Parlamentarii dezertori de la SOS, POT și neafiliați au constituit AIA (Alianța Întâi România), un pol suveranist "cu viziuni europene"

„Alianţa Întâi România”, noua alianță suveranistă. Aproximativ 30 de parlamentari din S.O.S. România, POT și grupul neafiliaților au anunțat miercuri formarea unei noi alianțe politice în Parlament – Alianţa Întâi România.
„Alianţa Întâi România”, noua alianță suveranistă
Potrivit inițiatorilor, noul pol suveranist nu este anti-UE, ci își propune să contribuie la salvarea României în cadrul unei Europe reformate.
„Suntem europeni înainte de a se constitui Uniunea Europeană și ne dorim salvarea acestei țări”, a declarat Dorin Silviu Petrea, viceliderul senatorilor S.O.S. România.
Alianța, dispusă să susțină viitorul guvern
Membrii alianței afirmă că vor colabora cu viitorul guvern, indiferent de culoarea politică, dacă acesta își asumă reforme profunde pentru dezvoltarea economică și administrativă a țării.
„Am pus pe masă cinci reforme esențiale. Suntem pregătiți cu proiecte de lege”, a declarat Petrea.
Cele cinci reforme propuse de noul pol parlamentar
Parlamentarii din Alianţa Întâi România solicită adoptarea urgentă a următoarelor reforme:
- Reforma administrativ-teritorială, pentru eficientizarea structurilor locale
- Reforma aparatului bugetar, pentru reducerea presiunii asupra mediului privat
- Reforma justiției, cu accent pe responsabilizarea magistraților
- Reforma educației, considerată „la pământ” de către liderii alianței
- Reforma sistemului sanitar și sprijin pentru capitalul românesc, în special IMM-uri
„Nu acceptăm majorări de taxe care să afecteze salariații și antreprenorii”, au subliniat membrii alianței.
Alianța promite să rămână o opoziție vocală
Liderul senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva, a precizat că noua alianță reprezintă o alternativă la coalițiile politice clasice, care, în opinia sa, nu mai luptă pentru interesele cetățenilor.
„Poate că părem puțini, dar suntem deja peste 30 și vin și alții. Suntem opoziția care nu abandonează România”, a spus Cerva.
Deschidere către alți parlamentari nemulțumiți de partidele actuale
Alianța este deschisă către parlamentari din alte formațiuni care nu se mai regăsesc în partidele lor de origine.
Membrii fondatori susțin că mișcarea va crește prin cooptarea celor care doresc o reformă reală a statului.
„În țara asta, multe nu se întâmplă pentru că nu există o lege a răspunderii magistraților”, a mai afirmat Cerva, reiterând una dintre prioritățile alianței.