sâmbătă 21 iunie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 13 mai 2025

Soacra lui Nicușor Dan: „Ginerele meu este credincios, spune rugăciuni și are copiii botezați”. Ea anunță „nuntă mare” după alegeri - presă

Soacra lui Nicușor Dan: „Ginerele meu este credincios, spune rugăciuni, are copiii botezați” Foto: Facebook
Soacra lui Nicușor Dan: „Ginerele meu este credincios, spune rugăciuni, are copiii botezați” Foto: Facebook

„El este deosebit de muncitor, deosebit de modest … nu știu cum să vă spun, dar să știți, el este dintr-o familie credincioasă, el este credincios, nu-și arată credința, dar la ei în fiecare seară în familie se spune rugăciunea, el aprinde lumânări, merge la Patriarhie, aprinde lumânări pentru cei morți, plecați dincolo. Copiii sunt botezați la un preot foarte bun, de la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a declarat, pentru Vremea Nouă din Vaslui, Lilian Grădinaru, mama parteneri lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru.

Citește și: Efectul ascensiunii extremismului: discuții pe o rețea socială despre bombe artizanale și lichidarea „premierului” Bolojan

Ea a arătat că speră ca Nicușor Dan să se căsătorească cu fata ei.

Soacra lui Nicușor Dan: „Ginerele meu este credincios, spune rugăciuni, are copiii botezați”

„Da, nu a făcut încă pasul, dar eu sper că îl va face, nu este târziu niciodată. Nu a făcut pasul, pentru că a fost foarte, foarte ocupat. De 20 de ani, el luptă împotriva acestui sistem (...)

A vrut foarte mult să o protejeze pe Mirabela și, în același timp, să ne protejeze și pe noi. Nu a vrut să scoată în evidență el acest lucru, a vrut în continuare să lupte singur. Însă Mirabela îl susține foarte mult din spate. În spatele unui bărbat puternic, stă o femeie puternică! Eu sunt mândră de ei și sunt fericită că au ajuns în acest moment și lumea să voteze, ca România să fie bine! Nu pentru Nicușor, nu pentru noi. Fiecare să votăm pentru noi! Fiecare român să voteze pentru el, pentru ca să ne fie nouă bine! Nu?”, a spus mama Mirabelei Grădinaru. 

Rep.: Înseamnă că după alegeri, se preconizează la Vaslui o nuntă mare!

Liliana Grădinaru: Sigur că da! Doamne Ajută!”, este discuția între Liliana Grădinaru și reporterul publicației vasluiene. 

Ea nu le-a indicat cititorilor cu cine să voteze, ci să iasă la vot: „Dragi vasluieni, nu vă zic cu cine să votați, votați în cunoștință de cauză, ca România să meargă pe drumul drept spre Europa, spre Occident, pentru că datorită Uniunii Europene, datorită Occidentului, Vasluiul s-a ridicat și este așa frumos dezvoltat, cât de cât, datorită lor.

Este ginerele meu, nu pentru el votați, votați pentru România, votați pentru români, să le fie bine. Vă îndemn să mergeți la vot, este singura mea dorință, votul dumneavoastră contează foarte mult. Să votăm pentru că este o datorie a noastră să ieșim la vot. Ieșiți cu toții la vot, să meargă România spre bine!”

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră