duminică 21 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Politică

4100 articole
Politică

Geoană, vizite secrete și frecvente la deputata Cătăuță

Candidatul independent Mircea Geoană (66 de ani) a fost fotografiat, de site-ul societatea.ro, în timp ce mergea în vizite secrete și frecvente la deputata PSD Ana Maria Cătăuță (39 de ani). Cătăuță este implicată în mod oficial în campania lui Geoană. Aceasta a lucrat pentru fostul lider PSD de când ea avea 21 de ani. Din 2020 este deputat social-democrat. Cătăuță nu este căsătorită. Deputata Cătăuță Foto: Societatea.ro Citește și: Nepotul căruia Ciolacu îi plângea de milă cumpără apartamente de lux în București, cu un discount uriaș, de la un dezvoltator dubios Site-ul societatea.ro publică fotografii care îl arată pe Geoană, cu șapcă pe ochi și ochelari de soare, venind în vizită la locuința din Pipera a lui Cătăuță. Publicația prezintă imagini de la patru vizite din perioada septembrie-octombrie. Geoană venea fie cu un BMW, fie cu un Hyundai Tucson, și parca lângă BMW-ul deputatei PSD. Geoană, vizite secrete și frecvente la deputata Cătăuță „De la mijlocul lunii septembrie încoace (nu spunem că nu s-a întâmplat și anterior, dar noi scriem doar ce este susținut de probe!) Mircea Geoană a început o serie de vizite, de unul singur, acasă la Ana Maria Cătăuță. Doamna deputat locuiește într-un bloc de pe Bulevardul Pipera, unde prezidențiabilul Geoană a zăbovit în mai multe dăți, preț de o oră și mai mult, chiar două, după ce a apărut la adresa respectivă camuflat din cap până-n picioare. De fiecare dată, cu o șapcă trasă pe cap și o pereche de ochelarii fumurii, de soare, chiar dacă afară vremea era ploioasă. Sau chiar dacă în garajul subteran era beznă. Semn deci că n-a voit să fie recunoscut. De aici, invariabil, pleca spre sediu campanie, unde, uneori, îl urma, la interval de câteva zeci de minute, și Ana Maria Cătăuță. Toate vizitele aveau un numitor comun: Mircea pleca de acasă în general dimineața, venea la Ana o oră sau două, chiar și trei, după pleca la sediul activităților sale unde îl urma și deputata, la foarte scurt timp”, scrie societatea.ro.

Geoană vizite secrete deputata Cătăuță Foto: societatea.ro
Ciucă are cele mai mari șanse să intre în turul II Foto: Facebook
Politică

Ciucă are cele mai mari șanse să intre în turul II

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, are cele mai mari șanse să intre în turul II, ajutat și de „mașinăria de vot din teritoriu”, scrie, pe Facebook, sociologul Cătălin Stoica. El are un doctorat la Universitatea Stanford și predă la SNSPA. Cătălin Stoica arată că, împreună cu studenții săi, pune la punct o metodă de agregare din sondajele cunoscute până acum. Citește și: Nepotul căruia Ciolacu îi plângea de milă cumpără apartamente de lux în București, cu un discount uriaș, de la un dezvoltator dubios „Monitorizăm sondajele privind primul tur al alegerilor prezidențiale de la noi. Studenții și studentele introduc datele publicate ale acestor sondaje într-un fișier, iar eu încerc să pun la punct o metodă de a recalcula scorurile candidaților țînînd cont de 1) experiență institutelor de sondare; 2) metodă de intervievare (față-în-față, telefonic sau online); 3) perioada de timp rămasă pînă la alegeri”, a explicat Stoica. El arată că „locul doi este acum extrem de disputat; practic, diferențele dintre Simion, Lăsconi, Ciucă și Geoană sunt în marja de eroare”. Însă Stoica spune că a calculat probabilitatea ca unul dintre aceștia să intre în turul II, iar Ciucă pare a avea cele mai mari șanse. Ciucă are cele mai mari șanse să intre în turul II „În acest moment importantă este ierarhia. Și ea însă, evident, se poate schimba. SCORURI RECALCULATE Ciolacu=16,74% Simion=11,98% Lasconi=9,86% Ciucă=9,25% Geoană=8,73% CONCLUZII 1) Locul doi este acum extrem de disputat; practic, diferențele dintre Simion, Lasconi, Ciucă și Geoană sunt în marja de eroare, nesemnificative statistic. Am putea spune că sunt la egalitate. 2) Am calculat și probabilitățile ca unul dintre cei de mai sus să între în turul 2. Ele arată așa: probabilitatea ca Simion să ajungă în turul 2 este de 9,5%, întrucît competiția este foarte strînsă. Probabilitatea că Geoană să intre în turul 2 este de 16,8%; în cazul lui Lasconi, această probabilitate este de 19,1%, un pic mai mare decît cea înregistrată în cazul lui Geoană. În cazul lui Ciucă, se înregistrează cea mai mare probabilitate ca să între în turul 2 (20,4%). Părerea mea este că, avînd în vedere că și în aceste alegeri contează mașinăria de vot din teritoriu, Ciucă poate fi avantajat întrucît are în spate un partid cu rețea în teritoriu. Dezavantajați la acest capitol sunt Lasconi și Geoană, și mai putin Simion întrucît și AUR are rețea in teritoriu. Repet, acestea sunt modelări statistice exploratorii. Procentele se vor schimba, fără îndoială. Cu plăcere!”, a scris Stoica pe Facebook.

Propagandistul lui Stoianoglo, activ în AUR Moldova Foto: Facebook Alexandru Muraru
Politică

Propagandistul lui Stoianoglo, activ în AUR Moldova

Propagandistul lui Stoianoglo, fostul rector al Universității de Educație Fizică și Sport de la Chișinău, activ în AUR Moldova, arată deputatul PNL Alexandru Muraru într-o postare pe Facebook. Muraru publică și o fotografie în care fostul rector Veaceslav Manolachi apare la o reuniune AUR. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” În martie, Manolachi a participat la evenimentul „Reunirea – calea noastră europeană”, organizat de AUR la Biblioteca Națională din Chișinău. Înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, acesta și-a exprimat susținerea pentru Stoianoglo, descriindu-l drept „om onest, cinstit și echilibrat”. Propagandistul lui Stoianoglo, activ în AUR Moldova „În campania de la prezidențiale din Basarabia, membri ai AUR, printre care și fostul rector al Universității de Educație Fizică și Sport din Republica Moldova, acum membru activ al acestui partid, au îndemnat public să se voteze pentru Alexandr Stoianoglo – un personaj pro-rus, marioneta perfectă a Kremlinului și a lui Putin. Încă o dovadă cum AUR, care pretinde că apără valorile naționale, susține, de fapt, candidații care amenință direct cursul european și viitorul democratic al Moldovei. Asemenea acțiuni sunt un afront la adresa tuturor celor care cred în libertate, democrație și apartenența la familia europeană. Este cu atât mai grav jocul lui Marcel Ciolacu și al PSD de a-l duce în turul 2 pe George Simion, transformând astfel România o țară expusă riscului și mai mare de a se îndepărat de Uniunea Europeană și NATO”, afirmă deputatul PNL.

Ciolacu încearcă divizarea PNL, prin Bolojan (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Ciolacu încearcă divizarea PNL, prin Bolojan

Ciolacu încearcă divizarea PNL, prin Bolojan. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, este considerat un partener de dialog potrivit pentru viitorul președinte al PSD. Aceasta a fost una dintre afirmațiile făcute de Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă susținută la Ambasada României din Paris. Coaliția ar trebui să continue Premierul și-a exprimat convingerea că actuala coaliție de guvernare trebuie să își continue activitatea, subliniind importanța stabilității politice pentru implementarea reformelor esențiale. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” „Dacă dorim stabilitate în România, dacă dorim să implementăm tot ce avem în PNRR, și aici vorbesc și de componenta de investiții și componente de reformă, această coaliție ar trebui să continue, să fie cumva pe așteptările românilor,” a spus Ciolacu. Critici aduse campaniei conduse de Nicolae Ciucă Ciolacu a comentat și abordarea președintelui PNL, Nicolae Ciucă, în campania electorală, susținând că aceasta se bazează prea mult pe atacuri personale. „Poate că domnul Ciucă nu își permite și crede că prin această campanie plină de atacuri personale, plină de atacuri la familie, plină de minciuni va aduce un scor mai bun partidului pe care îl reprezintă. Eu nu cred,” a afirmat premierul, adăugând că rezultatele campaniei vor fi clare în curând, la datele de 24, 1 și 8. Ciolacu încearcă divizarea PNL, prin Bolojan Ciolacu l-a descris pe Ilie Bolojan drept un lider care își dorește reforme autentice, fiind foarte implicat în administrația locală din Bihor. „Este un partener pe care eu mi l-aș dori din funcția de președinte al României,” a subliniat liderul PSD, exprimându-și aprecierea pentru capacitatea lui Bolojan de a acționa în interesul comunității. Evaluarea coaliției PSD-PNL: realizări și neajunsuri Premierul a reflectat și asupra modului în care coaliția PSD-PNL a funcționat până acum, subliniind că aceasta a răspuns așteptărilor românilor, dar că este mereu loc de îmbunătățiri. „Unii dintre noi au considerat că trebuie să facă o altfel de campanie plină de mizerie, de minciuni. Am mai auzit una - că desființează PSD ‘Anghel Saligny’... Este decizia domniilor lor,” a afirmat Ciolacu. Obiective pentru viitor: accederea României în OECD și Schengen În final, premierul a subliniat că România are nevoie de un guvern solid pentru a realiza reformele propuse în PNRR, inclusiv intrarea în OECD și rezolvarea chestiunii vizelor pentru SUA și aderarea la Schengen. „Până atunci voi termina, din funcția de prim-ministru, și cu vizele pentru Statele Unite, cât și cu Schengen-ul terestru,” a spus Ciolacu, evidențiind prioritățile majore ale guvernării sale pentru următorii ani.

Ciolacu atacă vila lui Iohannis (RAAPPS) (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Ciolacu atacă vila lui Iohannis (RAAPPS)

Ciolacu atacă vila lui Iohannis (RAAPPS). Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nu poate oferi detalii despre vila situată pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86, motivând că anumite documente sunt încă secretizate, însă promite transparență, după desecretizare. Citește și: Ciolacu evită să spună dacă a cazat-o pe Docuz în vila Guvernului: la întrebarea lui Ciucă, răspunde că SPP nu are evidența vizitatorilor Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă la Ambasada României de la Paris. Ciolacu atacă vila lui Iohannis (RAAPPS) Potrivit Recorder, de vila din Aviatorilor 86 ar putea beneficia Klaus Iohannis după încetarea celui de-al doilea mandat de președinte. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” În timpul conferinței, Ciolacu a menționat că, odată ce procesul de desecretizare va fi finalizat, va pune la dispoziția publicului devizul total al lucrărilor de renovare. Premierul a explicat că, deși cunoaște situația, nu poate dezvălui toate informațiile până când documentele nu sunt declasificate. „Eu nu pot să fiu, iarăși, ipocrit. E normal că cunosc. Sunt primul-ministru al României. Am lucruri pe care am dreptul să le spun, lucruri pe care nu am dreptul să le spun. Am văzut mizeria care se aruncă împotriva domnului Neacșu. Nu poți să fii atât de mojic să nu îți asumi lucruri pe care le faci când ești prim-ministru,” a afirmat Ciolacu. El a adăugat că va cere devizul total de la secretarul general, pentru a-l putea oferi publicului, odată ce traseul birocratic va permite desecretizarea. Adresa și numărul de telefon, publice Premierul a atras atenția că datele sale personale, inclusiv adresa și numărul de telefon, au fost făcute publice. Deși critică acest gest, Ciolacu afirmă că nu intenționează să-și schimbe adresa sau numărul de telefon, fiindcă „nu îi este rușine” de felul său de a fi. „Nu putem fi chiar așa de josnici. Am înțeles, mi-ai dat adresa pe Facebook-ul personal. Mi-a dat doamna Șoșoacă telefonul personal. Nu îmi schimb nici adresa, nici telefonul, fiindcă nimeni nu va schimba felul meu de a fi și modul meu de a trăi, fiindcă nu mi-e rușine de el,” a declarat Ciolacu, subliniind că politicienii ar trebui să își asume și criticile, nu doar meritele.

Băsescu îi ia peste picior pe Ponta, Năstase și Geoană Foto: Facebook
Politică

Băsescu îi ia peste picior pe Ponta, Năstase și Geoană

Traian Băsescu îi ia peste picior pe Ponta, Adrian Năstase și Geoană: „Măcar Putin a avut demnitatea să nu spună că l-a furat Maia Sandu”, a scris el pe Facebook, după ce tabăra pro-europeană din Republica Moldova a câștigat alegerile prezidențiale cu ajutorul Diasporei. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” Băsescu îi ia peste picior pe Ponta, Năstase și Geoană Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale la o diferență de circa 10% față de adversarul ei, Alexandr Stoianoglu. Însă datele Comisiei Electorale Centrale arată că Stoianoglu a avut un ușor avantaj, de circa 35.000 de voturi pe teritoriul Republicii Moldova. Dar Maia Sandu a câștigat zdrobitor în Diaspora, unde a luat 271.843 de voturi, față de 56.008 pentru Stoianoglu. Băsescu se referă, în postarea sa, că, la alegerile prezidențiale din 2004, 2009 și 2014, Diaspora a contribuit - cel puțin prin semnalul politic transmis celor din țară - la înfrângerea candidaților PSD. Însă aceștia s-au plâns că au fost furați. „Cred că Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta şi preacinstitele tonomate ale presei româneşti se pot consola. Vladimir Putin, cu tot aliotmanul lui de oligarhi şi tonomate a intrat şi el în clubul select al celor bătuţi cu votul de diaspora purtătoare de paşaport românesc. Măcar Putin a avut demnitatea să nu spună că l-a furat Maia Sandu”, a scris Băsescu.

Adrian Năstase, critic față de victoria Maiei Sandu Foto: Kremlin.ru
Politică

Adrian Năstase, critic față de victoria Maiei Sandu

Fostul premier PSD Adrian Năstase pare a fi mai degrabă critic față de victoria Maiei Sandu: „Faptul că «diaspora» a determinat scorul final este un lucru preocupant”, a scris el, pe blog. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” Diaspora din România a contribuit în repetate rânduri, semnificativ, la înfrângerea candidaților PSD pentru Cotroceni. Însă fostul premier o critică pe Maia Sandu pentru faptul că ar fi deschis prea puține secții de vot la Moscova și sugerează că aceasta a abandonat proiectul unionist. Adrian Năstase, critic față de victoria Maiei Sandu „Spre Occident sau spre Rusia? Poate ca este o judecata simplista. Probabil ca unii au votat impotriva guvernelor Maiei Sandu. Oricum divizarea intre regiuni/raioane este putrnic marcata de rezultatul final iar faptul că «diaspora» (cetatenii aflati in afara granitelor) a determinat scorul final este un lucru preocupant. Mai ales in perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. Desigur, unii se gandesc deja la riscul repetării scenariului georgian. Cauzele obiective ale acestei divizari sunt cunoscute: numarul relativ mare al etnicilor rusi, gagauzi, al familiilor mixte, al celor plecati la munca in Rusia, numarul mic al sectiilor de vot de la Moscova, situatia Transnistriei, conflictul din Ucraina/interesele Ucrainei in Republica Moldova/Transnistria, rolul Republicii Moldova in situatia complexa SUA-UE/Rusia. Guvernarea următoarelor luni, sub presedintia Maiei Sandu, poate fi un măr otrăvit, in perspectiva alegerilor parlamentare. O strategie inteleapta pentru a depăsi fractura internă ar trebui sa fie axa unei actiuni viitoare. Vom vedea. Asa cum vom vedea dacă «drumul european» al Republicii Moldova mai are vreo legătură cu proiectul unionist”, a scris Năstase pe blog. Fostul premier PSD, de două ori condamnat penal, a vizitat Moscova chiar și după ce Rusia a invadat Crimeea.

Vicepreșdinte PSD Timiș, săltat de procurorii lui Kovesi Foto: Renasterea.ro
Politică

Vicepreșdinte PSD Timiș, săltat de procurorii lui Kovesi

Un vicepreșdinte PSD Timiș, Vasiu Stoian, a fost săltat de procurorii lui Kovesi, de la EPPO, pentru fraude cu fonduri europene în valoare de aproape 1,5 milioane de euro. El este pictat pe pereții unei biserici din localitatea unde este primar, Tomnatic, printre sfinți. Biserica a fost construită din bugetul comunei. Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă” Vicepreșdinte PSD Timiș, săltat de procurorii lui Kovesi Pentru un primar de comună cu salariu sub 100.00 de lei, net, anual, plus câștiguri de 50.000 de lei din activitatea agricolă, Stoian are o avere respectabilă: doa casa sa ar avea 2.000 de metri pătrați. El deține trei mașini - Audi, Opel și Mercedes - și 44.000 de hectare de teren agircol. Alături de primarul Stoian, procurorii europeni de la EPPO au mai ridicat un avocat, precum și rude și apropiați ai edilului din Tomnatic. La începutul lunii septembrie, procurorii Parchetului European au descins la Primăria Tomnatic, la locuința edilului acestei comune, precum și a contabilei firmei pe care acesta o gestiona neoficial, de unde au ridicat mai multe documente. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de news.ro, ar fi vorba despre două proiecte finanţate din fonduri europene, unul legat de o plantaţie şi altul de o căzănărie. Valoarea prejudiciului este de aproape 1,5 milioane de euro. Suspecţii ar fi făcut angajări fictive.

Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL Foto: Facebook
Politică

Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a ținut un discurs extrem de dur în fața conducerii PNL, fapt pentru care a fost aplaudat la scenă deschisă: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și doar în zonele unde nu sunt locuri de muncă”, a cerut, printre altele, liderul liberal. „Nu cred în nepoții demnitarilor talentați”, a mai spus el, o aluzie evidentă la nepotul premierului Marcel Ciolacu. Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL În discursul său - extrem de puțin mediatizat, până azi - el a cerut reforme, inclusiv în universități și a criticat deficitul uriaș. Citește și: Un nou nivel istoric al datoriei publice: 52,7% din PIB. Doar în opt luni de guvernare Ciolacu ea a crescut cu 102,58 miliarde de lei Care sunt principalele mesaje ale lui Ilie Bolojan despre ceea ce trebuie să facă un „stat eficient”, care acum candidează pentru un post de senator, abandonând șefia Consiliului Județean Bihor: Anul acesta am luat 44 de miliarde de euro împrumuturi, iar volumul de investiţii total în România nu va depăşi 24 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 30% sunt fondurile europene. Înseamnă că avem un deficit şi că ne place, că nu ne place, ne duce pe datorie. Trebuie să avem un guvern și un stat eficient. Avem instituții centrale care nu își justifică activitatea. Sunt țări mari în Europa care au o singură autoritate de reglementare pentru rețele de energie, telecom, etc. Noi pentru fiecare ne-am făcut autorități separate cu sute de angajați. Avem Autoritatea Electorală Permanentă, într-un județ au 2 angajați, în altele 10 angajați. Trebuie întrebați ce au făcut 4 ani de zile – acum lucrează primăriile...(aplauze). Avem o grămadă de situații de genul acesta. Știți cât plătește statul pe concedii medicale? Peste un miliard de euro pe an. Înainte, nu dau nume de guvernări, erau 200-300.000 euro. Știți ce înseamnă diferența asta? Doar diferența înseamnă drumul expres Arad-Oradea (...) Dar dacă am fost populiști și am scos din legislație că nu pot fi verificați angajații care sunt la mare și nu în pat, vă dați seama că acest tip de reglementare și ușurătatea cu care obțin concedii medicale generează un anumit tip de comportament. Tinerii au o stare de nemulțumire și neîncredere, pentru că cea mai mare parte din angajările din sistemul public le percpe că se fac cu pile. Eu cred că nepoții demnitarilor au un loc în țara asta. Dar nu cred în nepoții demnitarilor doar talentați (aplauze) Avem un deficit de forță de muncă. Eu cred că noi trebuie să susținem ca mai mulți oameni să ajungă pe piața muncii, asta înseamnă ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și doar în zonele unde nu sunt locuri de muncă (aplauze). Înseamnă stimularea muncii. Vrei să lucrezi sâmbăta, ai o comandă mare? Nu te mai punem să recuperezi 48 de ore, ci îți dăm și un bonus, te scutim de CAS. Dacă muncești sâmbăta, înseamnă că antreprenorii român, fabricile noastre vor putea să își facă planurile de producție, altfel n-au cu cine lucra. Întrebați-i pe cei care lucrează în economia reală. Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile. Nu sună bine ce spun. Cred că ar trebui să-i facem mai antreprenoriali. Dacă primesc bani, indiferent ce discipline predau, indiferent câți absolvenți lucrează în economia reală, în domeniul pe care l-au absolvit, mesajul va fi stați liniștiți, toți primiți banii. Dacă vor fi mai antreprenoriali, înseamnă că vor face poate cercetare aplicată, se vor duce către companii și în felul acesta vom avea tehnologie și dezvoltare. Atac la ineficiența CNI „Prorogăm de ani de zile repartizarea de bani către bugetele locale direct proporțional cu încasarea impozitelor. Nu mai merge asta, pentru că, de fapt, îi favorizăm pe primarii care nu își fac treaba. Ciclic, achităm datoriile - nu-i scutim de penalități, ca la antreprenori, achităm tot - la aceeași primari care în mod iresponsabil adună arierate”, a mai afirmat liderul liberal în aplauzele sălii. „CNI-ul a ajuns un tomberon de proiecte. Cred că fac de la capele la săli de sport (...) Mii de proiecte, nu mai știu ce fac acolo. Vom face investiții a căror utilitate va fi nulă”, a arătat el, spre finalul discursului.

Cum funcționează blatul PSD-AUR în Maramureș: el, candidat AUR, ea, candidată PSD Foto: Facebook
Politică

Cum funcționează blatul PSD-AUR în Maramureș

Cum funcționează blatul PSD-AUR în Maramureș: Costel Pîrvănoiu a fost candidat AUR la primăria Baia Mare, iar acum soția sa este candidat PSD la Senat. Citește și: Un nou nivel istoric al datoriei publice: 52,7% din PIB. Doar în opt luni de guvernare Ciolacu ea a crescut cu 102,58 miliarde de lei Social-democrații nu par să se fi supărat nici măcar pe faptul că Costel Pîrvănoiu a intrat în PSD în 2021, iar în ianuarie 2024 a demisionat din această formațiune. Cum funcționează blatul PSD-AUR în Maramureș La alegerile pentru funcția de primar al Băii Mari, Costel Pîrvănoiu a primit doar 3,53% din voturi, reușind astfel doar să-l ajute pe candidatul PSD, Doru Dăncuș. Acesta a câștigat alegerile cu doar 23,37% din voturi, pe locul II fiind liberalul Ionel Bogdan - 18,26% și useristul Brian Cristian - 17,02%. Citește și: Blat USR-PSD în Maramureș: președintele USR, locotenent al primarului PSD al Băii Mari și viitor vicepreședinte al CJ – presă Acum, soția lui Pîrvănoiu, medic la spitalul județean, este pe locul II pe lista PSD pentru Senat. Ea a câștigat, în anul fiscal 2023, peste 238.000 de lei de la spitalul județean și 241.000 de lei de la cabinetul medical particular. Presa locală a relatat, în primăvară, că ea era implicată în campania soțului ei, de la AUR. Foto: 2mnews Soțul ei a avut un salariu de doar 23.319 lei, anual, net, de la Metcolia Grup din Baia Mare. Familia deține o vilă uriașă, de 560 mp, două apartamente, un Audi Q7 și un Hyundai.

Primele rezultate ale votului din Moldova (sursa: Inquam Photos/Elena Covalenco)
Politică

Primele rezultate ale votului din Moldova

Primele rezultate ale votului din Moldova după turul al doilea al prezidențialelor, în timp real. Primele rezultate ale votului din Moldova Rezultatele în timp real pot fi urmărite AICI. În primele 80% din buletinele numărate nu se aflau și voturile din diaspora. Peste 53% de moldoveni au votat. Duminică, până la ora 20.00, peste 1,65 milioane de cetățeni din Republica Moldova și-au exprimat opțiunea de vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În această rundă decisivă, președinta în exercițiu, Maia Sandu, de orientare proeuropeană, se confruntă cu socialistul Alexandr Stoianoglo. Primele declarații ale candidaților Alexander Stoianoglu a făcut câteva declarații în limba română, apoi a vorbit în limba rusă: "Votul vostru a șters granițele dintre nord și sud, est și vest, iar prezența voastră masivă la urne este o dovadă că Moldova nu e doar un punct pe hartă, ci un popor responsabil și conștient de votul său. Citește și: Un nou nivel istoric al datoriei publice: 52,7% din PIB. Doar în opt luni de guvernare Ciolacu ea a crescut cu 102,58 miliarde de lei Fiecare care a intrat în cabina de votare a scris un capitol în istoria acestei țăriÎncepe numărarea voturilor, momentul adevărului, care va determina și drumul de mai departe al Moldovei." Maia Sandu a făcut scurte declarații la ora 21:00, mulțumind alegătorilor care au ieșit la vot. Candidata PAS a făcut apel la oamenii din secții, să fie atenți la numărarea voturilor: "Vreau să le mulțumesc și tinerilor care au stabilit un record de participare la vot astăzi. Le mulțumesc cetățenilor noștri din afara țării care au dat dovadă de mobilizare excepțională. În multe secții din străinătate continuă votul, vreau să vă îndemn să mergeți la vot. Fac apel către toți lucrătorii din secțiile de votare, indiferent din partea cărui partid sunt, să fie atenți și să numere corect voturile cetățenilor."

Blat USR-PSD în Maramureș Foto: Facebook
Politică

Blat USR-PSD în Maramureș

Blat USR-PSD în Maramureș: președintele organizației județene a USR, Vlad Duruș, a rămas în poziția de locotenent al primarului PSD al Băii Mari și se pregătește să fie viitor vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ), cu susținere social-democrată, arată publicațiile locale. Citește și: Un nou nivel istoric al datoriei publice: 52,7% din PIB. Doar în opt luni de guvernare Ciolacu ea a crescut cu 102,58 miliarde de lei Pe site-ul primăriei Baia Mare se poate observa că Duruș a rămas city-manager - funcție pe care o ocupă din ianuarie 2024, tot cu ajutorul actualului primar ales și care la acel moment era interimar. Blat USR-PSD în Maramureș Presa locală scrie că Duruș pregătește însă o alianță USR-PSD în Consiliul Județean, alianță la care s-ar putea alătura AUR. Doru Dăncuș este primul primar PSD al Băii Mari. El s-a autodeclarat, în trecut, în public, ca fiind „locotent” al fostului primar Cătălin Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Vlad Duruș a fost ales la 20 octombrie președintele USR Maramureș. Potrivit presei locale, Duruș va prelua mandatul de consilier județean, îl va susține pe președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea (PSD), și va primi în schimb postul de vicepreședinte al Consiliului Județean. „Această alianță toxică va deveni una cu adevărat sulfuroasă pentru mediul politic maramureșean, deoarece pe lângă PSD și USR, va intra în alianță și AUR, care a sprijinit PSD încă din campania pentru alegerile locale, iar acum este recompensat pentru sprijinul acordat. Potrivit presei locale, fostul deputat AUR, Darius Pop, a fost validat consilier județean și urmează să fie cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean, alături de useristul Vlad Duruș. În baza înțelegerilor dintre PSD și AUR, Marga Pîrvănoiu, soția candidatului AUR la primăria Baia Mare, Costel Pîrvănoiu, se află pe locul doi pe lista candidaților PSD pentru Senatul României. O alianță nescrisă care funcționează perfect și care aduce extremiștii la conducerea Maramureșului, situație care nu deranjează nici PSD, nici USR”, scrie emaramureș.

Prețul tatuajului TVA al lui Ciolacu (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Prețul tatuajului TVA al lui Ciolacu

Prețul tatuajului TVA al lui Ciolacu. Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul săptămânii că TVA-ul nu va crește, menționând în glumă că și-ar face chiar un tatuaj pentru a-și întări promisiunea. Prețul tatuajului TVA al lui Ciolacu Ironia face ca prețul acestui tatuaj să fie influențat chiar de decizia sa privind TVA-ul. În prezent, un astfel de tatuaj ar costa aproximativ 400 de lei fără TVA, spune Maria Zamfirescu, tattoo artist din Iași. Citește și: Un nou nivel istoric al datoriei publice: 52,7% din PIB. Doar în opt luni de guvernare Ciolacu ea a crescut cu 102,58 miliarde de lei "Un tatuaj simplu, cu text și un mic simbol, ar putea costa 405 lei, fără TVA. Depinde de dumnealui prețul întreg, dacă va crește procentul taxelor sau nu. Acest gest ar putea să atragă și atenția asupra unor discuții despre responsabilitate politică și transparență, dar rămâne de văzut dacă promisiunea ar fi «permanentă» și în realitate, la fel ca tatuajul.", arată Zamfirescu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Sora uneia din cele mai bogate șefe ale unei companii de stat, pe lista lui Simion Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Sora bogate șefe ale unei companii de stat, pe lista lui Simion

Sora uneia dintre cele mai bogate șefe ale unei companii de stat este prima pe lista lui George Simion la Senat, în Bacău: candidata AUR Daniela Ștefănescu ar fi sora Manuelei Pătrășcoiu, controversata directoare a Companiei Naționale de Investiții (CNI). CNI gestionează investițiile Guvernului în săli de sport, apă-canalizare, așezăminte culturale sau instituții de învățământ. Citește și: EXCLUSIV Vlad Voiculescu nu exclude o alianță USR-PSD în Consiliul General al Municipiului București Sora uneia dintre cele mai bogate șefe ale unei companii de stat, pe lista lui Simion De altfel, în declarația de avere a Manuelei Pătrășcoiu apar mai multe locuințe, moștenite, deținute în comun cu Daniela Ștefănescu. Declaratia de avere din iunie 2024 a Manuelei Patrascoiu Presa din Bacău a scris că Daniela Ștefănescu a fost parașutată la Bacău, deși nu are nici o legătură nici cu organizația locală, nici cu formațiunea lui George Simion. „Lista de la Senat este deschisă de Daniela Ștefănescu, cumnata unui fost șef al Gărzii Financiare Bacău, Eugen Ștefănescu. Ea este șefă de serviciu la Secretariatul General al Guvernului și deține, conform declarației de avere, trei apartamente, două case și un spațiu comercial, în Bacău și București. Soțul Danielei, Cristian Ștefănescu, este director al organizației Casa Socială a Constructorilor (...) Membrii AUR Bacău sunt frustrați de propunerea partidului, mai ales în ceea ce privește «plantarea» Danielei Ștefănescu prima pe listă la Senat”, a arătat Ziarul de Bacău. Surse politice au explicat, pentru DeFapt.ro, care este motivul acestei candidaturi surprinzătoare, care nu aduce nici un câștig electoral pentru AUR: Daniela Ștefănescu este sora Manuelei Pătrășcoiu, plasată de Liviu Dragnea la conducerea CNI acum circa zece ani. Manuela Pătrășcoiu este din Bacău, unde a făcut liceul ,,Lucrețiu Pătrășcanu". Înainte ca Dragnea să o promoveze la CNI, ea a mai fost contabilă la Flacăra și directoare economică la Rebus. Avere de angajat la stat Pătrășcoiu ar putea fi una dintre cele mai bogate șefe ale unei companii de stat. Salariul ei este secretizat, dar presa estimează că ar avea peste 7.000 de euro, net, pe lună. În plus, pentru „gestionare proiecte externe”, ea primit de la CNI peste 43.000 de euro, net, în anul fiscal 2023. Salariul mediu lunar, brut, în CNI este de circa 4.900 de euro pe lună, în 2024. Șefa CNI deține două apartamente și patru case, plus „alte categorii de bunuri imobile” (spații comerciale) în Ilfov, București și Bacău. Majoritatea acestor bunuri sunt moștenite, în 2023, și deținute împreună cu Daniela Ștefănescu. Casa din București are peste 180 mp, potrivit declarației de avere. În plus, Pătrășcoiu mai are terenuri intravilane în Ilfov (695 mp), București (263 mp) și Schitu, Constanța (1.000 mp). La acestea se adaugă o pădure de trei hectare și mai multe terenuri în extravilan și intravilan în Bacău. Șefa CNI are un BMW X5, bijuterii de peste 88.000 de lei și aproape 400.000 de lei în conturi bancare. Pe d ealtă parte, în 2023 și 2024, Pătrășcoiu s-a împrumutat de la trei bănci cu aproape 670.000 de lei.

Marcel Ciolacu, despre „Ferma de Troli” (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Marcel Ciolacu, despre „Ferma de Troli”

Marcel Ciolacu, despre „Ferma de Troli”. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă, la Arad, că dezbaterile publice legate de o presupusă „fermă de troli” care ar susține candidatura lui Mircea Geoană la Președinție sunt benefice, întrucât acestea au determinat instituțiile statului să efectueze verificări și să monitorizeze campania electorală. Marcel Ciolacu, despre „Ferma de Troli” Întrebat de jurnaliști când va aduce dovezi concrete despre existența acestei „ferme de troli”, Ciolacu a menționat că statul român va aduce clarificări, nu el personal. Citește și: BLAT AUR-PSD Sora uneia dintre cele mai bogate șefe ale unei companii de stat, prima pe lista lui Simion la Senat, în Bacău Premierul a adăugat că a discutat cu ministrul Digitalizării și că ANCOM este implicată în verificările care se vor desfășura în perioada următoare. „Este foarte bine că s-a deschis această investigație pentru a elimina suspiciunile și pentru a asigura monitorizarea întregii campanii,” a declarat premierul, menționând și situația din Republica Moldova, unde speră că Maia Sandu va câștiga alegerile. Geoană, acuzat de Lasconi Subiectul a devenit public după ce Elena Lasconi, președintele USR, l-a acuzat pe Mircea Geoană de întâlniri cu Tal Hanan, o persoană implicată în manipularea alegerilor în mai multe țări prin ferme de troli și campanii de fake news. Lasconi a postat pe Facebook fotografii cu Tal Hanan în fața sediului Institutului Aspen din București, condus de Geoană, și a sugerat că acesta ar putea fi implicat în strategii de manipulare. În replică, echipa de campanie a lui Mircea Geoană a calificat acuzațiile ca fiind „complet false”, afirmând că Geoană nu îl cunoaște pe Tal Hanan și nu a avut nicio întâlnire cu acesta. Echipa a criticat dur poziția Elenei Lasconi, acuzând-o de propagare a informațiilor false, care afectează decența dezbaterii electorale. Implicarea autorităților Premierul a reiterat miercuri că există suspiciuni privind o clădire din București în care ar funcționa o fermă de troli în sprijinul lui Mircea Geoană. În răspuns, Elena Lasconi i-a cerut să sesizeze DNSC și ANCOM pentru a investiga și, dacă este necesar, pentru a opri aceste ferme de troli sau pentru a verifica desfășurarea campaniei lui Geoană în mediul online.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră