/

Ciolacu se face că nu știe că ororile din căminele de bătrâni din Ilfov au fost puse la cale de oameni plătiți și ajutați de Gabriela Firea

Ororile din căminele bătrânilor, spre Firea
Ororile din căminele bătrânilor, spre Firea (sursa: Facebook/Gabriela Firea)

Ororile din căminele bătrânilor, spre Firea. 56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale. Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar.

Bătrâni bătuți, înfometați, abuzați

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

„Veneau la gard în pielea goală”

„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (…) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: <Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?>”, au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a demarat procedura legală privind retragerea acreditării pentru Centrele de Îngrijire şi Asistenţă din Afumaţi şi Voluntari, ale Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz, informează Ministerul Muncii.

„Sunt revoltat de ororile la care au fost supuşi batrânii internaţi în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă socială care, acum, fac obiectul unei anchete a DIICOT! Este inadmisibil ca, în România zilelor noastre, să se întâmple astfel de atrocităţi faţă de oameni lipsiţi de apărare!”, a luat poziție și premierul Ciolacu pe acest subiect.

Ciolacu: „Este scandalos”

„Este scandalos ca nişte indivizi lipsiţi de suflet şi de repere morale să profite de situaţia dificilă a unor persoane vulnerabile, pentru a deturna în beneficiul propriu fondurile alocate din bugetul de stat. În această dimineaţă, am cerut tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu – ANPC, ANSVSA, ANPIS, ANPDPD, DSP – să declanşeze urgent o acţiune naţională de control în toate centrele de îngrijire şi asistenţă din România, finanţate din bani publici”, a scris premierul pe Facebook.

El a cerut „celor care au obligaţia de a verifica respectarea condiţiilor legale” să sancţioneze „cu severitate maximă” orice abatere care pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor vulnerabile din aceste centre.

„Voi urmări cu atenţie desfăşurarea acestor acţiuni”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ororile din căminele bătrânilor, spre Firea

Ce nu a spus Ciolacu este că vinovații cel puțin din punct de vedere moral de ororile de la căminele de bătrâni sunt oameni din anturajul Gabrielei Firea, colega de partid a premierului. Explicația, potrivit Buletin de București, este că centrele de bătrâni au fost înființate de un ONG în care membri sunt apropiați ai Gabrielei Firea:

„Pe 24 noiembrie 2020, într-o garsonieră din Voluntari, se înființa un ONG cu nume de sfânt inventat: Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. 

Citește și: Rusia trimite în Transnistria, prin Moldova, sub acoperire diplomatică, luptători căliți în conflicte din Siria, Libia, Donbas. Chișinăul susține că va face curățenie

Între primii membri ai organizației o regăsim pe Ligia Gheorghe (fostă Enache), veche prietenă a Gabrielei Firea, fost producător al emisiunilor sale la Antene, consilier al primarului, al senatorului și apoi al ministrului Egalității de Șanse Gabriela Firea. (…)

Alături de ea, în asociație mai apar Ecaterina Adriana Voicu, pusă de primărița Firea în 2017 șefă la Centrul pentru Tineret al Municipiului București, dar și partenerul de viață al acesteia, Ștefan Godei, fost boss la tineretul social-democrat ilfovean și un soi de bodyguard al Gabrielei Firea. 

(…) ONG-ul și-a făcut două centre în care a primit în îngrijire cei mai greu încercați adulți, cei cu dizabilități severe, mintale dar și fizice.”

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

  1. Ciolacu, a-și lua drept de smecher, am o întrebare la ce folosesc știrile și în același timp răspunsurile ca, oricum nu se face nimic. Propaganda mizerabila.

  2. FIREA este cea mai malefica femeie din Romania,este VADUVA NEAGRA care si-a ingropat toti sotii care i-a avut ,pe deasupra tortura batranii si mai voia sa fure si copiii de la familiile nevoiase sa ii vanda ca avea comenzi din afara tarii de la organizatiile de pedofili.Puscarie pe viata merita pentru tortura ca in filmele de groaza ,pentru ca ea este capul structurii mafiote.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:43Revoluția din decembrie 1989: zile de haos, speranță și noi începuturi
21:21Structura Noului Guvern: 16 ministere distribuite între PSD, PNL și UDMR
21:07Putin și premierul slovac Robert Fico s-au întâlnit la Kremlin, motivul probabil fiind tranzitul gazului rusesc
21:00Liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern, a anunțat Ilie Bolojan
20:51Reformarea sistemului de sănătate și schimbarea conducerii Ministerului Sănătății, cere Mihăiță Bariz, avocat al drepturilor pacienților
19:41Guvernul Ciolacu II este guvernul Ciolacu I în proporție de 66%. Aproape toți miniștrii PSD, păstrați
15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului