vineri 10 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Politică

4489 articole
Politică

PSD urmează să ceară postul de premier pentru Ciolacu

PSD urmează să ceară postul de premier pentru Ciolacu, deși acesta a obținut cel mai prost rezultat din istoria partidului și n-a închis scandalul Nordis/Docuz. Conducerea partidului social-democrat se va reuni azi, la Vila Lac 1, pentru a decide cum va aborda negocierile pentru formarea noului guvern. Citește și: Firea, atac deloc subtil la Ciolacu: „Am reușit să recuperăm votanții din iunie, de la alegerile locale, și care la primul tur al prezidențialelor au avut altă opțiune” Ieri, fostul premier PSD Victor Ponta a explicat, punctual, apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II din 2024, combaterea evaziunii – niciun efect „cuantificabil” și nu există un buget pe 2025 care să prevadă fie creșteri de taxe, fie reduceri de cheltuieli. PSD urmează să ceară postul de premier pentru Ciolacu Potrivit unor surse din PSD, acest partid va cere poziția de premier, având în vedere că este formațiunea cu cel mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare. În campania electorală, Marcel Ciolacu spunea că îl va propune premier pe Ilie Bolojan, dacă va fi ales președinte, dar această propunere nu mai este de actualitate. PSD ar urma să decidă ca Marcel Ciolacu să rămână premier. El își anunțase însă demisia, după rezultatul prost din turul I al alegerilor prezidențiale. „Demisia este un act unilateral. Nu este nevoie să o aprobe colegii sau forurile statutare ale partidului”. Însă, după circa zece zile el a revenit asupra demisiei. În 2024, a fost pentru prima oară când PSD nu a reușit să-și trimită candidatul în turul II al prezidențialelor. La alegerile parlamentare, partidul a fost votat de circa 21-22% din alegători, rezultat comparabil doar cu cel din 1996. În plus, Ciolacu nu a reușit să justifice, cu chitanțe, așa cum a promis, zborurile cu avioane charter închiriate falimentara companie Nordis, controlată de familia Vicol. În unul din aceste zboruri, la Madrid, s-a aflat și Sorina Docuz.

PSD urmează să ceară postul de premier pentru Ciolacu Foto: Inquam/Octav Ciolacu
Firea, atac deloc subtil la Ciolacu Foto: Facebook
Politică

Firea, atac deloc subtil la Ciolacu

Gabriela Firea a lansat, pe Facebook, un atac deloc subtil la Marcel Ciolacu, liderul PSD: „Am reușit să recuperăm votanții din iunie, de la alegerile locale, și care la primul tur al prezidențialelor au avut altă opțiune”, a scris ea, pe Facebook. Citește și: Dovada că trollii lui Călin Georgescu au fost controlați de la Moscova. Ce este operațiunea „Portal Kombat” și în câte țări europene funcționează Firea, atac deloc subtil la Ciolacu Într-adevăr, la alegerile locale din 9 iunie, 192.484 bucureșteni au votat cu lista PSD pentru Consiliul General al Municipiului București, iar 163.147 pentru candidata Gabriela Firea. La alegerile prezidențiale, în București, Marcel Ciolacu a fost votat de doar 135.373 de alegători. La alegerile parlamentare din 1 decembrie, PSD a primit în Capitală 188.336 voturi. „Mulțumim celor peste 188.000 de bucureșteni care au votat echipa social-democrată din Capitală! Un vot care ne responsabilizează și mai mult pentru că am reușit să recuperăm votanții din iunie, de la alegerile locale, și care la primul tur al prezidențialelor au avut altă opțiune. Bucureștenii vor fi reprezentați în Parlament de 3 senatori și 8 deputați social-democrați. Echipa pe care bucureștenii au ales-o este profesionistă, fiecare coleg este bine pregătit în domeniul său de activitate”, a scris Firea, pe Facebook.

Datele la care vor fi reluate alegerile prezidențiale: început de primăvară Inquam Photos / George Călin
Politică

Datele la care vor fi reluate alegerile prezidențiale

Liderii coaliției majoritare - PSD, PNL, USR, UDMR și minorități - se îndreaptă spre un acord privind datele la care vor fi reluate alegerile prezidențiale, afirmă surse politice. Astfel, primul tur al prezidențialelor ar urma să aibă loc la 23 martie, iar turul II la 6 aprilie. Citește și: Dovada că trollii lui Călin Georgescu au fost controlați de la Moscova. Ce este operațiunea „Portal Kombat” și în câte țări europene funcționează Pentru comparație, calendarul alegerilor prezidențiale care au fost anulate de CCR a fost stabilit, prin hotărâre de guvern, la 30 august, deci cu circa trei luni înainte de primul tur. Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 5 octombrie, cu puțin sub două luni înainte de turul I. Datele la care vor fi reluate alegerile prezidențiale În 2025, Paștele ortodox se celebrează pe 20 aprilie, concomitent cu cel catolic. Dacă acest calendar ar fi respectat, un nou președinte ar fi investit spre finalul lunii aprilie. Coaliția majoritară speră ca noul Parlament să fie investit înainte de Crăciun, pe 21 decembrie 2024, iar noul Guvern să fie numit în circa o săptămână, imediat după Crăciun. Abia după investirea noului Executiv acesta ar urma să stabilească oficial calendarul noilor alegeri prezidențiale. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale se întâlnesc azi din nou în vederea configurării unui nou guvern. Potrivit unor surse politice, PSD, care deține cele mai multe mandate, dorește ca Marcel Ciolacu să rămână premier.

Geoană desființează minciunile lui Georgescu Foto: X/Twitter
Politică

Geoană desființează minciunile lui Georgescu

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, desființează minciunile lui Căl Georgescu: „România nu va intra în război, scenariul privind oprirea instalării președintelui Trump este aberant”. Citește și: George Simion dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu: „Nici noi nu ne dorim haos. România trebuie să fie în UE și NATO” Călin Georgescu a susținut sâmbătă seară, într-o intervenție telefonică la postul Realitatea Plus, că, prin anularea prezidențiale din țara noastră, „se forțează intrarea în război a României cu Rusia, pentru a se declara stare de necesitate” în SUA, „iar Donald Trump să nu poată să își preia mandatul”. Potrivit candidatului independent, aceste „intervenții” reprezintă „ultimele zvâcniri ale lui George Soros”. Geoană desființează minciunile lui Georgescu Acum, Geoană apreciază că aceste declarații ale lui Georgescu sunt periculoase și iresponsabile. „România nu va intra în război, iar scenariul privind oprirea instalării președintelui Trump este aberant. Declarațiile lui Călin Georgescu sunt periculoase și iresponsabile și nu pot fi în niciun fel justificate de frustrarea anulării alegerilor prezidențiale. Întâlnirea Trump-Zelenski de la Paris indică exact contrariul - șansele unui armistițiu, în viitorul apropiat, cresc”, a afirmat fostul secretar general adjunct al NATO, care a fost și ambasador la Washington DC. ?????? Everyone applauded when Zelensky entered Notre Dame Cathedral, and Trump came up again to congratulate the Ukrainian president. pic.twitter.com/84qCl67kix— MAKS 24 ??? (@Maks_NAFO_FELLA) December 7, 2024

Simion dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu
Politică

Simion dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu

Președintele AUR, George Simion, dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu: „Nici noi nu ne dorim haos. România trebuie să fie în UE și NATO”. „Este important să fie linște”, a mai spus Simion, folosind un cuvânt, „liniște”, utilizat de Ion Iliescu, în 1990, când critica protestele Opoziției. Citește și: Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor: șapte milioane de dolari confiscați de la finanțatorul lui Georgescu, iar Horațiu Potra, săltat în trafic Simion dă semnalul că îl abandonează pe Călin Georgescu „Nici noi nu ne dorim haos, cred că nimeni nu îşi doreşte haos în ţara noastră. De aceea, este important să fie linişte. Am venit să ţinem un moment de reculegere. Am văzut unele ştiri că am vrea să votăm. N-am venit să votăm şi suntem conştienţi în ce punct ne-a adus Curtea Constituţională şi felul în care nu au funcţionat instituţiile statului român. România trebuie să fie o ţară democratică, o ţară măreaţă, o ţară care să aparţină lumii libere, în Uniunea Europeană şi în NATO, cu încredere în potenţialul pe care îl are", a declarat Simion în timpul unei acţiuni organizate în faţa Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti. El le-a mulţumit cetăţenilor pentru că nu au reacţionat la ceea ce el a numit „provocările regimului Klaus Iohannis". „Am făcut nenumărate apeluri în aceste două zile ca românii să fie calmi, să nu cadă pradă provocărilor şi mă bucur că lucrul acesta se întâmplă. Mă bucur că reuşim să facem acest moment de comemorare pentru cei care distrug democraţia. 8 decembrie este Ziua Constituţiei, este o zi cu însemnătate pentru români, este o zi în care românii ar fi trebuit să meargă să voteze liber. Pentru aceasta a curs sânge acum 35 de ani. Nu se întâmplă. Sper din suflet ca să nu ajungem într-un stat autoritar. Cer preşedintelui Klaus Iohannis să facă un pas în spate, să se retragă şi să respecte Constituţia, nu să o batjocorească, nu să se cramponeze de funcţii. (...) Le mulţumesc românilor că ştiu să fie demni şi să se ferească de provocările pregătite de regimul Klaus Iohannis", a mai spus George Simion.

Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor

Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor: șapte milioane de dolari au fost confiscați de la Bogdan Peșchir, finanțatoru influencerilor lui Călin Georgescu, iar șeful bodiguarzilor acestuia, Horațiu Potra, a fost săltat în trafic, în mașina sa fiind găsit un pistol și arme albe. Citește și: PSD și PNL nu vor avea nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora, a anunțat Biroul Electoral Central Statul s-a năpustit peste susținătorii extremiștilor Parchetul a făcut percheziții la cele trei locuinţe din Brașov ale lui Bogdan Peşchir fiind ridicate mai multe dispozitive, calculatoare şi medii de stocare. În plus, după perchezițiile informatice, s-a dispus transferul sumei de 7 milioane de dolari din contul lui Peşchir în conturile ANABI. Peșchir a fost lăsat în libertate. El este cercetat pentru coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Azi a fost reținut în trafic și șeful bodiguarzilor lui Georgescu, Horațiu Potra. El avea în maşină un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze lacrimogene, arme albe. Fiul lui Potra, Dorian, în vârstă de 18 ani, se afla într-o maşină care a fost oprită în Capitală, pe Şoseaua Bucuresti-Ploieşti. Mașina era condusă de Bogdan Lascu. În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost găsit un pistol, pentru care deţine permis de port armă, a mai fost găsit un rucsac tactic, o vestă tactică în care se aflau încărcătoare pentru airsoft din plastic, goale, şi un cuţit tactic, afirmă sursele citate. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest si Drugtest, rezultatul fiind zero.

PSD și PNL, nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora Foto: Inquam/George Calin
Politică

PSD și PNL, nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora

PSD și PNL nu vor avea nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora, a anunțat Biroul Electoral Central (BEC). De altfel, PNL nici măcar nu a avut candidați în circumscripția Diaspora. Lista liberalilor la Camera Deputaților a fost respinsă pentru că nu era nici o femeie printre candidați. Biroul Electoral Central a anunţat sâmbătă distribuirea mandatelor pe formaţiuni politice în diaspora. Citește și: Nicușor Dan nu spune nu unei candidaturi la prezidențiale: „Există disponibilitatea de a discuta” PSD și PNL, nici un parlamentar care să reprezinte Diaspora Astfel, la Senat vor reprezenta românii din străinătate George Cătălin Bochileanu (USR) şi Ştefan Geamănu (AUR). La Camera Deputaţilor, cei patru parlamentari sunt: Ştefan Iulian Lorincz (USR), Ramona Lovin (AUR), Andreea Cîmpianu (SOS România) şi Dumitriţa Albu (POT). Europarlamentarul Siegfried Mureșan este noul preşedinte interimar al PNL Diaspora, în urma demisiei lui Rareş Bogdan, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele partidului liberal, Ilie Bolojan. Anterior, Rareş Bogdan anunțase că a demisionat din funcție, în urma rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare. Aceasta este cea de-a doua demisie a europarlamentarului în ultimele două săptămâni, prima fiind după alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, când a renunțat la funcția de vicepreședinte al partidului. El a precizat că rămâne membru în BPN, Biroul Executiv şi lider la Bruxelles.

Lasconi nu va renunța la candidatură (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi nu va renunța la candidatură

Lasconi nu va renunța la candidatură. Președinta USR, Elena Lasconi, a transmis duminică un mesaj către cetățeni, susținând că nu renunță la candidatura pentru alegerile prezidențiale. Totodată a îndemnat la calm din partea susținătorilor. Mesajul Elenei Lasconi „Trăim vremuri tulburi. Suntem extrem de fragili. Vă știu supărările și frustrările. Vă rog să nu le transformați în muniție pentru extremiști! Citește și: GALERIE FOTO Călin Georgescu, păzit ca Putin. Gărzile de corp, în slujba unui mercenar român care are trupe în Congo și este suspectat de legături cu gruparea rusă Wagner Văd că mâine se încearcă o destabilizare și mai mare a țării. Mă adresez vouă, oameni de bună-credință: rămâneți de partea bună a istoriei.” Lasconi i-a îndemnat pe cetățeni să nu participe la acțiuni orchestrate de politicienii influențați de Rusia: „Nu vă duceți mâine la vot așa cum vă îndeamnă politicienii rușilor! E adevărat, decizia CCR ne-a dezbinat și mai mult, a șubrezit și mai tare încrederea în instituții și a venit cu un cost foarte mare. Dar am încredere în vot, indiferent de câte ori CCR va lua decizii arbitrare.” Lasconi nu va renunța la candidatură Elena Lasconi și-a exprimat hotărârea de a continua să candideze, în ciuda deciziilor contestate ale Curții Constituționale: „Dacă CCR va anula de zece ori alegerile, eu voi candida și a 11-a oară.” Președinta USR a atras atenția asupra influenței negative a Rusiei și a corupției din sistem: „Influența Rusiei, dar și a sistemului profund corupt al trecutului și prezentului ne slăbesc, ne fac vulnerabili. Cu înțelepciune, cu smerenie și cu dorința fermă de a ne apăra țara pe care o iubim cu toții, vă rog să nu răspundeți instigărilor.” Proteste și reacții din partea altor politicieni Reprezentanți ai AUR au anunțat că se vor prezenta la secțiile de vot duminică, în semn de protest față de anularea scrutinului prezidențial. De asemenea, Călin Georgescu a precizat că va merge la secția din Mogoșoaia pentru a-și manifesta nemulțumirea. Contextul anulării alegerilor prezidențiale Duminică ar fi trebuit să aibă loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dar întregul proces electoral a fost anulat de Curtea Constituțională. Această decizie a amplificat tensiunile politice și nemulțumirea publică. Elena Lasconi cheamă cetățenii să rămână uniți și să evite acțiunile care ar putea alimenta haosul. Mesajul său subliniază necesitatea protejării valorilor democratice și respingerea influențelor distructive, într-un moment de fragilitate pentru România.

Nicușor Dan nu spune nu unei candidaturi la prezidențiale Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Nicușor Dan nu spune nu unei candidaturi la prezidențiale

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu spune nu unei candidaturi la prezidențiale: „Există disponibilitatea de a discuta”, a afirmat el la Antena 3. Citește și: Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale: de la Georgescu anunțând „Vând cal” la Iohannis cerând soției să despacheteze Mai multe ONG-uri și activiști îl propun pe Nicușor Dan candidat la prezidențiale din partea partidelor pro-europene, conform unui comunicat comun transmis sâmbătă. Semnatarii inițiativei s-au constituit în Coaliția România Europeană, care susține candidatura primarului Capitalei. Nicușor Dan nu spune nu unei candidaturi la prezidențiale „Da, îi cunosc. M-au contactat după ce au transmis mesajul acesta. (...) Ce s-a întâmplat în România în ultimele două săptămâni a fost extrem, extrem de serios. Din păcate, organismele statului au reacționat târziu. E bine că au reacționat totuși, pentru că pentru economia românească putea să fie un dezastru. Începuse deja să fie. Și acum, pentru că înainte să se producă acest experiment care probabil are niște origini străine, ne spun instituțiile statului, probabil că are de asemenea în jur niște așa-numiți «băieți deștepți» din România, campania electorală a fost una normală. Adică partidele au venit cu candidați, au făcut campanie câteva luni și, dacă nu se întâmpla fenomenul ăsta, câștiga unul din reprezentanții partidelor pro-europene și am fi trăit împăcați cu faptul că poporul a ales. Acum nu mai suntem în situația asta și de aceea e foarte importantă analiza pe cine vor fi candidații, astfel încât să putem să prevedem înainte cine vor fi candidații în turul doi”, a spus Nicușor Dan la Antena 3, potrivit transcrierii site-ului acestui post. „Începem analiza și noi, așa cum o începe toată lumea” Întrebat dacă ar putea fi el unul dintre candidații la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a arătat că este deschis să discute „cu toată lumea”. „Analiza abia începe. Și analiza nu e doar la nivel de persoană, e la nivel de toate partidele pro-europene. Începem analiza și noi, așa cum o începe toată lumea. În orice caz, e o chestiune foarte serioasă (...) Desigur că sunt deschis să discutăm cu toată lumea. Nu e așa de important numele, important este ca modul în care se selectează candidații de către partidele pro-europene să fie gândiți dinainte, astfel încât să nu fim într-o situație disperată cum am fost alaltăieri”, a spus edilul-șef. Întrebat dacă din partea USR a venit vreo propunere directă sau indirectă de a fi candidat la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a răspuns: „Nu, nu, nu. Vă dați seama că toate lucrurile astea s-au întâmplat acum cât? 15 ore? Nu, acum 24 de ore. Nici nu am fost în București, am venit abia azi-noapte”. „N-am avut contact cu nimeni de la niciunul dintre partidele politice”, a spus edilul atunci când a fost întrebat dacă l-a contactat îl legătură cu acest lucru cineva de la PNL sau PSD. În cazul în care ar fi contactat de liderii PNL sau PSD pentru a candida la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan spune că „există disponibilitatea de a discuta”. „Tot ce pot să vă spun în momentul acesta este că este o discuție serioasă și trebuie să ne facem toți analizele și bineînțeles că există disponibilitatea de a discuta”, a spus Nicușor Dan. „În momentul acesta cred că sunt foarte multe ipoteze și nu cred că trebuie să avansăm. Cred că trebuie ca toate partidele să își facă analizele proprii și în funcție de asta, într-o săptămână - două, să ia o decizie”, a mai spus Nicușor Dan.

Polonia și Lituania salută decizia CCR Foto: MAE
Politică

Polonia și Lituania salută decizia CCR

Polonia și Lituania salută decizia CCR de a opri interferența străină în alegerile din România. Și ministerul de Externe al Franței a emis, azi, un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de probele care arată „ingerințe din partea Rusiei, în special prin rețeaua TikTok, care au vizat alterarea integrității procesului electoral aflat în desfășurare”. Citește și: Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale: de la Georgescu anunțând „Vând cal” la Iohannis cerând soției să despacheteze Polonia și Lituania salută decizia CCR „Salutăm faptul că a fost găsită o soluție în conformitate cu Constituția României și că democrația a prevalat. Alegerile libere și corecte, fără interferențe străine, sunt un drept inalienabil al tuturor cetățenilor din țările democratice. Polonia va continua să colaboreze cu România ca stat membru de încredere al UE și aliat NATO pentru a proteja securitatea ambelor țări și a cetățenilor noștri”, a scris ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, pe Twitter. We welcome the fact that a solution in line with the Romanian Constitution was found and democracy prevailed (1/3).— Radek Sikorski (@radeksikorski) December 6, 2024 „Curtea Constituțională a #României dezvăluie dovezi alarmante de interferență străină în alegeri. Aceste constatări necesită concluzii serioase. Suntem solidari cu aliatul nostru, România”, a postat, pe Twitter, ministerul de Externe al Lituaniei. The Constitutional Court of #Romania reveals alarming evidence of foreign interference in elections. These findings demand serious conclusions. We stand in solidarity with our ally, Romania.— Lithuania MFA | #StandWithUkraine (@LithuaniaMFA) December 6, 2024 Franța urmărește cu mare atenție desfășurarea procesului electoral din România, un partener strategic important în cadrul UE și NATO, și o națiune prietenă. În acest context, exprimăm îngrijorarea noastră profundă în urma publicării de către Administrația Prezidențială a unor documente declasificate care menționează – arată ingerințe din partea Rusiei, în special prin rețeaua TikTok, care au vizat alterarea integrității procesului electoral aflat în desfășurare”, a transmis ministerul francez de Externe.

Donald Trump Jr, atac dur la decizia CCR de a anula alegerile Foto: Twitter
Politică

Donald Trump Jr, atac dur la decizia CCR de a anula alegerile

Donald Trump Jr. a lansat, pe Twitter, un atac dur la decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale din România: „O nouă încercare a lui Soros/marxiștilor de a falsifica rezultatul și de a nega voința poporului”. În mesajul său, el pare să transmită că Elena Lasconi va pierde alegerile: „Ea va pierde, iar ei știu asta” („She’s going to lose, and they know it”). Wow, look at what’s happening in Romania! The Constitutional Court just canceled the first round of their presidential election. Another Soros/Marxist attempt at rigging the outcome & denying the will of the people. She’s going to lose, and they know it. https://t.co/F71dr26hNR— Donald Trump Jr. (@DonaldJTrumpJr) December 6, 2024 El își ilustrează postarea cu o știre Euronews care folosește, la deschidere, poza lui Călin Georgescu. Citește și: Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale: de la Georgescu anunțând „Vând cal” la Iohannis cerând soției să despacheteze Donald Trump Jr, atac dur la decizia CCR de a anula alegerile „Wow, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. O altă încercare a lui Soros/marxiștilor de a falsifica rezultatul și de a nega voința poporului. Ea va pierde, iar ei știu asta”, a scris Donald Trump Jr. Însă deputatul USR Claudiu Năsui i-a răspuns: „Tipul care conducea în sondaje dorea să naționalizeze companiile private, toate terenurile agricole, să limiteze participația investitorilor străini la 49% și să revină la o economie planificată central. El este unul dintre cei mai puri marxiști care au candidat în aceste alegeri” Și fostul ministru al Comunicațiilor din guvernul Cioloș i-a răspuns lui Trump Junior: „Călin Georgescu este un marxist, nu un conservator. Este un susținător al «înțelepciunii rusești» și este sprijinit de Rusia și China”. În schimb, îl laudă liderul AUR Dan Tănasă: „Va multumesc pentru reactie si pentru ca spuneti adevarul!Dumnezeu sa binecuvanteze America! Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile Foto: Twitter
Politică

Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile

Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale: de la Căl Georgescu anunțând „Vând cal” la Iohannis cerând soției să despacheteze. Citește și: A început procesul de debarcare al lui Ciolacu din PSD: actualul premier, care a luat mai puține voturi decât partidul, este puternic contestat „Ce atâta depresie, hai cu memele aici sa mai și zâmbim”, scrie un comentator de pe Twitter. Avalanșă de meme-uri după decizia CCR de a anula alegerile Ce s-a ironizat, deocamdată: O nouă candidatură a lui Ciucă Faptul că Iohannis rămâne la Cotroceni Prespectiva ca Geoană să candideze a treia oară Aberațiile lui Călin Georgescu: În sfârșit, n-a scăpat de ironii nici controversata decizie a CCR

Washingtonul susține decizia CCR Foto: US Embassy Romania
Politică

Washingtonul susține decizia CCR

Washingtonul pare că susține decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din România: „Statele Unite își reafirmă încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină răuvoitoare”, a transmis, azi, Departamentul de Stat. Citește și: A început procesul de debarcare al lui Ciolacu din PSD: actualul premier, care a luat mai puține voturi decât partidul, este puternic contestat Washingtonul susține decizia CCR Iată comunicatul integral al Departamentului de Stat: „Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situație fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român și sunt lipsite de influențe străine malefice menite să submineze corectitudinea alegerilor lor. Integritatea alegerilor din România este primordială pentru democrația greu câștigată de români. Poporul român este cel care alege pe cine alege. Nici o altă țară sau actor străin nu are acest drept. Luăm act de decizia de astăzi a Curții Constituționale a României cu privire la alegerile prezidențiale din România. Statele Unite își reafirmă încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină răuvoitoare. Facem apel la toate părțile să susțină ordinea constituțională a României și să se angajeze într-un proces democratic pașnic, lipsit de amenințări cu violența și intimidare și care să reflecte voința democratică a poporului român”. Acum câteva zile, Departamentul de Stat cerea ca informațiile CSAT despre implicarea malignă a Rusiei în procesul electoral trebuie investigate pe deplin. „Suntem îngrijorați de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne cu scop de a influența integritatea procesului electoral din România. Informțaiile din raport ar trebui investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, solicita administrația de la Washington.

Ciolacu va fi debarcat din PSD (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Ciolacu va fi debarcat din PSD

Ciolacu va fi debarcat din PSD. Încă șef al partidului, deși spune că a demisionat, premierul în funcție a devenit o piatră de moară pentru social-democrați. Competiția Lasconi - Georgescu îl avantaja pe șeful PSD După decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, strategia lui Ciolacu de a negocia cu mână forte un guvern cu PSD la butoane nu mai este valabilă. Citește și: DOCUMENT Motivarea deciziei CCR prin care s-au anulat alegerile prezidențiale Ciolacu și aliații lui (Tudose, Grindeanu, Stănescu - toți de conjunctură) mizau că la Cotroceni ar fi fost ori Călin Georgescu, fie Elena Lasconi. În cazul lui Georgescu președinte, PSD voia să se profileze ca principalul adversar al șefului statului. Pentru acest scop, era nevoie rapid de o negociere pentru formarea unui guvern iar maestru de ceremonii era Ciolacu - PSD nu ar fi avut timp să-l schimbe. În cazul lui Lasconi președinte, strategia era oarecum aceeași, cu un bonus - izolarea parlamentară a USR, dar tot cu Ciolacu la conducere. Ciolacu va fi debarcat din PSD Reluarea de la zero a alegerilor, însă, schimbă fundamental datele problemei. În primul rând, nu mai există nici o urgență de a negocia un guvern care să se bată cu un președinte ostil. În al doilea rând, PSD are iar șansa să concureze la prezidențiale. Cum Ciolacu a irosit această șansă obținând cu câteva sute de mii de voturi mai puțin în turul întâi decât a scos PSD la parlamentare, actualul premier sare din schemă. În același timp, toate scandalurile de corupție (Nordis, bacalaureatul, jet-urile, afacerile nepotului, relația "normală" cu Sorina Docuz etc.) îl fac pe Ciolacu un "cal mort" pentru propunerea de premier într-un nou guvern. Concluzia social-democraților: Ciolacu trebuie să plece.

Călin Georgescu face apologia cânepei Foto: Captură video
Politică

Călin Georgescu face apologia cânepei

Filmarea care poate explica totul: Călin Georgescu face apologia cânepei, planta din care se extrage THC, substanța psihotropă din marijuana. „Fraţilor, ţineţi cu dinţii de această plantă”, spune el într-o filmare pe rețelele sociale. Dintr-un anumit sortiment de cânepă, cânepa indiană, Cannabis sativa indica, se extrage THC (tetra-hydro-cannabinol), substanță cu efect psihotrop. Citește și: Fără precedent: CCR a anulat turul I al alegerilor prezidențiale. Procesul electoral se reia „în integralitate” Filmarea cu Georgescu a fost făcută în 2022, la evenimentul “Expo la Cânepă”. Călin Georgescu face apologia cânepei „Cânepa înseamnă suveranitatea fiinţei om. Aici este tema primordială, nu doar pentru noi ca popor român, ci pentru întreaga umanitate. Dacă egiptenii, pentru a dăinui, aveau piramidele, poporul român pentru a dăinui are cânepa. Ea nu este doar o plantă cu peste 25.000 de utilizări, cu capacităţi magnifice şi în niciun caz, cel puţin cânepa industrială, cannabis sativa, faţă de indica, nu are efecte halucinogene”, a spus Georgescu. Potrivit lui Georgescu, cânepa este un “simbol al identităţii noastre”, adăugând că această plantă este “sacră”. „Nu există altă formă de a renaşte ca popor, ca naţie şi ca omenire decât dacă combinăm şi înţelegem legătura dintre economie şi spiritualitate. Spiritul ni-l dă cânepa. Din cânepă, practic, noi putem rezolva cea mai mare parte economică şi socială a poporului român”, a mai spus candidatul prezidenţial (...) Totul este informaţie. Iar cânepa îţi dă informaţie. Fraţilor, ţineţi cu dinţii de această plantă. Plantă învăţător. De la ea învăţăm totul. Învăţăm cum e viaţa, cum vibrează”, a mai afirmat candidatul la președinția României.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră