joi 29 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro
Internațional 04 ianuarie 2026

Maduro trebuie să răspundă și pentru crimele regimului său dictatorial (misiune ONU)

Maduro rămâne vinovat, avertizează ONU (sursa: Facebook/Nicolás Maduro)
Maduro rămâne vinovat, avertizează ONU (sursa: Facebook/Nicolás Maduro)

Misiunea internațională, mandatată în 2019 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a subliniat într-un comunicat necesitatea ca Maduro să fie tras la răspundere pentru încălcări grave ale drepturilor omului.

Printre acestea sunt menționate execuții extrajudiciare, dispariții forțate și acte de tortură.

Misiunea a precizat că nu vorbește în numele oficial al ONU, dar își menține poziția fermă privind responsabilitatea penală.

„Atacul american nu justifică încălcările comise în Venezuela”

Alex Neve, membru al misiunii, a declarat că bilanțul lung al guvernării Maduro în materie de abuzuri nu justifică intervenția militară americană și încălcarea dreptului internațional.

Citește și: O lovitură dată Chinei: SUA nu au intervenit în Venezuela pentru petrol sau droguri, ci pentru „aurul albastru”

Acesta a subliniat că, la rândul ei, presupusa ilegalitate a atacului american nu reduce responsabilitatea autorităților venezuelene pentru anii de represiune și violență care se încadrează în categoria crimelor împotriva umanității.

SUA anunță capturarea lui Nicolas Maduro

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că forțele americane l-au capturat pe Nicolas Maduro în urma unui „atac de mare anvergură” asupra Venezuelei.

Fostul lider venezuelan ar urma să fie dus în fața unui tribunal din New York pentru a răspunde acuzațiilor de „narcoterorism”.

Washingtonul promite o tranziție „sigură” în Venezuela

Donald Trump a afirmat că Statele Unite vor conduce temporar procesul politic din Venezuela până la organizarea unei tranziții considerate „sigure”.

Președintele american nu a oferit însă detalii privind calendarul sau mecanismele acestei tranziții.

Avertisment ONU privind noi posibile încălcări ale drepturilor omului

Marta Valiñas, președinta misiunii ONU, a subliniat că atenția comunității internaționale trebuie să rămână concentrată asupra crimelor împotriva umanității și încălcărilor grave ale drepturilor omului comise împotriva populației venezuelene.

Ea a avertizat, de asemenea, asupra riscului apariției unor noi abuzuri în contextul actualei instabilități și volatilități politice.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră