marți 30 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 30 decembrie 2026

Georgescu îi cere lui Trump să citească raportul lui Nicușor Dan privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și să spună dacă este corect

Georgescu îi cere lui Trump să citească raportul lui Nicușor Dan și să spună dacă este corect Foto: Captură video
Georgescu îi cere lui Trump să citească raportul lui Nicușor Dan și să spună dacă este corect Foto: Captură video

Călin Georgescu îi cere lui Trump să citească raportul lui Nicușor Dan privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și să spună dacă este corect. Nu este clar însă la ce raport s-ar referi Georgescu, chiar acesta arătând că un astfel de document nu este public. 

Citește și: De ce Putin a început să evite provocările în țările din Vest: analiza șefului spionilor estonieni

Fostul candidat la prezidențiale a cerut ca raportul să fie analizat și de vicepreședintele SUA, JD Vance, și de premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Georgescu îi cere lui Trump să citească raportul lui Nicușor Dan și să spună dacă este corect

Evoluția adevărului este în plină desfășurare; întrebarea este dacă suntem în ea sau devenim pradă. Respect pentru adevăr și pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Am constatat, alături de toată lumea din țară, că Nicușor Dan se prezintă în cancelariile europene — dintre care unele au fost implicate în anularea votului — cu un raport care pretinde că justifică anularea alegerilor din decembrie 2024 și care conține acuzații fără probe la adresa mea.

Astăzi, 30 decembrie 2025, îl somez public ca raportul invocat să fie transmis integral, fără omisiuni, către două state capabile să verifice conținutul în mod independent: către Casa Albă, în atenția Președintelui și a Vicepreședintelui SUA, și către statul Israel, în atenția Premierului. Ambele state pot verifica veridicitatea acestuia.

În plus, statul Israel, în contextul acuzațiilor de antisemitism și legionarism care mi-au fost atribuite fals, nu poate fi părtinitor. De asemenea, aceste autorități au expertiză de referință pentru a analiza ingerințele în mediul virtual atribuite Rusiei. Cu atât mai relevant este faptul că acest raport nu a fost trimis, din proprie inițiativă, tocmai către aceste două state.

Declar public că, dacă această verificare independentă confirmă raportul, îmi asum toate consecințele. Altfel, alături de poporul român, îmi doresc un an 2026 în care adevărul să fie mai puternic. Adevărul trebuie apărat cu orice preț când se dorește despărțirea oamenilor de Dumnezeu. Poporul se stinge prin cei lași”, a perorat Georgescu, în fața sediului poliției din Buftea, unde se afla pentru controlul judiciar. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră