Titus Corlăţean atacă indirect conducerea PSD: membrii vor schimbare și dezbatere reală în partid
Titus Corlăţean critică conformismul din PSD. Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat marţi, la Senat, că anunțul privind candidatura sa la președinția PSD a generat „un ecou larg în profunzimea partidului”, primind reacții din partea membrilor de bază, aleșilor locali și parlamentari.
PSD trebuie reinventat
Întrebat cum își propune să atragă sprijinul colegilor în competiția pentru șefia PSD, Corlăţean a subliniat importanța istoriei formațiunii și capacitatea acesteia de a se reinventa în momente de criză.
Citește și: România, placă turnantă a finanțărilor rusești ilegale pentru gruparea ȘOR-Guțul - document
„Am trecut prin cicluri diferite și prin momente dificile.
Întotdeauna, partidul ăsta, în profunzimea lui, a avut resurse de reînnoire și relansare.
Dincolo de ceea ce poate apărea ca înțelegeri între șefi, în congresele PSD schimbarea a venit de la oamenii de rând din partid”, a declarat senatorul.
Reacții din partea membrilor „uitați” ai PSD
Corlăţean a afirmat că a primit sprijin din partea membrilor de partid, primarilor, parlamentarilor și foștilor secretari de stat „uitați” sau „abandonați” de conducere.
„Este o reacţie incredibilă din partea profunzimii partidului – oameni de calitate care au fost neglijați.
Este extrem de încurajator faptul că partidul reînvie, devine viu și oamenii încep să se manifeste”, a spus el.
Titus Corlăţean critică conformismul din PSD
Senatorul a atras atenția asupra lipsei de dezbatere internă din PSD în ultimii ani.
„Prea au fost tăcuţi, prea au fost mimetici, prea aliniaţi la comandamentele date de șefi fără să critice sau să vină cu contraargumente.
Este important să avem această dezbatere și să înțelegem că nu sunt doar mize interne, ci și mize pentru România”, a precizat Corlăţean.
Critici la adresa sistemului de alegere a conducerii PSD
Titus Corlăţean a criticat actualul sistem de alegere a conducerii partidului, bazat pe „moțiune”, comparându-l cu procedura guvernamentală.
„De fapt, e ca la guvern: când prim-ministrul își dă demisia, toată echipa pleacă odată cu el.
La noi s-a jucat cu statutul, ceea ce are avantaje, dar și profunde dezavantaje”, a explicat acesta.
Senatorul PSD a subliniat că regulile coaliției de guvernare trebuie „refăcute și respectate”, considerând că actuala formulă necesită ajustări pentru a funcționa eficient.