Pasajul Domnești a fost deschis circulației. Circulaţia pe Pasajul Domneşti a fost deschisă, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Pasajul Domnești a fost deschis circulației
„Este un moment aşteptat de ani de zile, atât de cei care locuiesc în zonă, cât şi de cei care tranzitează Centura Capitalei. Prin deschiderea circulaţiei pe acest pasaj, este eliminat un punct de blocaj care, mulţi ani, a provocat disconfortul celor din trafic din cauza intersectării la nivel a Centurii Bucureşti. După deschiderea circulaţiei inclusiv pe pasajele Berceni şi Olteniţa, ambuteiajele din traficul rutier în zona de sud a Bucureştiului vor fi eliminate”, a notat şeful de la Transporturi.
Anterior, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a scris pe pagina sa de Facebook că verificările au fost finalizate de Comisia de recepţie şi se întocmesc ultimele documentele necesare deschiderii traficului rutier pe pasajul Domneşti.
Potrivit acestuia, circulaţia era programată să se deschidă la ora 12:00.
„Sensul giratoriu suspendat de la Domneşti va contribui la eliminarea aglomeraţiei rutiere care se formează acum în această zonă din cauza intersectării la nivel a Centurii Capitalei”, a spus şi Pistol.
Fonduri europene
Pasajul Suprateran Domneşti are o lungime de 0,536 kilometri şi lucrările au fost finanţate prin POIM, fonduri externe nerambursabile 2014 – 2020, cu valoarea de 91,552 milioane de lei, fără TVA.
Antreprenorul desemnat să realizeze acest proiect a fost Asocierea SC Straco Group SRL – SC Comnord SA – SC Specialist Consulting SRL.
„Având în vedere că liderul Asocierii, SC Straco Grup SRL, a intrat în procedură de insolvenţă şi neavând capacitatea financiară pentru continuarea lucrărilor, s-a găsit o soluţie de includere a unui subantreprenor, respectiv SC Tracon SRL, care în luna decembrie 2020, a preluat lucrările asumându-şi finalizarea lucrărilor de construcţie a Pasajului Domneşti”, precizează CNAIR.
Pasajul Domneşti, împreună cu alte obiective de infrastructură, a fost gândit şi implementat de CNAIR la sfârşitul anului 2017 pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiului Bucureşti.
Pasajul suprateran de la Domneşti, configurat sub formă de sens giratoriu suspendat, se află la intersecţia dintre strada Prelungirea Ghencea – DJ602 şi Centura Bucureşti.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.