/

Oficial, Simona Halep s-a mutat din România: decizia ITIA consemnează că ea este în prezent „stabilită” în Franța

Oficial, Simona Halep s-a mutat din România Foto: Twitter

Oficial, Simona Halep s-a mutat din România: decizia ITIA consemnează că ea este în prezent „stabilită” în Franța. În rezoluția de 126 de pagini a ITIA în care a stabilit că jucătoarea română de tenis s-a dopat cu roxadustat, în al doilea paragraf apare această informație.

Citește și: Averea uriașă a baronului PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, prins de DNA când lua o șpagă de 1,25 milioane de lei. El controla Vasluiul, unul din cele mai sărace județe din țară, de 11 ani

Oficial, Simona Halep s-a mutat din România

„Doamna Halep este un cetățean român de 31 de ani, în prezent stabilită în Franța.

Este o jucătoare profesionistă de tenis cu reputație internațională și a obținut un mare succes în carieră. A fost de două ori pe locul 1 mondial la simplu, în 2017 și 2019.

Ea are 24 titluri de simplu, incluzând Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019”, scrie ITIA.

Presa apreciază că două ar putea fi motivele pentru care s-a stabilit în Franța: un regim fiscal mai favorabil sau dorința de a fi mai aproape de academia lui Patrick Mouratoglou.

„Am simțit că trebuie să mă duc la academia lui Patrick! Acolo am simțit că sunt un copil care încă își dorește să mai facă ceva în tenis. Deși eram foarte dezamăgită și nu știam dacă mai pot atinge nivelul cel mare. Pentru că eu nu mai joc tenis ca să câștig un meci sau două, merg până la capăt atunci când joc la un turneu.

La academie am văzut copilașii de acolo, care au 10 – 12 ani, chiar și mai puțin, trezindu-se dimineața cu visul de a deveni foarte buni jucători de tenis. Am luat ca un burete vibe-ul de acolo și l-am pus în interiorul meu. Stau de la 8.00 dimineața la ora 18.00 în academie. Niciodată n-am făcut treaba asta. Dar simt că la vârsta mea am nevoie de așa ceva”, spunea Simona Halep, în 2022.

Halep va face recurs la decizia ITIA

Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj. ITIA a făcut anunțul oficial marți după-amiază, dar decizia poate fi atacată cu recurs. Dubla campioană de Grand Slam poate face apel la TAS.

Citește și: Fentanil, medicamentul vândut de dealer-ul care era angajat la Catena, este cel mai periculos drog de pe planetă la ora actuală. În 2021, a ucis zeci de mii de cetățeni americani

ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic”, se arată în comunicatul din 12 septembrie.

Însă ITIA nu a publicat decizia integrală, iar Halep nu a putu face recurs deocamdată, arăta Eurosport, la 20 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe