vineri 18 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10195 articole
Eveniment

Hotelurile şi pensiunile din Iaşi, pline până la refuz: cei mai mulţi clienţi, din Ucraina

Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni. Gradul de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor din Iaşi a ajuns în acest weekend la aproape 90%, foarte mulţi dintre cei cazaţi fiind cetăţeni ucraineni. Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni Surse oficiale din cadrul reţelei de turism din Iaşi au declarat că majoritatea ucrainenilor aflaţi în tranzit în Iaşi sunt persoane cu venituri peste medie. Pe lângă ucraineni, există şi cetăţeni din state UE, care lucrau în Ucraina până la începerea conflictului. Citește și: Kiev rezistă, dar răbdarea lui Putin a ajuns la capăt. Există indicii că se pregătește un carnagiu: Kremlinul poate folosi focoase termobarice Tariful la apartamentele de închiriat în regim hotelier de la persoane private variază între 30 şi 150 de euro/noapte. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Hotelurile şi pensiunile din Iaşi, pline până la refuz: cei mai mulţi clienţi, din Ucraina
Un român s-a dus în Ucraina în prima zi de război să-și ceară iubita ucraineancă de soție acasă la ea
Eveniment

Un român s-a dus în Ucraina în prima zi de război să-și ceară iubita ucraineancă de soție acasă la ea

Român, în Ucraina: cerere în căsătorie. Tiberiu este IT-ist, este din Iaşi, şi este îndrăgostit de Anastasia, din Cernăuţi, care studiază pianul la Conservator. Român, în Ucraina: cerere în căsătorie Cei doi au plecat spre Ucraina chiar în ziua în care vama era luată cu asalt în sens invers: în dimineaţa în care Putin a ordonat invazia ţării vecine. Cei doi frumoşi tineri au considerat că problema lor este mult mai importantă decât nebunia lui Putin şi teama de bombe: Tiberiu trebuia să meargă la părinţii Anastasiei, în Ucraina, pentru a-i cere mâna fiicei lor. Citește și: Kiev rezistă, dar răbdarea lui Putin a ajuns la capăt. Există indicii că se pregătește un carnagiu: Kremlinul poate folosi focoase termobarice Acum sunt cei mai fericiţi îndrăgostiţi din lume: părinţii au acceptat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

În timp ce Putin abandonează cadavrele soldaților, Ucraina lansează un site pentru ca ruşii să-şi găsească morţii
Eveniment

În timp ce Putin abandonează cadavrele soldaților, Ucraina lansează un site pentru ca ruşii să-şi găsească morţii

Ucraina lansează un site pentru ca ruşii să-şi găsească morţii. Autorităţile ucrainene au lansat duminică un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora, în timp ce Moscova păstrează tăcerea cu privire la pierderile suferite în cea de-a patra zi a invaziei sale în ţară. Site pentru ca rușii să-și găsească morții Denumit "200rf.com", după codul folosit pentru soldaţii ucişi în luptă, site-ul prezintă fotografii ale paşapoartelor sau documentelor militare aparţinând presupuşilor soldaţi ruşi ucişi după invazie. Acesta conţine, de asemenea, înregistrări video cu soldaţi ruşi care ar fi fost luaţi prizonieri, precum şi numele şi locurile de origine ale unora dintre ei. ''Ştiu că mulţi ruşi sunt îngrijoraţi de cum şi unde sunt copiii, fiii, soţii lor şi ce se întâmplă cu ei'', spune Viktor Andrussiv, consilier al ministrului de interne ucrainean, într-o înregistrare video postată pe site. Potrivit Kievului, armata ucraineană a ucis peste 4.300 de soldaţi ruşi şi a capturat aproape 200. Moscova nu a oferit cifre privind pierderile suferite de la începutul ofensivei, joi dimineaţă. Liderul republicii ruse Daghestan din Caucaz, Serghei Melikov, a fost duminică primul oficial care a recunoscut moartea unui soldat rus în Ucraina. Autoritatea de reglementare a presei din Rusia a ordonat sâmbătă presei de stat să elimine din conţinutul său orice referire la civili ucişi de armata rusă în Ucraina, precum şi termenii "invazie", "ofensivă" sau "declaraţie de război". Crematorii mobile ale armatei ruse Moscova a fost acuzată încă de la începutul crizei cu Ucraina, în 2014, că şi-a ascuns pierderile militare în luptele de susţinere a separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Autorităţile au negat orice sprijin militar pentru aceştia până la invazie. Politicianul rus liberal Lev Khlosberg a sugerat recent că armata rusă folosea crematorii mobile pentru a arde trupurile soldaţilor căzuţi la datorie. ''Nu există niciun război. Nu există morţi. Nu există morminte. Oamenii vor dispărea pur şi simplu. Pentru totdeauna'', a scris el pe blogul său. Citește și: Kiev rezistă, dar răbdarea lui Putin a ajuns la capăt. Există indicii că se pregătește un carnagiu: Kremlinul poate folosi focoase termobarice

Cîțu cere blocarea tuturor sumelor de la buget pentru companiile rusești din România. Lukoil încasează sute de milioane de euro de la stat
Eveniment

Cîțu cere blocarea tuturor sumelor de la buget pentru companiile rusești din România. Lukoil încasează sute de milioane de euro de la stat

Companiile rusești, fără bani publici românești. Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, afirmă că ar trebui ca toate băncile ruseşti să fie excluse din sistemul interbancar SWIFT. Acesta susţine și că România ar trebui să blocheze orice sursă de finanţare, mai ales de la buget, pentru companiile deţinute de ruşi. Companiile rusești, fără bani publici românești "În sfârşit a fost luată decizia ca o parte dintre băncile ruseşti să fie excluse din SWIFT. Ar trebui ca TOATE să fie excluse. Foarte important: banca naţională a Rusiei nu mai are acces la activele sale din străinătate. DAR, pentru a avea efect, aceste măsuri trebuie implementate de fiecare ţară în parte URGENT. Este partea cea mai importantă: identificarea tuturor surselor de finanţare care ajung la Moscova şi blocate. Citește și: EXCLUSIV România finanțează războiul lui Putin. Armata, Poliția, SPP, DNA cumpără combustibil de la Lukoil, care are aproape 200 de contracte publice în ultimii patru ani România trebuie să implementeze rapid aceste măsuri şi să blocheze orice sursă de finanţare, mai ales de la buget, pentru companiile deţinute de ruşi", a scris Cîţu, duminică, pe Facebook. Occidentul a scos parțial Rusia din SWIFT Ţările occidentale au adoptat o nouă serie de sancţiuni împotriva Moscovei după invazia Ucrainei, hotărând în special să excludă numeroase bănci ruseşti din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Citește și: Șefa Comisiei Europene a anunțat că bănci rusești vor fi excluse din SWIFT Aceste măsuri au fost luate de Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Italia şi Comisia Europeană.Potrivit Uniunii Europene, aproximativ 70% din sectorul bancar rus este în prezent afectat de sancţiuni. "Ne angajăm să ne asigurăm că băncile ruseşti selectate sunt eliminate din sistemul de mesagerie SWIFT. Acest lucru va asigura că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internaţional şi le va afecta capacitatea de a opera la nivel global", potrivit documentului.

În timp ce Putin atacă Ucraina, Șoșoacă îndeamnă România să revendice Bucovina de Nord. Val de critici din partea propriilor fani
Eveniment

În timp ce Putin atacă Ucraina, Șoșoacă îndeamnă România să revendice Bucovina de Nord. Val de critici din partea propriilor fani

Șoșoacă îndeamnă România să revendice Bucovina de Nord. Într-o postare pe Facebook, ea cere autorităților române să nu renunțe la „trecutul teritorial” al României. În postare, ea face referire la o declarație a Parlamentului României, din 1991 - când Legislativul era dominat de oamenii lui Ion Iliescu - în care se cere ca, prin recunoașterea independenței Ucrainei, să nu se recunoască și „teritoriile românești anexate abuziv”. Șoșoacă îndeamnă România să revendice Bucovina „Marți 1 martie 2022 pe ordinea de zi a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților, parlamentarii români în frunte cu Klaus Werner Iohannis sunt dornici de a satisface interesele teritoriale ale Ucrainei sau mai bine zis ale stăpânilor lor comuni, cei care au cumpărat datoria externă a Ucrainei, un stat creat artificial tot de către acești psihopați care iubesc războiul, numiți Ocultă Mondială sau Globaliștii, care după încheierea Primului Război Mondial prin japcă au furat teritoriile românești Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei (atașez Harta României Mari la 1920) (...) Să vă fie RUȘINE TRĂDĂTORILOR! Vă folosiți de suferința unui popor și de războiul început în Ucraina de niște incompetenți și alți trădători la fel ca voi marionetele aceleași Oculte Modiale, pentru a renunța la trecutul istoric și teritorial al poporului român și la ceea ce i se cuvine de drept țării noastre!”, a scris Șoșoacă. „Sunteți cu Putin?” Însă postarea ei nu a fost bine primită. „Vă rog frumos aveți bunul simț, educația și sensibilitatea de a tace din gură într-o situație în care lumea moare în Ucraina nu cred că este momentul de a face lecții de istorie”, i-a scris o admiratoare. „Sunteți de acord cu Putin???Despre ce vorbiți, e absurd”, îi scrie Nina Stancu, fan activ al paginii. „Veți merge și la granița să faceți live-uri în care strigați la ucrainienii care și-au pierdut casele și familiile în război?”, îi răspunde alt comentator. Citește și: Erdoğan îl abandonează pe Putin, potrivit lui Zelenski: Turcia interzice navelor ruse de război intrarea în Marea Neagră Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

În sfârșit, România și-a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești
Eveniment

În sfârșit, România și-a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești

România, spațiu aerian închis pentru Rusia. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a închis, începând cu ora 15.00, spaţiul aerian al României pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă, informează AACR printr-un comunicat. România, spațiu aerian închis pentru Rusia "În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea . În consecinţă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15.00, spaţiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din ţară, pentru aeronavele operatorilor înregistraţi in Federaţia Rusă. Excepţie de la această măsură fac zborurile umanitare şi cele de urgenţă", se precizează în comunicat. S-a trezit și guvernul Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, anunţase în jurul orei 14.00, că România a început început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă. Citește și: Erdoğan îl abandonează pe Putin, potrivit lui Zelenski: Turcia interzice navelor ruse de război intrarea în Marea Neagră "Pot să prezint o serie de decizii pe care Task force-ul le-a analizat şi le-a luat. În primul rând, că România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile", a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei task force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.

Rusia se scufundă în bezna dictaturii: Medvedev vorbește de reintroducerea pedepsei cu moartea. Presa, cenzurată masiv
Eveniment

Rusia se scufundă în bezna dictaturii: Medvedev vorbește de reintroducerea pedepsei cu moartea. Presa, cenzurată masiv

Rusia vrea reintroducerea pedepsei cu moartea. Conducerea de la Kremlin analizează posibilitatea ca această țară să reintroducă pedeapsa cu moartea, anunțul fiind făcut sâmbătă de către șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, citat de Ria Novosti, potrivt G4Media. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a decis vineri să suspende dreptul Federației Ruse de a fi reprezentată în două organe ale Consiliului Europei – în însuși Comitetul de Miniștri și în APCE. Rusia vrea reintroducerea pedepsei cu moartea Autoritățile ruse au reacționat negativ la această decizie a Consiliul Europei și amenință deja că vor relua pedeapsa cu moartea în țară. "O bună oportunitate (după suspendarea calității de membru al Rusiei în Consiliul Europei - n.r.) de a restabili o serie de instituții importante pentru prevenirea crimelor deosebit de grave din țară – precum pedeapsa cu moartea", a declarat Medvedev, citat de agenția RIA Novosti, arată G4Media. El a adăugat că pedeapsa cu moartea în țară poate fi folosită "pentru cei mai periculoși criminali". Citește și: VIDEO Zelenski, sâmbătă, ora 12.00: Controlăm Kievul. Ocupanții au vrut să-și impună marionetele, ca la Donețk. Luptele continuă Publicația Ukrainskaya Pravda comentează că acest lucru ar ridica mari întrebări, deoarece în Rusia sistemul de justiție este viciat și subordonat politicului, având în vedere numărul imens de condamnați care sunt puși în închisori din motive politice, deoarece se opun regimului Putin. Cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin este Alexei Navalnîi, otrăvit și apoi închis în prezent de regimul Putin într-o închisoare din Rusia. Cenzură grotescă a presei: nu "invazie", ci "operaţiune militară specială" În același timp, Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat sâmbătă mass-media ruse să suprime în conţinuturile lor orice referinţă la civili ucişi de armata Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi termeni precum "invazie", "ofensivă" sau "declaraţie de război", informează AFP şi Reuters. "Subliniem că doar sursele oficiale ruse dispun de informaţii actuale şi fiabile", a notat Roskomnadzor într-un comunicat. Oficial, Moscova îşi denumeşte intervenţia în Ucraina "o operaţiune militară specială", menită să "menţină pacea". Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o operaţiune militară extinsă contra Ucrainei. Într-un lung discurs înaintea anunţării ofensivei, preşedintele Putin a spus printre altele că ''Rusia nu se poate simţi în securitate, dezvolta, exista cu o ameninţare permanentă care emană din teritoriul Ucrainei'', acuzând guvernul de la Kiev de abuzuri asupra rusofonilor din estul separatist al Ucrainei şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.

Imagini impresionante cu refugiații ucraineni sosiți în România. Peste 7.000 de ucraineni se află în țară
Eveniment

Imagini impresionante cu refugiații ucraineni sosiți în România. Peste 7.000 de ucraineni se află în țară

Imagini impresionante cu refugiații ucraineni sosiți în România. Peste 14.000 de ucraineni au ajuns în România, începând de joi, ziua când Rusia a invadat Ucraina, iar peste 7.000 s-au refugiat în România. 54 au cerut protecția statului român, a anunțat Ministerul de Interne, sâmbătă. Citește și: Românii, ajutor pentru refugiații ucraineni. Cum puteți ajuta ca voluntari și unde puteți dona Imagini impresionante cu refugiații ucraineni sosiți în România. 54 au cerut azil în țara noastră 14.188 de cetățeni ucraineni au intrat în țară, iar 7.298 de ucraineni au părăsit teritoriul României. 22.105 mașini ucrainene au intrat în România, a precizat MAI, sâmbătă. 54 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, de la începutul conflictului militar din ţara vecină. Gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 56,4%. Refugiati ucraineni trec granita in Romania prin vama Siret, in apropierea localitatii Siret, Suceava, vineri 25 februarie 2021. Credit foto: Inquam Photos / Alex Nicodim Mâncare pentru refugiați, la Vama Siret. Sursă imagine: Inquam Photos - Casian Mitu Refugiati ucraineni trec granita in Romania prin vama Siret, in apropierea localitatii Siret, Suceava, vineri 25 februarie 2021. Credit foto: Inquam Photos / Alex Nicodim Alimente pentru refugiați, la Vama Siret. Sursă: Inquam Photos - Casian Mitu

Lovitură pentru propaganda rusă. Site-ul Sputnik, blocat în Republica Moldova. Îi promova pe Șoșoacă, Simion, conspiraționiști
Eveniment

Lovitură pentru propaganda rusă. Site-ul Sputnik, blocat în Republica Moldova. Îi promova pe Șoșoacă, Simion, conspiraționiști

Site-ul Sputnik, blocat în Republica Moldova. Site-ul de propagandă al Kremlinului a fost blocat sâmbătă dimineață în Republica Moldova. Nici varianta ro.sputnik.md nu se mai deschide. Site-ul Sputnik, blocat în Republica Moldova „Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate a emis, sâmbătă, un ordin ce prevede blocarea a două surse cu conținut online, promotoare de informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență. Astfel, urmează a fi sistate portalurile www.sputnik.md și www.gagauznews.md”, a anunțat instituția, într-un comunicat de presă. Citește și: VIDEO Zelenski nu cedează: „Sunt la Kiev, nu vom depune armele!”. Se dau lupte dure pe străzi. Rușii atacă cu rachete mai multe orașe „Ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis Registratorului național al domeniului de nivel superior „md” și furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca, în condițiile legii, imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate”, se mai arată în comunicat. Site-ul Sputnik, deținut oficial de guvernul rus, este extrem de accesat și în România. În Sputnik sunt promovate conspirații despre COVID, sunt preluate vocile eurofobe și extremiste din România, sunt promovați Diana Șoșoacă, ÎPS Teodosie, George Simion și AUR. Citește și: Cine sunt fanii lui Putin din România care aplaudă agresarea Ucrainei. Cum justifică acțiunile președintelui rus Sursă: Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova

Lista rușinii: foștii lideri europeni continuă să ia bani de la ruși. Unii au renunțat abia acum
Eveniment

Lista rușinii: foștii lideri europeni continuă să ia bani de la ruși. Unii au renunțat abia acum

Lista rușinii: foștii lideri europeni continuă să ia bani de la ruși: primul pe această listă a rușinii este fostul cancelar german Gerhard Schröder. Însă și alți lideri vest-europeni nu vor să renunțe la această sursă de finanțare. Financial Times și New York Times au publicat numele celor sponsorizați de companii rusești, arătând că unii au demisionat abia după ce războiul a început. Foștii lideri europeni continuă să ia bani de la ruși Gerhard Schröder, numit abia acum trei săptămâni în conducerea Gazprom. El are 77 de ani. Schröder este și-n conducerea Rosneft și șeful comitetului de acționari Nord Stream 2, proiect în care a fost puternic implicat.Wolfgang Schüssel, fost cancelar al Austriei, acum plătit de Lukoil - nu vrea să plece.Karin Kneissl, fost ministru austriac de Externe, în boardul Rosneft - rămâne.Lord Barker of Battle, fost ministru al mediului în guvernul David Cameron, conduce o sucursală a unei companii rusești - nu demisionează Au renunțat în ultima clipă S-au retras, după izbucnirea conflictului: Matteo Renzi, fost premier al Italiei și amic cu Victor Ponta. Era în conducerea DeliMobil, o companie rusească de car-sharing.Francois Fillon, fost premier al Franței, a anunțat vineri seara că a demisionat din boardul celor două firme rusești in care se afla. El l-a criticat pe Putin într-un editorial dintr-o publicație franceză. Fost premier al Finlandei, Esko Aho, de șase ani în conducerea SberBank. Christian Kern, fost cancelar austriac, a părăsit conducerea unei companii rusești de cale ferată. Social-democrații germani discută de mai multe zile situația în care sunt puși datorită lui Schroeder, dar se pare că acesta nu a încălcat statutul și nu va fi exclus. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Românii, ajutor pentru refugiații ucraineni. Cum puteți ajuta ca voluntari și unde puteți dona
Eveniment

Românii, ajutor pentru refugiații ucraineni. Cum puteți ajuta ca voluntari și unde puteți dona

Românii, ajutor pentru refugiații ucraineni. Aproape 7.000 de ucraineni s-au refugiat în România din calea războiului, de joi dimineață, când Rusia a invadat Ucraina. Românii s-au mobilizat, pe Facebook, să-i ajute cu cazare și alimente. Românii, ajutor pentru refugiații ucraineni. Cum puteți ajuta În grupul de Facebook „UNIȚI PENTRU UCRAINA - Єдині за Україну - United for Ukraine”, peste 48.500 de oameni cer și primesc ajutor: ucrainenii care vor să ajungă în România cer informații, românii se oferă să-I preia de la graniță și să le ofere adăpost. Accesul în grup este nerestricționat, pentru toți cei care vor să ofere informații, cazare, alimente sau ajutor cu traducerea în/din ucraineană. Puteți accesa grupul AICI. Dacă vreți să ajutați cu cazarea, puteți completa următorul formular. Cei care nu pot prelua refugiați, dar care vor să îi ajute, pot dona în conturile: UNICEF, aici Salvați Copiii preia donații și caută traducători. Detalii, aici. Ambasada României în SUA, împreună cu Romanian United Fund, strânge donații pentru refugiați, aici.Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă alimente, obiecte de igienă, apă și cazare la parohii și mănăstiri. Dacă doriți să îi ajutați, puteți dona aici - RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale din Timișoara caută asistenți sociali, psihologi și traducători de ucraineană și rusă, în regim de voluntariat. Au înființat și două linii de consiliere: prima este pentru informații despre azil (în limbile engleză, rusă și ucraineană), numărul de Whattsapp +4.0765.861.888; a doua linie este o linie de consiliere socială și psihologică pentru ucrainenii care au ajuns deja în România, la numărul +40745 139 747. O listă cu organizațiile care pot oferi ajutor refugiaților ucraineni, inclusiv transport de la graniță, cazare pentru ei și animalele de companie, mai jos: Aproape 7.000 de refugiați ucraineni au ajuns în România începând de joi. Cum se depune cererea de azil 10.624 de ucraineni au intrat în România începând de joi. 6.696 de refugiați s-au oprit în România, cei mai mulți în județele Suceava, Botoșani, Maramureș, Galați, a precizat vineri ministrul de Interne Lucian Bode. 11 refugiați au solicitat azil în România. Țara noastră are doar șase centre de azil și 1.100 de locuri disponibile, a precizat ministrul de Interne. Citește și: EXCLUSIV Nici o tabără pentru refugiați ucraineni nu este operațională, deși Dîncu a promis 500.000 de locuri disponibile. Oficial, e treaba lui Arafat Ucrainenii care nu cer azil pot staționa pe teritoriul României 90 de zile. Documentele pentru azil sunt disponibile aici. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Un cămin studențesc încaieră Primăria și Prefectura la Iași
Eveniment

Un cămin studențesc încaieră Primăria și Prefectura la Iași

Conflict studențesc între Prefectură şi Primărie. Acestea şi-au dat întâlnire în instanţă. Instituţia judeţeană a cerut anularea unei autorizaţii emise de municipalitate vizând construirea unui cămin studenţesc cu cinci etaje. Conflict studențesc între Prefectură şi Primărie Prima repriză a meciului a fost pierdută de Prefectură, dar lupta continuă în faţa Curţii de Apel. Construcţia a fost aprobată de Consiliul Local în 2020, pentru SC In Front Associates SRL. În aprilie anul trecut, societatea a vândut PUZ-ul aprobat către Cărăbuş Grup Construct SRL. Citește și: Rusia a trecut la operațiuni de commando în Kiev pentru a-l captura pe Zelenski, ținta numărul unu a lui Putin Un control al Inspectoratului în Construcţii, efectuat în luna mai, a identificat mai multe nereguli, invocate ulterior de Prefectură în acţiunea sa. Continuarea, în Ziarul de Iași.

George Simion trebuie să plătească amendă pentru protest neautorizat la Iași, a decis instanța
Eveniment

George Simion trebuie să plătească amendă pentru protest neautorizat la Iași, a decis instanța

George Simion, amendă pentru protest neautorizat. Parlamentarul a fost amendat de Jandarmerie în noiembrie 2020, pentru organizarea unui protest ilegal. Amenda a fost contestată în instanţă de Simion, dar fără succes. George Simion, amendă pentru protest neautorizat Lui Simion i s-a reproşat că pe 15 noiembrie 2020 a organizat o adunare publică de aproximativ o sută de persoane, fără a o declara şi înregistra conform legii. Citește și: Rusia a trecut la operațiuni de commando în Kiev pentru a-l captura pe Zelenski, ținta numărul unu a lui Putin Sancţiunea a fost contestată de Simion în faţa Judecătoriei, el susţinând că doar trecea prin faţa Palatului Culturii, împreună cu câţiva colegi de partid. Și nu a făcut altceva decât să împartă nişte pliante electorale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Elicoptere rusești, la granița României, susține conducerea armatei ucrainene. Ieri, Rusia a ocupat Insula Șerpilor, la 45 de km de Sulina
Eveniment

Elicoptere rusești, la granița României, susține conducerea armatei ucrainene. Ieri, Rusia a ocupat Insula Șerpilor, la 45 de km de Sulina

Elicoptere rusești, la granița României: potrivit Statului Major General al armatei ucrainene, în această dimineață s-a observat o activitate a elicopterelor rusești în zona Vâlcov. Orașul, care acum face parte din Ucraina, cu circa 8.500 de locuitori, este situat pe malul stâng al brațului Chilia, chiar peste granița cu România. Elicoptere rusești, la granița României Statul Major General al forțelor armate unite ucrainene a anunțat că vineri dimineața a fost observată o activitatea semnificativă a elicopterelor rusești în preajma Tiraspolului, precum și în zonele de deasupra orașului Vâlcov din raionul Izmail al regiunii Odesa. Presa din Republica Moldova scrie că autoritățile de la Chișinău nu au confirmat aceste informații. Ieri, forțele rusești au ocupat Insula Șerpilor, la 45 de kilometri de România. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că toți polițiștii de frontieră aflați pe insulă au fost uciși în atacul rușilor. SRI a avertizat din 2018 că Rusia poate ocupa Insula Șerpilor. Dacă ar face acest lucru, ar putea ridica pretenții asupra zonei economice maritime din proximitatea României, unde se află rezervele de gaze offshore. Dîncu nu știa de vreo luptă lângă granițe Joi seară, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, la Digi 24: „ În zona Insulei Şerpilor într-adevăr a fost a fost o mişcare la un moment dat, dar nu se justifică să spunem că este vorba despre o pregătire militară, de un atac în această zonă. Acolo exista o bază ucraineană oricum, dar nu au fost lupte acolo. Poate că cei care au văzut mişcare au confundat cu marina Ucrainei în acea zonă, probabil, dar nu au fost desfăşurări mari de forţe în acea zonă”. Citește și: SRI a avertizat din 2018: Rusia poate ocupa Insula Șerpilor. Putin ar putea emite pretenții asupra gazelor din offshore Acum câteva zile, un deputat PSD a afirmat că ”liderii separatiști de la Tiraspol sunt la Moscova și încerarcă să includă Transnistria pe lista regiunilor separatiste”. Citește și: Rușii vor bombarda zone din apropierea granițelor României și Poloniei pentru a atrage țări NATO în conflict, crede profesorul Radu Carp Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Rușii vor bombarda zone din apropierea granițelor României și Poloniei, vor provoca NATO (Radu Carp)
Eveniment

Rușii vor bombarda zone din apropierea granițelor României și Poloniei, vor provoca NATO (Radu Carp)

Bombardament rusesc în apropierea României, Poloniei? Rusia va căuta să atragă țări NATO în conflictul din Ucraina, opinează Radu Carp, profesor al Facultății de Științe Politice de la București. Bombardament rusesc în apropierea României, Poloniei? "Scenarii ce pot fi luate în calcul de forțele armate ruse: - bombardamente strategice în apropierea granițelor Ucrainei cu România și Polonia; - împingerea grănicierilor ucraineni sau a unor unități militare ucrainene în interiorul României și Poloniei. Vor fi numeroase provocări pentru a atrage țările NATO în conflict.", a scris Carp pe Facebook. Profesorul de la Științe Politice a postat mai multe analize la cald pe subiectul invaziei rusești din Ucraina. Va fi luptă de gherilă în Kiev În noaptea de joi spre vineri, Carp a scris următorul post: "Sunt personal îngrijorat de două aspecte total ignorate în discuția publică: Rusia a introdus în luptă doar mai puțin de un sfert din trupele sale aflate la granițele Ucrainei. Citește și: Rusia a trecut la operațiuni de commando în Kiev pentru a-l captura pe Zelenski, ținta numărul unu a lui Putin Celelalte trei sferturi nu vor pleca acasă, evident. Întrucât scopul politic al operațiunii militare este greu de îndeplinit, vom asista la lupte de gherilă în Kiev. Știm cum arată lupta de gherila în orașe precum Groznîi sau Sarajevo, cu o populație de zece ori mai mică decât Kiev. Distrugere totală. Cum va arăta confruntarea din Kiev - între o armată considerabilă și zeci de mii de civili înarmați?" Miza aeroportului din Hostomel: ajutor militar pentru Ucraina Radu Carp a explicat și care a fost miza luptelor feroce pentru controlul aeroportului din Hostomel. "De ce este important aeroportul Antonov din Hostomel? Majoritatea cred că forțele armate ruse au în vedere acest aeroport pentru a lansa atacuri asupra Kievului. Ce nevoie ar avea de un aeroport când atacurile aeriene pot fi lansate și de la o distanță mai mare? Strategia Rusiei în acest conflict este blocarea căilor de acces la armament destinat Ucrainei. Antonov este singura poartă de intrare pentru acest armament. O acțiune strategică foarte bine gândită dar se pare prost executată, din moment ce partea ucraineană a reluat controlul Antonov."

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră