sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cnir

8 articole
Eveniment

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR. Sorin Bota, fost parlamentar PSD, ajuns membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, a cerut și aprobat triplarea indemnizației sale: de la 8.591 lei, la 27.000 lei brut lunar. O decizie care l-a făcut pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să anunțe nervos că Guvernul nu va aproba bugetul "niciunei companii sau regii care mai vine cu astfel de aberații". Ultima declarație de avere depusă de fostul parlamentar arată că acesta învârtea milioane de lei și sute de mii de euro în vara anului 2024. Secretar de stat pe vremea lui Mitrea Sorin Marius Ovidiu Bota a intrat în politică în anul 1997 ca membru al Partidului Social Democrat Român (PDSR), actualul Partid Social Democrat. A fost vicepreședinte al organizației județene Cluj, membru în Biroul Executiv central, secretar național cu probleme de imagine și comunicare, apoi coordonator al campaniilor electorale din anul 2000. Citește și: Gigi Becali dezvăluie planul lui Simion: așteaptă respingerea candidaturii lui Georgescu, după care va candida el personal În anul 2001, partidul l-a făcut secretar de stat în Ministerul Transporturilor, sub ministrul Miron Mitrea. Însă, în paralel cu activitatea zilnică de secretar de stat, Bota s-a specializat în Managementul Finanțelor Internaționale la Harvard Business University, a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare și și-a luat doctoratul în inginerie la Universitatea Oradea. Culmea, toate în anul 2003. Trei mandate de parlamentar PSD A fost schimbat din funcția de secretar de stat la Transporturi în ianuarie 2005, iar ulterior s-a ocupat de propriile firme. Până în decembrie 2008, atunci când a fost ales senator de Maramureș pe listele PSD. După două mandate de senator, în decembrie 2016 a fost ales deputat de Maramureș. La finalul anului 2019 a votat moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă. Partidul l-a considerat trădător, motiv pentru care Bota a fost exclus din PSD. Astfel, de la PSD, a ajuns membru în Partidul Ecologist Român. Ex-PSD, susținut de PNL pentru CA al CNIR La finalul anului 2022, Ministerul Transporturilor a organizat selecția membrilor pentru Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere în baza Ordonanței 109/2011. Printre cei care au participat la procesul de selecție a fost și Sorin Marius Ovidiu Bota. Surse din Ministerul Transporturilor au declarat pentru DeFapt.ro că fostul parlamentar PSD a fost susținut pentru funcția de membru în CA de liderii filialelor PNL Cluj și PNL Bihor. A semnat contractul de mandat în data de 14 februarie 2023, pe o perioadă de patru ani. Conform contractului, indemnizația de membru CA era de 8.591 lei brut lunar. Contactat de către DeFapt.ro, Sorin Bota a negat că ar fi fost susținut de PNL: "Mi-am depus candidatura pe 109! Nu m-a susținut nimeni. Nu m-a susținut nici Cluj, nici Bihor. Nu sunt membru de partid. I-am ajutat (pe ecologiști - n.r.) un an de zile." Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR Guvernul Ciolacu a adoptat "ordonanța trenuleț" la finalul anului 2024, document prin care salariile bugetarilor urma să fie înghețate în anul 2025. Doar două săptămâni mai târziu, Sorin Bota, împreună cu colegul său Cătălin Urtoi, președintele CA al CNIR, au solicitat și votat în Consiliul de Remunerare al Consiliului de Administrație majorarea indemnizațiilor de la 8.591 lei la 27.000 lei brut lunar. Decizia de triplare a indemnizațiilor a fost votată și de Ion Cosmin Petrescu. La solicitarea DeFapt.ro, Sorin Bota a negat că ar fi vorba despre triplarea indemnizației, deși documentele îl contrazic. "Nu este nici o triplare și mâine o să facem un comunicat. Nu comentez declarațiile premierului (Ciolacu a criticat decizia în termeni duri - n.r.). Mâine o să facem un comunicat. Nu este nici o triplare! Este o dezinformare. Mâine o să facem o comunicare și o să vă informați de acolo", a declarat Sorin Bota. Vile, terenuri, firme Sorin Bota, fostul parlamentar PSD, este unul dintre angajații statului care învârte milioane. Din declarația sa de avere depusă în iunie 2024, aflăm că deține împreună cu soția sa un teren intravilan de 3.712 mp în Oradea, trei terenuri agricole în Maramureș și un teren intravilan în Cluj. Tot împreună cu soția sa are 5/6 dintr-o casă de 329 mp în Cluj Napoca. Mai deține un spațiu comercial în Oradea, plus o casă de vacanță în localitatea Valea Dragului din Cluj. În perioada 1993 – 2007, a strâns bijuterii, ceasuri și tablouri evaluate la 30.000 de euro, dar în conturi are doar 5.348 lei. Este asociat în șase firme: Basis Management Solutin Office, Lapus Developers, Build PR Consulting, Basis Agro Plant, Intervalco și Provinalco SA. Primele două firme au fost împrumutate de Sorin Bota cu 162.671 lei, respectiv cu 402.227 euro. Tranzacții de milioane de lei La capitolul "active producătoare de venituri nete", Bota a menționat că a cumpărat o creanță bancară în valoare de 125.000 euro. A declarat alte două creanțe bancare: una de peste 624.000 lei, cealaltă - de 92.000 lei. A menționat și patru antecontracte de vânzare – cumpărare: unul în valoare de 1,537 milioane lei, un altul de 191.000 lei, cel de-al treilea - 2,113 milioane lei, al patrulea - 1,25 milioane lei. La "datorii", a pomenit un credit de 328.000 euro care trebuie achitat până în 2038. De la firma Build PR Consulting, Bota a încasat un salariu de 11.943 lei, de cinci ori mai puțin decât de la CNIR (52.500 lei). De la Build PR Consulting, a mai încasat dividende de 81.000 lei. Iar în baza unui alt antecontract de vânzare – cumpărare, a primit 1,165 milioane lei.

Milionarul vrea triplarea indemnizației CA CNIR (sursa: Facebook/Marius Sorin Bota)
Grindeanu aruncă un potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă
Eveniment

Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei

Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR): în anul 2024, aceștia nu mai puțin de patru vouchere speciale, cu ocazia diferitelor sărbători. Potrivit proiectului de buget pentru 2024, „câștigul mediu pe salariat” la CNIR este de 17.744 de lei brut pe lună. Compania este subordonată ministerului Transporturilor, condus de pesedistul Sorin Grindeanu. Abia pe 27 martie 2024 a început transferul unor proiecte de infrastrutură rutieră de la CNAIR la CNIR. Citește și: Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței” Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei Însă, potrivit Realitatea TV, angajații companiei vor fi potopiți și cu diferite vouchere-cadou: 8 martie – Ziua Femeii – 300 lei; Sărbătorile Pascale – 550 lei; 1 iunie – Ziua copilului – 300 lei/ fiecare copil al anagajatului; Sărbătorile de Crăciun – 550 lei / salariat + 300 lei / fiecare copil al angajatului. În plus, bugetul CNIR prevede cheltuieli de 262,08 mii lei pentru tichete de masă și 76,80 mii lei pentru tichete de vacanță. De la 26 martie 2024, salariul directorului general sare de la 21.368 lei/lună, brut, la 49.928 lei/lună, brut. În 2023, compania a închis anul cu opt angajați. La final de 2024 ar dori să ajungă la 86 persoane „(plus 51 de angajați în etapa 2 de recrutare și respectiv 27 de angajați în etapa 3 de recrutare)”, se arată în proiectul de buget pe 2024.

Salariile uriașe din compania care n-a construit nici un kilometru de autostradă: Grindeanu, darnic cu banii publici Foto: Facebook
Economie

Salariile din compania care n-a construit un kilometru autostradă

Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă: „câștigul mediu pe salariat” la Compania Națională de Infrastructură Rutieră (CNIR) este de 17.744 de lei pe lună. Citește și: Publictate electorală pentru Firea, la Antena 3: pe un solo de pian, soțul Pandele, cu vocea gâtuită de emoție, îi face declarații soției, pe care o ține de mână Abia pe 27 martie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat un Ordin de ministru prin care CNIR va prelua de la CNAIR primele șapte proiecte. Transferul investițiilor ar urma să se facă în termen de 90 de zile. Salariile din compania care n-a construit un kilometru de autostradă Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naționale de Investiții Rutiere S.A., în această structură vor lucra 57 de oameni. Cheltuielile cu personalul, sunt programate în anul 2024, la valoarea de 14.319,64 mii lei. De la 26 martie 2024, salariul directorului general sare de la 21.368 lei/lună, brut, la 49.928 lei/lună, brut. „Cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete în valoare de 1.830,77 mii lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de buget. Președinte al Consiliului de Administrație al CNIR este Sorin Bota, un fost deputat PSD. Din acest consiliu face parte și Bogdan Pascu, fost ministru și vicepremier din partea Partidului Conservator în Guvernul Tăriceanu, în perioada iulie - septembrie 2006, deputat în perioada 2004-2008.

Două companii de stat, cu activități similare, se ceartă între ele Foto: CNAIR
Eveniment

Două companii de stat, cu activități similare, se ceartă între ele

Fără precedent: două companii de stat, CNIR și CNAIR, cu activități similare, se ceartă între ele în legătură cu administrarea autostrăzii Unirii, A8. Compania Națională de Investiții Rutiere – S.A. (CNIR) s-a desprins din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Citește și: VIDEO Cosette Chichirău anunță că va candida la primăria Iași și lansează acuzații dure spre conducerea USR: „A ajuns fix ca PSD și PNL” Două companii de stat, cu activități similare, se ceartă între ele Disputele au început din ianuarie 2024, când șeful CNIR, Cătălin Urtoi, a acuzat CNAIR că tergiversează aprobarea documentaţiilor pentru autostrada A8. „Situaţia proiectului Autostrăzii Unirii-A8 devine critică! Fac un apel la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR S.A., la conducerea acestei companii şi în special la domnul Director General Cristian Pistol şi domnul Director General Adjunct Gabriel Budescu: Deblocaţi imediat tronsonul montan de pe A8, respectiv Miercurea Nirajului-Leghin!”, a scris Urtoi pe Facebook, la 13 ianuarie. Catalin Urtoi și Ciolacu Foto: Facebook La 4 martie, Urtoi a reluat acuzațiile. „Nu mai trageți de timp ! Dacă tot ați «tras cu dinții» ca acest proiect să nu ajungă la CNIR în perioada interimatului meu ca Director General, invocând tot felul de motive, dar care în realitate vă contrazic (ex: așa zisa lipsă a personalului de specialitate – vezi site CNIR), vă rog să demonstrați în ceasul al 13-lea că sunteți profesioniști și că vă pasă de acest proiect și de românii din regiunea Moldovei!”, a susținut Urtoi. Azi, a venit replica conducerii CNAIR, care a „reiterat” invitaţia adresată conducerii CNIR de a face demersurile legale şi procedurale pentru preluarea spre gestionare a proiectului A8 (Autostrada Unirii): „Totodată, reiterăm în mod public invitaţia adresată conducerii Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere (CNIR) de a face demersurile legale şi procedurale pentru preluarea spre gestionare a proiectului A8 (Autostrada Unirii)". Foto: Facebook Cătălin Urtoi Salarii uriașe la CNIR Un angajat CNIR care ocupă o oarecare funcție de conducere poate ajunge la circa 45.000 de lei pe lună, plus tichete de masă, tichete cadou și vouchere de vacanță. Iată lista sporurilor și primelor oferite de CNIR: Între 15 și 50% spor de funcție de conducere Pentru simpla vechime în muncă, sporurile încep de la 12% – pentru trei ani de vechime și ajung la 25%, la 20-30 de ani vechime 20% – spor implementare proiecte europene 30% spor control financiar Toți salariații vor beneficia de tichete de masa, tichete cadou și vouchere de vacanță Tichete cadou: 8 martie – Ziua Femeii – 300 lei, Sărbătorile Pascale – 550 lei, 1 iunie – Ziua copilului – 300 lei/ fiecare copil al anagajatului și Sărbătorile de Crăciun – 550 lei / salariat + 300 lei / fiecare copil al angajatului. În plus, conducerea CNIR anunță că pot fi acordate și „alte sporuri legale”.

Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui Românie Foto: Inquam/ Digi 24
Eveniment

Salariul mediu, mai mare decât președintelui României

Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui României: Compania Națională de Investitii Rutiere, înființată în iulie, dar unde salariul mediu va fi mai mare deât cel al președintelui României. În 2023, compania va avea circa 100 de angajați, deși nu a făcut nimic decât că se străduie să devină „operațională” până în 2026. Anul viitor vor fi 270, iar în 2025 - 357. Citește și: Judecătorul Șepelea, coleg de complet cu judecătoarea care se droga cu iubitul traficant, a primit recent o donație imobiliară importantă La conducerea CNIR, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a numit director interimar pe consilierul său Cătălin Urtoi. Salariul mediu, mai mare decât cel al președintelui României Potrivit proiectului de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naționale de Investitii Rutiere, în 2023, salariul mediu la această companie a fost de doar 12.426 de lei, dar din 2024 va exploda, ajungând la 23.973 de lei în 2024 și la 25.451 de lei în 2025 - adică peste salariul brut al președintelui României, de 24.960 lei. „Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete în valoare de 1.571,31 mii lei”, arată ministerul Transporturilor - referindu-se doar la perioada din iulie 2023 până la final de an. În 2025, cheltuielile cu salariile vor reprezenta circa 60% din cheltuielile totale ale CNIR. Compania obține acum venituri reprezentând „un procent de maximum 15% din valoarea rezultată din diferenţa dintre veniturile din tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România înregistrate de C.N.A.I.R. în luna precedentă, lunar, în conformitate cu datele rezultate din conturile de clasa 7, grupa 70 «Cifra de afaceri netă», din balanţa de verificare, şi cheltuielile cu comisioanele aferente distribuitorilor de roviniete, la această diferenţă adăugându-se TVA”. Citește și: Averea uriașă a necunoscutului pesedist Mocioalcă, bugetar de o viață, dar cu vilă cât un palat, trimis de PSD la Curtea de Conturi. Om de afaceri povestește cum cerea Mocioalcă șpagă CNIR ar urma să preia proiectele de investiții ale CNAIR, dar pentru asta va fi nevoie de trei ani. „Pentru perioada 2022-2026, se parcurg etapele procesului de operaționalizare”, explică ministerul Transporturilor, pe site.

O nouă companie cu salarii uriașe și sporuri fără număr înființată de ministerul lui Grindeanu Foto: Facebook
Eveniment

O nouă companie cu salarii uriașe și sporuri fără număr

În timp ce Ciolacu se laudă că va tăia cheltuielile statului, se „operaționalizează” o nouă companie, cu salarii uriașe și sporuri fără număr. Este vorba de Compania Națională de Infrastructură Rutieră (CNIR) care „se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităților de deplasare a cetățenilor și de circulație a mărfurilor”. Compania este subordonată ministerului Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu. Un angajat din această companie care ocupă o oarecare funcție de conducere poate ajunge la circa 45.000 de lei pe lună, plus tichete de masă, tichete cadou și vouchere de vacanță. Citește și: Experiențele prin spitale ale unei profesoare: urletele medicului trezit din somn, scuze fiindcă mama ei n-a murit când se prezisese, un rezident „sictirit” era să ducă la pierderea ochiului CNIR dublează, practic, activitatea CNAIR, de la care preia noile proiecte de investiții. La 25 august, CNIR a publicat anunțuri de recrutare a 51 de angajați. Potrivit unui document de pe site-ul ministerului Transporturilor, salariile vor fi uriașe la CNIR, iar sporurile sunt fără număr. O nouă companie cu salarii uriașe și sporuri fără număr Astfel, inginerii, consilierii juridici sau arhiviștii cu zero ani experiență profesională vor avea între 8.700 și 15.000 lei pe lună. cei cu experiență de peste trei ani ajung la 23.000 de lei. Un consilier al directorului general, cu zero ani expereință, va primi până în 18.000 de lei pe lună. Aproape toți șefii din instituție, de la cei care vor conduce un compartiment la directorul adjunct pot avea un maxim de 23.500 de lei pe lună. Pentru a ocupa o funcție de conducere este însă necesară o vechime de minimum trei ani în domeniul studiilor absolvite și studii superioare de lungă durată și minim un an vechime în companie cu precizarea că nu se aplică până la 31 Decembrie 2025. Citește și: Caz la indigo, în Botoșani: gravidă disperată, cu dureri cumplite, apeluri zadarnice către medici. Mama și copilul au supraviețuit, dar fetița era să moară la naștere și a rămas cu afecțiuni serioase Însă șefii instituției vor avea un spor de conducere consistent. Iată lista sporurilor și primelor oferite de CNIR: Între 15 și 50% spor de funcție de conducere Pentru simpla vechime în muncă, sporurile încep de la 12% - pentru trei ani de vechime și ajung la 25%, la 20-30 de ani vechime 20% - spor implementare proiecte europene 30% spor control financiar Toți salariații vor beneficia de tichete de masa, tichete cadou și vouchere de vacanță Tichete cadou: 8 martie – Ziua Femeii – 300 lei, Sărbătorile Pascale – 550 lei, 1 iunie – Ziua copilului – 300 lei/ fiecare copil al anagajatului și Sărbătorile de Crăciun – 550 lei / salariat + 300 lei / fiecare copil al angajatului. Conducerea CNIR anunță că pot fi acordate și „alte sporuri legale”.

Grindeanu mai înființează un cuib de sinecuri Foto: Facebook
Eveniment

Grindeanu mai înființează un cuib de sinecuri

În plină discuție despre economiile statului, Grindeanu mai înființează un cuib de sinecuri pentru PSD: Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), unde, recent, ministrul PSD al Transporturilor l-a numit director interimar pe consilierul său Cătălin Urtoi. Deocamdată, nu se știe câți oameni vor lucra la noua companie și ce salarii vor avea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Grindeanu mai înființează un cuib de sinecuri Înființarea CNIR este însă jalon în PNRR. „Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (C.N.A.I.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R.)” avea termen în trimestrul II din 2021. Teoretic, CNIR se va ocupa de „management de proiect pentru investiții rutiere”. Pe lângă Urtoi, Grindeanu i-a plasat în consiliul de administrație pe: Bogdan Pașcu, fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat în 2006 și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu – Tăriceanu. Bogdan Pascu a lucrat și la Antena 1 și Grivco, firme controlate de Dan Voiculescu. În 2019, el a fost numit de premierul Viorica Dăncilă drept șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, înființat de premierul de la acel moment cu rolul unui adevărat minister ”paralel” al Transporturilor. Marius Bota, fost secretar de stat și deputat PSD Șeful CNIR, Cătălin Urtoi, a fost vicepreședinte al Asociației „Împreună pentru A8”, dar a fost exclus, fiind acuzat că face propagandă pentru PSD. Citește și: Lucian Heiuș, șeful ANAF: media de vârstă în instituție este 56 de ani. „Facem analiză de risc cu programe de acum 15 ani”

CNAIR face un pui eficient: CNIR (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

CNAIR face un pui eficient: CNIR

CNAIR face un pui eficient: CNIR. "Bănuiam că nimeni din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere nu-și va depune candidatura pentru funcția de director general. CNAIR face un pui eficient: CNIR Iar riscul era să se blocheze compania", a explicat Cătălin Urtoi (foto) de ce a decis să candideze pentru interimatul șefiei CNIR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Consilierul onorific al ministrului Transporturilor a adăugat că nu și-a dorit asta, dar că a analizat foarte bine situația, iar decizia a luat-o la sfârșitul săptămânii trecute. Citește și: Stenogramele dosarului Otopeni: „Păi da’ n-oi face afacere cu statu’! Se fură la stat, nebunule!”. Cum erau descriși liderii politici: Ciolacu – un țăran de Buzău, Rareș Bogdan – un măscărici "Este vorba de o perioadă de patru-șase luni maximum", a subliniat el. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră