vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 24 noiembrie 2025

Șeful militar al Hezbollah, eliminat în Liban de către Israel. Se ascundea într-un cartier aglomerat

Șeful militar Hezbollah, eliminat de Israel (sursa: X/ILTV Israel News)
Șeful militar Hezbollah, eliminat de Israel (sursa: X/ILTV Israel News)

Armata israeliană l-a ucis duminică pe Haitham Ali Tabatabai, lider militar al Hezbollah, într-un atac aerian lansat asupra unui imobil din cartierul dens populat Haret Hreik, în sudul Beirutului.

Hezbollah a confirmat moartea acestuia, precizând că alți patru membri ai grupării au fost uciși în același atac.

Autoritățile libaneze au raportat cel puțin cinci morți și 28 de răniți în urma loviturii care a vizat un bloc de apartamente.

Șeful militar Hezbollah, eliminat de Israel

Tabatabai este cel mai înalt oficial militar Hezbollah ucis după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului din noiembrie 2024, încheiat după aproape un an de conflict dintre Israel și mișcarea pro-iraniană.

Citește și: Candidatul independent la șefia CJ Buzău, Mihai Răzvan Moraru, explică cum a favorizat Ciolacu firmele apropiaților săi. PSD și AUR au cerut ștergerea postării

Armata israeliană l-a descris drept „cel mai important comandant al Hezbollah”, urcat în funcție după moartea altor lideri militari în timpul războiului cu Israelul.

Statele Unite ofereau încă din 2018 o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sa.

Israelul acuză încălcări ale armistițiului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul „nu va permite Hezbollah să-și reconstruiască puterea” și a cerut guvernului libanez să respecte angajamentul de dezarmare al grupării.

Atacul a fost ordonat la recomandarea ministrului apărării, Israel Katz, și a șefului armatei, Eyal Zamir, a transmis biroul premierului.

Escaladare majoră într-un conflict mocnit

Deși armistițiul este oficial în vigoare, forțele israeliene au continuat să lanseze atacuri, în special în sudul Libanului, acuzând Hezbollah de încălcări repetate ale acordului.

Gruparea pro-iraniană nu a emis încă o declarație oficială.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră