/

Lagăre de tortură în Harkov, regiune ocupată de ruși luni de zile. 25 de copii, uciși de către ocupanți

Lagăre de tortură rusești în Harkov
Lagăre de tortură rusești în Harkov (sursa: Facebook/Поліція Харківської області)

Lagăre de tortură rusești în Harkov. Poliţia ucraineană afirmă că a descoperit 25 de lagăre de tortură după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei.

Lagăre de tortură rusești în Harkov

Trupele ruse au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a scris luni, pe Facebook, şeful poliţiei regionale, Volodimir Timoşko.

Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.

Regiunea din jurul oraşului Harkov a fost ocupată luni de zile de trupele ruse, care s-au retras abia la începutul lunii septembrie, după o contraofensivă ucraineană. De atunci au fost descoperite în regiunea eliberată cadavrele a 920 de civili, dintre care 25 ale unor copii, ucişi de soldaţii ruşi, a adăugat Timoşko.

Citește și: Statele NATO au accelerat producția de arme și muniții pe care să le livreze Ucrainei. Stoltenberg: Negocierile vor fi decise de ce se întâmplă pe câmpul de luptă

Potrivit investigaţiilor autorităţilor ucrainene, forţele ruse au comis crime de război şi în alte teritorii ocupate.

După retragerea unităţilor ruseşti din suburbia Bucea a capitalei Kiev au fost descoperite peste 400 de cadavre. Mare parte din victime au suferit morţi violente. Ancheta este în derulare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:00România n-a terminat nici acum podul spre baza militară de la Cincu, unde se află sute de militari NATO
19:48Fostul bucătar Piedone, cu bacalaureatul la 35 de ani, numit șef al Autorității pentru Protecția Consumatorului, cu rang de ministru adjunct
16:22Reunificare economică: CNAIR a semnat, la Chișinău, contracte pentru proiectarea a încă patru poduri noi peste râul Prut
13:22VIDEO Noi filmări cu Grindeanu și prietenii săi, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, de la Nordis. Ar fi băut împreună cinci sticle de vin
11:40Dezbatere virală: mama șefei de resurse umane de la Nordis a scos peste 30 de milioane de lei de la bancomat, prin 6.850 de operațiuni
11:01România a cheltuit efectiv o sumă ridicol de mică din PNRR, arată un membru al Consiliului de Administrație al BNR
10:57Nordis revindea apartamente deja vândute ca la alba-neagra: le schimba, în acte, numerele de identificare
22:11Antena 3 îi oferă Elenei Lasconi platformă să-l atace pe Nicușor Dan: „Eu cred că el ar trebui să cântărească şi în niciun caz eu”
16:31Nevasta lui Zgonea, sinecuristă de lux la instituția condusă de soțul ei: ar fi unul dintre „consilierii de specialitate” care nu se știe ce fac și câștigă enorm
15:07„Cum poate un Cal din Pâine să destabilizeze o democrație?”: analiză a mesajelor care promovează nostalgii comuniste pentru „baby boomers”
13:37Salarii uriașe pentru sutele de angajați ai companiei de stat care căpușează investițiile Guvernului. Șefa companiei și-a secretizat salariul
11:42Averea monstruoasă a unui fost manager de spital de stat, azi senator PSD: artă și bijuterii de 250.000 euro, 40 de conturi bancare cu 2,5 milioane lei
10:51Chelnerița angajată la Apele Române îi bântuie pe procurorii DNA: după ce dosarul le-a fost distrus de judecători, au contestat decizia
10:42Urbanism iresponsabil: proiect de aproape 40 de blocuri la care s-ar ajunge pe o străduță prin pădure
10:30ANCOM-ul lui Zgonea ne ceartă: șapte consilieri despre care nu se știe ce fac câștigă, fiecare, doar 18.806 lei, net, lunar, în medie