joi 17 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10193 articole
Eveniment

Primăria Capitalei a aprobat implementarea unui program anticorupție, finanțat din fonduri europene

Consolidarea sistemului de management anticorupţie. Consilierii generali ai Capitalei au aprobat în şedinţa de joi, în unanimitate, un proiect de hotărâre care prevede consolidarea sistemului de management anticorupţie. Consolidarea sistemului de management anticorupţie Proiectul urmează să fie finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, având o valoare totală de 301.898 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 254.374 lei. Valoarea totală a proiectului pentru Municipiul Bucureşti, în calitate de lider de parteneriat, este de 193.668 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 143.221 lei. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon Proiectul "Consolidarea sistemului de management anticorupţie" are următoarele obiective: - Sprijinirea procesului de implementare a managementului riscurilor de corupţie;- Sprijinirea procesului de elaborare şi adoptare de proceduri privind prevenirea şi evaluarea incidentelor de integritate;- Organizarea şi derularea de sesiuni de instruire în domeniul prevenirii corupţiei, transparenţei, eticii şi integrităţii;- Realizarea unei campanii de conştientizare privind fenomenul corupţiei în administraţia publică locală;- Realizarea unui sondaj de opinie în rândul cetăţenilor şi a unei cercetări sociologice în rândul personalului din cadrul PMB şi al instituţiilor aflate în subordonare/coordonare cu privire la fenomenul corupţiei în administraţia publică locală. Proiectul "Consolidarea sistemului de management anticorupţie" a fost aprobat în baza Strategiei Naţionale Anticorupţie 2014-2020, aprobată prin H.G. nr. 583/2016, potrivit Agerpres.

Primăria Capitalei a aprobat implementarea unui program anticorupție, finanțat din fonduri europene
Washingtonul intenționează să trimită drone MQ-1C Gray Eagle înarmate Ucrainei în următoarele zile
Eveniment

Washingtonul intenționează să trimită drone MQ-1C Gray Eagle înarmate Ucrainei în următoarele zile

SUA vrea să trimită Ucrainei drone avansate. Administrația Biden plănuiește să vândă Ucrainei patru drone MQ-1C Gray Eagle care pot fi înarmate cu rachete Hellfire pentru a fi folosite pe câmpul de luptă împotriva Rusiei, potrivit Reuters. Vânzarea dronelor fabricate de General Atomics ar putea fi în continuare blocată de Congres, au declarat sursele, adăugând că există, de asemenea, riscul unei inversări de politică de ultim moment care ar putea anula planul, care este în curs de examinare la Pentagon de mai multe săptămâni. SUA vrea să trimită Ucrainei drone avansate Ucraina a folosit mai multe tipuri de sisteme aeriene fără pilot cu rază de acțiune mai mică și cu rază de acțiune mai scurtă împotriva forțelor rusești care au invadat țara la sfârșitul lunii februarie. Printre acestea se numără RQ-20 Puma AE de la AeroVironment și Bayraktar-TB2 din Turcia. Dar Gray Eagle reprezintă un salt tehnologic, deoarece poate zbura până la 30 sau mai multe ore, în funcție de misiune, și poate colecta cantități uriașe de date în scopuri de informații. De asemenea, Gray Eagles, versiunea armatei a mai cunoscutei drone Predator, poate transporta până la opt rachete puternice Hellfire. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon Vânzarea este semnificativă deoarece pune pentru prima dată pe câmpul de luptă împotriva Rusiei un sistem american avansat și reutilizabil, capabil de multiple lovituri în adâncime. Dronele vor fi echipate cu rachete Hellfire Administrația președintelui Joe Biden intenționează să notifice Congresul cu privire la potențiala vânzare către Ucraina în următoarele zile, urmând ca după aceea să facă un anunț public, a declarat un oficial american. Banii din Inițiativa de asistență pentru securitatea Ucrainei, recent aprobată, în valoare de 40 de miliarde de dolari, au fost puși deoparte pentru a finanța atât posibila vânzare, cât și instruirea necesară pentru drone, au declarat oficialul american și una dintre persoanele cunoscute. citeste mai departe "În general, MQ-1C este o aeronavă mult mai mare, cu o greutate maximă la decolare de aproximativ trei ori mai mare decât cea a Bayraktar-TB2, cu avantaje proporționale în ceea ce privește capacitatea de încărcare utilă, autonomia și rezistența", a declarat expertul în drone Dan Gettinger de la Vertical Flight Society. MQ-1C este, de asemenea, compatibil cu o varietate mai mare de muniții decât Bayraktar-TB2. Bayraktar-urile ucrainene sunt echipate cu rachete MAM-L de 22 kg (48 de lire) fabricate în Turcia, aproximativ jumătate din greutatea unui Hellfire. Înarmarea dronelor cu rachete Hellfire se va face prin intermediul unei viitoare Autorități prezidențiale de retragere, după ce instruirea pe drone va fi finalizată, au declarat oficialul american și una dintre surse.

Furturile fără rușine ale soldaților ruși în Ucraina nu sunt un accident, ci "o continuitate istorică", spune profesorul Stanomir
Eveniment

Furturile fără rușine ale soldaților ruși în Ucraina nu sunt un accident, ci "o continuitate istorică", spune profesorul Stanomir

Furturile soldaților ruși nu sunt accidentale. Conversaţiile soldaţilor ruşi din Ucraina cu soţiile despre ce trebuie să fure din casele jefuite reprezintă o "continuitate istorică", a declarat miercuri profesorul universitar Ioan Stanomir, subliniind că un regim precum cel al lui Vladimir Putin reprezintă "unul dintre avatarurile" în care "energia infernală" a comunismului se poate regăsi. Furturile soldaților ruși nu sunt accidentale "Despărţirea de comunism, dacă nu este realizată, poate produce efecte la decenii după dispariţia sa. Lumea a fost consternată să vadă că soldaţii ruşi din Ucraina sunt pasionaţi de treningurile pe care le fură, de televizoare şi au conversaţii cu consoartele lor de ce trebuie să fure din casele jefuite. Este un accident? Aş spune că nu. Este mai degrabă o continuitate istorică. Pentru că, în momentul în care Lenin şi colegii săi au dat drumul acestei energii destructive fără precedent în istoria umanităţii, ei au creat un imens precedent de care cei care săvârşesc astăzi atrocităţile în Ucraina ţin seama aproape inconştient", a spus Stanomir, la târgul de carte Bookfest. Regimul lui Putin, un avatar al comunismului Stanomir, care a participat la standul Humanitas la lansarea volumului "Reflecţii despre comunism", de Thierrry Wolton, consideră că "în momentul în care ţi se explică că omul din faţa ta nici măcar nu mai este om şi trebuie deposedat de tot, de la demnitate până la proprietate, piedicile morale încetează să mai aibă vreo relevanţă". "Şi, de fapt, nici nu este corect să vorbim de piedici morale, pentru că există două tipuri de morală: există o morală comunistă şi există o morală reacţionară. Iar binele şi răul sunt întotdeauna legate de un context al luptei de clasă şi al forţelor care animă societatea. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon Încât atunci când vedem aceste monstruozităţi care se petrec în vecinătatea noastră imediată trebuie să înţelegem un lucru elementar: continuitatea comunismului este încă şi mai perversă decât ne putem imagina, iar un regim precum cel al lui Vladimir Putin, atât de capitalist în aparenţă, este, alături de cel al Republicii Populare Chineze, unul dintre avatarurile în care această energie infernală a comunismului se poate regăsi", a mai spus Ioan Stanomir.

Germania se întrece pe sine: Der Spiegel scrie că Scholz va trimite Ucrainei lansatoare de rachete ultraperformante
Eveniment

Germania se întrece pe sine: Der Spiegel scrie că Scholz va trimite Ucrainei lansatoare de rachete ultraperformante

Der Spiegel scrie că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, va trimite Ucrainei lansatoare de rachete ultraperformante, de tip MLRS, dar modelul german, denumit MARS II. Informația, preluată de la agenția dpa, citează surse guvernamentale. Scholz trimite Ucrainei lansatoare de rachete Potrivit Der Spiegel, rachetele trase MARS II pot ajunge la 40 de kilometri. Echipamentele trimise de SUA pot bate la 70 de kilometri. Totuși, mai multe site-uri specializate susțin că MARS II a executat trageri precise și dincolo de 100 de kilometri, rezultatele depind însă de tipul de rachetă folosit. În plus, precizia acestor rachete, care folosesc sisteme GPS, ar fi de șapte metri. Germany plans to hand over four Mars II volley fire systems to Ukraine #SupportUkraine #HelpUkraine #StandWithUkraine #UkraineUnderAttack #StopWar pic.twitter.com/K3GbPsVsNC— Russia Vs World (@RussiaVsWorld_) June 1, 2022 Der Spiegel susține că echipamentele vor ajunge în Ucraina la final de iunie, timp în care SUA vor instrui militarii ucraineni în folosirea lor - atât pe modelul american, cât și pe cel german. „Până acum, Germania a fost reticentă în a livra arme grele Ucrainei. Dar acum se spune că există mai multe sisteme cu care guvernul federal vrea să echipeze armata ucraineană în lupta împotriva Rusiei. Mai exact, Kievul urmează să primească patru lansatoare multiple de rachete”, arată Der Spiegel. MARS II poate lansa 12 rachete la fiecare minut. Such a fruitful day: Germany plans to transfer four Mars II multiple rocket launchers to Ukraine. The range of the Mars II MLRS is up to 84 km, the maximum armament is 12 missiles, the rate of fire is 12 missiles in 55 seconds. pic.twitter.com/CVvzjPKpLa— Eugene Dnipro ?? (@EvgeniyDnepr390) June 1, 2022 Der Spiegel mai scrie că partea ucraineană s-a angajat să nu folosească sistemele MLRS pentru a lansa atacuri pe teritoriul Rusiei. Germania va trimite și „cel mai modern sistem de apărare aeriană”, IRIS-T, în Ucraina, a declarat miercuri cancelarul țării. Citește și: Germania va trimite sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T în Ucraina, afirmă cancelarul german „În următoarele săptămâni, vom furniza și alte arme, de exemplu, guvernul german a decis recent că vom furniza sistemul IRIS-T, cel mai modern sistem de apărare aeriană pe care îl are Germania”, a declarat Olaf Scholz în timpul unui discurs în Parlamentul german.

Familia Alexandrei Măceșanu cere ca Gheorghe Dincă să nu mai fie judecat pentru omor
Eveniment

Familia Alexandrei Măceșanu cere ca Gheorghe Dincă să nu mai fie judecat pentru omor

Schimbare de situație în dosarul lui Dincă. Procesul în care Gheorghe Dincă este judecat pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu va avea loc pe 16 iunie, fiind ultimul termen. Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis răpit, sechestrat și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu și apoi le-a ars cadavrele într-un butoi din curtea casei sale. Schimbare de situație în dosarul lui Dincă În ianuarie 2021, Gheorghe Dincă a cerut instanței „executarea unui experiment judiciar cu privire la arderea unui cadavru de animal, cu greutatea aproximativă a victimei (Alexandra Măceşanu – n.r.), într-un butoi similar cu cel în care se presupune că ar fi fost arsă aceasta”. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare Într-un nou termen la Tribunalul Olt, judecătoarea Diana Cotoi a anunțat că respinde solicitarea acestuia pe motiv că nu ar fi „relevantă pentru cauză”. Tot marți, părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ca Gheorghe Dincă să nu mai fie judecat pentru omor, pentru că „sub nicio formă nu s-a demonstrat, mai ales din expertiza ştiinţifică, că toate materialele folosite de Dincă în acel butoi putea conduce la o temperatură de 800 de grade sau 1.500 de grade, în vederea arderii unui cadavru în butoi. Mai mult decât atât, nu s-au comunicat şi nu s-a precizat care e vechimea oaselor găsite în incinta acelui butoi şi nu ştim exact ce provenienţă au acestea”, după cum spune avocatul familiei, potrivit Libertatea. În cazul în care instanța va aproba solicitarea și Dincă nu va mai fi judecat pentru omor, părinții Alexandrei ar putea cere anularea certificatului de deces, lucru ce ar permite redeschiderea dosarului de dispariție și reluarea căutărilor.

Întreaga omenire finanțează războiul lui Putin: Rusia câștigă sume uriașe din vânzările de combustibili (analiză Bloomberg)
Eveniment

Întreaga omenire finanțează războiul lui Putin: Rusia câștigă sume uriașe din vânzările de combustibili (analiză Bloomberg)

Întreaga omenire finanțează războiul lui Putin: Rusia câștigă sume uriașe din vânzările de combustibili, arată o analiză Bloomberg. Potrivit acestei agenții, Rusia vinde petrol și gaze de 800 de milioane de dolari pe zi. În plus, pe fondul diminuării drastice a importurilor, excedentul de cont curent se apropie de 100 de miliarde de dolari, după primele patru luni din 2022. Întreaga omenire finanțează războiul lui Putin „Rusia este departe de a fi nevătămată de sancțiuni, care au făcut-o un paria în lumea dezvoltată. Corporațiile gigantice au fugit, multe s-au îndepărtat de active de miliarde de dolari, iar economia se îndreaptă către o recesiune profundă. Dar Putin poate ignora acest prejudiciu deocamdată, pentru că cuferele sale sunt pline de veniturile din mărfuri, care au devenit mai profitabile ca niciodată datorită creșterii prețurilor globale determinate parțial de războiul din Ucraina”, scrie Bloomberg. Lesson #3: only an energy embargo really hurts Russia. Two-thirds of the rise in the c/a surplus this year is from energy exports (blue). Only one-third is from import compression. Maritime sanctions will stop tankers shipping oil out of Russia. We just need the political will... pic.twitter.com/AOnX28i8eB— Robin Brooks (@RobinBrooksIIF) May 29, 2022 Rusia va face, în 2022, 285 de miliarde de dolari doar din vânzarea de petrol și gaz, cu 20% mai mult ca anul trecut. Grafic: Bloomberg Cum ajută tergiversările lui Viktor Orban: Rusia câștigă timp Agenția de presă arată că tergiversările din UE în legătură cu un embargou asupra livrărilor rusești de petrol permite Kremlinului să găsească noi piețe pe care să vândă acest produs. Italy has increased Russian crude oil imports in an unintended consequence of EU sanctions against Russia. Banks are reluctant to finance a major Russian-owned refinery in Sicily, preventing it from buying oil from non-Russian sources. https://t.co/XUnHOnU2Ll— The Associated Press (@AP) June 1, 2022 „Numai veniturile din exportul de petrol au crescut cu 50% față de anul anterior, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Cei mai mari producători de petrol din Rusia au realizat în primul trimestru cel mai mare profit combinat din aproape un deceniu, estimează SberCIB Investment Research, cu sediul la Moscova. Și exporturile de grâu continuă – la prețuri mai mari – deoarece sancțiunile asupra agriculturii rusești nici măcar nu sunt discutate, deoarece lumea are nevoie de cereale”, mai explică Bloomberg. Sanctions are doing little to stop money from gushing into Russia’s accounts ???️ Russia's oil & gas revenue could be ~$285 billion this year, exceeding 2021 by more than one-fifth?? That's due to a fuel price rally driven in part by the war in Ukrainehttps://t.co/sd5xnt3TbF pic.twitter.com/Li5hOOhnKz— Stephen Stapczynski (@SStapczynski) June 1, 2022 Prăbușirea importurilor și creșterea prețurilor la produsele pe care Rusia la exportă a dus la un excedent de cont curent de 96 de miliarde de dolari, în primele patru luni. Rubla, performanțe istorice În plus, rubla s-a întărit și a devenit moneda cea performantă în acest an. Potrivit unei înregistrări recente a serviciului ucrainean de informații, militarii ruși se plâng de faptul că sunt plătiți în dolari, întrucât dolarul se devalorizează în raport cu rubla. Russia's ruble is the strongest currency in the world this year https://t.co/VvfiFj59VP— Ben Owen ?? (@hrkbenowen) May 31, 2022 Bloomberg precizează că Uniunea Europeană importa circa 40% din necesarul de gaz din Rusia și, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, Uniunea poate să se debaraseze, în acest an, de circa jumătate din aceste importuri. Însă China și India au importat, în 2022, din Rusia, cantități mult mai mari de petrol, de oțel și de cărbune cocsificabil. Un grafic al agenției mai arată că Rusia livrează 45% din paladium, la nivel global, și 15,1% din platină. Citește și: Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 din Ungaria. Drumul, preluat de la CNAIR de „Alianța vestului” Totuși, Bloomberg consideră că, în timp, sancțiunile vor avea efecte: producția de petrol se va reduce cu 9%, iar cea de gaz cu 5,6% în acest an - potrivit unei estimări a ministerului rus al Economiei.

VIDEO Și-a lăsat prietenul să ardă de viu după ce l-a abandonat în mașina care a explodat după accident
Eveniment

VIDEO Și-a lăsat prietenul să ardă de viu după ce l-a abandonat în mașina care a explodat după accident

A ars de viu în mașină. În urma accidentului cumplit de luni seară dintre Leţcani şi Podu Iloaiei au rămas multe întrebări fără răspunsuri. A ars de viu în mașină Tânărul de 22 de ani care este suspectat că a condus autoturismul Audi A4 ar fi recunoscut în faţa anchetatorilor că el se afla la volan, însă nu a dat detalii. Cert este că Andrei Alexandru Glodoreanu, care refuzase să sufle în etilotest după producerea accidentului, a mers la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge care au arătat că era beat criţă: 1,82 ml/l alcool pur în aerul expirat. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare Acesta a fost ieri reţinut pentru 24 de ore. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Scandalul înregistrărilor SRI din dosarele DNA se reaprinde la Iași, o dată cu numirea unei noi șefe
Eveniment

Scandalul înregistrărilor SRI din dosarele DNA se reaprinde la Iași, o dată cu numirea unei noi șefe

Înregistrările SRI, nou scandal în DNA. Procurorii anticorupţie ieşeni au un şef cu acte în regulă. Înregistrările SRI, nou scandal în DNA Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a discutat miercuri propunerea de numire în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DNA a Cristinei Chiriac. Aceasta fusese numită provizoriu în funcţie la începutul acestui an, delegarea urmând să-i expire pe 10 iulie. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare Chiriac a susţinut miercuri interviul pentru definitivarea pe post, membrii CSM aprobând în unanimitate ca aceasta să conducă DNA Iaşi timp de trei ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Rafila: Asistentele medicale care nu au bacalaureatul luat nu vor mai putea lucra în spitale
Eveniment

Rafila: Asistentele medicale care nu au bacalaureatul luat nu vor mai putea lucra în spitale

Asistentele fără bac nu vor mai lucra în spitale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că i s-ar părea firesc ca toți asistenții să aibă examen de bacalaureat și va discuta cu reprezentanții corpului medical și cu ministrul Educației despre înscrierea la postlicealele sanitare. Ministrul Sănătății s-a declarat deranjat că mulți dintre asistenții care au ajutat în pandemie nu au fost capabili să ia examenul pentru a obține postul din punct de vedere legal. Asistentele fără "bac" nu vor mai lucra în spitale El le dă dreptate medicilor, care au spus că ar fi nevoie de o discuție cu Ministerul Educației pentru o reevaluare a acelor școli postliceale pentru asistente. Medicii au spus că asistente care au picat examenul au făcut-o pentru că nu știu lucruri elementare, în condițiile în caree multe intră la postliceale sanitare fără examen de bacalaureat. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare "Acolo avem o problemă pe care eu o cunosc, am discutat-o cu Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România. În mod evident cred că trebuie să înțelegem că această profesiune, de asistent medical, care este o profesiune liberală în Uniunea Europeană, la fel ca și cea de medic, presupune competențe profesionale solide și dacă am făcut acest pas spre asistenții medicali cu studii superioare, pentru că există facultăți de asistenți medicali la toate universitățile de medicină și farmacie din România, trebuie să înțelegem că și învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli să presupună promovarea examenului de bacalaureat. Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca și profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății. Calitatea și modul în care se dezvoltă profesional un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească", a spus ministrul Sănătății.

Circa 120.000 de cetățeni cehi au donat peste 50 de milioane de euro ca să cumpere arme Ucrainei
Eveniment

Circa 120.000 de cetățeni cehi au donat peste 50 de milioane de euro ca să cumpere arme Ucrainei

Circa 120.000 de cetățeni cehi au donat peste 50 de milioane de euro ca să cumpere arme Ucrainei, scrie The Times. Inițiativă cehă a fost lansată de către Tomas Kopecny, ministrul adjunct al Apărării. Din 2014, el s-a ocupat de înzestrarea armatei cehe, ca director pentru cooperare industrială în cadrul acestui minister. Lituanienii au avut o inițiativă asemănătoare și, în trei zile și jumătate, au reușit să finanțeze achiziționarea unei drone militare turcești. Peste 50 de milioane de euro ca să cumpere arme Ucrainei Cu banii strânși, Kopecny a cumpărat deja armament - inclusiv armament greu, precum aruncătoare multiple de rachete - și l-a transferat în Ucraina. Campania „Sponsorizați un tanc” a început la 26 februarie, câteva zile după începutul invaziei rusești. "Czech crowdfunding appeal thought up by @TomasKopecny_CZ , deputy defense minister: 120,000+ Czechs gave €50+ million. Kopecny’s office has co-ordinated several dozen shipments of weapons, including howitzers and multi-launch rocket systems."https://t.co/NMFFBvJ2UE— Jakub Janda 楊雅嚳 (@_JakubJanda) May 31, 2022 Acum câteva zile, lituanienii au colectat peste 5 milioane de euro în cursul unei chete publice destinate cumpărării unei drone militare Bayraktar TB2 pentru Ucraina, în sprijinul acestei ţări care se apără împotriva invaziei ruse. Banii necesari achiziţionării dronei turceşti au fost strânşi în trei zile şi jumătate. „Este probabil pentru prima oară în istorie când cetăţenii unui stat pot cumpăra şi dona astfel de arme grele unui alt stat”, a declarat unul dintre organizatorii chetei, Andrius Tapinas, fondator al canalului local de televiziune online Laisves TV, aflat la originea acestei iniţiative. Russian troll factory claims they shot down Lithuania's crowdfunded Bayraktar drone after 3.5 minutes of flight.What an unbelievable shot! Unbelievable because the drone is still in the factory pic.twitter.com/eNQSlGckhg— Andrius Tapinas (@AndriusTapinas) May 30, 2022 Organizatorii unor astfel de colecte au nevoie de permisiune din partea guvernului lor și de un sistem de export configurat și pregătit. „Deoarece materialul militar este puternic controlat, guvernul trebuie să fie implicat de la început”, a spus Kopecny. Tapinas a primit permisiunea guvernelor turc și lituanian înainte de a-și lansa apelul. Citește și: George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro

Cazul incredibil al vânătorului care a vrut să-și împuște porcul cu carabina
Eveniment

Cazul incredibil al vânătorului care a vrut să-și împuște porcul cu carabina

Porc din bătătură, împușcat cu carabina. Incidentul în care a fost implicat patronul restaurantului „Cornelius”, Corneliu Nistor, s-a petrecut în dimineaţa zilei de 5 mai 2017. Porc din bătătură, împușcat cu carabina Nistor se afla în curtea casei sale din Holboca, împreună cu trei persoane care se ocupau de îngrijirea gospodăriei. Ca vânător, Nistor deţinea legal o puşcă Browning Maxus cu o singură ţeavă. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb Nistor voia să sacrifice un porc care avea un comportament agresiv atunci când îi dădea de mâncare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Clujul, "vânat" tehnologic de Iași. Companiile de inovație IT cresc cota orașului
Eveniment

Clujul, "vânat" tehnologic de Iași. Companiile de inovație IT cresc cota orașului

Tehnologia IT la Iași, în creștere. Capitala Moldovei este un hub tech regional. Tehnologia IT la Iași, în creștere Şase antreprenori ieşeni au urcat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în cadrul conferinţei IQ Digital. Și, astfel, sala de spectacole a devenit brusc mai valoroasă cu câteva milioane de euro. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb Dan Zaharia, CEO Extind şi fondator al FabLab, i-a prezentat pe cei şase oameni de afaceri care, prin produsele şi serviciile pe care le oferă, ne intră în case zilnic şi ne fac viaţa mai uşoară. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Sunteți urmașii lui Petru cel Mare. Amintiți-vă măreția statului nostru și respectul pentru ruși", mesajul patriarhului Kirill pentru militarii ruși din Ucraina
Eveniment

"Sunteți urmașii lui Petru cel Mare. Amintiți-vă măreția statului nostru și respectul pentru ruși", mesajul patriarhului Kirill pentru militarii ruși din Ucraina

Mesajul războinic al patriarhului Kirill al Rusiei. Patriarhul Kirill al Rusiei a transmis un nou mesaj militarilor ruși, spunându-le că sunt urmașii lui Petru cel Mare și că poporul rus a fost vaccinat împotriva "oricăror aventuri militare". Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, prezent la o paradă din Moscova a cadeților ruși, le-a transmis acestora că sunt "moștenitorii eroicelor generații anterioare" și că "gloria Rusiei este formată în mare măsură tocmai de eroismul armatei noastre". Mesajul războinic al patriarhului Kirill al Rusiei "Astăzi am văzut reprezentanți ai armatei ruse din vremurile lui Petru cel Mare defilând în uniforme de pe vremuri. Apoi, în multe privințe, el a pus bazele recunoașterii la nivel european a puterii Imperiului Rus. Și pentru ca să fie așa, Petru a trebuit să urmeze o cale foarte grea. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb A construit un nou oraș pe malul Mării Baltice. Și-a întărit armata după modelul european. El a dovedit că această nouă armată rusă este învingătoare", a declarat Kirill. Patriarhul Rusiei a subliniat că Petru cel Mare "a arătat lumii întregi și, în primul rând, bineînțeles, Europei, noua față a unui stat rus puternic. Și întrucât unul dintre factorii acestei forțe au fost forțele armate, astăzi mă adresez vouă, cadeți. Sunteți moștenitorii acelor generații anterioare. Mulți dintre voi veți deveni ofițeri ai armatei ruse". "Amintiți-vă că măreția statului nostru și respectul pentru noi vor fi în mare măsură determinate de felul în care va fi fața forțelor noastre armate", a îndemnat patriarhul Kirill

VIDEO Accident devastator, urmat de incendiu și explozie pe "șoseaua morții"
Eveniment

VIDEO Accident devastator, urmat de incendiu și explozie pe "șoseaua morții"

Accident cu explozie, incendiu, un mort. Momente îngrozitoare au avut loc aseară pe Șoseaua Morții, între Lețcani și Podu Iloaiei (Iași). Accident cu explozie, incendiu, un mort Trei tineri care se aflau într-un autoturism Audi A4 au lovit un copac aflat pe marginea drumului iar mașina a explodat și apoi a luat foc. Doi tineri care se aflau într-un camion de tractare au oprit imediat și au scos doi dintre pasageri, dar pe al treilea nu au mai apucat. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb ”A explodat ceva în interior. Mirosea a amoniac”, ne-au spus cei doi tineri care au salvat cei doi tineri din autoturism. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Delir pe canalul propagandei lui Putin: parlamentar rus propune ca liderii care vizitează Kievul să fie răpiți, aduși la Moscova și judecați
Eveniment

VIDEO Delir pe canalul propagandei lui Putin: parlamentar rus propune ca liderii care vizitează Kievul să fie răpiți, aduși la Moscova și judecați

Un parlamentar rus, Oleg Morozov, propune ca liderii militari din NATO care mai vizitează Kievul să fie răpiți, aduși la Moscova și judecați. Afirmațiile sale au fost făcute la principalul canal al televiziunii publice rusești, Rossia 1. Discuția a fost prezentată - inclusiv traducerea în engleză - pe contul de Twitter al Juliei Davies, care monitorizează propaganda Kremlinului. Inițiatorul propunerii, deputatul Morozov, a vorbit despre oficialii militari NATO - conform traducerii - dar, când s-a ajuns la exemple, s-a discutat despre secretarii Apărării din Marea Britanie și SUA, care sunt politicieni. Acest parlamentar este cunoscut pentru agresivitatea sa, acum câteva săptămâni propunea „denazificarea Poloniei”. BREAKING:Russian MP and one of the top politicians of Putin’s party, Oleg Morozov, has stated that “Poland should be the next in the line for denazification process after Ukraine".Does Putin really want to start a war with NATO too? pic.twitter.com/MuGf4BK2Ck— Visegrád 24 (@visegrad24) May 13, 2022 Parlamentar rus: liderii care vizitează Kievul să fie răpiți Parlamentarul Morozov a spus că scenariul său este unul de „basm”, dar nu i se pare exagerat. What sort of things do you daydream about? Russian State Duma deputy Oleg Morozov fantasizes about kidnapping foreign government officials when they're heading to Kyiv to meet up with Volodymyr Zelensky. Morozov thinks it's not far-fetched and might start happening very soon. pic.twitter.com/pU1wOi7unm— Julia Davis (@JuliaDavisNews) May 31, 2022 „Vin cu un scenariu de basm: ce ar fi dacă un oficial NATO ar călători cu trenul la Kiev și nu ar ajunge niciodată acolo și s-ar trezi la Moscova?”, a spus Morozov. „Îl vom răpi?”, a întrebat moderatoarea. „Da! Și așa vom ști ce ordine a dat și de ce e responsabil. Nu cred că este un scenariu atât de exagerat. Am fost obișnuiți ca lumea să funcționeze într-un anumit fel, dar de la 24 februarie funcționează diferit. Sunt reguli noi pe lume. Orice oficial militar care dorește să meargă la Kiev mâine, să se gândească dacă nu se va trezi la Moscova (...) și să fie judecat”, a afirmat deputatul, care face parte din partidul lui Putin, Rusia Unită, și prezintă Tatarstanul în Duma de Stat. Moderatoarea evenimentului a amintit că ultimul înalt oficial care a vizita Kievul a fost Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, iar acesta a spus că Rusia reprezintă o țintă legitimă pentru Ucraina. Un alt politician care a fost dat ca exemplu, în acest context, a fost Lloyd Austin, secretarul american al Apărării. Citește și: George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră