duminică 06 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10139 articole
Eveniment

Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral

Simion vrea să întrerupă votul masiv: surse din interiorul AUR indică faptul că echipa condusă de George Simion ar pregăti o strategie de criză pentru ziua votului, duminică seara. Simion vrea să întrerupă votul masiv Conform informațiilor, AUR ar intenționa să trimită grupuri masive de simpatizanți în marile orașe, cu scopul de a ocupa cozile de la secțiile de votare frecventate de susținătorii lui Nicușor Dan. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Încercând, astfel, să le îngreuneze accesul la vot. Deși legislația electorală permite prelungirea votării după ora 21.00 pentru alegătorii deja aflați în secție, procesul nu poate continua după ora 24.00. Mai mult, dacă s-ar isca busculade, procesul electoral ar putea fi întrerupt.

Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral
Campanie pro-Simion la biserică: un preot a spus că trebuie să se voteze pentru ortodoxie iar "rușii sunt cei mai credincioși"
Eveniment

Campanie pro-Simion la biserică: un preot a spus că trebuie să se voteze pentru ortodoxie iar "rușii sunt cei mai credincioși"

Campanie electorală pro-George Simion în biserică. Un nou derapaj cu tentă electorală are loc în Biserica Ortodoxă Română, de această dată în mediul urban. Campanie electorală pro-George Simion în biserică Potrivit unei postări publicate de activistul și consultantul politic Radu Hossu pe Facebook, un preot dintr-o biserică din Brașov le-ar fi transmis credincioșilor, în timpul slujbei de duminică, că „rușii sunt cei mai credincioși dintre creștinii ortodocși și ar trebui să le urmăm exemplul”. Citește și: Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral „Îmi scrie un prieten care a fost la biserică azi. La o biserică din Brașov, deci urban unde preotul a spus "rușii sunt cei mai credincioși dintre creștinii ortodocși și ar trebui să le urmăm exemplul", ulterior "foarte important să mergem la vot să ne exercităm votul însă trebuie să ne exercităm votul pentru conștiință și cu respect față de Dumnezeu și religia creștină ortodoxă pentru că așa ne dictează conștiința". Citiți cuvintele cheie, nu? Știu biserica, preotul, locul și multipli martori care au auzit ceea ce vă relatez eu acum. rușii, criminalii de copii din Ucraina, sunt un exemplu de urmat? Părinte, ai scuipat de obrazul lui Iisus Hristos. Dacă aveți astfel de informații pe care le puteți proba sau la care ați fost martori, puteți să le lăsați în comentarii. BOR ar trebui să-și vadă de menirea ei Biserica Ortodoxă Română ar face bine să-și vadă de menirea ei, cea prin care aduce alinare, înțelepciune și bunătate și nu regres, sărăcie și beznă. Păcat de oamenii care chiar pun în practică vorbele lui Iisus Hristos, nu doar iau bani grămadă din cutia milei bătându-și joc de enoriași cum cea mai mare parte a celor care sunt plătiți de stat (ce? nu știați că preoții au indemnizații plătite în mare parte de statul român?). Mă întrebați mulți de cum suntem. E prea devreme pentru orice răspuns. Însă de un lucru sunt convins: este nevoie de o mobilizare mare decât este cea din acest moment, mai ales în urban."

VIDEO Autocare cu votanți pentru Simion în diaspora: un susținător al liderului AUR a postat un clip pe TikTok
Eveniment

VIDEO Autocare cu votanți pentru Simion în diaspora: un susținător al liderului AUR a postat un clip pe TikTok

Autocare cu votanți AUR în diaspora. Un susținător al partidului AUR a postat recent pe TikTok un clip video în care apare într-un autocar plin cu persoane care se deplasau spre o secție de vot din diaspora. Autocare cu votanți AUR în diaspora Bărbatul, care se prezintă drept Roman Dinu de la Borșa, afirmă că nu este singur: „Suntem 2-3 autocare. Hai, Simioane!”. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Clipul video, care a atras rapid atenția internauților, a fost șters ulterior de pe TikTok, dar nu înainte ca mai mulți utilizatori să îl salveze și să îl redistribuie pe alte platforme de social media. Zeci de persoane surprinse în drum spre secția de vot În imaginile publicate se observă zeci de persoane coborând din autocare și îndreptându-se către o secție de votare. Deși locația exactă nu a fost confirmată, contextul sugerează o mobilizare organizată a susținătorilor AUR din diaspora în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Clipul readuce în discuție suspiciunile legate de metodele de mobilizare ale AUR în diaspora, în special în contextul altor incidente semnalate în ziua votului.

VIDEO Haidamaci ai AUR l-au scuipat, înjurat și lovit pe un reprezentant al USR la o secție de vot din Franța
Eveniment

VIDEO Haidamaci ai AUR l-au scuipat, înjurat și lovit pe un reprezentant al USR la o secție de vot din Franța

Agresiuni AUR asupra vicepreședintelui USR Diaspora. Un incident grav a avut loc duminică, 18 mai, la secția de votare nr. 189 din Ambilly, Franța, unde Dan Enache, vicepreședinte al USR Diaspora, susține că a fost agresat fizic și verbal de un grup de simpatizanți ai partidului AUR. Informația a fost făcută publică printr-o postare detaliată pe pagina sa de Facebook. Agresiuni AUR asupra vicepreședintelui USR Diaspora Potrivit declarației sale, Enache a fost „lovit, scuipat și înjurat” în fața secției de votare.  Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii "Am fost lovit, scuipat, înjurat. Dar mai întâi am votat. Pentru patriotismul tăcut, fără interes, onest. Apoi, pentru ca era un vacarm infernal la intrarea în secția de vot, i-am spus președintelui secției de vot să cheme poliția. Este vorba de secția de vot nr. 189 din Ambilly, Franța. Apoi am fost luat în primire de conducătorul bandei organizate. Au venit încă 15-20 de inși. Am stat drept în fața lor și le-am zis ca suntem toți români și toți trebuie să respectăm legea. Dacă nu era președintele secției de vot care a intervenit cred ca mă linșau acolo. Oricum m-au lovit de mai multe ori. Vă rog să vorbiți cu toți cei cunoscuți și să meargă la vot. "România nu e țara acestor oameni violenți." România e țara noastră, a celor care își văd de treabă și vor ca tuturor cetățenilor să le fie bine. Susținătorii lui George Simion sunt extrem de bine organizați. Sunt investiți foarte mulți bani, sume colosale. Sunt coloane de microbuze care aduc acești oameni amărâți, care sunt plecați de la ei de acasă pentru a câștiga o pâine în plus. Dar cineva (oare cine) bagă extrem de mulți bani în această rețea. Sunt organizați piramidal, au liste și disciplină de fier. Vă rog să votați. România e a tuturor românilor!"

MAI demontează dezinformarea lui George Simion, care acuză că pe listele electorale s-ar afla 1,5 milioane de persoane decedate
Eveniment

MAI demontează dezinformarea lui George Simion, care acuză că pe listele electorale s-ar afla 1,5 milioane de persoane decedate

Acuzațiile lui Simion, demontate de MAI. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis un comunicat oficial prin care respinge categoric afirmațiile lansate de George Simion, liderul AUR, potrivit cărora pe listele electorale s-ar regăsi 1,5 milioane de persoane decedate. Acuzațiile lui Simion, demontate de MAI MAI subliniază că actualizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.) se face strict în baza documentelor oficiale emise de serviciile publice comunitare locale sau de oficiile consulare, în conformitate cu legislația în vigoare (OUG nr. 97/2005). Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Inclusiv înregistrarea deceselor se realizează prompt, exclusiv pe baza acestor documente. Conform celor mai recente analize, la data de 10 mai 2025, în R.N.E.P. erau înregistrate 8.463 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, cifră care reflectă situația reală din punct de vedere administrativ. Sistemul informatic nu deduce decesul unei persoane pe baza vârstei, ci doar în baza actelor oficiale primite. În plus, datele din R.N.E.P. sunt puse la dispoziția autorităților electorale în mod gratuit și transparent, cu respectarea normelor europene privind protecția datelor (GDPR). Orice cerere de informații statistice este procesată cu celeritate, iar registrul este actualizat constant pentru a reflecta realitatea administrativă. Apel la responsabilitate MAI face apel la responsabilitate, îndemnând cetățenii și presa să verifice informațiile doar din surse oficiale, în special în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Ministerul reafirmă angajamentul pentru transparență și legalitate în gestionarea datelor și colaborarea strânsă cu instituțiile implicate în procesul electoral.

La ora 16.00, peste două milioane de votanți în plus față de turul întâi. Numărul final poate ajunge la 12 milioane
Eveniment

La ora 16.00, peste două milioane de votanți în plus față de turul întâi. Numărul final poate ajunge la 12 milioane

Alegeri prezidențiale, participare în creștere spectaculoasă. La ora 16:00, datele oficiale arătau o mobilizare semnificativ mai mare la urne în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Alegeri prezidențiale, participare în creștere spectaculoasă Până la această oră, au votat 8.469.982 de persoane, ceea ce reprezintă 47,09% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii Prin comparație, în turul întâi, prezența la urne până la ora 16:00 fusese de 35,92%, adică 6.461.593 de votanți. Diferența este de peste două milioane de alegători, semn că miza celui de-al doilea tur a reușit să mobilizeze suplimentar o parte importantă a electoratului. Dacă acest ritm se menține până la închiderea urnelor, numărul final de voturi ar putea ajunge la 12 milioane.

Lasconi a votat "cu speranța că România își va păstra direcția europeană"
Eveniment

Lasconi a votat "cu speranța că România își va păstra direcția europeană"

Elena Lasconi, vot pentru direcția europeană. Elena Lasconi, fosta președintă a USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale, a transmis duminică un mesaj emoționant după ce și-a exercitat dreptul la vot. Elena Lasconi, vot pentru direcția europeană Primarul municipiului Câmpulung a declarat că a votat cu inima împăcată și cu speranță pentru viitorul european al României. Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii „Am votat cu sufletul împăcat și cu speranța că România își va păstra direcția europeană. Doamne ajută!”, a scris Lasconi pe Facebook. Lasconi: „Românii decid astăzi cum va arăta viitorul țării” Într-o declarație acordată presei, Elena Lasconi a subliniat importanța zilei votului, considerând că duminică românii decid traiectoria viitoare a țării. „Am votat pentru România pe care o iubesc, cu gândul că Dumnezeu nu și-a luat ochii de la noi. Am votat cu inima împăcată. Și sper să fie bine. La miezul nopții cred că o să aflăm. Mi-aș dori ca puterea românilor să se vadă în fiecare zi, nu doar din cinci în cinci ani”, a spus ea. Apel la implicare civică și responsabilitate politică Lasconi a evidențiat importanța implicării cetățenilor în viața publică, afirmând că politica influențează toate aspectele vieții cotidiene și că democrația nu poate funcționa fără participare activă. „Totul este despre politică. Eu nu mai pot să aud de persoane care spun că nu fac politică, pentru că, din momentul în care ai ieșit din casă și ai dat într-o groapă, e deja politică. Înseamnă că politica e făcută prost. Așa funcționează o democrație. Și oamenii trebuie să înțeleagă asta.” Critică la adresa statului În final, Lasconi a exprimat frustrarea multor cetățeni față de modul în care au fost tratați de autorități în ultimele decenii, pledând pentru o schimbare profundă de paradigmă în raportul stat-cetățean. „Le înțeleg frustrările, pentru că de 35 de ani sunt umiliți, batjocoriți. De 35 de ani avem doar un popor pentru stat și nu un stat pentru popor.”

Mintea cea de pe urmă a lui Ciolacu: liderul PSD a votat "rațional, pentru ca România să poată construi în continuare"
Eveniment

Mintea cea de pe urmă a lui Ciolacu: liderul PSD a votat "rațional, pentru ca România să poată construi în continuare"

Marcel Ciolacu, vot rațional pentru România. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis duminică, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că a votat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru viitorul României, subliniind importanța unității într-un moment decisiv pentru țară. Marcel Ciolacu, vot rațional pentru România În declarația sa, liderul social-democrat a precizat că votul său a fost rațional, orientat spre construcție și stabilitate, nu spre confruntare. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 „Am votat astăzi pentru viitorul românilor și al țării. Am votat rațional, pentru ca România să poată construi în continuare, pentru că a bloca sau a demola este cel mai simplu”, a scris Ciolacu pe rețeaua de socializare. Apel la unitate și participare masivă la vot Ciolacu a lansat și un apel la unitate națională, îndemnând cetățenii să respingă ura și violența în favoarea unui proiect comun pentru România. „Avem nevoie de unitate și nu de ură și violență în fața pericolelor. Ieșiți la vot”, a adăugat acesta.

Falsuri grosolane pro-Simion pe TikTok: clone ale site-urilor de presă îl dau pe liderul AUR câștigător și anunță arestări
Eveniment

Falsuri grosolane pro-Simion pe TikTok: clone ale site-urilor de presă îl dau pe liderul AUR câștigător și anunță arestări

MAI identifică dezinformare pro-Simion pe TikTok. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, printr-un comunicat de presă că a identificat conturi de TikTok care distribuie conținut manipulator, creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în contextul alegerilor prezidențiale. MAI identifică dezinformare pro-Simion pe TikTok Printre conturile vizate se numără @memefacator (preafericitul), care a publicat pe platforma TikTok materiale video generate cu tehnici de tip deepfake, conținând elemente de dezinformare. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 Potrivit MAI, aceste materiale au avut drept scop discreditarea unuia dintre candidații la funcția de Președinte al României. „Având în vedere gravitatea conținutului, contul a fost raportat către reprezentanții platformei, pentru a preveni propagarea unor materiale ce pot afecta ordinea publică și integritatea procesului electoral”, precizează MAI. Falsificarea identității vizuale a site-urilor de știri Un alt cont identificat este @recnostinta, care a publicat un clip video ce imita în mod fraudulos identitatea vizuală a site-urilor Hotnews și Antena 3 CNN. Videoclipul prezintă așa-zise articole datate ulterior zilei de 18 mai, în care se afirmă în mod fals că, în urma câștigării alegerilor de către un candidat, liderii partidelor tradiționale ar fi fost arestați sau ar fi fugit din țară. Potrivit MAI, acest material este „de natură să inducă în eroare opinia publică, simulând un conținut jurnalistic legitim și vehiculând informații complet fabricate, menite să amplifice neîncrederea cetățenilor în corectitudinea procesului electoral”. Anchete în curs pentru infracțiuni informatice și răspândirea de informații false Ministerul a anunțat că a demarat procedurile legale de analiză și sesizare a instituțiilor competente, pentru a verifica posibile încălcări ale legislației în vigoare. Sunt avute în vedere posibile infracțiuni informatice, precum falsul informatic și răspândirea de informații false. Apel la cetățeni să semnaleze conținutul suspect „MAI reiterează angajamentul său în lupta împotriva dezinformării și a utilizării abuzive a tehnologiilor digitale în scopuri manipulatorii, în special în context electoral. Totodată, MAI încurajează cetățenii să semnaleze conținutul suspect sau potențial dăunător prin intermediul canalelor oficiale de comunicare”, se mai arată în comunicatul transmis.

La ora 14.00, 1,6 milioane de votanți în plus față de turul întâi. Este probabilă o prezență-record la finalul zilei
Eveniment

La ora 14.00, 1,6 milioane de votanți în plus față de turul întâi. Este probabilă o prezență-record la finalul zilei

Prezență-record la vot în turul doi. Alegerile prezidențiale din România se îndreaptă spre un record de participare, după ce datele centralizate până la ora 14:00 arată o mobilizare semnificativă a alegătorilor. Prezență-record la vot în turul doi Conform datelor, prezența la urne în turul al doilea a ajuns la 37,51%, echivalentul a 6.746.996 de alegători, cu peste 1,6 milioane mai mulți decât în același interval orar din turul întâi. Citește și: Prezență șocant de mare în fiefurile urbane ale lui Nicușor Dan, precum Cluj Napoca sau Sectoarele 1 și 6 Comparativ cu turul întâi, prezența a crescut semnificativ. La aceeași oră, în primul tur al scrutinului prezidențial, prezența a fost de 28,65%, adică 5.154.024 de alegători.

Austria a dat câștigătorul Eurovision 2025, contratenorul JJ, cu piesa "Wasted Love"
Eveniment

Austria a dat câștigătorul Eurovision 2025, contratenorul JJ, cu piesa "Wasted Love"

Austria câștigă Eurovision cu "Wasted Love". Austria a obținut victoria la Eurovision 2025, desfășurat la Basel, Elveția, prin JJ, alias Johannes Pietsch, un tânăr contratenor austro-filipinez în vârstă de 24 de ani. Austria câștigă Eurovision cu "Wasted Love" Este prima victorie a țării după momentul Conchita Wurst din 2014 și a treia din istoria participării sale, după triumful lui Udo Juergens în 1966. Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață Melodia „Wasted Love” a combinat elemente de operă, muzică electronică și pasaje vocale de soprană, cucerind atât juriul de specialitate, cât și publicul votant. „Este o nebunie absolută. Visul meu a devenit realitate”, a declarat cântărețul din Viena, profund emoționat de succesul obținut. Israel, locul doi Pe locul al doilea s-a clasat Yuval Raphael, reprezentanta Israelului, cu piesa „New Day Will Rise”. Artista este una dintre supraviețuitoarele atacului din 7 octombrie 2023 asupra festivalului Nova. Mesajul său de speranță și reziliență a atins milioane de telespectatori. Suedia, marea favorită, doar pe locul patru Deși era considerat favorit de casele de pariuri, trioul suedez KAJ, cu o piesă despre beneficiile saunei, s-a clasat pe locul patru în clasamentul final. Gazda concursului, Elveția, s-a situat pe poziția a zecea. Mesajul lui JJ: „Dragostea nu este niciodată irosită” Câștigătorul a transmis un mesaj profund publicului: „Dragostea nu este niciodată irosită. Este cea mai puternică forță de pe planeta Pământ.” El a mărturisit că melodia sa oferă o fereastră spre cele mai intime gânduri ale sale și s-a declarat fericit că a reușit să atingă sufletul atâtor oameni. Autoritățile austriece salută performanța Victoria lui JJ a fost lăudată de cancelarul austriac Christian Stocker, dar și de ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger, care a scris pe platforma X: „Dragă JJ, ai emoționat Europa cu vocea ta și ai adus Austria în lumina reflectoarelor.” JJ și-a exprimat dorința ca ediția din 2026 să aibă loc în Viena, orașul său natal, și a mărturisit că ar fi onorat să fie prezentatorul evenimentului. Provocări bugetare pentru viitoarea ediție Ministrul Meinl-Reisinger a glumit pe seama costurilor ridicate ale organizării, într-un context economic tensionat: „Acum va trebui să aruncăm o privire asupra bugetului... Dar nu-i așa că este fantastic?” Eurovision 2025 a atras 100.000 de fani la Basel Evenimentul a atras peste 100.000 de participanți la Basel, orașul-gazdă, fani veniți din întreaga Europă și nu numai. Unii, ca Hermann Heyn, au venit chiar din China, declarând că au vrut „să trăiască o experiență unică în viață”. Controverse legate de participarea Israelului Deși Eurovision se declară un eveniment apolitic, ediția din 2025 nu a fost lipsită de controverse. Grupuri pro-palestiniene au cerut excluderea Israelului din competiție, în contextul conflictului din Gaza, unde peste 50.000 de persoane și-au pierdut viața, potrivit autorităților locale. Sâmbătă seara, aproximativ 200 de protestatari au manifestat la Basel, iar doi dintre aceștia au încercat să urce pe scenă în timpul interpretării lui Yuval Raphael. Intervenția rapidă a forțelor de ordine a prevenit escaladarea, nefiind raportate persoane rănite.

AUR susține, fără probe, că "apar tot mai multe semnale îngrijorătoare privind fraudarea votului"
Eveniment

AUR susține, fără probe, că "apar tot mai multe semnale îngrijorătoare privind fraudarea votului"

AUR acuză, fără probe, fraudarea votului. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis un comunicat oficial în ziua alegerilor prezidențiale, semnalând apariția tot mai frecventă a unor practici considerate ilegale, precum fraudarea votului, intimidarea alegătorilor și folosirea abuzivă a resurselor publice. AUR acuză, fără probe, fraudarea votului Potrivit comunicatului, AUR cere intervenția imediată a instituțiilor responsabile: Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață „AUR solicită public intervenţia de urgenţă a Biroului Electoral Central (BEC), Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi Poliţiei Române pentru a verifica şi sancţiona fără întârziere aceste practici ilegale.” Semnalări de nereguli AUR susține că au fost raportate posibile încălcări ale legislației electorale în mai multe zone ale țării, inclusiv localități din județele Ilfov, Vâlcea, Mehedinți și Sectorul 1 al Municipiului București. Comunicatul menționează că tentative de fraudare a votului ar fi fost observate și în alte regiuni, cum ar fi județele Suceava și Botoșani, unde, potrivit AUR, ar exista motive de îngrijorare cu privire la corectitudinea procesului electoral.

Simion și Georgescu, figuri de înmormântare la vot. Ambii l-au invocat pe Dumnezeu
Eveniment

Simion și Georgescu, figuri de înmormântare la vot. Ambii l-au invocat pe Dumnezeu

Simion și Călin Georgescu invocă divinitatea. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, și-a exercitat dreptul de vot duminică, la o secție din Mogoșoaia. Acesta a fost însoțit de Călin Georgescu, susținător al valorilor tradițional-creștine, și de soția sa. În declarații, amândoi l-au invocat pe Dumnezeu. Simion și Călin Georgescu invocă divinitatea După vot, Călin Georgescu a transmis un mesaj puternic cu conotații religioase și patriotice: Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață „Ceea ce este astăzi este mai mult decât un vot, este o mărturisire. Am votat pentru o Românie creștină, care să fie demnă de iubirea lui Dumnezeu.” El a subliniat că și-a exprimat opțiunea electorală în sprijinul familiei tradiționale: „Am votat pentru familia românească, în care cuvintele ‘mamă’ și ‘tată’ să fie sfinte. Am votat pentru țara noastră, de aici și de pretutindeni, care are nevoie de iubire, iertare și vindecare.” „Cu cât suntem mai mulți, cu atât este mai bine, așa încât să fim mulți la vot și vom fi puternici.” George Simion a afirmat că votul său este un gest de respingere a nedreptăților sociale și a disprețului la adresa românilor: „Am votat împotriva inechităților și umilințelor la care surorile și frații noștri au fost supuși, aici și în afara granițelor.” El a adăugat că votul său este și pentru un viitor decis de români: „Am votat pentru viitorul nostru, care să fie decis doar de români, pentru români și pentru România. Așa să ne ajute Dumnezeu!” Incident la secția de vot Cei doi au dorit să ofere declarații lângă urna de vot, însă forțele de ordine i-au oprit, invocând regulamentele electorale. „Nu e foarte frumos ce ați făcut, dar nu e nicio problemă”, a comentat George Simion, adresându-se polițiștilor.

Nici măcar azi, PSD nu a dat semnalul salvării: Dîncu se plânge că "oamenii de stânga din România nu au un candidat pe buletinul de vot"
Eveniment

Nici măcar azi, PSD nu a dat semnalul salvării: Dîncu se plânge că "oamenii de stânga din România nu au un candidat pe buletinul de vot"

Dîncu, trist că PSD n-are candidat. Europarlamentarul social-democrat Vasile Dîncu a transmis un mesaj critic în ziua alegerilor, subliniind absența Partidului Social Democrat de pe buletinul de vot și criza profundă cu care se confruntă stânga politică din România. Dîncu, trist că PSD n-are candidat Potrivit lui Dîncu, aceasta este prima duminică electorală în care social-democrația nu este reprezentată direct în confruntarea ideilor: Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață „Este prima duminică în care nu suntem prezenţi în confruntarea directă a ideilor şi valorilor, în care vocea social-democraţiei româneşti este absentă.” El a subliniat că această absență nu este întâmplătoare, ci rezultatul unor erori strategice repetate și al pierderii identității ideologice. Greșeli asumate Vasile Dîncu recunoaște că PSD a greșit alegând strategii de conjunctură în detrimentul unor proiecte autentice: „Lipsa asumării clare a valorilor de stânga, a unui mesaj autentic şi curajos ne-a făcut să părem că ne ascundem sub radarul politicii.” El acuză partidul că a confundat politica reală cu vânătoarea de voturi și a preferat alianțele temporare în locul fidelității față de principiile social-democrate. Superficialitate și lipsă de viziune politică Dîncu atrage atenția asupra unui eșec intelectual al partidului: „O parte a vinei noastre este şi neputinţa intelectuală de a gândi politica drept un proiect real şi coerent.” Această abordare superficială a compromis esența misiunii politice a PSD, îndepărtându-l de dialogul autentic cu cetățenii și apropiindu-l de formalismul mediatic. Autoizolare, lașitate și lideri-surogat Europarlamentarul critică promovarea liderilor „surogat” și eliminarea vocilor critice din partid: „Ne-am lăsat dominaţi de laşităţi sau de lehamite şi am organizat linşajul celor care îndrăzneau să atragă atenţia asupra erorilor noastre.” El avertizează că unanimitatea impusă nu este niciodată o soluție durabilă și că lipsa dialogului intern a adâncit criza de identitate a formațiunii. Vasile Dîncu spune că mulți alegători l-au întrebat care este linia partidului, dar răspunsurile întârzie să apară: „Astăzi mulți vor rătăci în fața urnelor, cu îndoieli tăcute și întrebări nerostite, fără certitudinea că votul lor este cel potrivit.” După alegeri: reconstrucție sau compromis? Social-democratul avertizează că partidul trebuie să aleagă între o opoziție sinceră, care presupune reconstrucție, și continuarea compromisurilor: „Va trebui să decidem ce drum vom urma: calea opoziţiei, în care ne curăţăm şi reconstruim, sau pe cea a compromisurilor şi concesiilor.” Un nou contract social și deschiderea către oameni valoroși Pentru renașterea PSD, Dîncu propune un nou contract social cu România, bazat pe justiție socială și democrație participativă: „Renaşterea PSD nu înseamnă doar schimbarea liderilor, ci reconectarea la realitatea oamenilor.” El face apel la promovarea unei noi generații de lideri: „Trebuie să lăsăm să apară o nouă echipă, formată din oamenii valoroşi care există peste tot în jurul nostru.”

De ce a votat Nicușor Dan la Făgăraș, orașul său natal: Nu trebuie să existe două Românii - una a marilor oraşe şi una a zonei rurale şi a oraşelor mici
Eveniment

De ce a votat Nicușor Dan la Făgăraș, orașul său natal: Nu trebuie să existe două Românii - una a marilor oraşe şi una a zonei rurale şi a oraşelor mici

Nicușor votează pentru o Românie unită. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat duminică dimineață, la Făgăraș, că a votat pentru o schimbare care să aducă prosperitate și stabilitate economică, nu pentru „aventură și descurajarea investițiilor” în România. Nicușor votează pentru o Românie unită „Am votat cu gândul la mulți oameni care sunt tăcuți, cinstiți, muncitori și care nu s-au simțit mult timp reprezentați”, a afirmat Nicușor Dan. Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață El a subliniat că, în opinia sa, România se află într-un moment de cotitură, iar votul actual poate defini direcția țării pentru o perioadă îndelungată. Un parcurs european și dialog social Candidatul independent a menționat că a votat pentru o direcție europeană, pentru o colaborare solidă cu partenerii din Uniunea Europeană și pentru o societate bazată pe dialog, nu pe diviziune: „Am votat pentru o direcție europeană și pentru o colaborare bună cu partenerii noștri europeni, nu pentru izolarea României. Și am votat pentru o societate în care să reușim să avem dialog, nu una în care să fim dezbinați”, a punctat el. Alegerea simbolică a Făgărașului Nicușor Dan a spus că a votat „cu speranță”, încredințat că există în România, în Republica Moldova și în diaspora oameni care vor să contribuie activ la construirea unei țări mai bune. Primarul Capitalei a ales să voteze la Școala Gimnazială nr. 4 din Făgăraș, localitatea sa natală, pentru a transmite un mesaj de unitate: „Am votat la Făgăraș ca să transmitem oamenilor că e important să știm de unde am plecat și pentru că nu trebuie să existe două Românii: una a marilor orașe și una a zonei rurale și a orașelor mici. Trebuie să distribuim prosperitatea peste tot în România.” Nicușor Dan a votat în clădirea unde a urmat cursurile gimnaziale, cu multe amintiri. „Clădirea asta nu exista. Era o sală de sport, dar acolo e clădirea veche, unde în clasa de la geam am învățat din clasa a cincea până în clasa a opta.” România la răscruce: „Ne alegem viitorul pentru mai mult de cinci ani” În fața jurnaliștilor, Nicușor Dan a subliniat că alegerile prezidențiale actuale reprezintă un moment crucial: „România își alege viitorul nu doar pentru cinci ani, ci pentru o perioadă mai îndelungată. Este un punct de cotitură”, a declarat el, invitând toți românii să iasă la vot. Fără predicții, dar cu speranță pentru o schimbare structurală Întrebat dacă are așteptări privind rezultatele votului, candidatul a precizat că nu face predicții înainte de încheierea scrutinului: „Nu e prima mea campanie și nu fac niciodată predicții înaintea votului. Românii vor decide. Există speranțe pentru o schimbare structurală, dar depinde de ce se va întâmpla astăzi.” Reacție la acuzațiile de fraudă în diaspora Referitor la acuzațiile privind posibila fraudare a alegerilor în diaspora, Nicușor Dan a evitat să comenteze, invocând etica zilei votului: „Nu vreau să facem campanie în ziua votului. De la început nu am văzut decât scandal la ei.”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră