Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie

Firea insistă că este încă ministru. "Ministru al Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, Senator PSD" - asta scrie (încă) în intro-ul paginii de Facebook a Gabrielei Firea, luni, 17 iulie.
Firea insistă că este încă ministru
Premierul Marcel Ciolacu i-a plătit, discret, o poliță Gabrielei Firea, ironizând-o când era clar că decizia de a demisiona fusese luată.
Astfel, pe 13 iulie, când Marius Budăi, ministrul Muncii, a demisionat, premierul Ciolacu a folosit de două ori în aceeași intervenție cuvântul "firească". Evident, cuvântul nu a fost nici repetat și nici ales întâmplător, Ciolacu bătea șaua să priceapă iapa.
O zi mai târziu, pe 14 iulie, când Firea a cedat și și-a prezentat și ea demisia, Ciolacu a scris o postare pe Facebook în care a menționat că apreciază "gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea".
Firește, nici aici nu a fost ales fără intenție cuvântul "voluntar", șeful PSD transmițându-i astfel Gabrielei Firea că locul ei e la Voluntari, nu la București.