duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 08 iunie 2022

PSD l-a propus, până la urmă, pe „omul Gazprom”, Iulian Iancu, în conducerea ANRE. În martie, Ciolacu a solicitat avizul SRI, dar nu se știe dacă acesta a fost dat

„Omul Gazprom”, în conducerea ANRE Foto: Facebook Iulian Iancu
„Omul Gazprom”, în conducerea ANRE Foto: Facebook Iulian Iancu

PSD l-a propus, până la urmă, pe „omul Gazprom”, fostul deputat Iulian Iancu, în conducerea ANRE. Iancu a fost numit astfel de către unul din colegii săi, deputatul PSD Georgian Pop, care l-a definit astfel într-o discuție cu oficiali ai ambasadei SUA care a devenit cunoscută la publicarea documentelor WikiLeaks.

„Omul Gazprom”, în conducerea ANRE

În martie, Ciolacu a solicitat avizul SRI pentru numirea lui Iancu în conducerea ANRE, dar nu se știe dacă acesta a fost dat.

Liderul deputaţilor USR Ionuţ Moşteanu a solicitat preşedintelui PSD Marcel Ciolacu să facă public avizul din partea SRI pentru numirea lui Iulian Iancu în fruntea ANRE.

„Iulian Iancu este propunerea PSD pentru un post de membru neexecutiv la ANRE. Este susținută de mine, ținând cont că este un specialist în domeniu.

Nu am știință în acest moment că există vreo problemă în ceea ce-l privește pe domnul Iulian Iancu, că ar fi lucrat sau că lucrează pentru un stat străin. Este un specialist pe energie”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat de reporteri despre ceea ce a spus președintele Klaus Iohannis în august 2019, anume că Iulian Iancu „periclitează” parteneriatele strategice ale României.

Fostul deputat Iulian Iancu a fost validat, miercuri, de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE.

Au fost 27 de voturi în favoarea candidaturii lui Iulian Iancu, propus de PSD pentru această funcţie. S-au înregistrat 6 voturi „împotrivă”, potrivit Agerpres.

Candidatura lui Iulian Iancu urmează să fie supusă votului plenului reunit al Parlamentului.

Iancu, supărat pe atacurile lui Băsescu la Federația Rusă

Iulian Iancu, candidat PSD la șefia ANRE, era revoltat, în 2005, pe Traian Băsescu pentru că a afirmat că „Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc”.

„Preşedintele Băsescu, cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii, a reuşit să umple de noroi întreg acest tablou, afirmând că doreşte un Parlament unicameral, că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc şi că, prin contractul încheiat cu Bechtel, Guvernul României şi-a escrocat partenerul contractual”, a afirmat deputatul PSD.

În 2008, Iulian Iancu era descris în telegramele Wikileaks chiar de către colegul său de partid, Georgian Pop, drept politician „controlat de Gazprom”. Tot Georgian Pop spunea la acea vreme, citat de oficialii americani, că Iulian Iancu „va susţine South Stream şi propunerile Rusiei pentru instalaţii de depozitare a gazului în Mediaş, Moldova şi Bucureşti”.

Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul Economiei a cumpărat 100 de milioane de bucăți pentru 31 de milioane USD. După doi ani, mai avea 90 de milioane în stoc

USR susţine că Iulian Iancu este “responsabil pentru elaborarea mai multor modificări legislative care au dus la blocarea Legii offshore şi la retragerea investitorilor din proiectele legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră