BREIKING Controversata Curte de Apel București permite Realității TV să emită în continuare, suspendând decizia CNA
Controversata Curte de Apel București permite Realității TV să emită în continuare, suspendând decizia CNA. În decembrie 2025, această curte a organizat o conferință de presă în milocul căreia a sunat Lia Savonea, ca să transmită șefelor instanței ce să spună ziariștilor. Vicepreședinta Curții de Apel București, Ionela Tudor, a fost surprinsă în timpul conferinței de presă de la Curtea de Apel, în timp ce îi spune președintei Liana Arsenie că o sună „Lia”. „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, îi spune Ionela Tudor președintei CAB, Liana Arsene.
Controversata Curte de Apel București permite Realității TV să emită în continuare
Postul controlat de Maricel Păcuraru jubila, după decizia Curții de Apel: „Este, fără îndoială, una dintre cele mai importante decizii obținute de Realitatea PLUS în acest moment, în condițiile în care s-a reușit suspendarea măsurii prin care Consiliul Național al Audiovizualului stabilise închiderea postului”.
Hotărârea este executorie, ceea ce înseamnă că produce efecte imediat.
„Ora estimata: 15:00
Complet: 10-Completul 4 Fond Achiziţii Publice
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei CNA nr. 259/07.04.2026. Executorie. Ia act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.04.2026.
Document: Hotarâre 08.04.2026”, se arată pe portalul instanțelor.