Cum s-au descurcat anul trecut cu banii naşul şi finul care conduc judeţul Iași: bine şi foarte bine

Județul Iași, condus tribal, între rude. Familiei de la vârful Consiliului Județean i-a mers cel mai bine.
Județul Iași, condus tribal, între rude
Şi administratorul judeţului a ieşit în câştig. Cu tot ajutorul financiar primit de la ai lui, unul dintre vicepreşedinţi a trebuit să se mai împrumute cu 4.700 de lei.
Preşedintele CJ nu a declarat şi alte venituri obţinute din muncă, ceea ce înseamnă că nu el este cel mai bine plătit reprezentant al administraţiei judeţului.
Cele mai mari venituri declarate pentru anul trecut – vorbim de cele suplimentate din surse subordonate sau asociate Consiliului Judeţean, nu de pensii mai mult sau mai puţin speciale – sunt ale şefelor Direcţiilor Economică şi Achiziţii Publice: 198.000, respectiv 178.000 de lei.
Continuarea, în Ziarul de Iași.