luni 14 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10173 articole
Eveniment

Fostul șef al DIICOT, Codruț Olaru, s-a pensionat la 49 de ani. Ar putea avea o pensie specială de circa cel puțin 30.000 lei/lună

Fostul șef al DIICOT, Codruț Olaru, s-a pensionat la 49 de ani. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul ”privind eliberarea din funcţia de procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a domnului general-maior magistrat Olaru Codruţ – pensionare, la data de 31 decembrie 2022”. În 29 noiembrie, preşedintele a semnat decretul ”privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Olaru Codruţ din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 31 decembrie 2022”. Codruț Olaru s-a pensionat la 49 de ani Potrivit ultimei sale declarații de avere, din martie 2022, Olaru a încasat, în 2021, de la CSM, salarii în valoarea de peste 330.000 lei, plus „alte drepturi”, de peste 157.000 de lei. De la Unitatea Militară 02520, secția parchetelor militare din București, a mai primit aproape 20.000 de lei. În total, în 2021, statul i-a oferit salarii și „alte drepturi” în valoare totală de peste 500.000 de lei. În această situație, pensia specială de care va beneficia Olaru va sări, probabil, de 30.000 lei/lună. Soția sa lucrează la o „unitate militară”, de unde a încasat circa 12.500 lei/lună. Citește și: Ungaria: peste jumătate din cetățeni declară că se confruntă sistematic cu lipsa alimentelor, care nu se găsesc pe piață Olaru a fost acuzat că şi-a plagiat întreaga teză de doctorat intitulată „Particularităţile criminalităţii organizate în România”, coordonată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, conform Pressone, care a susţinut că teza de doctorat, susţinută în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, are 250 de pagini, toate copiate din diverşi autori români, dar şi din surse online.

Fostul șef al DIICOT, Codruț Olaru, s-a pensionat la 49 de ani. Ar putea avea o pensie specială de circa cel puțin 30.000 lei/lună
Care sunt cele zece puncte ale planului de pace propus de Zelenski marilor puteri ale lumii. Kievul vrea summit global în februarie pe acest subiect
Eveniment

Care sunt cele zece puncte ale planului de pace propus de Zelenski marilor puteri ale lumii. Kievul vrea summit global în februarie pe acest subiect

Zelenski, plan de pace, zece puncte. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a promovat intens planul de pace în zece puncte, discutându-l, printre alţii, cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un summit global pentru pace bazat pe acest plan. Zelenski, plan de pace, zece puncte Reuters prezintă miercuri conţinutul acestui plan şi ecourile pe care le-a avut la nivel mondial. Zelenski şi-a anunţat pentru prima dată formula de pace la un summit al G20 (grup reunind economiile dezvoltate şi emergente), desfăşurat în noiembrie. Planul prevede: 1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de Rusia. 2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume. 3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti. 4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia. 5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei - despre care Zelenski a spus că "nu poate fi negociată" - şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU. Citește și: Orbán Viktor, cel mai loial propagandist al lui Putin în Europa: premierul Ungariei a stârnit furia Ucrainei declarând că doar SUA pot decide pacea, nemaifurnizând arme Kievului 6. Retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia. 7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti. 8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei. 9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina. 10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate. În decembrie, Zelenski i-a îndemnat pe liderii G7 (Grupul naţiunilor dezvoltate - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii) să susţină ideea sa de a organiza în iarnă un summit global pentru pace, care să se concentreze asupra planului de pace în ansamblu sau asupra unor puncte specifice. Rusia nu vrea să renunțe la teritoriile furate Rusia a respins luna aceasta propunerea de pace a lui Zelenski, iar Moscova a reafirmat marţi că nu va renunţa la niciun teritoriu pe care l-a luat cu forţa, aproximativ o cincime din Ucraina, şi pe care spune că l-a anexat. Zelenski s-a aflat într-un turneu diplomatic, prezentându-şi planul, printre alţii, preşedintelui american, Joe Biden, preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi premierului indian, Narendra Modi, a cărui ţară a preluat preşedinţia G20. Ţările occidentale, în frunte cu SUA, au sprijinit armata ucraineană cu miliarde de dolari şi au ajutat Kievul la deminare şi la repararea infrastructurii energetice. Dar răspunsul la planul de pace al lui Zelenski şi la summitul de pace propus de acesta a fost mai precaut. Oficial, marile puteri sprijină Ucraina În timpul vizitei lui Zelenski la Washington, la 22 decembrie, Biden a spus, în declaraţii publice, doar că el şi Zelenski "împărtăşesc exact aceeaşi viziune" pentru pace şi că Statele Unite se angajează să se asigure că Ucraina se poate apăra singură. Modi, al cărui guvern nu a condamnat în mod explicit invazia Rusiei în Ucraina, a declarat, după ce Zelenski a prezentat planul, că a "reiterat cu tărie" apelul său pentru încetarea imediată a ostilităţilor şi a promis sprijinul Indiei pentru toate eforturile de pace. Liderii G7 au declarat că s-au angajat să aducă pacea în Ucraina "în conformitate cu drepturile sale consacrate în Carta ONU". Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că şansele unor negocieri de pace în viitorul apropiat sunt reduse. "Cred că va continua confruntarea militară şi cred că mai trebuie să aşteptăm un moment în care să fie posibile negocieri de pace serioase", a declarat el la sfârşitul lunii decembrie.

FOTO Băluță a rezolvat blestemul accidentelor de la Pasajul Unirii: a pus polițiști locali să păzească fiecare capăt al pasajului, non-stop, și să vâneze camioane și autocare
Eveniment

FOTO Băluță a rezolvat blestemul accidentelor de la Pasajul Unirii: a pus polițiști locali să păzească fiecare capăt al pasajului, non-stop, și să vâneze camioane și autocare

Băluță, cu poliția pe camioane, autocare. După al șaselea vehicul blocat în limitatorul de înălțime montat în fața intrării în Pasajul Unirii, incident care a dus la moartea unui om, primarul Daniel Băluță a apelat la o măsură pur pompieristică: a dat ordin ca, la fiecare capăt al pasajului, să stea non-stop câte o mașină a Poliției Locale cu echipajul aferent. Trei luni, șase incidente Pe 6 septembrie, în primele două zile de la inaugurare, două autocare s-au blocat în limitatorul pus înainte de intrarea în pasajul Unirii și care arată și verifică înălțimea maxim admisă. Pe 8 septembrie, un TIR a acroșat limitatorul de înălțime. 10 septembrie: la două zile după ce limitatorul abia fusese înlocuit, un autocar venit din Buzău a rămas proptit cu aparatul de aer condiționat în poarta gabaritică; aparatul de aer condiționat s-a desprins și a căzut pe parbrizul șoferului. Pe 21 septembrie, un alt camion a rămas blocat în Pasajul Unirii. Pe 23 decembrie, un autocar cu 47 de turiști greci s-a izbit de limitatorul de înălțime. O persoană a murit și peste 20 au fost rănite, unele grav. Autocarul grecesc distrus în incidentul din 23 decembrie (sursa: Inquam Photos/George Călin) Băluță, cu poliția pe camioane, autocare Confruntat cu așa un "ghinion", primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care răspunde de pasaj, a luat o decizie... experimentală: la fiecare capăt al pasajului a fost plasat câte o mașină de poliție locală cu tot cu echipaj. Citește și: Straniile accidente în serie din Pasajul Unirea, după ce a fost reabilitat de primăria pesedistului Băluță. Pop (USR): Primarul a făcut risipă de tablă și a micșorat înălțimea Reporterul Defapt.ro a vorbit cu unul dintre echipajele de poliție locală de la Pasajul Unirii. "E un indicator cu limita maximă de înălțime a mașinilor la 50 de metri înainte de intrarea în pasaj. Nu îl respectă toți șoferii. Noi stăm aici, înainte de intrarea în pasaj, pentru a dirija șoferii care nu văd indicatorul care le este adresat. Nu știm când se va monta o nouă poartă de acces în pasaj.", a spus unul dintre polițiști. Pe de altă parte, dacă la capătul dinspre Tineretului nu există acea poartă care limitează înălțimea, la capătul dinspre Universitate există, dar și acolo se află polițiști. Intrarea în Pasajul Unirii dinspre Tineretului, Poliția Locală e la post (sursa: defapt.ro) Intrarea în Pasajul Unirii dinspre Universitate, Poliția Locală e la post (sursa: defapt.ro)

Armata sud-coreeană îşi cere scuze pentru că nu a reuşit să doboare cinci drone nord-coreene care au trecut frontiera
Eveniment

Armata sud-coreeană îşi cere scuze pentru că nu a reuşit să doboare cinci drone nord-coreene care au trecut frontiera

Armata sud-coreeană îşi cere scuze pentru că nu a reuşit să doboare cinci drone nord-coreene care au trecut frontiera și apoi s-au întors la bazele lor, deși au fost urmărite timp ce cinci ore. Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a criticat armata pentru acest eșec și a anunțat înființarea unei unități care să se confrunte cu această amenințare. Armata sud-coreeană, scuze pentru că nu a reuşit să doboare drone nord-coreene ”Ieri (luni), cinci drone inamice au invadat spaţiul aerian sud-coreean, iar militarii noştri le-au detectat şi urmărit, însă ne cerem scuze pentru că nu am fost în măsură să le doborâm”, afirmă într-un comunicat Statul major Interarme sud-coreean (JCS), citat de news.ro. Luni, armata din Coreea de Sud a ridicat de la sol avioane de război și elicoptere de atac, dar nu au reușit să doboare niciuna dintre dronele nord-coreene, care s-au întors acasă sau au dispărut de pe radarele sud-coreene. Această situație ridicat semne de întrebare cu privire la rețeaua de apărare aeriană a Coreei de Sud, într-un moment în care tensiunile sunt ridicate după o serie de teste cu rachete lansate tot de Coreea de Nord. South Korea sent military jets and helicopters to shoot down five North Korean drones that crossed into its airspace. It also sent surveillance aircraft to photograph its northern neighbor's military installations https://t.co/gdvHeb7aK7 pic.twitter.com/fzSMuf0e0W— Reuters (@Reuters) December 26, 2022 Una din drone a ajuns în spațiul aerian al Seoulului, capitala Coreei de Sud. North Korea?? has tested the American?? Patriot system in South Korea?? with its drone.As a result, South Korea?? lost the plane, and the drone flew almost to Seoul. pic.twitter.com/YDjTO5Y3xq— Tolik M ☦️ (@Orthodoxru78) December 26, 2022 Marți, armata a ridicat de la sol, din nou, avioane de luptă și elicoptere de atac (…) Un birou local trimisese mesaje de urgență prin care îi anunța pe rezidenți despre un nou lot de drone nord-coreene. Dar armata a spus că este un stol de păsări. JCS recunoaşte că - în pofida faptului că armata poate doborî ”dronele de atac care constituie o ameninţare reală” - există o limită a capacităţii sale de a detecta şi de a lovi drone-spion mai mici. ”În consecinţă, lipsa de pregătire a armatei a provocat multă îngrijorare în rândul publicului”, recunoaşte Statul Major. Președintele critică armata Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a subliniat, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, marţi, că acest incident arată că starea de pregătire a armatei este ”foarte insuficientă”. Yoon Suk-yeol a ordonat o accelerare a uni proiect care vizează lansarea unei unităţi de drone care să efectueze operaţiuni de supraveghere şi recunoaştere a principalelor instalaţii militare ale Coreei de Nord. Acest plan prevede introducerea unor drone invizibile pe radar avansate. Această incursiune în spaţiul aerian sud-coreean este prima din ultimii cinci ani şi intervine după o serie-record de teste cu rachete ale Phenianului. Citește și: VIDEO „Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță că, anul viitor, europenii care i se opun lui Putin vor mânca rozătoare, de sărbători

Preţul gazelor continuă să scadă în Europa: analiștii arată că a ajuns la nivelul de dinaintea invaziei din Ucraina. În pofida iernii, în week-end depozitele din Germania s-au umplut
Eveniment

Preţul gazelor continuă să scadă în Europa: analiștii arată că a ajuns la nivelul de dinaintea invaziei din Ucraina. În pofida iernii, în week-end depozitele din Germania s-au umplut

Preţul gazelor continuă să scadă în Europa: analiștii arată că au ajuns la nivelul de dinaintea invaziei din Ucraina. În plus, gradul de umplere a depozitelor de gaze din Germania a crescut în acest week-end, ceea ce înseamnă că această țară va avea mai puține probleme iarna viitoare. Are Germania suficient gaz? Grafic: Twitter/ Zeit Online În aceste condiții, Germania ar putea trece peste această iarnă fără probleme de aprovizionare cu gaz, chiar dacă vremea se va răci puternic. Comentatorii remarcă faptul că s-a prăbușit mitul lansat de propaganda Kremlinului, cara anunța că Europa de Vest va îngheța fără gazele rusești. Citește și: VIDEO „Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță că, anul viitor, europenii care i se opun lui Putin vor mânca rozătoare, de sărbători Preţul gazelor continuă să scadă în Europa Preţurile de referinţă la hub-ul TTF de la Amsterdam au scăzut marţi dimineaţa cu până la 3,6%, după ce săptămâna trecută s-au prăbuşit cu aproape 30%, în condiţiile în care temperaturile în Europa de Nord-Vest ar urma să rămână peste medie până după Anul Nou. Livrările abundente de gaze lichefiate, gradul de umplere peste medie a depozitelor de gaze şi diminuarea obişnuită a cererii de gaze din partea sectorului industrial la final de an contribuie la scăderea preţurilor de referinţă în regiune, explică Bloomberg. ?? speichert seit fünf Tagen wieder #Gas ein. Das milde Wetter damit niedrigere Verbräuche, mehr #Windenergie damit weniger Gasverstromung & geringere Exporte nach Frankreich haben uns geholfen. Gut gefüllte #Gasspeicher bedeuten #Versorgungssicherheit für 2023 (& 23/24). @bnetza pic.twitter.com/atY2Pliwtp— Klaus Müller (@Klaus_Mueller) December 27, 2022 În jurul orei 10:38 a.m., la bursa de la Amsterdam, cotaţiile la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 0,8% până la 82,34 euro pentru un Megawatt-oră. The cost of natural gas today in Europe is cheaper than it was a year ago (Dec 2021). Was this part of Russia’s master plan to freeze out Europe this winter? ? pic.twitter.com/2WbqaYxlcr— Jake Broe (@broe_jake) December 26, 2022 Temperaturile peste medie cumulate cu o producţie mai mare de electricitate a turbinelor eoliene au permis Germaniei să acumuleze gaze naturale în ultimele cinci zile, a informat preşedintele Agenţiei Federale a Reţelelor din Germania (BNetzA), Klaus Mueller, într-o postare pe Twittter. El a adăugat că aceasta este o veste bună în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu gaze în 2023. Potrivit Bloomberg, gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa a crescut pe parcursul week-end-ului, de la 82,9% până la 83,1%, în condiţiile în care vremea blândă a permis ţărilor să depoziteze excesul de gaze.

Rafila crede că ”fenomentul plicului” s-a redus: avem sesizări negative, undeva în jur de 2% din totalul cazurilor
Eveniment

Rafila crede că ”fenomentul plicului” s-a redus: avem sesizări negative, undeva în jur de 2% din totalul cazurilor

Rafila crede că ”fenomentul plicului” s-a redus: avem sesizări negative, undeva în jur de 2% din totalul cazurilor, a spus ministrul Sănătății la TVR Info. În ceea ce priveşte proiectul de co-plată, Rafila a explicat că acesta este un proiect pilot ce va fi introdus peste 3 ani în unul sau două spitale. Rafila crede că ”fenomentul plicului” s-a redus „Cred că s-a redus acest fenomen, avem semnale, dar ne uităm şi noi la sesizările care se fac către Ministerul Sănătăţii după internări, în general avem sesizări negative, undeva în jur de 2 % din totalul cazurilor, deci nu e foarte mult, 2 %. Noi avem toleranţă zero faţă de acest tip de comportament şi aici de asemenea trebuie să avem o abordare dublă. Pe de o parte în ceea ce priveşte personalul medical care în momentul de faţă este retribuit, cred eu corespunzător şi care ştiţi bine, au fost ani de zile când medicii, asistenţii medicali erau foarte, foarte prost retribuiţi”, a declarat Rafila, citat de news.ro. Întrebat de asemenea, despre introducerea de co-plată în spitale, Rafila a explicat că e un proiect pilot. Citește și: Un alt caz „domnul Lăzărescu”: șapte medici de la Spitalul Judeţean Galați, trimişi în judecată după ce au lăsat un pacient să aștepte până când a murit de frig ”Rămâne în pilot în 1- 2 spitale peste 3 ani. Informaţia care a fost difuzată în spaţiul public a fost speculată, dar şi utilizată din punct de vedere politic într-un mod incorect aş spune şi cred că orice lucru trebuie pilotat, încercat, nu e niciun fel de problemă. E o propunere făcută de consultanţii acestei strategii. Dacă nu se doreşte, nu trebuie neapărat să se aplice. Dar să spui că este o co-plată impusă când se discută despre un pilot în 2 spitale care se va desfăşura peste 3 ani este în mod evident o dovadă de rea credinţă sau de lipsă de înţelegere, care pe care n-aş vrea să o comentez”, a precizat Alexandru Rafila.

VIDEO Rusia, anul 2022: o bătrână este aruncată din autobuz pentru că a protestat împotriva invadării Ucrainei. Ceilalți pasageri asistă pasiv sau râd de ea
Eveniment

VIDEO Rusia, anul 2022: o bătrână este aruncată din autobuz pentru că a protestat împotriva invadării Ucrainei. Ceilalți pasageri asistă pasiv sau râd de ea

Rusia, anul 2022: o bătrână este aruncată din autobuz pentru că a protestat împotriva invadării Ucrainei. Nu este clar în ce oraș a avut loc acest incident. Filmarea a devenit virală și, în mai puțin de 24 de ore de la distribuirea ei, avea aproape un milion de vizualizări pe Twitter. O bătrână este aruncată din autobuz pentru că a protestat Videoclipul începe într-un moment în care bătrâna era deja angajată într-o dispută politică, despre război, cu o altă persoană din autobuz și i se transmitea să plece în Ucraina. Bătrâna a susținut că nu are pe nimeni în Ucraina, că a fost acolo de doar două ori, dar în armata rusă se fură tot: cizme de cauciuc sau turele de tanc. Din autobuz se aude cuvântul „hohol”, denumire insultătoare pentru ucraineni. Încep râsetele ironice la adresa protestatarei. In Russia, an elderly woman was kicked out (literally) from the bus for criticising the war Russia wages against Ukraine. pic.twitter.com/tm6JZeqs9p— Dmitri (@wartranslated) December 26, 2022 În acest moment, un cetățean la 35-40 de ani o înșfacă pe bătrână de mâna stângă și pur și simplu o târâie prin autobuz spre ușa din mijloc, pentru a o arunca afară. Aceasta ajunge pe spate, pe podeaua autobuzului, și este scoasă pe stradă, fiind împinsă de picioare. Rușii din stația de autobuz asistă uimiți, dar nu intervin. Un tânăr îl apucă de braț, discret, pe agresor, dar acesta se întoarce enervat, spune ceva, iar tânărul se retrage. Filmarea se încheie după un minut și două secunde. „Viața oamenilor nu are nicio valoare acolo” În octombrie, șefii serviciilor secrete din țările baltice au vorbit, într-un articol din revista Eesti Ekspress, despre mentalitatea Rusiei, încercând să explice războiul din Ucraina și masacre precum cel de la Bucha. I recommend reading this article. The Estonian weekly Eesti Ekspress interviewed the heads and several employees of Estonia’s, Latvia’s, and Lithuania’s state security agencies. This is what they had to say regarding #Russia.?https://t.co/WeO0Q08q89— Kaja Kallas (@kajakallas) October 17, 2022 „În mod surprinzător, șefii tuturor celor trei agenții de contrainformații baltice răspund cu același nume când întreb despre originile mentalității actuale a Rusiei: Ivan cel Groaznic”, se arată în articolul intitulat „«Viața oamenilor nu are nicio valoare acolo»: ofițerii de contrainformații baltici vorbesc deschis despre cruzimea rusă”. Citește și: Șefii serviciilor secrete din țările baltice, despre mentalitatea Rusiei: „cruzime”, „viața nu are nici o valoare”, „Ivan cel Groaznic”. „Majoritatea este responsabilă”, spune unul dintre ei „Războiul din Ucraina nu este războiul lui Putin. Cruzimea nu este a lui Putin. Violurile, crimele, ochii tăiați, spânzurările și cadavrele arse nu sunt tactici speciale folosite de liderul Rusiei. Este Rusia ca un întreg. „Majoritatea rușilor sunt de vină”, spune Arnold Sinisalu, șeful serviciului estonian de securitate internă.

Noroc cu PNRR: CNAIR va scoate câteva "dopuri" care blochează traficul la ieșirile din marile orașe
Eveniment

Noroc cu PNRR: CNAIR va scoate câteva "dopuri" care blochează traficul la ieșirile din marile orașe

Noroc cu PNRR: CNAIR scoate "dopuri". Compania a lansat pe 21 decembrie în licitaţie atribuirea contractelor pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor pentru autorizarea unor lucrări. Noroc cu PNRR: CNAIR scoate "dopuri" Este vorba de construire a unor pasaje supraterane pe câteva artere cu trafic intens din ţară. Pachetul celor şase pasaje este evaluat la aproape 4,8 milioane de lei. Citește și: Șeful de spital și-a pontat 25 de ore pe zi în gărzi. Acum, după deces, familia trebuie să plătească pagubele Finanţarea realizării documentaţiei se bazează pe fonduri europene, mai precis pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

The Times recomandă Transilvania și Castelul Bran pe lista destinațiilor de Crăciun pentru 2023. Pe listă, și Alpii Austrieci sau lacurile din Canada
Eveniment

The Times recomandă Transilvania și Castelul Bran pe lista destinațiilor de Crăciun pentru 2023. Pe listă, și Alpii Austrieci sau lacurile din Canada

The Times recomandă Transilvania și Castelul Bran pe lista destinațiilor de Crăciun pentru 2023. Lista conține 15 destinații și pe ea se mai află Thailanda, Barbados, Alpii Austrieci sau lacurile din regiunea Ottawa, din Canada. The Times recomandă Transilvania și Castelul Bran Castelul Bran este promovat de the Times sub titlul „Pentru un succes răsunător: răsfăț ardelean”. „Nimic nu exprimă «festiv» mai mult decât Dracula. Bine, poate nu, dar să stai în această moșie demnă de un conte promite multă atmosferă de iarnă. Veți fi sechestrați într-un colț al Munților Carpați din Transilvania, care oferă ierni cu multă zăpadă, într-un conac străvechi care are oferă camere de oaspeți care datează din epoca medievală (dar acum sunt dotate cu saune și căzi cu apă sărată). Activitățile includ plimbări cu cai și căruțe prin sate frumoase, o excursie la Castelul Bran (de unde s-a inspirat Bran Stoker pentru vampirul său), o seară de urmărire a urșilor și șansa de a gusta delicatesa de Crăciun, Kurtoskalacs. O sărbătoare de Crăciun este găzduită de actualul Conte Kalnoky”, scrie The Times. Publicația arată că șase nopți la Bran, „full board”, costă 1.293 de lire de persoană. În 2018, încântați de legenda Castelului Bran, 1000 de americani au petrecut acolo Halloween-ul. Întreaga petrecere a fost organizată de o agenție de turist și fiecare participant a plătit câte 329 de dolari. Citește și: VIDEO Lovitură dură în interiorul Rusiei: bază aeriană, lovită cu dronă (probabil) ucraineană: trei morți, răniți, cel puțin un bombardier distrus Asta înseamnă un cost total de 329.000 de dolari, dintre care o bună parte a mers spre chirie pentru că, cel mai probabil, costul închirierii crește în funcție de numărul de oaspeți.

Primirea României și Bulgariei în Schengen, doar după reformarea politicii de azil a UE, spune un ministru de la Viena
Eveniment

Primirea României și Bulgariei în Schengen, doar după reformarea politicii de azil a UE, spune un ministru de la Viena

Primirea României și Bulgariei în Schengen, doar după reformarea politicii de azil a UE, spune ministrul austriac pentru Afaceri Europene, Karoline Edtstadler. Austria s-a opus prin veto intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Primirea României în Schengen, după reformarea politicii de azil „Extinderea spațiului Schengen este un lucru pe care, desigur, dorim să îl discutăm în continuare în coordonare cu partenerii noștri, Bulgaria și România, astfel încât să îl putem repune pe agendă după ce se vor face pașii corespunzători în politica de migrație și azil”, a declarat ea la ORF, citată de sursazilei.ro. Edtstadler a amintit că, în ianuarie, Suedia va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene: „Suedia e o țară „care a fost încercată și e experimentată când vine vorba de migrație. Mă aștept ca acest subiect să fie un punct important pe ordinea de zi”. Decizia privind Schengen nu va fi amânată până când întregul pachet de azil va fi decis la nivelul UE prin numeroase acte juridice, deoarece acest lucru va dura ceva timp, a explicat demnitarul austriac. „Dar trebuie să facem acești pași și să stabilim un plan. Atunci putem foarte bine să vorbim despre extinderea Schengen pentru a include Bulgaria și România”, a spus Edtstadler. „Este nevoie de posibilitatea de a solicita azil în țări terțe sigure”, a cerut ministrul pentru Europa. „În plus, este nevoie de proiecte pilot pentru gestionarea rapidă a procedurilor de azil la frontierele externe ale UE – și, bineînțeles, de sprijin financiar pentru țările care sunt situate geografic la frontiera externă”, a mai spus ea. Citește și: VIDEO Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin: un comandant se filmează în timp ce bate cu o rangă niște soldați acuzați că și-au părăsit pozițiile

Bulgaria nu mai cumpără combustibil nuclear din Rusia. Ungaria lui Viktor Orban merge mai departe cu RosAtom
Eveniment

Bulgaria nu mai cumpără combustibil nuclear din Rusia. Ungaria lui Viktor Orban merge mai departe cu RosAtom

Bulgaria nu mai cumpără combustibil nuclear din Rusia. Centrala nucleară de la Kozlodui din Bulgaria a semnat în această săptămână un acord cu Westinghouse Electric Sweden pentru aprovizionarea cu combustibil nuclear a Unităţii 5, de 1.000 de megawaţi, de construcţie rusească, acesta fiind un prim pas pentru diversificarea aprovizionării dincolo de Rusia, transmite Reuters, citat de news.ro. Bulgaria nu mai cumpără combustibil nuclear din Rusia Kozlodui intenţionează să semneze un acord şi cu compania franceză Framatome, o divizie a grupului EDF, pentru un alt reactor, Unitatea 6. ?? #Bulgaria: Westinghouse Fuel Deal Marks New Era For #Nuclear Sector, Says Energy MinisterSofia hails ‘major step forward’ in moving crucial reactor supplies away from #Russiahttps://t.co/0IZSQm9RoI— NucNet Nuclear News (@NucNetNews) December 23, 2022 "Am făcut, în sfârşit, un pas către diversificarea combustibilului nuclear pentru centrala noastră. În acest fel ne asigurăm securitatea energetică", a declarat joi CEO-ul Kozlodui, Georgi Kirkov. Ministrul bulgar al Energiei, Rossen Hristov, a declarat că în prezent livrările de combustibil nuclear din Rusia sunt neclare, astfel că noul contract pe 10 ani cu Westinghouse a contribuit la asigurarea funcţionării centralei. Noul combustibil va fi folosit de la jumătatea anului 2024, a spus el, în timp ce rezervele actuale de combustibil pot fi folosite până atunci. Centrala produce circa 35% din electricitatea ţării, iar în prezent foloseşte combustibil nuclear furnizat de compania rusă Rosatom. Citește și: VIDEO Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin: un comandant se filmează în timp ce bate cu o rangă niște soldați acuzați că și-au părăsit pozițiile În paralel, Ungaria merge mai departe cu proiectul Paks 2, unde se vor construi două noi reactoare, cu tehnologie rusească și prin cooperare cu RosAtom. Contractul a fost acordat fără licitație. We're doing our utmost to guarantee Hungary's energy security!That's why we've signed a megadeal to build an underwater pipeline transporting electricity from AZ to HU via GE & RO.However, HU's energy independence lies in nuclear, thus it can't be guaranteed without Paks II! pic.twitter.com/LWNn6hrZ9k— Balázs Orbán (@BalazsOrban_HU) December 23, 2022 Conform acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%. #Paks II: Hungary's risky bet on Russia's #nuclear power"the Russian war in Ukraine is making the new power station less likely by the day"#Rosatom project - company hijacked #Zaporizhzhia nuclear and blackmails+tortures staff#SanctionRosatomhttps://t.co/5YqggMx8em pic.twitter.com/OMZVWSLJYo— Reinhard Uhrig (@reinharduhrig) December 16, 2022

VIDEO Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin: un comandant se filmează în timp ce bate cu o rangă niște soldați acuzați că și-au părăsit pozițiile
Eveniment

VIDEO Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin: un comandant se filmează în timp ce bate cu o rangă niște soldați acuzați că și-au părăsit pozițiile

Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin: un comandant din trupele republicilor separatiste Donețk/Luhansk se filmează în timp ce bate cu o rangă niște soldați acuzați că și-au părăsit pozițiile. Cei brutalizați sunt ghemuiți, în timp ce comandantul lor îi lovește orbește, mai întâi peste picioare și apoi peste cap. Brutalități de Ev Mediu în armata lui Putin Comandantul, neidentificat, îi acuză pe cei pe care-i bate că, urmare a retragerii lor, doi voluntari au fost uciși, iar alții au fost răniți. Soldații brutalizați par să fi fost recrutați, urmare a mobilizării decretate de Putin. A video emerged that appears to be showing "L/DPR" commander beating soldiers who evacuated two wounded as a group of 10 people, instead of taking a position as they were meant to. (shared by @DefMon3) pic.twitter.com/y0NTIRC5Z7— Dmitri (@wartranslated) December 25, 2022 Bătaia ține circa două minute, timp în care soldații sunt amenințați că vor fi uciși. Comentatorii de pe Twitter remarcă faptul că, după această bătaie, armata rusă va avea de tratat încă zece răniți. În plus, este neclar cum vor afecta aceste bătăi moralul soldaților. Și alte înregistrări arată completa lipsă de reguli în armata rusă, de la crime și violuri la bătăi și bătăi între soldații Kremlinului. Astfel, soldații cu experiență, cu contract, vor să-i jefuiască pe „bibanii” mobilizați recent. Pe rețelele sociale au apărut relatări despre luptele din diferite unități militare de pe teritoriul Rusiei. 1/ It's a dog-eat-dog world in the Russian army: the Telegram channel Baza reports that the newly mobilised troops have been fighting off attempts by existing contract soldiers to rob them. Translation follows. ⬇️— ChrisO_wiki (@ChrisO_wiki) October 3, 2022 Însă, potrivit relatării unui influencer pro-ucrainean, care a tradus discuțiile de pe Telegram ale militarilor ruși, cel puțin într-un caz, noii-veniți, i-au învins pe veterani. „Conflictul dintre militari s-a desfășurat într-o unitate militară din Alabino, unde sunt duși bărbații mobilizați. Noii veniți nu au fost primiți acolo cu pâine și sare”, scrie ChrisO, pe Twitter. Citește și: VIDEO „Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță că, anul viitor, europenii care i se opun lui Putin vor mânca rozătoare, de sărbători El arată că 20 de „bunicuți” i-au atacat pe „bibani” pentru a le lua telefoanele și noile echipamente, dar noii-veniți au câștigat bătălia în mod categoric. Veteranii au scăpat blocându-se într-un dormitor și cerând ajutorul poliției. Însă, după sosirea poliției, nimeni nu a depus plângere, mai scrie ChrisO – un influencer pro-ucrainean cu peste 80.000 de urmăritori pe Twitter – care postează și linkul spre canalul de Telegram care relatează acest incident.

VIDEO „Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță că, anul viitor, europenii care i se opun lui Putin vor mânca rozătoare, de sărbători
Eveniment

VIDEO „Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță că, anul viitor, europenii care i se opun lui Putin vor mânca rozătoare, de sărbători

„Crăciun anti-rusesc fericit!”: propaganda Kremlinului anunță, într-un videoclip distribuit de Russia Today, că, anul viitor, europenii care se opun Kremlinului vor mânca rozătoare, de sărbători. Recent, șefa Russia Today, Margarita Simonyan, i-a mulțumit lui Putin, public, pentru că-i „măcelărește pe canibali”. What putin loves the most: while receivng an award, almost dropping to her knees, Margo Simonyan thanks putin for continuing to slay the cannibals [referring to his phrase 20 years ago], and all the other crimes he carried out. pic.twitter.com/Dc0LzKrPER— Dmitri (@wartranslated) December 20, 2022 „Crăciun anti-rusesc fericit!” Moscova profită de sărbătorile de la sfârşitul anului pentru a difuza un mesaj de propagandă antieuropean, printr-o publicitate difuzată de postul Russia Today (RT), potrivit căreia europenii au petrecut 2021 în abundenţă, în 2022 au făcut sărbătorile în beznă, iar în 2023 vor fi constrânşi să-şi mănânce animalele de companie. Oh dear... ?‍♂️Russian state broadcaster RT has a Christmas message for Europeans pic.twitter.com/XSgymlnlFt— Francis Scarr (@francis_scarr) December 23, 2022 În prima secvenţă - o scenă din 2021 - o familie sărbătoreşte Crăciunul, iar o fetiţă primeşte cadou un hamster care poartă un papion. În anul următor, în aceeaşi perioadă, tatăl fetei este nevoit să construiască un sistem prin care să transforme roata hamsterului în generator, pentru a ilumina bradul de Crăciun. În ultima secvenţă, în 2023, familia trăieşte în mod evident în cea mai mare sărăcie şi frig. Tatăl găseşte în supă papionul hamsterului, care sugerează că soţia sa a fost nevoită să gătească animalul de companie pentru ca familia să supravieţuiască. „Să aveți un Crăciun anti-rusesc fericit. Dacă mass-media voastră nu vă spune unde duc toate acestea, Russia Today este disponibilă prin VPN”, se menționează la sfârșitul videoclipului. Citește și: 70% din francezi ar vrea încheierea prin negocieri a războiului din Ucraina Difuzarea Russia Today (RT) este interzisă în statele membre UE de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie.

VIDEO+FOTO Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, care a spus că Zelenski este un „fiu de cățea”, la 47 de ani: influencerii ucraineni distribuie imagini de la nunta ei, plus o filmare în care suge 2 căpșuni
Eveniment

VIDEO+FOTO Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, care a spus că Zelenski este un „fiu de cățea”, la 47 de ani: influencerii ucraineni distribuie imagini de la nunta ei, plus o filmare în care suge 2 căpșuni

Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, cea care a spus că Zelenski este un „fiu de cățea”, a făcut 47 de ani. Influencerii ucraineni de pe rețelele sociale au profitat de ocazie pentru a-i reaminti cine este, redistribuind fotografii de la nunta ei din 2005, plus o filmare recentă, în care suge două căpșuni, timp de trei minute. „Zelenski este fiul de cățea al Occidentului”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, acum câteva zile. „Zelenski este fiul lor de cățea, al Occidentului și, în consecință, totul îi este permis. Mai mult, el nu este doar fiul lor de cățea, el este și instrumentul lor de a contracara țara noastră”, a declarat Zaharova într-o conferință de presă care a fost transmisă și pe canalul de YouTube al ministerului. În aprilie, mai mulți jurnaliști străini au distribuit pe Twitter un fragment dintr-o conferința de presă a Mariei Zaharova, în care aceasta aduce acuzații de „xenofobie, nazism, extremism” la adresa ucrainenilor, care – spune ea – n-au vrut să împartă cu rușii nici măcar rețeta borșului. Comentatorii de pe rețelele sociale au remarcat modul greoi și incoerent în care aceasta se exprima, apreciind că era beată. Citește și: DOCUMENT Corpul de Control al Guvernului confirmă dezvăluirile Defapt.ro: securitatea cibernetică a Autorității Aeronautice, distrusă de protejatul lui Lucian Bode Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, la 47 de ani Zaharova s-a născut la 24 decembrie 1975 într-o familie de diplomați sovietici, tatăl ei fiind staționat la Beijing timp de 12 ani. Ea a absolvit facultatea de jurnalism a Institutului de Relații Internaționale din Moscova. În 2003 a început să lucreze la ministerul de Externe, iar din 2015 este purtătoarea de cuvânt a instituției. În 2005 s-a căsătorit, la New York, cu un om de afaceri rus. Relatează Corriere della Sera: „Purtător de cuvânt al diplomației ruse din 2015, fiica unui diplomat, Maria Zaharova este celebră pentru tonurile ei neconforme: spectatorii italieni o cunosc pentru că l-a agresat verbal pe Massimo Giletti și un videoclip postat de ea însăși, pe Telegram, la începutul lunii iulie, în care linge și suge două căpșuni mari timp de trei minute (…) Maria Zakharova, the spokesperson of the Russian Foreign Ministry, has posted a video of herself eating strawberries to show that the Russian harvest season is going according to plans.There is something seriously wrong with Moscow. pic.twitter.com/6g6r2zB5JR— Visegrád 24 (@visegrad24) July 3, 2022 Au apărut fotografiile de la căsătoria ei cu Andrei Makarov, cu care are o fiică de 10 ani, Mariana. Fotografia nu este potrivită pentru un diplomat. O tânără Zaharova, bufantă și într-o minirochie din satin, își sărută cu pasiune soțul, care o apucă de sâni într-o limuzină. Proaspeții căsătoriți împărtășesc un sărut francez în consulat, cu un portret al lui Putin în spate, care pare să-i cerceteze”. Videoclipul în care Zaharova suge căpșunile timp de trei minute a fost postat chiar de ea. Zaharova a fost sancționată, pentru susținerea agresiunii asupra Ucrainei, de UE, Australia și Japonia. Happy birthday to Maria Zakharova. Everyday, you prove to the world that genocide has many hairstyles! pic.twitter.com/ae3PDph7uM— KaPutin (@putinacoffin) December 24, 2022

SUA: Utilizarea TikTok a fost interzisă pe dispozitivele guvernamentale, potrivit legii de finanţare a guvernului adoptată de Congres
Eveniment

SUA: Utilizarea TikTok a fost interzisă pe dispozitivele guvernamentale, potrivit legii de finanţare a guvernului adoptată de Congres

Utilizarea TikTok a fost interzisă pe dispozitivele guvernamentale, potrivit legii de finanţare a guvernului adoptată de Congres, anunță CNBC, citat de news.ro. Măsura care scoate în evidenţă îngrijorarea tot mai mare legată de riscurile pentru securitatea naţională implicate de aplicaţia de partajare a conţinutului video scurt deţinută de grupul chinez ByteDance. Utilizarea TikTok a fost interzisă pe dispozitivele guvernamentale Proiectul de lege, care trebuie să fie semnat de preşedintele Joe Biden, solicită, de asemenea, platformelor de comerţ electronic să facă mai multe verificări pentru a împiedica vânzarea online a mărfurilor contrafăcute şi obligă companiile care urmăresc fuziuni mari să plătească mai mult pentru a depune actele la agenţiile federale antitrust. Congresul nu a reuşit să adopte multe dintre cele mai agresive proiecte de lege care vizează tehnologia, inclusiv legislaţia antitrust care ar impune magazinelor de aplicaţii dezvoltate de Apple şi Google să ofere dezvoltatorilor mai multe opţiuni de plată şi o măsură care ar impune noi bariere pentru a proteja copiii online. Şi, deşi Congresul a făcut mai multe progrese în acest an decât în trecut către un proiect de lege de compromis privind standardele naţionale de confidenţialitate, rămâne doar un mozaic de legi de stat care determină modul în care sunt protejate datele consumatorilor. Grupul de centru-stânga din industria tehnologică Chamber of Progress a salutat excluderea mai multor proiecte de lege antitrust care i-ar fi vizat pe susţinătorii săi, printre care Apple, Amazon, Google şi Meta Dar proiectele de lege adoptate de parlamentari în pachetul de cheltuieli îşi vor pune în continuare amprenta asupra industriei tehnologice în alte moduri. TikTok susține că nu păstrează datele colectate în China Interzicerea TikTok pe dispozitivele guvernamentale ar putea fi în beneficiul unor platforme rivale precum Snap şi Facebook şi Instagram, deţinute de Meta, care concurează şi pentru atenţia tinerilor consumatori. Proiectul de lege include o excepţie pentru autorităţile din domeniile aplicării legii, securităţii naţionale şi cercetării. Parlamentarii de ambele părţi ale culoarului politic, precum şi directorul FBI Christopher Wray, şi-au exprimat teama că structura de proprietate a TikTok ar putea face vulnerabile datele utilizatorilor din SUA, deoarece companiile cu sediul în China ar putea fi obligate prin lege să predea informaţii despre utilizatori. TikTok a spus în mod repetat că datele utilizatorilor din SUA nu sunt păstrate în China. Compania a lucrat la un acord cu administraţia SUA pentru a atenua temerile de securitate naţională prin intermediul Comitetului pentru investiţii străine din S.U.A. ”Suntem dezamăgiţi de faptul că Congresul a luat măsuri pentru a interzice TikTok pe dispozitivele guvernamentale – un gest politic care nu va face nimic pentru a promova interesele de securitate naţională – în loc să încurajeze Administraţia să încheie revizuirea Tik Tok în privinţa securităţii naţionale”, a declarat un purtător de cuvânt al TikTok. Pachetul de cheltuieli include, de asemenea, INFORM Consumers Act, care urmăreşte să împiedice vânzarea online a produselor contrafăcute, furate sau dăunătoare. Proiectul de lege impune pieţelor online precum Amazon să colecteze prompt informaţii precum detalii bancare şi de contact de la ”orice vânzător terţ de mare volum” şi să verifice aceste date. Amazon, Etsy și eBay, de acord cu proiectul Deşi Amazon s-a opus iniţial proiectului de lege, anul trecut, scriind că acesta a fost ”susţinut de unii retaileri mari” şi susţinând că va pedepsi întreprinderile mici care vând online, compania a ajuns să susţină o versiune a proiectului de lege, spunând că este important să aibă un standard federal mai degrabă decât un mozaic de legi statale. Etsy şi eBay au susţinut anterior proiectul de lege. ”Adoptarea legii bipartizane INFORM ar fi o victorie majoră pentru consumatori, care merită să ştie de la cine cumpără atunci când vizitează o piaţă online”, a spus Adam Kovacevich, directorul general al Chamber of Progress, într-un comunicat. Deşi măsurile antitrust mai ambiţioase care vizează platformele digitale nu au fost incluse în legislaţia de sfârşit de an, există un proiect de lege care ajută la strângerea de bani pentru agenţiile antitrust care examinează fuziunile. Legea de modernizare a taxelor de înregistrare a fuziunilor va creşte costurile pe care companiile care urmăresc fuziuni mari trebuie să le plătească pentru a depune actele la agenţiile antitrust. Proiectul de lege reduce, de asemenea, costul pentru tranzacţii mai mici şi permite ca taxele să fie ajustate în fiecare an în funcţie de indicele preţurilor de consum. Măsura este menită să ajute la finanţarea Comisiei Federale pentru Comerţ şi a Departamentului de Justiţie Antitrust, care au înregistrat o creştere mare a numărului dosarelor de fuziune în ultimii ani, fără creşteri adecvate ale bugetului. Citește și: Putinismul lui Macron îi deranjează și pe politicienii aflați la conducerea Germaniei: Agresiunea a venit întotdeauna de la Moscova

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră