sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 02 octombrie 2024

Trebuie distrus acum arsenalul nuclear iranian, spune fostul premier israelian Naftali Bennett

Bennett cere distrugerea arsenalului nuclear iranian (sursa: Facebook/Naftali Bennett)
Bennett cere distrugerea arsenalului nuclear iranian (sursa: Facebook/Naftali Bennett)

Bennett cere distrugerea arsenalului nuclear iranian. Fostul prim-ministru israelian Naftali Bennett a cerut miercuri un atac decisiv pentru distrugerea instalaţiilor nucleare ale Iranului.

Bennett cere distrugerea arsenalului nuclear iranian

"Trebuie să acţionăm acum pentru a distruge programul nuclear iranian, centrul infrastructurilor acestuia şi pentru a paraliza acest regim terorist", a scris Bennett pe X, a doua zi după atacul cu rachete lansate din Iran asupra Israelului.

Citește și: Site-ul Betano a desființat, brusc, pariurile la prezidențialele, după ce Ciolacu lua bătaie constant

"Avem justificarea. Avem instrumentele necesare.

Acum că Hezbollah şi Hamas sunt paralizate, Iranul este expus", a susţinut el, referindu-se la loviturile israeliene din ultimele săptămâni care au decimat conducerea mişcării islamiste libaneze Hezbollah, susţinută de regimul de la Teheran, şi de războiul Israelului cu gruparea Hamas din Fâşia Gaza.

Bennett şi-a anunţat în 2022 retragerea din politică, dar presa israeliană vehiculează periodic posibilitatea unei reveniri.

Sondaje de opinie recente îl plasează pe locul al doilea în intenţiile de vot, după actualul şef al guvernului, Benjamin Netanyahu, în caz că ar candida în cadrul unor alegeri anticipate.

Alți politicieni cer un "preț mare" pentru atac

Cel mai proeminent lider al opoziţiei din Israel, Yair Lapid, a declarat la rândul său că Iranul trebuie să plătească "un preţ mare" pentru atacul de marţi seara.

"Teheranul ştie că vine Israelul. Răspunsul trebuie să fie sever şi să transmită un mesaj fără echivoc axei teroriste în Siria, în Irak, în Yemen, în Liban, în Gaza şi chiar în Iran", a spus politicianul, care a fost de asemenea premier în 2022.

În ţările menţionate de Lapid există grupări armate susţinute de Iran şi ostile Israelului, reaminteşte AFP.

Israelul şi Occidentul - în primul rând SUA - acuză Iranul că intenţionează să se înarmeze atomic; Teheranul dezminte astfel de acuzaţii şi afirmă că programul său nuclear are exclusiv obiective civile.

Israelienii nu au confirmat, dar nici nu au negat vreodată oficial că deţin arme nucleare. Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI) din Stockholm estimează că Israelul ar deţine circa 90 de ogive atomice.

Atacul de marţi a fost al doilea lansat direct din Iran asupra Israelului, după cel din aprilie, care a avut loc ca reacţie la un atac aerian israelian împotriva consulatului iranian de la Damasc.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră