marți 15 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 06 aprilie 2025

Produsele se vor scumpi în SUA din cauza creșterii tarifelor, admite consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett

Prețurile produselor vor crește în SUA (sursa: abcnews.go.com)
Prețurile produselor vor crește în SUA (sursa: abcnews.go.com)

Prețurile produselor vor crește în SUA. Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a declarat că peste 50 de țări au contactat Statele Unite pentru a începe negocieri privind noile taxe vamale, în contextul măsurilor anunțate recent de administrația Trump. Acesta a admis că produsele se vor scumpi în SUA.

Taxe vamale diferențiate în funcție de țară

Președintele Donald Trump a anunțat introducerea unor taxe vamale care includ o taxă de bază de 10%, la care se adaugă procente suplimentare în funcție de relațiile comerciale bilaterale.

Astfel, produsele importate din Uniunea Europeană vor fi taxate cu 20%, iar cele din China cu 34%.

Pentru sectoare strategice precum oțelul, aluminiul și industria auto, noile taxe ajung la 25%.

Cu toate acestea, anumite categorii de produse — precum petrolul, gazele, materiile prime și semiconductorii — vor fi exceptate de la aceste măsuri.

Rusia, Belarus, Cuba și Coreea de Nord – exceptate din cauza relațiilor comerciale reduse

Pe lista țărilor vizate de noile taxe vamale nu figurează Rusia, Belarus, Cuba și Coreea de Nord.

Acestea sunt deja supuse unor sancțiuni severe și au schimburi comerciale minime cu SUA, motiv pentru care nu se regăsesc printre țările afectate direct de noua politică vamală.

Prețurile produselor vor crește în SUA

„Țările care solicită negocieri o fac pentru că înțeleg că vor suporta o bună parte din aceste taxe vamale”, a declarat Kevin Hassett într-un interviu pentru postul ABC.

El a respins ideea că măsurile au fost luate pentru a influența politica monetară a Rezervei Federale sau pentru a destabiliza piețele financiare.

Totodată, consilierul Casei Albe a negat că economia americană ar urma să fie afectată semnificativ: „Nu cred că vom vedea un efect major asupra consumatorilor din Statele Unite.”

Totuși, Kevin Hassett a admis posibilitatea unor „creșteri de prețuri”, dar a subliniat că obiectivul este unul strategic: protejarea lucrătorilor americani și reducerea deficitului comercial.

El a explicat că politicile comerciale recente urmăresc reindustrializarea SUA, după ce globalizarea a dus la relocarea producției în țări cu costuri mai mici.

Rusia, un caz aparte

Întrebat de ce Rusia nu este inclusă în lista țărilor taxate, Hassett a făcut trimitere la negocierile în curs dintre Moscova și Kiev privind încheierea conflictului din Ucraina.

„Cred că președintele a decis să nu amestece cele două chestiuni. Dar asta nu înseamnă că Rusia va beneficia de un tratament special”, a precizat consilierul economic al Casei Albe.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră