PSD nu are om pentru Apărare, așa că vrea Energia. Oficial, cere o ședință a coaliției: „Nu facem trocuri”
PSD nu are om pentru Apărare, așa că ar dori să cedeze acest minister liberalilor și vrea Energia, în schimb, susțin surse politice. Dacă PSD obține acest schimb de ministere, cel mai probabil Mihai Tudose va fi desemnat să preia acest portofoliu.
PSD nu are om pentru Apărare
Social-democrații lui Ciolacu vor să renunțe la Apărare și fiindcă este un domeniu puternic controlat de președintele Iohannis și de premierul PNL Ciucă.
Nu este clar ce poziție va avea PNL față de acest troc, întrucât în acest partid sunt mai multe tabere, din care unele îi sunt favorabile lui Virgil Popescu, în timp ce altele l-ar dori demis. Premierul Ciucă ar dori ca PNL să păstreze energia, susțin surse politice. Ministerul Energiei controlează în prezent fonduri uriașe pentru reconversia industriei energetice din România.
Oficial, PSD a ieșit din ședința conducerii acestui partid fără să anunțe un înlocuitor pentru Dîncu și spunând că vreo o reuniune a coaliției, înainte ca premierul Ciucă să plece la Bruxelles.
Întrebat dacă PSD ar fi de acord să cedeze Apărarea într-un schimb de ministere cu liberalii, purtătorul de cuvânt al acestui partid, Radu Oprea, a răspuns: „Nu a fost o astfel de discutie, nu ne intereseaza schimburi sau un troc, ne intereseaza stabilitatea”.
Oprea a declarat că în ședința PSD de luni seară nu a fost discutat un nume care să ocupe de portofoliul Apărării, iar Consiliul Politic Național ar urma să aibă loc la câteva zile după ședința de coaliție, după care va fi anunțată și noua propunere de ministru.