/

Ex-parlamentar PSD, membrul CA al CNIR care a cerut triplarea indemnizației este milionar din dividende și contracte de vânzare-cumpărare. Are două vile, cinci terenuri, bijuterii, ceasuri, tablouri

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR
Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR (sursa: Facebook/Marius Sorin Bota)

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR. Sorin Bota, fost parlamentar PSD, ajuns membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, a cerut și aprobat triplarea indemnizației sale: de la 8.591 lei, la 27.000 lei brut lunar.

O decizie care l-a făcut pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să anunțe nervos că Guvernul nu va aproba bugetul „niciunei companii sau regii care mai vine cu astfel de aberații”.

Ultima declarație de avere depusă de fostul parlamentar arată că acesta învârtea milioane de lei și sute de mii de euro în vara anului 2024.

Secretar de stat pe vremea lui Mitrea

Sorin Marius Ovidiu Bota a intrat în politică în anul 1997 ca membru al Partidului Social Democrat Român (PDSR), actualul Partid Social Democrat. A fost vicepreședinte al organizației județene Cluj, membru în Biroul Executiv central, secretar național cu probleme de imagine și comunicare, apoi coordonator al campaniilor electorale din anul 2000.

Citește și: Gigi Becali dezvăluie planul lui Simion: așteaptă respingerea candidaturii lui Georgescu, după care va candida el personal

În anul 2001, partidul l-a făcut secretar de stat în Ministerul Transporturilor, sub ministrul Miron Mitrea.

Însă, în paralel cu activitatea zilnică de secretar de stat, Bota s-a specializat în Managementul Finanțelor Internaționale la Harvard Business University, a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare și și-a luat doctoratul în inginerie la Universitatea Oradea. Culmea, toate în anul 2003.

Trei mandate de parlamentar PSD

A fost schimbat din funcția de secretar de stat la Transporturi în ianuarie 2005, iar ulterior s-a ocupat de propriile firme. Până în decembrie 2008, atunci când a fost ales senator de Maramureș pe listele PSD.

După două mandate de senator, în decembrie 2016 a fost ales deputat de Maramureș. La finalul anului 2019 a votat moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă.

Partidul l-a considerat trădător, motiv pentru care Bota a fost exclus din PSD. Astfel, de la PSD, a ajuns membru în Partidul Ecologist Român.

Ex-PSD, susținut de PNL pentru CA al CNIR

La finalul anului 2022, Ministerul Transporturilor a organizat selecția membrilor pentru Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere în baza Ordonanței 109/2011. Printre cei care au participat la procesul de selecție a fost și Sorin Marius Ovidiu Bota.

Surse din Ministerul Transporturilor au declarat pentru DeFapt.ro că fostul parlamentar PSD a fost susținut pentru funcția de membru în CA de liderii filialelor PNL Cluj și PNL Bihor. A semnat contractul de mandat în data de 14 februarie 2023, pe o perioadă de patru ani. Conform contractului, indemnizația de membru CA era de 8.591 lei brut lunar.

Contactat de către DeFapt.ro, Sorin Bota a negat că ar fi fost susținut de PNL: „Mi-am depus candidatura pe 109! Nu m-a susținut nimeni. Nu m-a susținut nici Cluj, nici Bihor. Nu sunt membru de partid. I-am ajutat (pe ecologiști – n.r.) un an de zile.” 

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR

Guvernul Ciolacu a adoptat „ordonanța trenuleț” la finalul anului 2024, document prin care salariile bugetarilor urma să fie înghețate în anul 2025. Doar două săptămâni mai târziu, Sorin Bota, împreună cu colegul său Cătălin Urtoi, președintele CA al CNIR, au solicitat și votat în Consiliul de Remunerare al Consiliului de Administrație majorarea indemnizațiilor de la 8.591 lei la 27.000 lei brut lunar.

Decizia de triplare a indemnizațiilor a fost votată și de Ion Cosmin Petrescu.

La solicitarea DeFapt.ro, Sorin Bota a negat că ar fi vorba despre triplarea indemnizației, deși documentele îl contrazic.

„Nu este nici o triplare și mâine o să facem un comunicat. Nu comentez declarațiile premierului (Ciolacu a criticat decizia în termeni duri – n.r.). Mâine o să facem un comunicat. Nu este nici o triplare! Este o dezinformare. Mâine o să facem o comunicare și o să vă informați de acolo”, a declarat Sorin Bota.

Vile, terenuri, firme

Sorin Bota, fostul parlamentar PSD, este unul dintre angajații statului care învârte milioane. Din declarația sa de avere depusă în iunie 2024, aflăm că deține împreună cu soția sa un teren intravilan de 3.712 mp în Oradea, trei terenuri agricole în Maramureș și un teren intravilan în Cluj.

Tot împreună cu soția sa are 5/6 dintr-o casă de 329 mp în Cluj Napoca. Mai deține un spațiu comercial în Oradea, plus o casă de vacanță în localitatea Valea Dragului din Cluj.

În perioada 1993 – 2007, a strâns bijuterii, ceasuri și tablouri evaluate la 30.000 de euro, dar în conturi are doar 5.348 lei. Este asociat în șase firme: Basis Management Solutin Office, Lapus Developers, Build PR Consulting, Basis Agro Plant, Intervalco și Provinalco SA. Primele două firme au fost împrumutate de Sorin Bota cu 162.671 lei, respectiv cu 402.227 euro.

Tranzacții de milioane de lei

La capitolul „active producătoare de venituri nete”, Bota a menționat că a cumpărat o creanță bancară în valoare de 125.000 euro. A declarat alte două creanțe bancare: una de peste 624.000 lei, cealaltă – de 92.000 lei.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

A menționat și patru antecontracte de vânzare – cumpărare: unul în valoare de 1,537 milioane lei, un altul de 191.000 lei, cel de-al treilea – 2,113 milioane lei, al patrulea – 1,25 milioane lei.

La „datorii”, a pomenit un credit de 328.000 euro care trebuie achitat până în 2038.

De la firma Build PR Consulting, Bota a încasat un salariu de 11.943 lei, de cinci ori mai puțin decât de la CNIR (52.500 lei). De la Build PR Consulting, a mai încasat dividende de 81.000 lei. Iar în baza unui alt antecontract de vânzare – cumpărare, a primit 1,165 milioane lei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:31Nevasta lui Zgonea, sinecuristă de lux la instituția condusă de soțul ei: ar fi unul dintre „consilierii de specialitate” care nu se știe ce fac și câștigă enorm
15:07„Cum poate un Cal din Pâine să destabilizeze o democrație?”: analiză a mesajelor care promovează nostalgii comuniste pentru „baby boomers”
13:37Salarii uriașe pentru sutele de angajați ai companiei de stat care căpușează investițiile Guvernului. Șefa companiei și-a secretizat salariul
11:42Averea monstruoasă a unui fost manager de spital de stat, azi senator PSD: artă și bijuterii de 250.000 euro, 40 de conturi bancare cu 2,5 milioane lei
10:51Chelnerița angajată la Apele Române îi bântuie pe procurorii DNA: după ce dosarul le-a fost distrus de judecători, au contestat decizia
10:42Urbanism iresponsabil: proiect de aproape 40 de blocuri la care s-ar ajunge pe o străduță prin pădure
10:30ANCOM-ul lui Zgonea ne ceartă: șapte consilieri despre care nu se știe ce fac câștigă, fiecare, doar 18.806 lei, net, lunar, în medie
10:24El este capul operațiunilor de promovare a escrocheriei Nordis, cel care a creat imaginea falsă a unui business de succes
09:59EXCLUSIV Un inspector ANAF care a închis ochii la evaziunea Nordis, avere uriașă: vilă în București (517 mp), casă de vacanță, terenuri. Doar din salariu și un împrumut de la o „persoană fizică”
21:14Un român, implicat în sabotajul rusesc din Germania: sute de mașini vandalizate pentru a incrimina Partidul Verzilor înaintea alegerilor
20:44Epoca Iohannis s-a încheiat în PNL, președintele nu va reveni în partid după ce părăsește Cotroceniul, spune Bolojan
20:37Nicolae Ciucă a demisionat, subit, din funcția de senator și a părăsit, astfel, Parlamentul. Fostul premier nu și-a explicat decizia
20:31Soții Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați pentru 30 de zile în dosarul Nordis. Alți trei complici au primit aceeași măsură preventivă
20:16Crin Antonescu mai face un pas decisiv spre Cotroceni: și-a depus dosarul de pensionare. El se mai gândește dacă ia și pensia specială
18:44Nordis a pompat peste un milion de euro șpagă în presă. Nu se știe unde s-au dus banii, dar Laura Vicol era răsfățata Antenei 3 și a lui Ciutacu