duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 13 august 2024

Secretarul general al PSD, fostul tractorist Stănescu, face precizări despre IQ-ul lui Ciolacu: este peste media omenirii, nu cea a PSD

IQ-ul lui Ciolacu, peste media omenirii Foto: Inquam/George Calin
IQ-ul lui Ciolacu, peste media omenirii Foto: Inquam/George Calin

Secretarul general al PSD, fostul tractorist Paul Stănescu, face precizări despre IQ-ul lui Marcel Ciolacu: este peste media omenirii, nu cea a membrilor PSD. Precizările sale vin după ce acum câteva zile, el a spus că șeful său pe linie de partid are o „inteligență peste medie”.

Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne

Paul Stănescu a absolvit la fără frecvență facultatea de agronomie din Craiova, perioadă în care a muncit ca tractorist. În mod inexplicabil, la un an după absolvirea facultății, Stănescu a fost numit director la fabrica de conserve din Caracal, iar în 1988 a ajuns director al unui IAS - fermele de stat din regimul comunist - o poziție extrem de puternică.

El este cel care l-ar fi adus pe Darius Vâlcov în PSD și i l-a prezentat lui Liviu Dragnea.

IQ-ul lui Ciolacu, peste media omenirii

Stănescu a fost întrebat marţi, la ce anume s-a referit când a afirmat că preşedintele PSD Marcel Ciolacu are un coeficient de inteligenţă peste medie, Stănescu fiind solicitat să precizeze dacă s-a referit la media IQ-ului din PSD sau din politica românească, în general.

„La media, în general, media umană, că nu fac eu medie PSD. Media umană m-am referit Marcel Ciolacu are un IQ foarte ridicat. Nu i l-am măsurat eu, nu l-am măsurat eu, că nu mă pricep, dar are. Şi experienţă politică foarte multă”, a afirmat Paul Stănescu, marţi.

„Marcel Ciolacu are calităţi de premier şi am spus lucrul ăsta. Din punctul meu de vedere, poate o să vă spuneţi că sunt subiectiv, poate sunt subiectiv, dar eu asta cred. Are o inteligenţă peste medie. Marcel Ciolacu este structurat ca un om bun. Pe Marcel Ciolacu niciodată nu l-a văzut tentat să facă rău cuiva şi Marcel Ciolacu cred că va fi un preşedinte care va uni toţi românii”, afirma, în 5 august, secretarul general al PSD.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră