/

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani – deputat PSD. În consecință, a început procesul de majorare a pensiilor

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25%. Urmează și pensiile Foto: Înalta Curte de Casație și Justiție

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani, arată un deputat PSD, Mirela Adomnicăi, care cere ministerului Justiției un calcul privind impactul bugetar al acestei măsuri.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

Decizia de majorare salarială vine ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în acest sens şi „pentru uniformizarea regulilor de salarizare”,a explicat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25%

„Într-un moment în care întreaga opinie publică se așteaptă la economisiri și la o administrare mai eficientă a cheltuielilor bugetare, magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani. Astfel, am aflat că majorarea de 25% s-ar aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2018 pentru personalul din instanțe și de la 7 decembrie 2018 pentru personalul din parchete. Prin urmare, judecătorii și procurorii ar trebui să primească diferențele salariale pentru ultimii 5 ani, ceea ce înseamnă sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru fiecare magistrat.

Mai mult de atât, magistrații care au ieșit la pensie în ultimii 5 ani au început deja să solicite adeverințe cu noua salarizare pentru recalcularea pensiei de serviciu. Potrivit actualei legi, magistrații beneficiază de pensie specială de 80% din ultimul salariu brut ceea ce duce, în unele cazuri, la o pensie netă mai mare ca salariul net”, scrie Adomnicăi către ministerul Justiției.

Ea îi reproșează ministrului Justiției că nu ia atitudine.

„Ministerul Justiției ar trebui să ia atitudine pentru că o astfel de majorare salarială, dincolo de caracterul sfidător, este pur și simplu imposibil de aplicat, banii necesari nefiind prevăzuți în bugetele instituțiilor. Separat de aspectul practic rămâne însă și componenta morală, de echitate socială. Dincolo de impactul financiar, care nici măcar nu a fost evaluat, decizia ÎCCJ afectează grav încrederea cetățenilor în justiție”, a arătat ea.

Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar

Magistrații amenință cu demisii în masă

Azi, la Radio România Actualități, președintele CSM, Daniel Grădinaru, avertiza din nou că schimbarea prevederilor privind pensionarea magistraților va duce la un val de pensionări din sistem: „Dacă undeva la 240 de cereri de pensionare au fost soluționate în 2021 la judecători, în 2022 numărul acestora aproape s-a dublat, ajungând la 464. De asemenea, tot la nivel de judecători eligibili, la nivelul întregii ţări, la toate instanţele, sunt undeva la 540 de judecători care ar putea să se pensioneze până la sfârșitul acestui an”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

45 Comments

  1. Misteaux!Oare cum o fi, tu sa centreze și tot tu sa dai cu capul?La fel procedează și legislativul cu executivul, când e vorba de „lovele”

  2. Sunt epuizați de atîta muncă trebuie să se pensioneze la 50 de ani iar după aceea se angajează la stat cu pensii speciale și salarii nesimțite iar noi ceilalți să muncim până la 65 de ani că drep răsplată că i-au scăpat pe politicieni de pușcărie.

  3. Toate hotarele de .majorare a salariilor judecătorilor și tu lovite de nitate absutA fiind pronunțate de judecători pt judecători. ..Mi Nistrului justiției este o nulitate. .Măgistrati șint feudalism tarii, privilegiați tarii. Halal tarA.o

  4. Salariul „marit” despre care vorbește onorata deputata PSD a fost plafonat încă din 2018, prin urmare nimeni nu a beneficiat de salariul stabilit prin lege asa cum era corect.
    Evident, ca urmare a ridicării plafonarii pare a fi salariu marit, dar ce sa vezi, nu este!
    Mai multă documentare din partea politicienilor nu strica, la fel și pentru presa atunci când se apuca de vorbit. ( scris)

    • Atunci ce sa mai vorbim de polițiști, de exemplu,, că din 2010, in fiecare an, au avut și au și în prezent, prin OUG dat la fiecare sfârșit de an, salariile plafonate la nivelul anului anterior și sporurile la 30%….
      Doar prin artificii financiare, compensări, diferente, etc…. se ajunge la un nivel peste minimul pe economie.
      Plus că nici azi nu au aplicata complet Legea salarizării unitare din 2017, ce trebuia aplicata din 2022…

  5. Nesimtiti ca intotdeauna. Astia trebuie dati afara toti, create alte structuri si angajati cine vrea, pe salarii pe care Romania le poate da. Ne aflam sub dictatura magistrstilor. N-ati demonstrat cu nimic, 30 de ani, ca meritati ceea ce primiti. Sunteti jalnici.

    • Ar fi mai bine sa aducem judecării din alte tari pentru ca aceste jivine nu numai ca iau bani degeaba dar mai dau și niște verdicte care când le auzi îți vine să cazi jos .unde morții lor vor sa ajungă ? Sunt copii care nu au ce manca seara și ei vor mai mult cam cât cred ei a va mai suporta lumea ar sa se ascundă ca milițieni în 89 la asta ar. Trebui sa se.gandeasca pentru ca o sa aibă repercusiuni și asupra copiilor lor

    • Da ,este foarte adevărat.Aceasta justiție a adus țării multdar mult mai mult rău decît an toată perioada de existență a României.Dati afară că pe măselele stricate și confiscate averile de nababi pe care le au ei și familiile lor până la a zecea generație.

  6. Citeste constitutia țării și o să înțelegi dacă poți bineînțeles,deși după modul de exprimare nu cred că reușești, ce inseamna separarea puterilor un stat.Doresti sa creezi alte structuri.Vine Simion cu Aur și o să creați tribunalul Poporului exact la in procesul maresalului Antonescu,și o să te judece un strungar, un fierar betonist; un șofer sau sef de autobuze,atunci să vezi dreptate.

  7. Astfel de gunoaie ne conduc și nu fac decât risipa deoarece în acest moment astfel de trântori își votează retroactiv majorări in condițiile în care au salarii și pensii colosale și de 10 ani dau numai sentințe false și sunt zeci de mii de procese unde nici nu sau atins de dosare,mai bine lipsa de astfel de gunoaie numite magistrați că sa se citească SARLATANI..

    • Du-te bai slugoiule sa te judece stăpânii tăi americanii și cei de la Brusseles care te-au înțepat ca pe o vita cu arma biologica, zisa ,,vaccin,,anticovid.
      Fără justiție, așa jalnică, cum este ea, ai ajunge ca în Africa!

  8. Sa își dea demisia , poate asa scăpăm de ,,statul paralel,, fără rușine fata de aceasta nație. Pana la urma urmei ei sunt unitatea de masura a unii stat ! . Niciodată nu credeam ca aceștia sunt periculoși intr-o democrație deschisa . Poate pleaca la demisie cei între 40 – +70 de ani ! NU O VOR FACE , PENTRU CA SISTEMUL FACUT DE EI ESTE MANA CEREASCA !!!

  9. Sunt independenți,inamovibili ,stresați și mai ales iNESIMTITi, IMPERTINENTI,și ORDINARI. În frunte cu ministrul lor.

    • Nu au avut nicio răspundere socială,i au tras de timp in rezolvarea multor cauze,până și în cele in care s-au dat sentințe nimeni nu a urmărit aplicarea lor pe lângă cazurile multiple de corupție dezvăluite de presă.
      Au dat vina pe politicieni,pe interferență Sri in actul de justiție dar sute sau chiar milioane de dosare nu sau rezolvat mai ales cele legate de dreptul de proprietate..
      Curtea europeana de justiție trebuie sa analizeze nemulțumirile cetățeni lor români și să vadă cum s,-a respectat statul de drept în România

  10. Eu ca un simplu cititor nu cred că poate fi adevărat acest articol. Dacă este fake news, desființați publicația, dacă este adevărat ne-am… terminat ca nație. IREAL!

  11. Desfiintati justitia si reinfiintati comisiile de judecata…Cum zice cineva..” sa vina cine vrea”..Corect,s-ar putea intoarce multi romani plecati la cules capsuni si ar putea face acest serviciu pt tara lor.. Sa aratam lumii ca se poate..Nu piere romanul asa usor..!

  12. Nesimțire dusa la extrem, Nu mai vrem a patra putere în stat este doar pentru ea. RUȘINE SUNTEȚI NIȘTE OAMENI FĂRĂ CARACTER.

  13. Nesimțire dusa la extrem, Nu mai vrem a patra putere în stat este doar pentru ea. RUȘINE SUNTEȚI NIȘTE OAMENI FĂRĂ CARACTER.

  14. …de fapt.ro…
    …nu am auzit de voi niciodată…
    …dar dacă e adevărată știrea nu-mi rămâne decât să vă cred…
    …dar trag speranța că nu e adevărat…
    …incredibil cat de departe poate ajunge această tagmă de îmbuibați și ticăloși, cea a magistraților…

  15. Dezamăgitor, frustrant și exagerat acest demers, în condițiile în care justiția are în România cel mai mic grad de încredere. Atunci cand oferi zero garanție oamenilor ce își caută dreptatea , magistrații ar trebui sa facă un pas în spate. Măcar de rușine. Dar vorbim aici de ceea ce nu au avut și nu vor avea, din păcate.

  16. Pai mai fete și băieți! Nu credeți ca ati sărit calu’ rau de tot! Pai mie când am vrut sa îmi măresc salariul în 2009 cu 25%, nu s-a putut pentru ca eram deja în 2014. Și mi s-a spus de secretarul de stat al agenției mele ca nu poate retroactiv!!! Ma da’ voi nu faceți parte tot din tara asta? Ma, v-a luat banul mințile de tot? Plecați ma toți și lăsați tara asta sa respire, ca ne-ati sufocat cu atâtea taxe și impozite mărite sa va dea vouă salarii și pensii!?!… Oare mai aveți un dram de rușine în voi? Nu cred! Însă nu întindeți coarda prea tare . Cine știe, când o face poc sa nu facă prea tare!

  17. Justiția din România,cea mai corupta și nereformata instituție din statul Român..ei au și cer doar drepturi,la ei nu exista obligații,..cate dosare au fost închise din cauza lor..că-ți infractori au scăpat.. a plătit vrun judecător ca a tergiversat dosare..NU..!! noii societatea suntem devina ca toleram acest comportament. NESIMȚIT AL JUDECATORILOR.!

  18. Buna seara
    Inctedibil cat de mici pot fi astia. O astfel de batjocora la adresa acestui popor din partea unei bresle care se crede mai deasupra tuturor eate dureros. Despre acest furt din banul public ce parerr are tov. Danilet. Este MORAL sa-ti batjicoresti poporul si tara? Pentru ei conteaza diar banii. Asta inseamna ca sau vandut si au vandut tara si acest popor. Marea majoritate sunt de toata rusinea. Oare printre acesti profitori nu sunt si minti curate carora sa le pese si de tara si de popor sau pentru ai aceste cuvinte sunt necunoscute. Dureros pentru noi cei cinstiti

    • Bine ar face ,dar de unde atat curaj la politica noastră care însuși ea este clienta la banul public….toți niste harpareti…de neoprit….

  19. Și știi ce ți-aș face eu tv judecător analfabet care crezi ca ești mai special decât lumea de rand ti-as pune sa trăiești cu 1000 pe luna și sa te vad atunci gunoi care ești spurcatule

  20. Primesc mesaj pentru a fi mai moderat dar vouă celor care îmi spuneți asta va gândiți la copii voștri?

  21. Politistii ies la 45 sau 50 ani la pensi si stau an masini la panda sa dau amenzii munca grea si magistratura lafel sa se duca la munca an constructii sa iasa la pensie la 67 de ani savedem cam cum este 👉 😅

  22. Huuuuu.Sarariul la profesori nu la ți mărit cu 25% dar pe ale voastre le măriți porcilor!!!Huuuuuuuuu ieșiți nesimților din permanent!!!Huuuuu măriți saralire la profesorii ca să se întoarcă la școală!!!!Huuuuu vin și vă omor pe toți!!Huuuuuuuuuuuuuuuu!!!

  23. RUȘINEA RUȘINILOR ȘI DACĂ NU AVEȚI RUȘINE ÎNSEAMNĂ CĂ SUNTEȚI NESIMȚIȚI ! DAR ȘTIM CĂ NU VĂ PASĂ , SUNTEȚI PREA ÎMBUIBAȚI CU DE TOATE ȘI NU CREDEȚI PE NIMENI CARE MOARE DE FOAME !

  24. venit vremea infiintarii de tribunale ale poporului. Spunea cineva pe aici ca vin stapanii americani, neica voi justitia de tip sovietic ati aparat criminalii revolutiei, ai mineriadelor, ai celor de la 10 August, pe marii corupti si mafioti ai tarii, acum vreti sa va respecte lumeaa?
    Vorba lui Vadim, nu v-ar fi rusine obrazului!
    V-ati creeat imaginea unor supraoameni, acum veti culege roadele, nu se mai poate, cate milioane sa mai plece si din cauza deciziilor voastre???
    Astept sa emigrati si voi si apoi va primim inapoi, dupa ce veti trai in lumea reeala.

  25. Oare de ce se infoaie politicul dimbovitean? Au uitat cine a aprobat modificarile la legile justitiei? Cred că nu! Ceea ce au uitat a fost sa citească atent propunerile cu modificările.
    Dar este o pilda de urmat. Poate sindicatele ar trebui sa cokecteze date despre hotaririle judecatoresti admise pe toate spetele despre salarizare si pensii si sa sicite mutatis mutandis, ministrului de reesort sau ordonatorului primar de credit sa ” uniformizeze” … salariile sau pensiile.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor
20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”
16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”