sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 03 septembrie 2024

Un extremist de dreapta va fi vicepreședinte al Comisiei Europene. Raffaele Fitto, propus de Giorgia Meloni, premierul Italiei

Extrema dreapta, la vârful Comisiei Europene (sursa: Facebook/Raffaele Fitto)
Extrema dreapta, la vârful Comisiei Europene (sursa: Facebook/Raffaele Fitto)

Extrema dreapta, la vârful Comisiei Europene. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi va încredinţa vicepreşedinţia executivă responsabilă de economie candidatului de extremă dreapta propus de premierul italian Giorgia Meloni, Raffaele Fitto, relatează marţi cotidianul german Die Welt.

Extrema dreapta, la vârful Comisiei Europene

Publicația, care afirmă că citează diplomaţi europeni şi surse informate din cadrul Comisiei, indică, de asemenea, că actualul comisar pentru afaceri digitale şi candidat francez, Thierry Breton, urmează să fie numit vicepreşedinte executiv responsabil de industrie şi autonomia strategică.

Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului nu se mai poate ascunde: trebuie să ia o decizie în privința inechităților cauzate de recalcularea pensiilor

Raffaele Fitto, actualul ministru italian al afacerilor europene în guvernul Meloni, va fi primul membru al unui partid populist de extremă dreapta care va deveni vicepreşedinte executiv al Comisiei, afirmă Die Welt.

Cine este Raffaele Fitto?

Fost europarlamentar şi co-preşedinte al Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European, Raffaele Fitto este un susţinător loial al Giorgiei Meloni, fiind unul dintre cei mai moderaţi membri ai partidului ei, Fraţii Italiei (FdI), după ce anterior a fost creştin-democrat şi apoi a făcut parte din partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.

Potrivit Die Welt, Ursula von der Leyen, realeasă în iulie, va numi ca alţi vicepreşedinţi executivi pe letonul Valdis Dombroviskis (extindere şi reconstrucţia Ucrainei) şi pe spaniola Teresa Ribera Rodriguez (tranziţie).

Jurnalul german adaugă că noul comisar european pentru energie urmează să fie ministrul ceh al industriei, Jozef Sikela.

Fostul prim-ministru al Estoniei Kaja Kallas a fost aleasă în funcţia de şefă a diplomaţiei UE la sfârşitul lunii iunie.

Doi comisari europeni vor lucra, de asemenea, în colaborare directă cu Ursula von der Leyen, explică Die Welt, potrivit căruia preşedinta doreşte să facă din chestiunile de dereglementare una dintre temele majore ale mandatului său. Slovacul Maros Sefcovic va fi responsabil de reducerea birocraţiei şi problemele interinstituţionale, în timp ce polonezul Piotr Serafin va fi responsabil de problemele bugetare, potrivit cotidianului.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră