vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 14 iunie 2025

Avertismentul lui Bolojan: Vor fi luate măsuri de corecţie nepopulare, dar necesare. Avem prea mulți angajați, privilegii

Măsuri nepopulare, dar necesare, avertizează Bolojan (sursa: Facebook/Ilie Bolojan)
Măsuri nepopulare, dar necesare, avertizează Bolojan (sursa: Facebook/Ilie Bolojan)

Măsuri nepopulare, dar necesare, avertizează Bolojan. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că România trebuie să adopte un pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

Majoritatea măsurilor sunt nepopulare, dar necesare, a precizat liberalul, subliniind că ele vor necesita o largă susținere parlamentară.

Măsuri nepopulare, dar necesare, avertizează Bolojan

Bolojan speră ca discuțiile politice să se finalizeze săptămâna viitoare pentru ca pachetul să poată fi implementat cât mai rapid.

Citește și: Cea mai nerușinată sinecură: comitetul secret de unde 17 penali și politruci de top iau, fiecare, câte 21.000 de lei pe lună

Bolojan a descris situația financiară actuală a țării drept „complicată”, menționând că România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.

În 2023, statul a cheltuit cu 152 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, ajungând la un deficit de 9,3% din PIB.

Această diferență a fost acoperită prin împrumuturi, iar contractarea de noi credite rămâne inevitabilă.

Cheltuieli salariale și de pensii în creștere accelerată

Cheltuielile publice au crescut mult mai rapid decât veniturile. Față de 2023, veniturile au crescut cu puțin peste 10%, în timp ce cheltuielile statului au avansat cu 19%.

Doar fondul de salarii din sectorul public a crescut cu 24%, iar cel de pensii cu 19%, existând mari dezechilibre și inechități între diferite categorii sociale.

Bolojan a atras atenția că unele instituții au prea mulți angajați și privilegii salariale care pot fi ajustate.

Reforme structurale și disciplină bugetară

Pentru a reduce deficitul, România trebuie să combine creșterea veniturilor cu reducerea cheltuielilor și să urgenteze absorbția fondurilor europene.

Bolojan a subliniat necesitatea reformării pensiilor speciale, creșterii impozitului pe proprietăți (de la 1 ianuarie 2025), precum și a auditării cheltuielilor publice și subvențiilor.

El a avertizat că nu există soluții rapide și că schimbarea trebuie făcută treptat, prin măsuri ferme, dar responsabile.

Transparentizarea cheltuielilor și combaterea evaziunii fiscale

Liderul PNL a cerut transparentizarea cheltuielilor din instituțiile publice, companiile de stat și entitățile care pretind autofinanțare.

Totodată, a subliniat necesitatea combaterii evaziunii fiscale și a reformării sistemului fiscal pentru ca „ceea ce trebuie plătit, să fie plătit”.

Potrivit acestuia, recâștigarea încrederii Comisiei Europene și a piețelor financiare depinde de fermitatea și coerența măsurilor adoptate în perioada următoare.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră