miercuri 16 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10185 articole
Eveniment

VIDEO Propagandistul rus, trist și fără răspunsuri. „Unde este armata? Ce o să facem?”, se întreabă Vladimir Soloviov

„Unde este armata? Ce o să facem?”, se întreabă, în direct, în timpul unui one-man show radiodifuzat, unul din cei mai fideli propagandiști ai Kremlinului, Vladimir Soloviov. În comentariile sale, Soloviov - care, de câteva zile, pare a fi tot mai deprimat - le dă dreptate lui Ramzan Kadîrov și Evgheni Prigojin, care au criticat deschis conducerea militară a armatei ruse. „Unde este armata? Ce o să facem?” „Am mobilizat 300.000. Bine. I-am scos din economia națională. Ucrainenii fac tam-tam pe tema asta. Ok. Dar întreb a 156 oară, dacă armata noastră este de două milioane de oameni, la operațiunea specială participă 150.000 (...) Avem două milioane, dintre care 150.000 slujesc efectiv. Am o întrebare simplă: poate ar trebui să-i chemăm sub arme pe cei sub contract? Unde sunt cei două milioane de militari? (...) dar când citesc cum ne merge de câteva săptămâni și totuși Herson nu e saturat cu militari, Zaporojie nu e saturat... Poate imi scapă ceva? Spuneți-mi: unde e armata? Răspundeți-mi la această întrebare! (...) General colonelul Kadîrov a spus lucrurile care trebuiau spuse, iar domnul Prigojin a fost ecoul celor spuse. Dar cei care au fugit? Aveau contracte, dar au spus, brusc, că nu mai vor? Ce vom face?”, a spus Solviov, trist-furios. Solovyev is struggling to understand where's the rest of the 2-million Russian army, why only 150,000 are fighting, and why mobiks need to be removed from the economy ? pic.twitter.com/nHy4SxmaMP— Dmitri (@wartranslated) October 7, 2022 Recent, șeful comisiei de apărare din Duma de stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus), general-colonelul în retragere Andrei Kartapolov a criticat ministerul rus al Apărării, într-o intervenție la televiziunea de stat a Moscovei. Kartapolov a cerut miercuri armatei să „înceteze să mai mintă” despre înfrângerile militare pe care evită să le recunoască în Ucraina. „Kartapolov a spus că toți rușii știu că ministerul Apărării minte și că acest lucru trebuie să înceteze, dar acest mesaj nu ajunge însă la «anumiți lideri», ceea ce reprezintă o altă împunsătură directă la adresa lui Șoigu”, se arată într-un raport al institutului de studii a războiului, ISW. Citește și: Cu forțele ucrainene la ușă, liderul pro-rus din Herson îl „distruge” pe Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova: Un ofițer care permite asta pe front ar trebui să se sinucidă „Oamenii ştiu. Poporul nostru nu e prost. Şi el vede că nu vrem să-i spunem decât o parte din adevăr. Aceasta poate antrena o pierdere de credibilitate”, a declarat Andrei Kartapolov. „Inamicul este pe pământul nostru. Toate satele de graniţă din regiunea (rusă) Belgorod sunt practic distruse”, a adăugat Kartapolov, vorbind pe canalul Telegram al prezentatorului rus Vladimir Soloviov, propagandistul preferat al lui Vladimir Putin.

VIDEO Propagandistul rus, trist și fără răspunsuri. „Unde este armata? Ce o să facem?”, se întreabă Vladimir Soloviov
Nașul, finul și fiica nașului, sute de contracte cu instituții publice dintr-un județ
Eveniment

Nașul, finul și fiica nașului, sute de contracte cu instituții publice dintr-un județ

Naşul, finul, fiica - sute de contracte. Nașul repară drumuri comunale, şcoli şi grădiniţe, face terenuri de sport, amenajează scene şi modernizează cămine culturale pentru comunele din jurul Paşcaniului. Naşul, finul, fiica - sute de contracte Toate, pe o firmă. Finul face deja afaceri de mai mulţi ani cu comunele respective printr-o altă firmă, prin care vinde piese auto şi servicii de reparaţie şi întreţinere a maşinilor. Citește și: Cu forțele ucrainene la ușă, liderul pro-rus din Herson îl „distruge” pe Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova: Un ofițer care permite asta pe front ar trebui să se sinucidă Fiica naşului furnizează comunelor, de pe o a treia firmă, plăcuţe pe care scrie că obiectivele au fost realizate (de către tata) cu fonduri de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin, criticat în față de unul dintre apropiații săi - Washington Post. Informația, prinsă în raportul zilnic ultrasecret prezentat președintelui Biden
Eveniment

Putin, criticat în față de unul dintre apropiații săi - Washington Post. Informația, prinsă în raportul zilnic ultrasecret prezentat președintelui Biden

Președintele Vladimir Putin a fost criticat în față de unul dintre apropiații săi, un membru al „cercului său interior”, scrie, azi Washington Post. Informația ar fi ajuns la președintele SUA, Joe Biden, în raportul zilnic, un document ultrasecret care conține informații extrem de sensibile, de la operațiuni sub acoperire la datele furnizate de aliații Americii. Putin, criticat în față Numele celui care i s-a opus lui Putin ar figura în documentul prezentat lui Biden, dar Washington Post nu a primit această informație. „Un membru al cercului interior al lui Vladimir Putin și-a exprimat dezacordul direct în fața președintelui rus, în ultimele săptămâni, cu privire la gestionarea de către acesta a războiului din Ucraina, potrivit informațiilor obținute de serviciile de informații americane. Critica marchează cel mai clar indiciu de până acum al tulburărilor din cadrul conducerii Rusiei cu privire la gestionarea unui război care a mers dezastruos pentru Moscova, forțându-l pe Putin să ordone mobilizarea a sute de mii de trupe într-o încercare disperată de a opri pierderile de pe câmpul de luptă. Informația a fost considerată suficient de importantă pentru a fi inclusă în briefing-ul zilnic al președintelui Biden și împărtășită cu alți oficiali americani, potrivit unor persoane familiare cu chestiunea care au vorbit sub condiția anonimatului (…) Nemulțumirea pe care și-a exprimat-o membrul cercului intim al lui Putin a fost legată de ceea ce acesta a considerat o gestionare defectuoasă a efortului de război și greșelile făcute de cei care execută campania militară”, scrie Washington Post. Publicația arată că numărul persoanelor în care Putin are încredere este extrem de mic. Citește și: Cu forțele ucrainene la ușă, liderul pro-rus din Herson îl „distruge” pe Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova: Un ofițer care permite asta pe front ar trebui să se sinucidă Acum câteva zile, Reuters a scris că doi dintre aliații președintelui rus Vladimir Putin, șeful mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin și liderul Ceceniei Ramzan Kadîrov vorbesc în public în termeni tot mai critici despre conducerea armatei ruse.

Medic de la Polizu, audiat la parchet în cazul „Abatorului de copii”: acuzat că lăsa copiii prematuri să moară pentru a nu ocupa loc în incubator (presă)
Eveniment

Medic de la Polizu, audiat la parchet în cazul „Abatorului de copii”: acuzat că lăsa copiii prematuri să moară pentru a nu ocupa loc în incubator (presă)

Un medic ginecolog de la spitalul Polizu este audiat, azi, la parchet, în cazul „Abatorului de copii”: el este acuzat că lăsa copiii născuți prematur să moară pentru a nu ocupa loc în incubator. Însă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că acest caz este din 2019. Medic de la Polizu, audiat la parchet Potrivit avocatului Adrain Cuculiș, citat de Antena 3, din declarațiile date de asistente și cadre medicale de la Matermitatea Polizu, ”aceasta era o practică”. ”Am reușit să documentez acest caz însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu prin acest “Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propriu în coșul de gunoi, până mureau. Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise, au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor”, mai precizează avocatul. „Potrivit surselor Antena 3 CNN, există o singura plângere penală, depusă de părinți, referitoare la un copil care ar fi fost găsit încă viu de o asistentă. Încă respira, punga nu era legată. Aceasta i-ar fi zis medicului, iar el a zis 'eh lasă ca moare el'. Asistenta, însă, l-a salvat”, arată Antena 3. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus că „nu este un caz nou, este un caz de acum 3 ani, din 2019”. „Este o anchetă penală în curs, nu putem să intervenim în niciun fel în cadrul acestei anchete”, a afirmat Rafila. El a mai afirmat că, acum, Inspecția Sanitară verifică situația actuală a spitalului. Citește și: Cu forțele ucrainene la ușă, liderul pro-rus din Herson îl „distruge” pe Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova: Un ofițer care permite asta pe front ar trebui să se sinucidă Digi 24 scria, în septembrie, că maternitatea Polizu nu a mai fost renovată de peste 40 de ani şi riscă să nu mai obţină acreditarea pentru funcţionare

Disperare: doi ruși au fugit cu o barcă, 300 de mile, până în Alaska, pentru a scăpa de încorporare
Eveniment

Disperare: doi ruși au fugit cu o barcă, 300 de mile, până în Alaska, pentru a scăpa de încorporare

Doi ruși au fugit cu o barcă, circa 300 de mile, până în Alaska, pentru a scăpa de încorporare, anunță Alaska News Source. Ei au navigat din localitatea Egvekinot - un mic port rusesc la Marea Barents - până în insula St.Lawrence, aflată mai aproape de Rusia decât de continentul american. Doi ruși au fugit până în Alaska „Autoritățile locale de pe insula St. Lawrence au notificat marți Garda de Coastă că doi cetățeni străini au debarcat în apropierea comunității Gambell, cu o barcă mică. Un purtător de cuvânt al biroului senatorului Dan Sullivan a declarat că senatorul a fost informat despre situație după ce a fost contactat de un lider comunal din regiunea strâmtorii Bering, marți dimineața devreme”, scrie publicația din Alaska. Biroul lui Sullivan a declarat: „Având în vedere tensiunile actuale sporite cu Rusia, senatorul Sullivan l-a sunat pe secretarul Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) și a vorbit cu el, precum și cu un alt oficial superior al DHS. După aceste apeluri, Serviciul Vamal și Protecția Frontierei au răspuns și au verificat admisibilitatea acestor persoane de a intra în Statele Unite”. Harta: Twitter OsintTechnical Marți, cei doi au fost evacuați de pe insulă, cu un avion. Ei sunt acum în orașul Anchorage, din Alaska. Cei doi ruși le-au spus sătenilor că au navigat cu barca din orașul Egvekinot din nord-estul Rusiei, aproximativ 300 de mile pe mare. Alți săteni au spus că bărbații le-au spus că fug de armata rusă. Two Russians traveled from Russia to a small island in Alaska to avoid President Vladimir Putin’s draft to fight in Ukraine, two senators said on Thursday. They landed on a beach on St. Lawrence Island and requested asylum in the U.S., the senators said. https://t.co/8LpuBAaoGF pic.twitter.com/aWWx8lqZ5P— The New York Times (@nytimes) October 6, 2022 „Nu anticipăm un flux continuu de indivizi sau o flotilă. Nu avem nicio indicație că se va întâmpla, așa că acesta poate fi un eveniment unic”, a afirmat guvernatorul Alaskăi, Mike Dunleavy. Citește și: Cu forțele ucrainene la ușă, liderul pro-rus din Herson îl „distruge” pe Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova: Un ofițer care permite asta pe front ar trebui să se sinucidă Cel puțin 400.000 de bărbați ruși au fugit de mobilizare, arată datele publice disponibile. Potrivit datelor oferite de autoritățile din Mongolia, nu mai puțin de 12.000 de cetățeni ruși și-au găsit refugiu în această țară, după declanșarea mobilizării, la 25 septembrie. Aceștia s-au îndreptat spre: 200.000 în Kazahstan69.000 în Georgia66.000 în UE12.000 în Mongolia Alte destinații populare, cum ar fi Turcia, Armenia și Azerbaidjan, unde rușii pot intra fără viză, nu au oferit date.

Adrian Năstase și-a recuperat în instanță pensia specială de parlamentar, pierdută în urma adoptării unei legi
Eveniment

Adrian Năstase și-a recuperat în instanță pensia specială de parlamentar, pierdută în urma adoptării unei legi

Adrian Năstase recâștigă pensia specială parlamentară. Fostul premier Adrian Năstase a câştigat la Tribunalul Bucureşti recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament. În perioada 1990 - 2012, Adrian Năstase a avut şase mandate de deputat, beneficiind de pensie specială. Alături de sute de foşti deputaţi şi senatori, el a pierdut anul trecut acest drept, motiv pentru care a dat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. Adrian Năstase recâștigă pensia specială parlamentară "Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Camerei Deputaţilor invocată prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul nr. 700/08.03.2021 şi dispune repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă pentru perioada 27.02.2021 - 9.06.2022. Respinge ca rămasă fără obiect cererea privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru perioada ulterioară datei de 10.06.2022. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare cererea de apel depunându-se la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a. Pronunţată astăzi 06.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei", se arată în decizia tribunalului. De menţionat că Tribunalul Bucureşti a fost nevoit să-i dea câştig de cauză lui Adrian Năstase, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională. Nume grele pe lista "recuperatorilor" Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial. Adrian Năstase nu este singurul fost parlamentar care îşi recapătă pensia specială. Şi alte nume importante au obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti: Călin Popescu-Tăriceanu, Silviu Prigoană, Dan Radu Ruşanu, Ilie Sârbu, Eugen Nicolăescu, Vasile Blaga, Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu, Norica Nicolai, Dan Mircea Popescu, Irina Loghin, Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi. Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2 În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe 5 mai 2022 Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională. Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile.

Ucraina are hot-line pentru rușii care vor să se predea: apelul este gratuit! Se oferă recompense consistente pentru cei care fug cu echipamentul
Eveniment

Ucraina are hot-line pentru rușii care vor să se predea: apelul este gratuit! Se oferă recompense consistente pentru cei care fug cu echipamentul

Ucraina are hot-line pentru rușii care vor să se predea: linia a fost înființată la final de septembrie și s-au înregistrat deja peste 5.000 de apeluri. Rușii pot suna gratuit. Miercuri, a devenit virală pe rețelele sociale o filmare cu un transportor blindat rusesc, condus de un echipaj de trei militari ruși, care s-a predat în mod disciplinat. Ucraina, hot-line pentru rușii care vor să se predea Oficialii de la Kiev au înființat și un canal de Telegram, „Vreau să trăiesc”, pentru militarii ruși dornici să schimbe tabăra. „Am primit deja peste 2.000 de cereri”, a declarat, la 4 octombrie, Vitaliy Matviyenko, purtătorul de cuvânt al liniei „Vreau să trăiesc”, pentru ziarul britanic Daily Express. „Sună atât militarii armatei ruse, cât și rudele lor care doresc ca fiii și soții lor să rămână în viață. Printre altele, vorbim despre trei mese pe zi, îngrijiri medicale și posibilitatea de a contacta rudele. Singura șansă de a evita moartea în Ucraina este să te predai”, a mai spus Matviyenko. Soldații ruși care apelează la hot-line sunt informați cu privire la procesul de predare și sunt asigurați că vor fi tratați conform Convenției de la Geneva. Un ofical al ministerului ucrainean al Apărării a ausținut că linia este atât de populară că sună chiar și cei care nu au fost încă mobilizați. Marți, 4 octombrie, ar fi fost alte 2.000 de apeluri. Citește și: VIDEO Premieră în istoria filmelor documentare: un grup de ruși se predă ucrainenilor cu tot cu blindatul pe care-l conduceau Kievul oferă trucuri pentru cei mobilizați de Putin Instrucțiuni privind predarea au apărut și pe site-ul Visit Ukraine. De exemplu, pe site se explică ce să faci dacă ești mobilizat: „Nu mergeți direct la biroul de înrolare, încercați să vă „rătăciți” sau să vă îmbolnăviți din nou. Verificați lista bolilor sau rănilor care, conform legii ruse, vă vor permite să evitați mobilizarea sau să o amânați - aceasta nu este o garanție sută la sută, dar există șansa să nu treceți de comisia medicală. Pentru lista bolilor, a se vedea anexa la regulamentul privind examenul militar-medical, aprobat prin Decretul Dumei de Stat nr. 565 din 4 iulie 2013”. În plus, Ucraina oferă recompense substanțiale rușilor care se predau cu tot cu echipament. Un blindat este recompensat de Ucraina cu 50.000 de dolari. Cea mai mare recompensă: una avion, pentru care Kievul plătește un milion de dolari. Rare footage of rushists soldaten surrender near #Kherson ?? #UkraineWillWin #RussianMobilization #Ukraine #СвоихНеБросаем #потерьнет #Новости #Россия pic.twitter.com/15VBLK9O8E— ?? Ukraine Under Attack (@InvestorHumbl) October 5, 2022 Miercuri, o filmare devenită virală pe Twitter arată că un transportor de tip BMP-2 – un vehicul blindat de infanterie, produs în URSS, din 1980 – a ajuns intact pe mâna Kievului, cu ajutorul militarilor ruși.

Și-a modificat certificatul de naștere la șase ani. Câțiva zeci de ani după, a tras ponoasele
Eveniment

Și-a modificat certificatul de naștere la șase ani. Câțiva zeci de ani după, a tras ponoasele

Certificatul de naștere, modificat de copil. Un cuvânt scris pe când avea doar șase ani a adus-o pe o ieșeancă în fața judecătorilor după 45 de ani. Certificatul de naștere, modificat de copil Copil fiind, făcuse o adăugire certificatului de naștere. Adăugirea a trecut din act în act mai departe, aducând-o pe Maria G. în imposibilitatea de a se angaja în baza diplomei de absolvire a facultății. Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2 Ani de zile, demersurile administrative nu au dus la niciun rezultat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Opera a trimis la Parchet acuzațiile de hărțuire sexuală împotriva balerinului Vlad Mărculescu
Eveniment

Opera a trimis la Parchet acuzațiile de hărțuire sexuală împotriva balerinului Vlad Mărculescu

Balerinul Vlad Mărculescu, acuzat de hărțuire. Conducerea Operei Naţionale Române din Iaşi a reacţionat cu privire la acuzele de hărţuire sexuală pe care mai multe balerine din instituţie le-au îndreptat împotriva solistului de balet Vlad Mărculescu. Balerinul Vlad Mărculescu, acuzat de hărțuire Într-o serie de plângeri adresate conducerii Operei, balerinele s-au plâns de faptul că acesta intră în mod repetat în vestiarul femeilor după repetiţii, atunci când ele se schimbă sau ies de la duş. Acuzaţii au fost negate de către Vlad Mărculescu. Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2 Plângerile au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru a se determina dacă faptele descrise în ele sunt de natură penală sau nu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin la 70 de ani: izolat, irațional și speriat. Portretul liderului de la Kremlin în presa occidentală, cu o zi înainte de a-și aniversa ziua de naștere
Eveniment

Putin la 70 de ani: izolat, irațional și speriat. Portretul liderului de la Kremlin în presa occidentală, cu o zi înainte de a-și aniversa ziua de naștere

Vladimir Putin la 70 de ani: izolat, irațional și speriat, este descrierea pe care i-o face presa occidentală cu o zi înainte ca liderul de la Kremlin să-și celebreze ziua de naștere. BBC a apelat la un istoric celebru, Mark Galeotti, care a prezentat șapte momente care au influențat deciziile conducătorului Rusiei, de la visul de adolescent de a fi primit în KGB la izolarea din perioada pandemiei de Covid. Putin s-a născut la 7 octombrie 1952 la Leningrad, în URSS. Putin la 70 de ani: izolat, irațional și speriat „După ce a petrecut circa trei ani în izolare aproape totală la reședințele sale din Moscova și Soci, Putin, care este divorțat, cu un număr necunoscut de copii de la o fostă soție și cel puțin doi iubiți, cel mai probabil va petrece al 71-lea an cu nasul într-o carte, poate de Ivan Ilyin, un filozof rus ultra-naționalist din secolul al XX-lea, care a descris cândva fascismul ca un „fenomen sănătos, necesar și inevitabil”. Ilyin, care credea că poporul rus ar trebui să „iubească necondiționat și să aibă încredere necondiționată” în liderul său, a fost citat de Putin în discursul în care a anunțat anexarea a patru regiuni ale Ucrainei. „Spiritul Rusiei este spiritul meu. Soarta lui este soarta mea, suferința ei este durerea mea, înflorirea ei este bucuria mea”, a spus Putin”, scrie The Times. Liderul de la Kremlin este tot mai izolat de proprii consultanți, care nu află din timp de deciziile sale, mai arată publicația britanică. Discursurile sale sunt tot mai agresive. „Cum am ajuns în punctul în care țara noastră este condusă de un bătrân nebun cu arme nucleare?”, s-a întrebat, pe o rețea socială, Ksenia Torstrem, un politician de opoziție din Sankt Petersburg. Abbas Gallyamov, un fost scriitor al discursurilor prezidențiale de la Kremlin, spune că Putin a eliberat forțe atât de puternice că le-a pierdut controlul și nu mai știe ce să facă. Gallyamov scrie că nimeni nu poate ști dacă va folosi sau nu armele nucleare, întrucât, dacă pierde puterea, cea mai bună variantă pentru el este închisoarea. Vizitele medicului oncolog În ceea ce privește sănătatea liderului de la Kremlin, The Times amintește că, în aprilie, au existat informații că, în patru ani, acesta a fost vizitat de 35 de ori de un medic specialist în boli de cancer. „În timp ce se pregătește să sărbătorească cea de-a 70-a aniversare pe 7 octombrie, Vladimir Putin ar trebui să înceapă să-și facă griji pentru continua sa ascensiune”, scrie, într-un comentariu din Bloomberg, Leonid Bershidsky. El scrie că forțele armate rusești pot „să producă oameni puternici (…) care nu sunt dispuși să accepte prăbușirea. Este prea devreme pentru a spune cum ar putea aduce acest lucru la sfârşitul erei Putin - dar există condiţiile pentru prima provocare cu adevărat serioasă, sau o serie de provocări, la adresa puterii dictatorului în vârstă care a mers prea departe (…) cu această campanie dezastruoasă”. Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2 Istoricul Mark Galeotti prezintă, pentru BBC, șapte momente care l-au transformat pe Putin într-un „autocrat izolat” care s-a aruncat în dezastruoasa campanie din Ucraina. Printre acestea se află: lecțiile de judo, începute la 12 ani, decizia de a se alătura KGB-ului la 16 ani - Putin s-a prezentat la sediul poliției secrete și a întrebat ce trebuie să facă pentru a fi recrutat - căderea RDG-ului, când s-a speriat de mulțimile care asediau sediul KGB, și pandemia de covid, care l-a izolat. Vladimir Putin celebrates his birthday on Friday.He'll be 70.Come on,let's send him a gift of ammunition for the UA army.For tanks, rocket launchers and howitzers.Try to get this picture out to as many people as possible.The UA Embassy in Prague is using the donated funds to buy. pic.twitter.com/wRAcvjqH0I— Vit Michalik (@MichalikVit) October 4, 2022

VIDEO Premieră în istoria filmelor documentare: un grup de ruși se predă ucrainenilor cu tot cu blindatul pe care-l conduceau
Eveniment

VIDEO Premieră în istoria filmelor documentare: un grup de ruși se predă ucrainenilor cu tot cu blindatul pe care-l conduceau

Premieră în istoria filmelor documentare: un grup de ruși se predă ucrainenilor cu tot cu blindatul pe care-l conduceau. O filmare devenită virală pe Twitter arată că un transportor de tip BMP-2 - un vehicul blindat de infanterie, produs în URSS, din 1980 - a ajuns intact pe mâna Kievului, cu ajutorul militarilor ruși. Premieră în istoria filmelor documentare Din clipul postat pe Twitter este evident că partea ucraineană știa că rușii se vor preda, i-a așteptat și a filmat întreaga scenă. Blindatul a apărut în zona în care așteptau ucrainenii cu steagul alb fluturând, cei trei militari care-l operau s-au dat jos, au fost întinși pe burtă și percheziționați, în timp ce mai mulți militari ai Kievului supravegheau zona. ?️Russian soldiers voluntarily surrendered with their BMP-2 somewhere in #Kherson Oblast.#UkraineRussiaWar pic.twitter.com/1SO50L9LK7— MilitaryLand.net (@Militarylandnet) October 5, 2022 Operațiunea s-ar fi petrecut în zona Herson, unde armata ucraineană este în ofensivă. Ucraina are un canal de Telegram cu instrucțiuni pentru militarii ruși care vor să se predea. Numărul poate fi apelat gratuit. New York post scrie, azi, că mii de ruși apelează acest număr, spunând că vor să trăiască. De altfel, proiectul se numește „Vreau să trăiesc”. În plus, Ucraina oferă recompense substanțiale rușilor care se predau cu tot cu echipament. Un astfel de blindat este recompensat de Ucraina cu 50.000 de dolari. cea mai mare recompensă: una avion, pentru care Kievul plătește un milion de dolari. BURN RATE: Russia has become the largest weapons supplier to Ukraine. 320 tanks have been transfered to UKR by the west-- an additional 421 were abandoned by RU and placed into UKR service. IFVs, 210 from the west, 445 from RU, armored vehicles, 40 from the west, and 192 from RU. pic.twitter.com/4gpw3iJs7r— Chuck Pfarrer | Indications & Warnings | (@ChuckPfarrer) October 5, 2022 „Rusia a devenit cel mai mare furnizor de arme al Ucrainei. 320 de tancuri au fost transferate în Ucraina de Vest, iar alte 421 au fost abandonate de Rusia și puse în serviciul Ucrainei. Vehicule de luptă ale infanteriei, 210 din vest, 445 din Rusia, vehicule blindate, 40 din Vest și 192 din Rusia”, scrie pe Twitter un fost membru al unității americane de elită SEAL Team Six, Chuck Pfarrer. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA

VIDEO Culmea ipocriziei: Putin declară că a fost surprins de rezultatele referendumurilor de anexare a unor teritorii din Ucraina
Eveniment

VIDEO Culmea ipocriziei: Putin declară că a fost surprins de rezultatele referendumurilor de anexare a unor teritorii din Ucraina

Putin declară că a fost surprins de rezultatele referendumurilor de anexare a unor teritorii din Ucraina. Secvența, postată pe Twitter de către un analist BBC, Francis Scarr, care monitorizează presa din Rusia, a devenit virală și a generat un val de ironii. Putin, surprins de rezultatele referendumurilor „Rezultatele referendumurilor despre care vorbeai, ca să fiu sincer, nu doar că m-au făcut fericit, dar m-au surpins”, a spus liderul de la Kremlin. Putin says he was surprised by the results of Russia's "referendums" in occupied UkraineGood for him, because no one else was pic.twitter.com/r5KsjWbHRr— Francis Scarr (@francis_scarr) October 5, 2022 „Foarte bine pentru el, nimeni altcineva n-a fost surpins”, comentează jurnalistul BBC. „Ca să fiu sincer, am fost surprins că rezultatele nu au fost 110%”, comentează un cititor. „Putin e invidios pe backgroundul de comediant al lui Zelenski”, glumește istoricul Ian Garner. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA Rezultatele referendumurilor care l-au surpins pe Putin au fost: Doneţk, 99,23%Lugansk, 98,42%Zaporojie, 93,11% Herson, 87,05% „Mi-ar plăcea ca puterea de la Kiev şi stăpânii ei din Occident să audă această realitate, că oamenii din Herson, Doneţk, Lugansk devin cetăţenii noştri pentru totdeauna!”, a spus Putin, acum câteva zile. Președintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legile de anexare a patru regiuni ucrainene și decretele de numire oficială a liderilor pe care Moscova i-a pus deja în funcție. Legile promulgate de liderul rus stipulează că regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporijia sunt acceptate „în Federația Rusă în conformitate cu Constituția Federației Ruse”. În prezent, forțele rusești nu controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni, precizează The Guardian.

Urmașii lui Kafka îl trolează pe Putin: cehii anunță anexarea Kaliningradului. A fost înființat site-ul „Vizitați Kralovec”, noua denumire a Kaliningradului. Presa rusă, furioasă
Eveniment

Urmașii lui Kafka îl trolează pe Putin: cehii anunță anexarea Kaliningradului. A fost înființat site-ul „Vizitați Kralovec”, noua denumire a Kaliningradului. Presa rusă, furioasă

Urmașii lui Kafka îl trolează pe Putin: cehii anunță anexarea Kaliningradului, declarând că le aparține și, în trecut, avea denumirea de Kralovec. În realitate, regiunea Kaliningrad a făcut parte din Imperiul Prusac și apoi din Germania, sub denumirea de Prusia de Est. Urmașii lui Kafka îl trolează pe Putin Trolingul pare să fi fost lansat de Tomasz Zdechovsky, un europarlamentar din grupul popularilor europeni. El a preluat pe contul să de Twitter propunerea unui influecer anonim, papiez internetu, care a scris: „Este vremea să divizăm Kaliningrad, pentru ca frații noștri cehi să aibă acces la mare”. “Je čas rozdělit Kaliningrad, aby naši čeští bratři měli konečně přístup k moři”A pak nemilujte Polaky ? https://t.co/hLhyBDZQJm— Tomáš Zdechovský (@TomasZdechovsky) September 29, 2022 Însă ideea a devenit virală, iar Tomasz Zdechovsky a strâns peste 10.000 de like-uri când a preluat ideea. Papiez Internetu a colectat peste 30.000 de like-uri pentru propunerea preluării acestui teritoriu rusesc. Însă ironiile pe seama anexării rusești a unei părți din Ucraina au luat amploare. A apărut un fals mesaj al președintelui Zelenski, care anunța că recunoaște referendumul de anexare a Kaliningradului, plus un site turistic „Vizitați Kralovec”, unde, printre atracții, figura un portavion american. În Rusia, această glumă a fost catalogată drept „declarație revanchistă”. Zdekhovsky a răspuns că Rusia ar trebui să fie pregătită, dacă încearcă să anexeze un teritoriu străin pe baza unor referendumuri false, să provoace discuții dacă ar trebui să părăsească Kaliningradul. „Cred că dezbaterea este legitimă, iar Rusia ar trebui să ia în considerare cu adevărat viitoarele sale mișcări internaționale”, a subliniat el. Orasul Konigsberg, fondat în onoarea unui rege al Boemiei Politicianul a arătat că orașul Kaliningrad, fost Konigsberg, a fost fondat în onoarea regelui ceh Přemysl Otakar II. Într-adevăr, Konigsberg a fost fondat la 1255 de către cavalerii teutoni în onoarea regelui Otokar al II-lea. Filosoful Immanuel Kant a trait in acest oraș. Zdekhovsky a mai spus că nu a fost surprins că gluma lui a fost luată în serios în Rusia. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA „Cred că rușii se iau prea în serios, atât în ​​ceea ce privește politica, cât și în ceea ce privește relațiile internaționale. Trebuie să le ținem mai mult o oglindă și să arătăm că nu ne este frică de ei și de amenințările lor și că suntem gata să sprijinim Ucraina în lupta ei pentru recuperarea tuturor teritoriilor”, a spus europarlamentarul ceh.

Polițiști și militari din Occident, protejați de veste antiglonț "îmbrăcate" în România
Eveniment

Polițiști și militari din Occident, protejați de veste antiglonț "îmbrăcate" în România

Veste antiglonț românești pentru trupe occidentale. În zona industrială a Iaşiului funcţionează mai multe fabrici care produc ţesături tehnice, pentru veste anti glonţ şi pentru paraşute sau uniforme militare şi de poliţie. Veste antiglonț românești pentru trupe occidentale Cora Textiles este una dintre acestea. Produce veste anti glonţ pentru Marea Britanie, Germania, Belgia, Spania şi Franţa. Modelul, materialul şi mărimile sunt trimise de clienţi. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA Administratorii Cora Textiles spun că niciodată nu au primit comenzi din România. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Arca" lui Alexe "Tablă" nu are autorizație de construire. Culmea, chiar instituția condusă de Alexe trebuie să emită actul
Eveniment

"Arca" lui Alexe "Tablă" nu are autorizație de construire. Culmea, chiar instituția condusă de Alexe trebuie să emită actul

"Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație. O investiţie majoră a familiei şefului Consiliului Judeţean Iaşi a fost derulată fără autorizaţie de construire. "Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație Culmea, emiterea acestui act intră chiar în competenţa instituţiei conduse de către liberalul Costel Alexe. „Grădina zoologică” de la Sculeni, aşa cum apărea în dosarul „Tabla” al DNA, a fost amenajată sub ochii autorităţilor. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA Dar, se pare, fără ca vreo instituţie de control să facă verificări. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră