Olguța Vasilescu, brânci lui Grindeanu: „poate” demisiona de la conducerea Camerei Deputaților. Șeful PSD transmite, pe surse, că nu vrea să plece
Primarul PSD al Craiovei, Olguța Vasilescu, pare că îi dă un brânci lui Sorin Grindeanu: acesta „poate” demisiona de bună voie de la conducerea Camerei Deputaților, dacă se rupe de coaliția cu PNL, USR și UDMR care l-a susținut pentru acest post. Șeful PSD ar pierde însă toată puterea în stat, plus nenumărate privilegii.
Potrivit Constituției, președintele Camerei Deputaților este al treilea om în stat.
Olguța Vasilescu, brânci lui Grindeanu
Olguța Vasilescu a făcut aceste afirmații la România TV, postul controlat de Sebastian Ghiță. Cu o zi înainte, ea a fost la Realitatea TV, un post unde PSD își cumpără publicitate contra sumei de 60.000 de euro pe lună. Subvenția de la stat pentru PSD este controlată, de facto, de soțul ei, Claudiu Manda, secretar general al acestui partid.
„Domnul Grindeanu a şi spus că nu se ţine de scaunul de la Camera Deputaţilor şi că în momentul în care această coaliţie nu mai există, automat poate să-şi dea demisia”, a spus primarul Craiovei.
Însă surse din PSD susțin că, dimpotrivă, Grindeanu le-a spus liderilor de organizații județene că nu va demisiona de la conducerea Camerei Deputaților.
Regulamentul Camerei Deputaților face aproape imposibilă schimbarea președintelui, dacă nu vrea partidul din care face parte: „Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”.