/

Mobilizarea heirupistă din Rusia i-a făcut până și pe șefii parlamentului rus, apropiați de Putin, să critice procesul: „Astfel de excese sunt total inacceptabile”

Mobilizarea, criticată de apropiații lui Putin
Mobilizarea, criticată de apropiații lui Putin (sursa: duma.gov.ru)

Mobilizarea, criticată de apropiații lui Putin. Şefii celor două camere ale parlamentului rus au răspuns duminică la o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare militară din Rusia, cerând oficialilor regionali să ţină situaţia sub control şi să rezolve rapid „excesele” care au alimentat furia publică, relatează Reuters duminică.

Documente de recrutare pentru bărbați fără stagiu militar

Decizia preşedintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară din Rusia de la cel de-al Doilea Război Mondial a provocat proteste în întreaga ţară şi a dus la plecarea în masă a bărbaţilor de vârstă militară, provocând ambuteiaje la frontiere şi epuizări de bilete de avion.

De asemenea, au existat numeroase semnalări că au primit documente de recrutare persoane care nu au efectuat serviciul militar, deşi ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a garantat că vor fi chemate doar persoanele cu abilităţi militare speciale sau cu experienţă de luptă.

Citește și: Ceea ce nimeni nu voia să audă de la Rusia: teritoriile ucrainene anexate vor fi sub protecția „protecția deplină”, inclusiv nucleară, a Moscovei

Cei doi lideri parlamentari, ambii aliaţi apropiaţi ai lui Putin, şi-au exprimat public în mod explicit furia faţă de modul în care se desfăşoară campania de mobilizare.

Mobilizarea, criticată de apropiații lui Putin

Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a declarat că are cunoştinţă de rapoarte că au fost chemaţi bărbaţi care nu sunt eligibili pentru recrutare.

„Astfel de excese sunt total inacceptabile. Şi cred că este absolut corect că acestea provoacă o reacţie puternică în societate”, a spus ea într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Într-un mesaj direct adresat guvernatorilor regionali din Rusia – care, potrivit acesteia, poartă „întreaga responsabilitate” pentru punerea în aplicare a apelului – ea a scris: „Asiguraţi-vă că punerea în aplicare a mobilizării parţiale se realizează în deplină şi absolută conformitate cu criteriile stabilite. Fără nicio greşeală”.

Ținta Kremlinului: un milion de soldați

Viaceslav Volodin (foto), preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea într-o postare proprie.

„Se primesc plângeri”, a spus el. „Dacă se face o greşeală, aceasta trebuie corectată… Autorităţile de la toate nivelurile trebuie să îşi înţeleagă responsabilităţile”.

Autorităţile susţin că încă 300.000 de ruşi vor fi înrolaţi în campania de mobilizare. Kremlinul a negat de două ori că intenţionează să recruteze mai mult de un milion de persoane, în urma a două relatări separate din presa rusă independentă.

Potrivit grupurilor de apărare a drepturilor omului, peste 2.000 de persoane au fost arestate la mitinguri împotriva mobilizării în zeci de oraşe de la începutul săptămânii, iar duminică s-au înregistrat deja alte proteste în Orientul Îndepărtat şi în Siberia.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu