Concediu prelungit: Grindeanu, dispărut din viața publică din 23 decembrie 2025. Surse: ar fi în Brazilia, în vacanță. PSD condus, de facto, de familia Olguța Vasilescu
Președintele PSD Sorin Grindeanu a dispărut din viața publică de la 23 decembrie 2025, înainte de Crăciun. În acea zi, pagina sa de Facebook consemnează o întâlnire a președintelui Camerei Deputaților cu ambasadorul Republicii Coreea, Rim Kap-soo, cu ocazia încheierii misiunii în România. După această dată, pe pagina sa de Facebook mai apar doar urări, cu ocazia diferitelor sărbători creștine, plus un bilanț festivist al anului 2025.
Citește și: Ce impozite locale plătește Bolojan în 2026, după ce le-a majorat - presa locală
Grindeanu, dispărut din viața publică din 23 decembrie 2025
Potrivit unor surse DeFapt.ro, Grindeanu ar fi în Brazilia, în vacanță. De altfel, și consultantul politic Cristrian Hrițuc a scris pe Facebook că șeful PSD ar fi în America Latină. Fostul președfinte PSD Marcel Ciolacu este în Vietnam cu prietena sa Sorin Docuz, a arătat DeFapt.ro.
În consecință, liderul PSD nu a avut nici o reacție la:
- acuzațiile de plagiat aduse ministrului PSD al Justiției, Radu Marinescu. Partidul a emis un comunicat dur, în care îl apără pe acesta, dar Grindeanu nu a emis comentarii.
- Pe rețelele sociale există un val de numulțumire legată de majorarea impozitelor pe casă și mașină.
- Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind reducerile de cheltuieli în administrație, care, dacă va fi adoptat, ar putea duce inclusiv la concedieri.
PSD este condus, de facto, de familia Olguța Vasilescu, afirmă surse din acest partid. Aceasta duce constant o politică agresivă față de premierul Ilie Bolojan. „Problema nu este a PNL-ului, noi am mai guvernat cu PNL-ul, nici măcar a USR-ului, dacă vreţi. Problema este cu domnul Ilie Bolojan, care este obişnuit ca la Oradea, vine şi să dea ordine, să nu ţină cont de absolut niciun fel de sfaturi, de absolut niciun fel de idei ale celorlalţi (...) Dar vedem cum vor decurge lucrurile în perioada următoare pentru a lua o decizie pentru că, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Partidului Social Democrat este o consultare în această perioadă, o consultare a primarilor în primul rând pentru a se vedea dacă PSD-ul mai rămâne sau nu mai rămâne la guvernare”, a spus ea la RTV.
Vasilescu a mai afirmat că cel mai probabil după adoptarea legii bugetului de stat, PSD va decide dacă rămâne în Guvern.