55 de urși au fost împușcați în județul Covasna în 2024, alți 54 vor fi "recoltați" în 2025. Astfel, au scăzut atacurile și pagubele, susține șeful APM

Zeci de urși, împușcați în Covasna. În 2024, pagubele cauzate de urși în județul Covasna au scăzut considerabil, atât ca număr, cât și ca valoare, comparativ cu anul 2023. Potrivit șefului Agenției Județene de Protecție a Mediului (APM), Gheorghe Neagu, această reducere se datorează implementării cotelor de vânătoare și recoltării urșilor periculoși conform legislației în vigoare. Au fost împușcați zeci de urși, în virtutea acestor cote.
Zeci de urși, împușcați în Covasna
Anul trecut, 55 de urși au fost împușcați, dintre care 54 în baza cotelor de vânătoare stabilite prin Legea 292 și unul ca urmare a Ordonanței de Urgență 81/2021.
De asemenea, nouă urși au murit accidental, fiind loviți de trenuri sau mașini.
„Este cel mai mare număr de urși recoltați în județul Covasna din 2011 și până în prezent”, a declarat Gheorghe Neagu.
Șeful APM apără cotele de vânătoare
Reducerea efectivului de urși a dus la scăderea pagubelor raportate în 2024.
Conform datelor oficiale, s-au înregistrat 193 de incidente în culturile și gospodăriile populației, comparativ cu 335 în 2023. Valoarea totală a pagubelor a scăzut de la 1.098.592 lei în 2023 la 588.813 lei în 2024.
„Astea ar fi explicațiile pentru care nu mai avem atâtea pagube ca în 2023: au fost extrași urșii problematici din zonele locuite și a fost implementată cota anuală de vânătoare”, a explicat Neagu.
Creșterea populației de urși în ultimii ani
În județul Covasna, populația de urși a crescut semnificativ, ajungând la peste 2.200 de exemplare în 2024, dublu față de estimările din 2014.
Neagu a subliniat că urșii mari resping urșii tineri din habitatul lor, forțandu-i pe aceștia să caute hrană în gospodării.
„Dacă în 2014 s-a estimat un efectiv de 1.200 de urși, în 2024 am ajuns la 2.263 de exemplare. Ursoaicele rareori au un singur pui; majoritatea au doi, trei sau chiar patru pui”, a declarat el.
Solicitări pentru anularea cotelor
Deși activiștii pentru protecția animalelor au cerut în instanță anularea cotelor de vânătoare, autoritățile din Covasna consideră că reducerea efectivului de urși este esențială pentru protejarea vieții și bunurilor oamenilor.
„Sperăm că și anul acesta se vor extrage cotele alocate prin lege”, a adăugat Gheorghe Neagu, subliniind importanța continuării acestor măsuri pentru a reduce riscurile asociate unei populații supradimensionate de urși.
Până la sfârșitul anului 2025, Covasna are alocată o cotă suplimentară de 54 de urși care urmează să fie extrași. Această măsură este considerată crucială pentru gestionarea populației de urși și reducerea pagubelor în comunitățile locale.