sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 15 septembrie 2024

VIDEO Cămașa albă a premierului Ciolacu, impecabilă, fără un strop de noroi, după vizita în satele inundate. Cizmele noi, de cauciuc, neatinse

Cămașa albă a premierului, impecabilă, după vizita în satele inundate Foto: Captură video
Cămașa albă a premierului, impecabilă, după vizita în satele inundate Foto: Captură video

Cămașa albă a premierului Ciolacu a rămas impecabilă, fără un strop de noroi, după vizita de sâmbătă a acestuia în satele inundate din Galați. De altfel, filmarea live realizată de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea (PSD), a durat puțin peste zece minute și pare că scopul deplasării a fost ca premierul să realizeze câteva fotografii cu sinistrații.

Citește și: VIDEO Putea fi evitată tragedia cauzată de inundațiile din Galați? Acum 11 ani, exact în aceeași zonă s-au produs inundații devastatoare, dar digurile nu au fost refăcute

Cămașa albă a premierului, impecabilă, după vizita în satele inundate

Ceilalți demnitari din grupul care vizita satul inundat aveau tricouri, iar unii și haine de ploaie.

Filmarea începe cu o secvență în care Fotea ține în brațe o bătrână plângând, în timp ce Ciolacu, vizibil plictisit, îi vorbește întors cu umărul și spune: „Acum ne organizăm cu domnul primar”. „Să mergem, hai...”, spune premierul, către însoțitorii săi.

Ciolacu intră apoi într-o casă inundată și întreabă o bătrână a cărei copii sunt plecați din țară: „Te-ai muta câteva zile?”. Bătrâna rămâne blocată câteva secunde și spune: „Din casa mea?”, la care Ciolacu, vizibil nemulțumit, spune „Nu, clar”. Bătrâna încearcă să-și rectifice afirmația, dar premierul deja se grăbește să plece și aruncă din mers: „Hai, vorbim cu primarul”.

Sâmbătă, premierul PSD a vizitat Slobozia Conachi și Pechea.

„Sunt alături de cele patru familii care trec prin momente extrem de grele. Am fost în unele din localitățile afectate de ape. Situația este gravă, dar autoritățile fac orice efort posibil pentru salvarea oamenilor aflați în situații disperate”, a scris Ciolacu, pe Facebook, după această vizită.

Fotografia Guvernului

El a postat nu mai puțin de opt fotografii în care îmbrățișează femei bătrâne.

Traian Băsescu la Dornești, Suceava, în 2010
Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră