sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 24 septembrie 2024

Primăria lui Pandele ne-a trimis un drept la replică: susține că nu se află „în proces de faliment”, ceea ce DeFapt.ro nici nu a afirmat

Primăria lui Pandele ne-a trimis un drept la replică Foto: Captură video
Primăria lui Pandele ne-a trimis un drept la replică Foto: Captură video

Primăria lui Florentin Pandele, Voluntari, ne-a trimis un drept la replică: susține că nu se află „în proces de faliment”, ceea ce DeFapt.ro nici nu a afirmat.

„Este falsă afirmația că nevoia noastră de fonduri este cauzată de un proces de faliment”, se susține în dreptul la replică, semnat de Daniela Ionescu, de la Compartimentul Comunicare și Tehnologia Informației”.

Citește și: Un bugetar de la Garda de Mediu, cu salariu ridicol de mic, prins de ANI cu peste 50.000 de euro care nu pot fi justificați

Primăria lui Pandele ne-a trimis un drept la replică

Articolul din DeFapt.ro arăta: „Florentin Pandele a băgat, de facto, primăria Voluntari în faliment și acum cerșește agresiv bani de la Consiliul Județean (CJ) Ilfov ca să plătească gunoierii și curentul”. Nu există nici o mențiune la vreun proces.

„În realitate, motivul principal pentru care suntem într-o situație financiară dificilă constă în faptul că din fila de plan emisă de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF privind cotele defalcate din impozitul pe venit pe anul 2024, la data prezentei s-a încasat suma de 142,183.080 lei (59%) din totalul de 239.923.000 lei.

Menționăm că gradul de îndatorare actual al Instituției Primăriei Voluntari este 15,07%.

Subliniem că lipsa acestor fonduri este cauza principală a dificultăților financiare întâmpinate, nu procesul de faliment la care fac referire unele surse”, mai precizează această primărie.

Dar DeFapt.ro a menționat în articol și această plângere a primarului PSD Florentin Pandele către Consiliul Județean Ilfov: că trebuia să încaseze, în 2024, circa 240 de milioane de lei din „cotele defalcate din impozitul pe venit”, dar a atras doar 142 de milioane de lei până la 18 septembrie.

În documentele obținute de DeFapt.ro se vede și ce restanțe la plată are primăria lui Pandele: 4,3 milioane de lei la salubritate, circa 900.000 de lei la iluminatul public, 703.000 lei la transport public, 647.000 lei – apă canalizare, 487.000 lei – energie și 320.641 – Învățământ.

Citește și: EXCLUSIV Pandele a băgat Voluntari în faliment și acum cerșește agresiv bani de la Consiliul Județean Ilfov ca să plătească gunoierii și curentul

Nu este clar de ce exact aceste instituții au probleme, dar postul de televiziune Metropola sau echipa de fotbal - nu.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră