/

Claudiu Târziu (AUR) vrea mai mulți preoți în spitale. Aceștia ar fi plătiți ca psihologii „cu cel mai ridicat nivel de salarizare”, din banii unității sanitare

mai mulți preoti în spitale
Mai mulți preoți în spitale, este propunerea senatorului AUR Claudiu Târziu. Sursă imagine: Facebook Senator Claudiu Târziu

Senatorul AUR Claudiu Târziu vrea mai mulți preoți în spitale. Clericii din unitățile spitalicești ar fi încadrați ca personal de specialitate și ar avea un salariu similar cu al psihologilor. Banii de salariu ar trebui plătiți de spitalul în care își desfășoară activitatea.

Informațiile apar într-un proiect de lege depus de Claudiu Târziu împreună cu colegii săi din AUR.

Proiectul AUR nu precizează care ar fi impactul bugetar asupra spitalelor, dacă proiectul ar fi adoptat.

Citește și: IPS Teodosie a sfințit un sediu AUR, cu tot cu Simion. Patriarhia s-a dezis de AUR, acuzând „amestecarea nătângă a religiei cu politica”

Claudiu Târziu vrea mai mulți preoți în spitale. Cum motivează ideea

Motivele invocate pentru această măsură sunt că „rolul clericilor a fost indispensabil în perioada pandemiei”.

„În condiţiile creşterii ratei de îmbolnăvire pe parcursul anilor 2020-2021, inclusiv din rândul angajaţilor spitalelor, a restricţiilor generalizate şi a panicii care a cuprins comunităţile sociale, când foarte multe persoane evitau să treacă pe lângă clădirile unităţilor medicale de teamă că s-ar putea infecta, un număr semnificativ de preoţi au acordat asistenţă spiritual-religioasă la căpătâiul celor aflaţi în suferinţă.

Cazuri documentate de presă relevă faptul că asistenţa spiritual-religioasă a fost solicitată de mii de pacienţi de la Terapie Intensivă. în ciuda condiţiilor restrictive specifice perioadei pandemice, clericii care slujesc la altare în curtea spitalelor au continuat serviciul spiritual-religios”, motivează Claudiu Târziu inițiativa.

Citește și: Jumătate dintre ruși susțin războiul împotriva Ucrainei pentru a stopa aderarea la NATO (sondaj Savanta ComRes)

Un cleric cu jumătate de normă la 40 de paturi, normă întreagă la 70 de paturi

Preoții ar urma să fie incluși pe posturi astfel:

  • de la 40 de paturi de spital în sus, un cult poate solicita spitalului să îi aprobe un cleric cu jumătate de normă în schema de personal
  • de la 70 de paturi de spital în sus, cultul poate solicita spitalului un post cu normă întreagă, „după modelul normării activității psihologilor”
  • de la 500 de paturi în sus, cultul poate solicita două posturi, „unitatea spitalicească sau de tip spitalicesc să se adreseze finanţatorului pentru înfiinţarea postului şi bugetarea lui”.
  • începând cu numărul minim de 25 de paturi, un cult poate solicita încheierea unei convenţii de prestări servicii
  • sub 25 de paturi, spitalul va apela pentru asistentă la cultul cerut de pacientul internat.

„Numărul de paturi se calculează înmulţindu-se numărul real de paturi al unităţii cu procentul de membri declaraţi ai cultului respectiv la ultimul recensământ al populaţiei din arealul teritorial deservit de unitatea spitalicească sau de tip spitalicesc respectivă; în caz că unitatea respectivă este de interes şi/sau adresabilitate regională sau naţională, se vor folosi procentele de referinţă de la nivel regional, respectiv naţional”, menționează proiectul de lege.

Citește și: Ucraina se pregătește de război: vrea să declare starea de urgență, pe fondul agresiunii Rusiei. Civilii vor putea să poarte arme de foc

Preoții vor fi subordonați directorului spitalului. Ei vor fi plătiți ca psihologii

Proiectul AUR prevede că preoții se vor subordona administrativ directorului spitalului sau managerului general. Clericii vor fi încadrați ca personal de specialitate (psihologi, asistenți sociali).

Aceștia vor fi plătiți ca psihologii „cu cel mai ridicat nivel/coeficient de salarizare din unitatea respectivă, sau dacă nu există, din tipul de unitate respectiv cu un număr superior de paturi, echivalându-se gradele profesionale I, II, definitiv şi debutant cu respectiv principal, specialist, practicant şi stagiar ale psihologilor şi fac parte din categoria distinctă a clerului spitalicesc”.

În Ministerul Sănătății va fi creată o structură de „asistență religioasă”. Șeful ei va fi propus de BOR

Inițiativa legislativă mai prevede și înființarea unei „structuri de asistență religioasă” în Ministerul Sănătății.

Șeful acestei structuri ar urma să aibă „rang onorific de vicar administrativ”. Acesta va fi numit în funcţie de Ministrul Sănătăţii, la propunerea Bisericii Ortodoxe Române, în urma consultării ecumenice a cultelor care au reprezentare în corpul clerului spitalicesc, dintre clericii care îndeplinesc condiţiile pentru această funcţie.

Şeful structurii de asistenţă religioasă se subordonează direct Ministrului Sănătăţii. Şeful structurii de asistenţă religioasă este angajat pe un post asimilat celui de şef serviciu.

Preoții din spitale vor fi membri ai Consiliului etic

Proiectul de lege mai prevede că „clericul spitalicesc este membru onorific al Consiliului etic, dacă acesta există, cu drept de vot consultativ, şi poate fi numit sau ales membru onorific sau cu drepturi depline în comisia de disciplină şi în alte comisii şi consilii ale spitalului, contribuind şi militând pentru pace, echilibru, respect, onestitate, dedicare profesională şi dezbateri constructive, orientate spre soluţii şi binele comun la nivel de unitate spitalicească sau de tip spitalicesc”.

Inițiativa mai prevede că preoții angajați în spitale nu vor putea să exprime opinii în legătură cu actele și procedurile medicale, să participle la mitinguri cu caracter medical sau la activitatea sindicală.

Pe de altă  parte, inițiativa prevede că și „unitatea spitalicească este datoare să respecte doctrina, canoanele și practica clerului spitalicesc”.

Inițiativa mai prevede că „orice prozelitism religios este interzis, indiferent dacă este practicat de persoane spitalizate, de vizitatori, de membri ai personalului medical sau de către voluntari”.

Defapt.ro a cerut puncte de vedere de la senatorul Claudiu Târziu, Ministerul Sănătății și BOR, pe care le va publica atunci când le va primi.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Cine sunt creatorii defapt.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile