/

Franța refuză să-l extrădeze pe Paul al României, condamnat în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa: „Risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE”

Franța refuză să-l extrădeze pe Paul al României Foto: Inquam/ Octav Ganea

Franța refuză să-l extrădeze pe Paul Philippe al României, condamnat în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa: „Risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE”, își motivează judecătorii de la Curtea de Apel din Paris decizia.

Citește și: Cătălin Cherecheș, primarul care a umilit Poliția de Frontieră, a fost prins în Germania

Acuzaţiile pentru care a fost condamnat vizau infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul al României. Prejudiciul în acest dosar depășește 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Paul Phillipe al României a susținut că solicitarea de extrădare a fost făcută în scop politic.

Franța refuză să-l extrădeze pe Paul al României

Camera pentru extrădări a Curţii de Apel din Paris a refuzat predarea „din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.

Îmbrăcat într-un palton negru, costum albastru şi cămaşă mov, Paul Philipe Al Romaniei, cunoscut ca Paul din România, în vârstă de 75 de ani, a primit decizia cu un zâmbet, conform relatării AFP.

Această decizie poate fi atacată de către procurorul general.

Paul Philipe Al Romaniei a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis la 18 decembrie 2020, la o zi după ce a fost condamnat definitiv în România la trei ani şi patru luni închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În acest caz, 18 persoane au fost condamnate, printre care oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz, iar prejudiciul adus statului a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.

El a fost arestat provizoriu la data de 27 iunie 2022, în Franţa, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române, în baza hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare.

Potrivit Ministerului Justiţiei din România, instanţa din Republica Franceză este competentă să decidă asupra modalităţii de executare a acestui mandat european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate.

Paul Philippe, cu cetăţenie franceză, britanică şi română, nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale de către unchiul său Mihai, ultimul rege al României, care a murit în 2017. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:07SUA s-au instalat deja pe vecie în Groenlanda: deșeuri nucleare americane din Războiul Rece, aflate sub gheață, pot fi scoase la suprafață de schimbările climatice
20:42Primarul Londrei cheamă la luptă împotriva lui Trump, pus pe aceeași listă cu „populiștii reacționari” din Europa
20:26Trump vrea ca Washingtonul să dețină 50% din TikTok după ce va semna un ordin executiv care să permită aplicației să funcționeze în SUA
20:16Ambasadorul german în SUA îl distruge pe Trump: va încerca să se răzbune, va destructura statul, va folosi instituțiile în favoarea sa, va submina democrația
20:06AUR neagă că George Simion ar fi plătit pentru a participa la ceremoniile de învestire a lui Trump, susține că a fost invitat în calitate de vicepreședinte al ECR
18:52ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta
16:56Telegram nu-și mai protejează utilizatorii în fața autorităților după punerea sub acuzare a lui Pavel Durov: numărul identităților divulgate a crescut de 170 de ori
16:35Milionarii părăsesc Marea Britanie în număr alarmant de mare, mai ales după venirea la putere a laburiștilor: aproape 11.000, doar în 2024
16:21Tânără de origine română, printre primii ostatici israelieni eliberați de Hamas după acordul de încetare a focului
16:07Trump, cel mai mare fan al TikTok, declarație publică de sprijin pentru rețeaua chineză
14:17Dacia Duster, cea mai vândută mașină din Islanda, în 2024. Mașina fabricată la Mioveni depășește Kia Sportage și Tesla Y
13:48Crin Antonescu, dispărut din spațiul public de o săptămână. Surse din coaliție: șansele să fie schimbat, tot mai mari
12:57După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, Turcescu îl laudă extaziat: „Va fi președintele României”
10:55TikTok se victimizează înainte să fie „salvată” de Trump: le-a restricționat accesul utilizatorilor din SUA
10:43Încetarea focului nu a fost pusă în practică în Gaza, Israel acuză Hamas că nu a furnizat lista ostaticilor, cum fusese convenit