împotriva candidaturii sale la prezidențiale: "Nu e prima campanie electorală pe care o fac"

Nicușor Dan, confident în candidatura sa. Primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că nu ia în considerare scenariul respingerii candidaturii sale. Nicușor Dan, confident în candidatura sa Declarația vine în contextul în care la Biroul Electoral Central (BEC) ar fi fost depuse aproximativ 300 de sesizări împotriva sa. Citește și: Echipa lui Antonescu: penalul Thuma, penalul Alexe, ex-penalul Roșca și ex-sereistul Tuță „Nu este prima campanie electorală pe care o fac. În momentul în care am depus un dosar de candidatură, ne-am asigurat că toate lucrurile sunt absolut în regulă. Deci, nu iau în calcul ipoteza asta”, a afirmat Nicușor Dan. Trei opțiuni pentru România în alegerile din mai Candidatul independent consideră că România se află în fața unei alegeri fundamentale pe 4 și 18 mai, iar votul va fi decis mai degrabă de oameni simpli decât de partidele politice. „Va fi o campanie electorală în care vor conta mai puțin partidele și mai mult cetățenii. Există trei opțiuni: una care duce spre Rusia, alta care menține status quo-ul, și a treia – schimbarea profundă a modului în care funcționează statul, dar cu păstrarea direcției occidentale a României. Eu consider că aceasta este singura opțiune validă.” Principalele probleme ale României și soluțiile propuse Nicușor Dan a identificat trei probleme majore ale țării. Prima este legată de ineficiența instituțiilor și corupția. Potrivit lui Dan, statul nu funcționează eficient, iar mecanismele anticorupție trebuie consolidate. A doua problemă: lipsa unor obiective clare de dezvoltare. România nu are direcții strategice bine definite în economie, sănătate, fiscalitate sau justiție, a susținut Dan. A treia problemă identificată este fragmentarea societății, lipsa unui mediator care să ajute la reconcilierea diferențelor dintre diversele categorii sociale. Pentru aceste probleme, Nicușor Dan propune un președinte care să pună presiune pe reformarea statului și combaterea corupției. De asemenea să fie un lider să fie capabil să colaboreze cu specialiști din mediul privat, diaspora și organizațiile profesionale pentru a defini strategii clare de dezvoltare și să medieze conflictele din societate și să identifice obiective comune pentru români. Sprijin din partea voluntarilor „Vocea cetățenilor va fi mai importantă decât vocea politicienilor. Sunt recunoscător miilor de voluntari care s-au alăturat campaniei”, a susținut Nicușor Dan la întâlnirea cu voluntarii săi la Alba Iulia. Dan a depus o coroană de flori la statuia lui Iuliu Maniu. Candidatura depusă oficial la BEC Vineri, primarul Capitalei și-a depus oficial dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central. Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus În perioada următoare, BEC urmează să analizeze și să decidă asupra validității candidaturii sale.

Nicușor Dan nu-și face nici o grijă în privința contestațiilor depuse împotriva candidaturii sale la prezidențiale: "Nu e prima campanie electorală pe care o fac"
Crin Antonescu și-a depus candidatura pentru prezidențiale însoțit de Ciolacu, Predoiu și un grup de susținători
Politică

Crin Antonescu și-a depus candidatura pentru prezidențiale însoțit de Ciolacu, Predoiu și un grup de susținători

Crin Antonescu și-a depus oficial candidatura. Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, și-a depus oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale. Duminică, la Biroul Electoral Central (BEC), acesta a prezentat o listă cu 1,7 milioane de semnături de susținere și a declarat că, deși s-au făcut eforturi pentru a-i împiedica candidatura, nu va renunța la luptă. Crin Antonescu și-a depus oficial candidatura Antonescu a fost însoțit de lideri importanți ai partidelor care îl susțin, printre care Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Varujan Pambuccian (Grupul Minorităților Naționale), dar și Emil Boc, Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu. Citește și: CCR îi poate aplica lui Călin Georgescu precedentul Șoșoacă de pe 10 martie. În ce condiții îi poate fi interzisă candidatura „Le mulțumesc liderilor partidelor care m-au sprijinit. Sunt onorat să fiu alături de oameni care au transformat orașe precum Oradea, Cluj, Craiova, Buzău și altele în locuri civilizate și europene”, a declarat Antonescu. Recunoștință pentru susținători Crin Antonescu a transmis un mesaj de mulțumire celor 1,7 milioane de români care i-au semnat candidatura, reafirmându-și determinarea: „Această candidatură ne-a bucurat pe toți, dar știm că nu i-a bucurat pe toți. Au existat încercări de a o bloca, însă mergem înainte. Nu mă clatin, nu mă întorc, nu mă dau la o parte.” „Vreau să fiu președintele tuturor românilor” Antonescu a subliniat că își dorește să fie un președinte pentru toți cetățenii României, nu doar pentru un segment al populației. „Cer încrederea românilor pentru a schimba, a apăra și a întări România. Voi fi un președinte care vorbește cu fiecare român și care îl ascultă. Împreună vom construi un stat mai sănătos și o națiune respectată.” „România are nevoie de un lider” Antonescu a afirmat că România se află într-un moment decisiv și are nevoie de un lider, nu doar de un șef de stat. „România este din nou la răscruce. Programul nostru trebuie să fie clar: oricând și oricum pentru România. Trebuie să ne adunăm energiile și să apărăm ceea ce s-a construit în ultimii 30 de ani.” Decizia finală a BEC Biroul Electoral Central a confirmat că a primit propunerea de candidatură a lui Crin Antonescu, alături de semnul electoral al Alianței „România Înainte”. Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus Urmează ca BEC să analizeze conformitatea documentelor și să ia o decizie privind validarea candidaturii.

Premieră: pensiile speciale ale magistraților au înghețat. Beneficiarii, în scădere
Politică

Premieră: pensiile speciale ale magistraților au înghețat. Beneficiarii, în scădere

Premieră: pensiile speciale ale magistraților au înghețat în 2025, arată datele oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Date privind pensiile speciale ale foștilor militari nu sunt publicate de casele de pensii ale Internelor, Apărării și SRI. Citește și: CCR îi poate aplica lui Călin Georgescu precedentul Șoșoacă de pe 10 martie. În ce condiții îi poate fi interzisă candidatura Ministrul Marcel Boloș a explicat că modificările aduse legii pensiilor speciale după ce aceasta fusese convenită cu Uniunea Europeană au blocat cererea trei de plată din PNRR, iar România riscă o tăiere a fondurilor.  Pensiile speciale ale magistraților au înghețat În decembrie 2024, erau 5.625 de magistrați cu pensii speciale, pensia medie fiind de 25.194 de lei, din care 21.945 de lei era subvenția de la stat. În ianuarie 2025, erau 5.622 de beneficiari cu o pensie medie 25.185 de lei, din care subvenția - 21.933. Februarie 2025 (ultimele date): 5.596 beneficiari, 25.197 pensia medie, din care subvenția de 21.953 lei.  Pentru comparație, în februarie 2024, pensia medie a magistraților era de 23.180 de lei.  În februarie 2025, pensia medie bazată pe contributivitate era de doar 2.811 lei.  Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în februarie 2025, de 916.293 persoane, cu 1.116 mai are în comparaţie cu luna precedentă.   

Elena Lasconi anunță că ține post și spune că Soros nu a făcut rău României
Politică

Elena Lasconi anunță că ține post și spune că Soros nu a făcut rău României

Elena Lasconi anunță că ține post și spune că Soros nu a făcut rău României.  Citește și: CCR îi poate aplica lui Călin Georgescu precedentul Șoșoacă de pe 10 martie. În ce condiții îi poate fi interzisă candidatura Lasconi spune că Soros nu a făcut rău României Întrebată dacă miliardarul George Soros a făcut rău României, ea a spus: „Eu ştiu că asta este o întrebare pe care, dacă aţi adresa-o tuturor celor... Eu vă spun că nu vă răspunde nimeni. Dar eu am curajul să vă răspund şi să spun nu. Şi de ce spun asta? Pentru că m-am săturat să văd în spaţiul public tot felul de etichete sau liste. Liste! Astea sunt apucături fasciste. Liste cu oameni etichetaţi ca fiind sorosişti. Fraţilor, dacă aveţi dovezi, arătaţi-le! Eu nu am văzut nicio dovadă. Eu nu ştiu că Soros ar fi făcut ceva rău în România. Eu absolut sigur nu am beneficiat în viaţa mea de vreo bursă, de vreo treabă sau de vreo chestie cu Soros”. Pe de altă parte, Lasconi - care la referendumul pentru familie a spus că a votat cu familia tradițională - a anunțat că șine post.  „Este cel mai greu, are puţine dezlegări, e cel mai greu din an, dar să ştiţi că v-am răspuns pentru că m-aţi întrebat şi eu sunt sinceră. De regulă, când ţii post, ar trebui să nu spui asta şi să nu te baţi cu pumnul în piept. Dar, până la urmă, dacă Iisus Hristos a venit pe Pământ să-şi jertfească viaţa şi să fie torturat pentru noi, din iubire pentru noi, eu cred că, mai ales în situaţia actuală, ar trebui să ne scuturăm şi noi de plăcerile astea ale mâncatului şi să ne rugăm pentru ţara noastră. Nu e obligată toată lumea să facă lucrurile acestea, dar dacă eu simt să fac, fac”, a spus ea, la emisiunea Insider Politic, potrivit unei transcrieri news.ro.   

Sesizările la BEC împotriva candidaturii lui Georgescu, circa 1.500, mai multe decât cei care au venit să-l susțină
Politică

Sesizările la BEC împotriva candidaturii lui Georgescu, circa 1.500, mai multe decât cei care au venit să-l susțină

Sesizările la BEC împotriva candidaturii lui Călin Georgescu sunt circa 1.500, mai multe decât cei care au venit să-l susțină, sesizează, pe Facebook, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu. Citește și: Polițist de la Serviciul Acțiuni Speciale, bodyguard pentru Georgescu „Personal mi-aș dori ca domnul Georgescu să candideze pentru că nu va ieși, în ciuda sprijinului masiv venit de la Moscova”, a apreciat fostul demnitar. Sesizările împotriva lui Georgescu, circa 1.500 „Aproape 1500 de români au sesizat Biroul Electoral Central în legătură cu posibile ilegalități legate de candidatura domnului Călin Georgescu, în mai puțin de 24 de ore. Este impresionant, în condițiile în care termenul oficial de 24 de ore până când se mai pot depune sesizări expiră la miezul nopții. Practic, deja sunt mai mulți cei care au sesizat decât cei care au venit să îl susțînă la depunerea candidaturii pe Călin Georgescu.   Cei din Biroul Electoral Central, din care fac parte și judecători, au obligația să aplice legea pentru că nimeni nu e mai presus de lege. Dreptul de a candida nu este absolut, ci limitat de respectarea Constituției și legilor. Personal mi-aș dori că domnul Georgescu să candideze pentru că nu va ieși, în ciuda sprijinului masiv venit de la Moscova.   Cei care votează sunt românii, nu Puțin!    Instituțiile statului român au obligația că de această dată să organizeze alegeri corecte, nu ca la primul tur anulat. «Luatul prin surprindere» este inadmisibil a două oară”, a scris Răzvan Nicolescu.   

Călin Georgescu îi pupa pantofii lui Sorin Frunzăverde, când îi era subordonat la Ministerul Mediului, spune un fost deputat
Politică

Călin Georgescu îi pupa pantofii lui Sorin Frunzăverde, când îi era subordonat la Ministerul Mediului, spune un fost deputat

Călin Georgescu îi pupa pantofii lui Sorin Frunzăverde, când îi era subordonat la ministerul Mediului, susține un fost coleg de partid al lui Frunzăverde, Liviu Spătaru. Acesta a scris pe Facebook că a asistat personal la un astfel de incident. Spătaru a fost primar al municipiului Reșița și deputat, calitate în care a condus comisia de control a SRI. Sorin Frunzăverde a fost ministru al Mediului între decembrie 1997 și februarie 1998, când Georgescu lucra în acest minister. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Acum, Spătaru povestește cum s-a enervat Frunzăverde și l-a pus pe Georgescu să-i pupe pantofii. Sorin Frunzăverde a decedat în 2019, la 59 de ani.  Călin Georgescu îi pupa pantofii lui Frunzăverde „Parlamentul și Ministerul Mediului sunt despărțite doar de Piață Constituției, așa că puteam lesne coborî dealul până la «amicul» meu. După ce discutam oficial și reglam cele de reglat, ne retrageam în oficiu la un whisky cu gheață și la depănat istorie. Într-o zi, «amicul» a rămas fără whisky, a dat un telefon și problema s-a rezolvat imediat, prin Călin Georgescu, atunci Secretarul general al ministerului. Atunci l-am cunoscut pe Mesia! Ne-am întâlnit apoi de mai multe ori, în biroul lui Frunzaverde sau în oficiu și am putut sa-mi fac o părere despre el. Era de un servilism execrabil și de un oportunism dezgustător și am rămas păna azi cu impresia asta, că nu avea deloc nicio fărâmă de coloană vertebrală. Totul avea sa se confirme pe parcurs. «Amicul» meu avea o meteahna nu tocmai onorabilă; dacă mira bahică depășea un anumit nivel, devenea violent, dar nu fizic, ci ținea sa-și umilească prietenii, subordonații și colaboratorii apropiați cu orice chip! Umilință supremă era pupatul pantofului, obicei oriental adus pe la noi de otomani. Lui Frunzaverde îi plăcea la nebunie ritualul acesta, în care cei aflați în vizor trebuiau sa-i pupe pantoful, altfel era jale... În fine, într-o seară eram în separeul unui restaurant din preajma hotelului «Bucuresti» și «amicul» era furios. Mira trecuse ceva de nivelul de pericol, din motive de «Lagavulin» și Fetească Neagră, iar nervozitatea crescuse, pentru că «amicul» aștepta o mapă urgentă. După un timp, destul de larg, a aparut și mapa, adusa de Călin Georgescu. Era incompletă! Cei doi s-au retras puțin, ca să dezbată situația, dar s-au întors extrem de iritați, cu Frunzăverde rosu ca în prag de apoplexie. Situația a evoluat în rău și Călin Georgescu a fost supus ritualului puparii pantofului ministerial, căruia i s-a supus fără cracnire!... Așadar, dragi prieteni, nu aveți decât să-l votați, mie un astfel de președinte nu-mi trebuie!”, a scris Spătaru, pe Facebook.  

Cât câștigă politrucul Șorici de la Romgaz: riscăm să pierdem 300 milioane euro din PNRR din cauza numirilor politice
Politică

Cât câștigă politrucul Șorici de la Romgaz: riscăm să pierdem 300 milioane euro din PNRR din cauza numirilor politice

Cât câștigă politrucul Șorici de la Romgaz, unde a fost plasat în consiliul de administrație cu susținerea PNL. Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus România riscă să piardă 300 milioane euro din PNRR din cauza numirilor politice în CA-urile marilor companii din energie. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Cât câștigă politrucul Șorici de la Romgaz Silvian Șorici a fost consilier județean PNL în Sibiu. El a absolvit facultatea de economie la Craiova și a fost economist sau administrator la diferite societăți locale. În anul fiscal 2023 el a câștigat, net, 205.543 lei de la SOBIS Solutions SRL, din Arpașu de Jos.  Potrivit datelor de pe site-ul Romgaz, el a beneficiat, în anul fiscal 2023, de o remunerație totală netă de 338.941 de lei, inclusiv bonusuri și beneficii. Însă, în declarația sa de avere din 2024, care se referă la anul fiscal 2023, el susține că indemnizația sa a fost de doar 188.529 lei.  În februarie 2025, el a fost numit în cadrul Comitetului de Nominalizare si Remunerare din cadrul CA-ului Romgaz.  Numirile în CA-urile companiilor din Energie sabotează PNRR „Am avut şi avem în continuare suspendate 300 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor din sectorul energetic. Aici discutăm de cel puţin trei companii importante: Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, pentru care urmează să definitivăm cu Comisia Europeană, care va avea o vizită în perioada 10-14 februarie, modalitatea prin care să înaintăm pe îndeplinirea jalonului, fie prin reluarea procedurilor la aceste companii sau înlocuirea unor membri ai Consiliului de Administraţie, pentru ca să facem dovada îndeplinirii jalonului. Dacă această încheiere de contracte a avut la bază un viciu care se dovedeşte a fi unul ce rezultă din scrisoarea Comisiei de suspendare a fondurilor, atunci eu consider că sunt argumente suficiente astfel încât aceste contracte să fie reziliate. Evident, dacă e prevăzută plata salariilor compensatorii, să fie făcută această plată. Dar este total nefiresc să avem un cost usturător pentru un astfel de jalon - discutăm de 300 de milioane de euro - pentru un motiv extrem de pueril: n-am respectat o procedură de selectare a administratorilor şi în felul acesta pierdem o grămadă de bani”, spunea Marcel Boloș la 2 februarie. 

VIDEO Victor Ponta: "Eu nu mă simt în pericol că o să mă atace Rusia"
Politică

VIDEO Victor Ponta: "Eu nu mă simt în pericol că o să mă atace Rusia"

Ponta nu este amenințat de Rusia: candidatul "independent" la prezidențiale, dar membru PSD, Victor Ponta nu crede că Rusia este un pericol la adresa României. Ponta nu este amenințat de Rusia Într-un interviu (VIDEO) acordat lui Marius Tucă, Ponta a criticat anunțatele investiții europene în apărare. Citește și: Polițist de la Serviciul Acțiuni Speciale, bodyguard pentru Georgescu "Nu mai investim în nimic, ne înarmăm! Tre' să aibă un sens. Eu recunosc că sunt de acord cu investiții în apărare și repet, făcute cu cap, dar eu nu mă simt în pericol că o să mă atace Rusia pă mine, pă... Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus Mai ales cât timp e baza americană aici, nu o să mă atace."

VIDEO Claudiu Târziu (AUR) își reafirmă susținerea pentru legionari, în ciuda legii care interzice promovarea fascismului sau Mișcării legionare
Politică

VIDEO Claudiu Târziu (AUR) își reafirmă susținerea pentru legionari, în ciuda legii care interzice promovarea fascismului sau Mișcării legionare

Claudiu Târziu (AUR) susține Mișcarea Legionară. Târziu a evitat un răspuns tranșant când a fost întrebat de HotNews (VIDEO) dacă susține Mișcarea Legionară, însă a afirmat că a luptat pentru recunoașterea unor legionari care, în opinia sa, "s-au sfințit" în închisorile comuniste. Claudiu Târziu (AUR) susține Mișcarea Legionară Cofondatorul AUR îi consideră pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, și pe Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, drept "personaje istorice". Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri De asemenea, critică legislația care interzice promovarea fascismului și a Mișcării Legionare, considerând că aceasta impune un "registru fixat" asupra acestor subiecte, ceea ce, în opinia sa, "nu este democratic". Târziu a susținut că mulți legionari au suferit o nedreptate în anii ’90, când nu au primit despăgubirile acordate celorlalți deținuți politici. Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus În ceea ce privește acuzațiile de extremism, acesta a respins eticheta, afirmând că "dragostea nu poate fi extremă".

Liderul AUR, Claudiu Târziu, insistă cu criticile la Georgescu și spune că AUR trebuia să pregătească propriul candidat
Politică

Liderul AUR, Claudiu Târziu, insistă cu criticile la Georgescu și spune că AUR trebuia să pregătească propriul candidat

Liderul AUR, Claudiu Târziu, insistă cu criticile la Georgescu și spune că AUR trebuia să pregătească propriul candidat: „Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat”. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Joi, Claudiu Târziu i-a cerut lui Călin Georgescu să clarifice afirmațiile despre Moldova, despre poporul moldovean și despre unire. Vineri, Târziu, care conduce Consiliul Național al AUR, a insistat. Târziu insistă cu criticile la Georgescu „Am solicitat domnului Georgescu, în calitate de președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului care îl susține în alegeri, dar și calitatea mea de activist pe meterezele patriotismului, naționalismului și conservatorismului de peste 30 de ani, fără să fac vreun act de lezmajestate, să clarifice de ce a folosit sintagma «popor moldovenesc», menită să-i diferențieze pe frații noștri de peste Prut de ceilalți membri ai națiunii române”, a cerut Târziu.  El a arătat că George Simion a decis să-l susțină pe Georgescu în absența sa. „Știți foarte bine că partidul AUR, prin conducerea lui colectivă, a decis să-l susțină până la capăt pe domnul Călin Georgescu. Există o decizie a Consiliului Național de conducere. Eu n-am fost prezent la acea ședință pentru că a fost convocată de către președintele partidului, în absența mea (...) Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat. Este inadmisibil. Nu am fost acolo, nu s-a pus această problemă și a rămas această decizie. Este foarte dificil să se mai schimbe ceva. Avem 5 zile la dispoziție ca să rămână definitivă fie admiterea (n.r.- candidaturii), fie respingerea. Nu mai rămâne mult timp pentru găsirea unei soluții de avarie”, a explicat Târziu, potrivit unei transcrieri a Antenei 3. 

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a depus o contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu
Politică

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a depus o contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a depus o contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Pricopie a depus contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Georgescu „Vineri, 7 martie 2025, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestaţie la înregistrarea candidaturii domnului Călin Georgescu la funcţia de preşedinte al României din anul 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 27 şi urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, ale Constituţiei României", informează un comunicat de presă al SNSPA transmis vineri.Potrivit sursei citate, contestaţia se bazează pe "argumente solide" de natură constituţională şi juridică, care evidenţiază "incompatibilitatea" discursului şi comportamentului candidatului cu valorile democratice şi constituţionale ale statului român.Rectorul SNSPA solicită Biroului Electoral Central verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României şi respingerea candidaturii lui Călin Georgescu (...), constatând că se "încalcă condiţiile de eligibilitate" prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei, corelate cu garanţia politico-militară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO."Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligaţia să analizeze candidaturile în raport de condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea preşedintelui României, precum şi în raport de hotărârile Curţii Constituţionale (CCR) în materia alegerilor prezidenţiale pronunţate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv şi sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres)", afirmă sursa citată.Totodată, se arată în comunicat, hotărârile CCR sunt obligatorii atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor, iar conform jurisprudenţei CCR, dispozitivul şi considerentele sunt "general obligatorii"."Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligaţia de a respecta Constituţia nu este doar o cerinţă formală în momentul preluării mandatului prezidenţial, ci o condiţie fundamentală de eligibilitate. Orice persoană care aspiră la funcţia supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul faţă de valorile democratice, ordinea constituţională şi angajamentele internaţionale ale României. În calitate de profesor şi rector al unei universităţi din România, mă simt dator faţă de români, dar mai ales faţă de tineri şi generaţiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept. Viitorul acestei ţări depinde de respectarea valorilor constituţionale şi de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere şi stabilitate", afirmă rectorul SNSPA, citat în comunicat.În opinia sa, conduita unui candidat la Preşedinţie nu poate fi redusă "la o simplă declaraţie de conformitate cu legea", ci trebuie să reflecte un "angajament real" faţă de principiile statului de drept, manifestat printr-un discurs public "coerent, loial şi orientat" spre consolidarea democraţiei. Georgescu ar fi încălcat principiile Constituției "Din acest motiv, am sesizat Biroul Electoral Central, pentru că respectarea Constituţiei şi a valorilor sale nu este o opţiune, ci o obligaţie expres prevăzută de Legea fundamentală şi consolidată prin jurământul de credinţă. În faţa unor încălcări atât de grave ale acestor principii de către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi", a susţinut Remus Pricopie.De asemenea, rectorul SNSPA subliniază că respectarea valorilor democratice, a statului de drept şi a angajamentelor internaţionale ale României "nu este negociabilă şi trebuie să constituie un criteriu esenţial" în evaluarea oricărui candidat la funcţia supremă în stat."Contestaţia depusă la Biroul Electoral Central reprezintă un demers necesar pentru protejarea integrităţii procesului electoral şi pentru prevenirea oricăror tentative de subminare a principiilor fundamentale care stau la baza societăţii româneşti", se mai arată în comunicat. 

Primarul PNL din Reșița, Ioan Popa, face praf candidatura lui Antonescu și spune că Bolojan este soluția
Politică

Primarul PNL din Reșița, Ioan Popa, face praf candidatura lui Antonescu și spune că Bolojan este soluția

Primarul PNL din Reșița, Ioan Popa, face praf candidatura lui Antonescu și spune că Bolojan este soluția: „Faptul că trei partide serioase susțin un singur candidat nu îi dau acestuia garanția că intră în turul doi și că va câștiga ulterior”, a scris el pe Facebook. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Popa recunoaște, în postarea sa, că este prieten cu Bolojan, dar arată că „dacă cifrele ar fi stat invers, aș fi susținut omul care are cele mai mari șanse să ne scape de acest vis urât în care am intrat în ultimele luni”. Primarul PNL din Reșița face praf candidatura lui Antonescu  „Mi-au parvenit zilele trecute informațiile dintr-o cercetare sociologică care arată clar și fără echivoc că Ilie Bolojan este liderul politic pro-european cel mai bine plasat în opțiunile românilor. Mai mult chiar, doar cu Ilie Bolojan intrat în turul 2 al prezidențialelor, potrivit acelorași date, am avea garanția că Președinția României va rămâne pro-europeană și după alegerile ce urmează. Când Crin Antonescu a fost propus ca variantă de candidat unic susținut de coaliția de guvernare, primul meu impuls a fost să ies public și să spun că stabilirea candidatului potrivit trebuie făcută cu calm, cu răbdare, în urma unor cercetări sociologice serioase. Asta dacă nu vrem să se repete povestea din turul anulat în decembrie, când candidatul PNL n-avea nicio șansă să câștige. Din dorința de a nu prejudicia partidul din care fac parte, la vremea aceea am evitat să mă pronunț. La fel cum am evitat să ies cu declarații publice cu privire la multe din deciziile luate în ultimul timp la vârful partidului. Am muncit pentru acest partid în pătrățica mea și am crezut că este suficient.   Atenționez liderii coaliției că 1+1+1 nu mai fac de mult 3 când vine vorba de preferințele românilor atunci când votează, mai ales cand este vorba de alegerile prezidențiale. Faptul că trei partide serioase susțin un singur candidat nu îi dau acestuia garanția că intră în turul doi și că va câștiga ulterior. Acest lucru a fost evident cu foarte puțin timp în urmă, când primari numărați de unii strategi nu au contat deloc când s-au numărat voturile. Avem obligația să oferim românilor cel mai bun produs de care dispunem, iar acum acesta este ILIE BOLOJAN”, a susținut edilul Reșiței.  El sugerează, la finalul postării, că Antonescu ar trebui să se retragă: „Dar nu cred că un Ilie Bolojan mai slab cotat în sondaje nu ar fi renunțat de unul singur la candidatură pentru a oferi românilor siguranța unui parcurs pro-european”. 

Nicușor Dan, singurul candidat care anunță, constant, ce sume a strâns din donații pentru candidatura sa
Politică

Nicușor Dan, singurul candidat care anunță, constant, ce sume a strâns din donații pentru candidatura sa

Nicușor Dan este singurul candidat care anunță, constant, ce sume a strâns din donații: azi, la depunerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale, el a spus că a primit circa 1,7-1,8 milioane de lei. Din această sumă, a alocat 200.000 de euro pentru panourile publicitare. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Nicușor Dan, singurul care anunță ce sume a strâns din donații Acum două săptămâni, primarul general al Capitalei anunța donații de doar 700.000 de lei, de la circa 2.000 de persoane. La început de februarie donațiile erau de circa 250.000 de lei, de la aproximativ 900 de persoane.  Fiind candidat independent, Nicușor Dan nu beneficiază de subvenții de la buget. Acestea sunt acordate, în cea mai mare parte, partidelor parlamentare, în funcție de reprezentarea în Legislativ. În consecință, el colectează donații prin intermediul site-ului său. Site-ul de campanie a fost lansat la 3 februarie. În precedenta campanie pentru alegerea președintelui României, candidatul Călin Georgescu a declarat că nu a cheltuit absolut nimic.  Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus vineri dosarul de candidatură la prezidenţiale şi lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central.   

Simion anunță din nou depunerea candidaturii lui Georgescu, dar evită să spună ce va face el, în cazul în care fostul candidat este respins
Politică

Simion anunță din nou depunerea candidaturii lui Georgescu, dar evită să spună ce va face el, în cazul în care fostul candidat este respins

Președintele AUR, George Simion, anunță din nou depunerea candidaturii lui Georgescu, dar evită să spună ce va face el, în cazul în care fostul candidat este respins. Financial Times a scris, azi, că autoritățile române vor refuza să-i permită lui Georgescu să candideze.  Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Simion anunță din nou depunerea candidaturii lui Georgescu Simion a răspuns, pe Facebook, unei persoane care a scris „nu permitem să-i fie interzisă candidatura dl-ului Calin Georgescu”. „Astăzi depunem dosarul. Conform legilor și Constituției, nu există motive pentru ca acest lucru să se întâmple. Vor continua lovitura de stat și ne vor scoate din Lumea Liberă??”, i-a răspuns Simion. Este cel puțin a 4-a oară când Simion susține că va fi depusă această candidatură.  Însă el a evitat să dea un răspuns clar la un alt comentariu, în care i se ceera să candideze dacă Georgescu nu va putea participa la alegerile prezidențiale. „Nu este decizia mea de luat. Eu cred ca intreaga societate românească trebuie să respjngă ideea continuării loviturii de stat prin decizii ilegale cum ar fi interzicerea unui cetățean fără drepturile electorale anulate de a candida!”, a arătat liderul AUR.  Însă alți comentatori îl îndemnau pe Georgescu să se pregătească: „Sper că ai un plan de rezervă în cazul în care îl scot din schema pe Georgescu? Altfel vom fi dezamăgiți, pentru că nu avem ce să alegem. Corect ar fi ca Georgescu să renunțe la candidatură și să te susțină, riscurile să te scotată din schemă sunt mai mici. Asta dacă chiar își dorește ca România să aive un președinte pentru români”.  Discuția a început în jurul unui mesaj straniu postat de președintele AUR: „Cinste celor care luptă până la capăt! Trădătorii nu merită atenția noastră, au fost și vor fi mereu…”. 

Cu cât își plătește PSD șefa biroului de presă și cu ce sinecuri își rotunjește salariul
Politică

Cu cât își plătește PSD șefa biroului de presă și cu ce sinecuri își rotunjește salariul

Cu cât își plătește PSD șefa biroului de presă și cu ce sinecuri își rotunjește salariul: Pagu Angelica, absolventă de litere și fostă jurnalistă la România TV, a fost plasată de partid în consiliul de administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR). Compania asigură inspecția acestor instalații și este sub controlul ministerului Energiei, condus de Sebastian Burduja (PNL).  Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri În februarie 2025, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, arăta că nerespectarea, de către ministerul Energiei, a procedurilor de numire a administratorilor companiilor aflate în subordine, ar putea duce la pierderea a 300 de milioane de euro.  Cu cât își plătește PSD șefa biroului de presă Pagu Angelica a fost plasată în august 2024 în CA-ul CNCIR. Indemnizația ei este de 54.155 de lei, anual, probabil brut.  Salariul ei de la PSD a fost, în anul fiscal 2023, de 84.000 de lei, net, anual, plus încă 27.084 în calitate de consilier parlamentar.  Presa scrie că ar fi născută la Vișina, Olt, localitatea natală a lui Paul Stănescu.  Soțul ei, Pagu Cătălin, lucrează tot la PSD, de unde a câștigat 60.000 lei, net, în 2023, dar a primit 23.400 de lei și de la Institutul Național de Administrație.  „Am avut şi avem în continuare suspendate 300 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor din sectorul energetic (...) Dar este total nefiresc să avem un cost usturător pentru un astfel de jalon - discutăm de 300 de milioane de euro - pentru un motiv extrem de pueril: n-am respectat o procedură de selectare a administratorilor şi în felul acesta pierdem o grămadă de bani”, spunea Marcel Boloș la început de februarie 2025.  De altfel, ministerul Energiei a înregistrat un eșec uriaș în ceea ce privește implementarea reformelor din PNRR, arată o notă confidențială a ministerului Proiectelor Europene: „Unele ministere sunt în situații critice: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a înregistrat niciun progres, Ministerul Energiei are o rată de execuție de doar 4,56%, iar Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății se află la 6,99% și, respectiv, 11,64%.  Această situație ridică probleme majore în ceea ce privește capacitatea României de a-și respecta angajamentele asumate prin PNRR și de a accesa integral fondurile europene disponibile”.   

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră