A doua propunere a lui Marinescu care a trecut de CSM: Cerbu, propus la DNA. Voineag și Florența, al doilea blocaj
A doua propunere a lui Radu Marinescu, ministrul PSD al Justiției care a trecut de CSM: Viorel Cerbu, propus la DNA a trecut de avizul secției de procurori cu un vot de șase la zero. A mai fost avizat, acum câetav zile, și Codrin-Horațiu Miron care este propus pentru conducerea DIICOT.
A doua propunere a lui Marinescu care a trecut de CSM: Cerbu, propus la DNA
În schimb, în cazurile Marius Voineag și Alex Florența s-a înregistrat azi al doilea blocaj: trei membri ai secției de procurori a CSM au fost împotriva numirii lor în funcțiile de adjunct al procurorului general, respectiv adjunct al șefului DIICOT, iar alți trei - inclusiv ministrul Justiției - i-au susținut. Cele două propuneri vor fi rediscutate într-o altă ședință, a treia, a cărei dată nu a fost precizată.
În cazul lui Cerbu, urmează ca avizul consultativ al CSM să fie trimis președintelui Nicușor Dan împreună cu propunerea de numire a acestuia ca șef al DNA, în vederea semnării decretului de numire în funcție.
La 2 martie, DeFapt.ro a scris: „La conducerea DNA pare a fi propunerea cea mai rezonabilă: Viorel Cerbu, acum interimar al şefului DNA. Acesta fost, între 2007 şi 2012, adjunctul procurorului Lucian Papici la Secţia I-a de Combatere a Corupţiei din DNA. Potrivit G4Media, «la DNA, procurorul Cerbu s-a specializat în anchetele cu magistraţi. A instrumentat, de exemplu, dosarul judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti, Viorica Dinu şi Antonela Costache, condamnate la 7, respectiv 6 ani de detenţie, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. A instrumentat şi dosarul judecătoarelor Gabriela Bârsan şi Corina Corbu (devenită ulterior şefa ÎCCJ), soldat cu achitare după ce judecătorii au eliminat mai multe probe».
Până acum, secția de procurori a CSM a respins propunerile venite de la ministerul Justiției ca Cristina Chiriac să fie numită șefa Parchetului General (în locul lui Florența) și Gill-Julien Grigore-Iacobici să fie adjunct la DIICOT.