/

EXCLUSIV Patronul de fițe de la Nuba a primit de la Gabriela Firea un contract de 18 milioane EUR ca să monteze stații modulare STB. Și mai ia un purcoi de bani și pe reclama de pe acestea

Patronul Nuba, stăpânul stațiilor STB (Firea)
Patronul Nuba, stăpânul stațiilor STB (Firea) (sursa: Facebook/Gabriela Firea)

Patronul Nuba, stăpânul stațiilor STB (Firea). 4,9 milioane de euro a încasat până acum un grup de firme condus de Alexandru Ștefan Nanu, celebrul patron al clubului Nuba, dintr-un contract de 18,3 milioane de euro, atribuit în pandemie de Primăria Capitalei, sub conducerea primarului Gabriela Firea.

Citește și: Prietenul lui Ciolacu, Omar Hayssam, cere să fie eliberat. El a executat zece ani de închisoare, din cei 24 de ani la care a fost condamnat

Documentele obținute în exclusivitate de către DeFapt.ro arată că pesedistul Alexandru Ștefan Nanu și asociatul său din firma Euromedia Group, liberalul George Nicolaie, câștigă de două ori de pe urma contractului cu Primăria Municipiului București. Pe de-o parte, încasează milioane de euro de la Primăria Capitalei pentru a monta în stațiile de autobuz și troilebuz adăposturi modulare, pe de altă parte, vinde separat spațiile publicitare amplasate pe acestea.

Adăposturi modulare în stațiile STB

Piața spațiilor publicitare stradale din București era în haos la începutul anului 2020. Firmele din domeniu, majoritatea conectate politic la cel mai înalt nivel, își disputau domeniul public pentru a amplasa cât mai multe panouri publicitare stradale. Fie legal, fie ilegal. Nu conta modalitatea, politicienii aveau nevoie de acestea pentru a-și transmite mesajele alegătorilor.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În plină criză a spațiilor publicitare, un grup de „băieți deștepți” s-a gândit la modalități inovative de a face rost de noi locuri în care să expună reclamele stradale de pe urma cărora puteau să obțină venituri colosale.

Iar Primăria Municipiului București (PMB), condusă în anul 2020 de primarul Gabriela Firea, a sărit în ajutorul lor: a organizat o licitație pentru a achiziționa „elemente constructive pentru mobilier urban, respectiv adăposturi modulare pentru stații de troleibuz și stații de autobuz”.

Patronul Nuba, stăpânul stațiilor STB (Firea)

La licitația organizată de PMB au fost depuse două oferte, din care una a fost declarată inacceptabilă, conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În joc a rămas doar oferta unei asocieri de trei firme conduse de Euromedia Group SA, care a și câștigat contractul pentru suma de 88,73 milioane lei, echivalentul a peste 18 milioane de euro la acea dată.

Din asociere mai făceau parte X-tra Best Construct și Electrogrup SA. Contractul a fost semnat în data de 30 martie 2020 și prevedea construcția a minimum 500 și a maximum 2.000 de adăposturi modulare pentru stațiile de autobuz și troleibuz.

Firea dă contractul, Nicușor Dan dă banii

Primul contract subsecvent, în valoare de 20,4 milioane de lei, a fost semnat la data de 6 iulie 2020. Conform acestui contract, Euromedia Group și asociații săi urma să livreze și să monteze 300 de modulare.

Banii s-au plătit în mandatul de primar al lui Nicușor Dan. Ulterior, la data de 27 octombrie 2023, actualul primar general, Nicușor Dan, a semnat un nou contract subsecvent, în valoare de 12,57 milioane lei pentru amplasarea de noi adăposturi modulare.

Primăria Capitalei a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că până acum a plătit asocierii de firme conduse de Euromedia Group suma de 24,28 milioane lei pentru livrarea și montajul a 500 de adăposturi modulare. Adică în jur de 4,9 milioane de euro. Costul unui adăpost modular a fost calculat de municipalitate la suma de 40.819 lei.

Furnizează modularele, le și umple de reclame

Toate cele 500 de adăposturi modulare au fost concesionate de Primăria Municipiului București către Societatea de Transport București (STB), companie a municipalității care și-a asumat că le va întreține. Costul de întreținere a unui astfel de adăpost modular se ridică la aproximativ 1.000 de euro anual.

Ceea ce înseamnă că STB cheltuie anual jumătate de milion de euro în acest sens. În schimb, poate valorifica spațiile publicitare amplasate pe adăposturi. Principalul contractor al acestor spații publicitare este chiar Euromedia Group, firma care a câștigat contractul pentru amplasa aceste adăposturi modulare.

Care plătește pentru închirierea lunară a spațiului publicitar aferent unui adăpost modular amplasat tot de firmă.

Pariurile sportive pe toate modularele

Primăria Capitalei a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că suprața de expunere a unei reclame comerciale este de 1,2 m x 1,7m, iar prețurile variază de la 280 de euro până la 182 euro lunar, în funcție de pachetul achiziționat.

De exemplu, pentru o reclamă la o companie de pariuri sportive, afișată pe două geamuri în perioada 5 iunie – 31 octombrie 2023, compania Euromedia Group a plătit 2.406 euro către STB.

Tot pentru o reclamă la aceleași pariuri, afișată pe șase geamuri în perioada 28 august – 31 octombrie 2023, s-a plătit suma de 3.155 euro.

Pesedistul Nanu și liberalul George

Firma Euromedia Group SA, cea care este liderul asocierii, are ca acționar majoritar cu aproape 75% o altă societate, Stalex Pr & Media Events SRL, iar restul acțiunilor sunt deținute de liberalul Nicolaie George.

La rândul ei, firma care deține pachetul majoritar de acțiuni este deținută integral de Alexandru Ștefan Nanu. Consiliul de Administrație al Euromedia Group este condus de Alexandru Ștefan Nanu, ajutat de Sorin Enache și Ionuț Coldea, care deține și funcția de director general.

Alexandru Ștefan Nanu a fost vicepreședinte al organizației de tineret PSD Prahova, fiind un apropiat al lui Vlad Cosma și Sebastian Ghiță. Tatăl său, Cornel Nanu, este primarul localității prahovene Cornu, acolo unde și-au făcut case foștii premieri Adrian Năstase și Victor Ponta.

Sinecurile afaceriștilor

În anul 2016, primarul Cornel Nanu a câștigat un mandat de deputat de Prahova, dar s-a retras pentru a-i lăsa locul Andreei Cosma, fiica baronului Mircea Cosma.

Asociatul lui Alexandru Ștefan Nanu, Nicolaie George, se află în tabăra liberalilor. În anul 2020 a candidat din partea PNL Sector 4 pentru un mandat de consilier general pe lista liberalilor. După ce șeful lui pe linie de partid, Pavel Popescu, l-a trădat pe Ludovic Orban, afaceristul Nicolaie George a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării de premierul Florin Cîțu.

Recent, tot pe filieră liberală, Nicolaie George a fost numit în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, instituție condusă de Romică Andrei Baciu.

Doi ani de pierderi

Din asocierea condusă de Euromedia Group fac parte firmele X-tra Best Construct și Electrogrup SA. Prima este patronată și administrată de teleormăneanul Vali Porojan. În anul 2020, atunci când s-a câștigat contractul de peste 18 milioane de euro, firma lui Porojan avea o cifră de afaceri de 7,53 milioane de lei și un profit de peste patru milioane de lei, totul cu un singur angajat.

În ultimii doi ani fiscali, conform datelor publice, firma lui Porojan a declarat o cifră de afaceri zero și pierderi de peste 80.000 lei anual. 

Cealaltă firmă din asociere, Electrogrup SA, este deținută la rândul ei de societatea Electrogrup Infrastructure SA care îi are ca asociați pe Teofil Ovidiu Mureșean, Simion Adrian Mureșan și Marian Pantazescu.

Baronii fibrei optice

Frații Teofil și Simion Mureșan sunt în prezent unii dintre cei mai importanți jucători de pe piața telecomunicațiilor și energiei. Printre clienții companiei se află toate marile firmele de telefonie mobilă, UPC, Huawei, Electrica, Transelectrica sau UTI Group, controlată de Tiberiu Urdăreanu.

De la cel din urmă, frații Mureșan au cumpărat proiectul Netcity prin firma Direct One. Prin această societate, frații Mureșan controlează rețeaua de fibră optică din București, plus 62.000 de km de fibră optică la care sunt conectate 50 de orașe din țară.

În societatea Nova Power & Gas, fostă Amgaz Furnizare, Teofil Mureșan a fost asociat cu Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

  1. Din gasca Cosma si Ghita. Infractorii care au reusit prin concursul politicienilor corupti, s-o indeparteze pe Kovesi din procuratura.
    Poate ne trezim si eliminam coruptii din autoritatile statului, adica acei numerosi Sarlatani din PSD si PNL care distrug zi de zi Romania.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu