duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 07 mai 2022

VIDEO Încă o navă de război rusă a fost distrusă de ucraineni lângă Insula Șerpilor. De data aceasta, cu drona Bayraktar

Ucraina distruge încă o navă rusă (sursa: Facebook/ВМС ЗС України)
Ucraina distruge încă o navă rusă (sursa: Facebook/ВМС ЗС України)

Ucraina distruge încă o navă rusă. Marina ucraineană a anunţat sâmbătă că a distrus o navă de debarcare rusă în apropiere de Insula Şerpilor din Marea Neagră, devenită simbol al rezistenţei ucrainene în faţa invaziei ruse lansate la sfârşitul lui februarie, transmite AFP.

Ucraina distruge încă o navă rusă

O dronă de luptă Bayraktar TB2, produsă de Turcia, "a lovit o navă de debarcare de tip 11770 Serna şi două sisteme de rachete sol-aer de tip Tor", a informat pe Facebook marina ucraineană, fără a preciza data.

"Parada tradiţională de 9 mai a flotei ruse va avea loc în acest an lângă Insula Şerpilor, pe fundul mării", a remarcat cu ironie Ministerul Apărării ucrainean pe contul său de Twitter.

Citește și: Putin refuză să ofere scuze publice după declarația lui Lavrov conform căreia Hitler avea origini evreiești. Kremlinul consideră Polonia „o sursă de amenințare”

Moscova nu a confirmat informaţia, scrie AFP.

În înregistrările video publicate de armata ucraineană, poate fi văzută o navă avariată lângă un chei, afectată de o explozie, cuprinsă de flăcări şi deasupra căreia se ridică un nor gros şi negru de fum.

Vasul Serna, din clasa navelor rapide de debarcare

Lungă de 26 de metri, Serna face parte din clasa navelor rapide de debarcare, cu o capacitate de încărcare de 50 de tone. Vasul este înarmat cu mitraliere de calibrul 7,62 mm şi cu lansatoare de rachete Igla, şi a fost conceput pentru debarcarea vehiculelor de luptă şi a unităţilor de asalt.

Insula Şerpilor a devenit un simbol în Ucraina după o înregistrare radio, devenită "virală" pe reţelele sociale, în care, în prima zi a conflictului, gărzile de frontieră ucrainene au lansat un "Navă rusească, du-te-n p... mea!" crucişătorului rus Moskva, care îi soma să se predea.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră